MAITREYI

de Mircea Eliade

„Maitreyi” este un roman al experienței care se bazează pe crearea impresiei de

autenticitate, prin utilizarea unor elemente care țin de realitate, de exemplu jurnalul din India al
scriitorului, elemente autobiofrafice, scrisori. Romanul creează impresia de viață autentică, iar
eroii lui își trăiesc iubirea cu intensitate. Romanul „Maitreyi” valorifică o experiență
autobiografica trăită de Mircea Eliade în India. Tânărul Eliade a cunoscut-o pe Maitreyi când
mergea în casa tatălui ei, pentru a lua lecții de sanscrită. Din ianuarie 1930 până în septembrie
același an, Eliade a locuit în casa lui. Între aceste limite temporale se situează și acțiunea
romanului. Romanul „Maitreyi” nu rezumă viața lui Eliade în India, ci valorifică artistic o
secvență din această experiență. Autenticitatea romanului modern, amestec de jurnal intim și
narațiune retrospectivă, este susținută de utilizarea tehnicii narative moderne, secvențe din jurnal,
fiind introduse în narațiunea românescă. Un alt element de autenticitate este
anticalofismul(respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului), declarat de autor: „ Eu nu
știu să povestesc, e un dar ăsta al poveștilor, nu-l are oricine”.
Romanul subiectiv deplasează interesul spre estetica autenticității, iar narațiunea se
concentrează asupra evenimentelor vieții interioare. Personajele trăiesc mai puțin ca
individualități determinate social și mai ales ca realități psihologice sau morale. Are caracter
subiectiv deoarece autorul valorifică elemente autobiografice, respectiv o  poveste de dragoste
trăită de autor alături de profesorul Dasgupta, gazda lui din India.
Romanul este structurat în cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la
persoana I. De asemenea, există trei niveluri ale scriiturii: jurnalul intim al lui Allan care
înregistrează evenimentele în momentul realizării lor, însemnările ulterioare ale personajului care
completează sau contrazic primele impresii şi confesiunea naratorului care scrie după ce
povestea de iubire s-a încheiat. Această tehnică a combinării sporeşte iluzia autenticităţii, a
faptului trăit. Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe
care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară. Personajul-
narator nu evocă pur şi simplu evenimentele, rememorându-le, ci reconstituie evenimentele
trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la felul în care percepuse respectivele evenimente
în momentul în care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce
scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor trecute se modifică. Neconcordanţa dintre
istoria propriu-zisă, relatată în jurnal, şi rememorarea acesteia, în romanul pe care Allan îl scrie,
relativizează evenimentele şi le conferă caracter subiectiv. Incipitul abrupt al romanului
surprinde prin tonalitatea confesiuni şi atitudinea personajului-narator, prin sinceritatea
povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea faptului „trăit”, dar şi prin misterul femeii iubite:
„Am şovăit atât în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am
întâlnit-o pe Maitreyi. În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic.”
Perspectiva narativă este unică deoarece știm doar părerea lui Allan despre evenimente,
dar nu unitară deoarece acum avem o perspectivă de atunci, din jurnal și una de acum, din notele
în care comentează jurnalul. Cea de acum este mai cuprinzătoare deoarece Allan știe finalul
poveștii de iubire. Noutatea construcției discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală
pe care naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: una contemporană cu iubirea, cea din
jurnal; și cealaltă ulterioară ei, cea din comentarii și din note. Personajul narator nu evocă pur și
simplu întâmplările ci reconstituie evenimentele trecute prin rapoarte la timpul prezent, dar și la
felul în care le percepuse în momentul în care le trăise. În acest sens, el își consultă permanent
jurnalul de atunci. Pe măsura ce scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor se
modifică și de aceea evenimentele au un caracter subiectiv. Din acest punct de vedere, Maitreyi
poate fi considerat si un metaroman. În epoca iubirii pentru Maitreyi el ține un jurnal. Când scrie
în jurnal întâmplările fiecărei zile, el nu știe cum se va termina totul. Ulterior revine asupra
acestui jurnal, îl comentează, îl corectează și îl completează, transformându-l în roman. De
această dată el știe cum s-a sfârșit povestea de dragoste. Romanul este diferit de jurnalul anului
1930. Practic, suntem în fața a doi naratori: unul din jurnal, care exprimă o trăire, celălalt din
roman, care ordonează evenimentele jurnalului. Romanul a rezultat din transcrierea și
prelucrarea jurnalului.
Tehnici narative:  existența a doi povestitori distincți: unul aflat la nivelul imediat al
evenimentelor (pe care le comenteaza în jurnal) si altul situat la o oarecare distanță de ele (si pe
care le reordoneaza în roman);
 respingerea analizei psihologice;
 jurnalul este transformat într-un roman, iar Allan completează însemnările
În concluzie, perspectiva narativă este subiectivă, naratorul este implicat în actiune, este
narator-personaj, își spune povestea, este autodiegetic, iar narațiunea se realizează la persoana I.