Planuri

Totul plutea in jurul lui Ilya. Se invartea intr-un carusel nebun, in spatele pleoapelor stranse puternic
pentru a prezerva intunericul izbavitor. Singura constanta pe care o avea era durerea. Chiar in clipa
asta simtea cum cineva ii sfredeleste carnea bratului drept cu burghie de foc. Lupta din toate
puterile sa-si tina gura inchisa, insa pierdu in cele din urma lupta cand durerea deveni mai mult
decat putea el sa indure. Urla din toate puterile, sau cel putin asa se simti la el in cap. In realitate, de
pe buzele lui se desprinse doar un scancet firav. O uscaciune teribila il mistuia, asa ca incerca sa
ceara un pahar de apa, insa nici macar asta nu fu in stare sa faca.

-Te-ai trezit, deci? Macar atat, incepusem sa cred ca mi-am pus pielea la bataie pentru nimic.

Vocea aspra il trase la suprafata din neantul in care se invartea. O stia. Era vocea singurului sau
prieten din coltul asta de lume. Se forta sa-si deschida ochii, insa lumina orbitoare din camera il facu
sa si-i acopere cu mana dreapta. Nu reusi nici de data asta sa scoata vreun sunet printre buzele
umflate, insa gestul sau fu interpretat corect de cel cu care se afla in camera. Auzi pasi infundati apoi
zornaitul inelelor de pe galerie si umbra binefacatoare care se lasa peste el, il facura sa inteleaga ca
cineva trasese draperiile. Isi lua mana de la ochi si ii deschise iar. De data asta, reusi sa-i tina deschisi
suficient de mult incat sa-si arunce privirea prin camera unde se afla.

Chiar daca nu l-ar fi auzit mai devreme si-ar fi dat seama imediat ca e casa lui. Un dulap cafeniu, pitit
intr-un colt, o masuta mica cu un scaun tras in fata ei si patul pe care se afla el. Asta era toata mobila
din camera. Austera, asa cum se astepta sa fie, insa nu asta il trada pe proprietar. Deasupra mesei,
pe unul din pereti, era agatat un mic tablou in ulei. Un portret al unei femei. Avea un zambet timid,
in coltul gurii si se uita cumva pe sub gene, de parca ar fi fost stanjenita de ideea de a poza. Singurul
om in afara de el la care s-ar fi asteptat sa tina o amintire cu ea era Piotr.

Ilya stranse din dinti si isi inchise iar ochii in timp ce un alt fel de durere ii strabatu corpul. Chiar daca
nu era rodul incercarilor prin care trecuse, nu insemna ca doare mai putin. Amintirile tragediei prin
care trecuse erau inca proaspete. Inca nu-si putea zari mama fara sa-si aduca aminte de ceea ce i se
intamplase.

Ramase asa pentru cateva clipe, ascultand pasii lui Piotr traversand camera. Simti apoi ceva rece, o
carpa imbibata in apa cel mai probabil, tamponandu-i fruntea. Racoarea ei ii alunga din fierbinteala
care ii strangea creierii intr-un cerc de foc. Respira usurat si deschise ochii. Piotr ii lasa carpa pe
frunte si lua de pe masuta un pahar cu apa, apoi se intoarse langa el si il ajuta sa se ridice in capul
oaselor.

-Ia asta, baiete, spuse apoi intinzandu-i o pastila.

Ilya o puse pe limba, apoi se lasa ajutat de Piotr cu paharul. Apa rece ii racori cerul gurii, alungandu-i
senzatia de uscaciune din gura.

-De cand sunt asa? , croncani el ragusit.

-De trei zile. Ai lesinat in masina dupa ce te-am cules de pe strazi. Am vrut sa te duc la spital, insa
zona e fierbinte. Oamenii lui Kozlov au ochi peste tot, n-ai fi avut nici o sansa sa scapi. Asa ca te-am
ingrijit aici. Am crezut ca te pierd la un moment dat. Bratul ti s-a infectat si ardeai ca o soba incinsa.
Noroc cu spiritul ala de siberian incapatanat. Si cu antibioticele, adauga apoi zambind.
Ilya mormai si isi intinse picioarele incercand sa gaseasca o pozitie mai comoda, apoi icni de durere la
o miscare mai brusca a piciorului stang.

-Doar o entorsa urata, spuse Piotr. Nimic serios, insa mai ai nevoie de cateva zile de repaos pentru a
se vindeca pe deplin. Bratul a fost mai grav, insa infectia a cedat. O sa ramai doar cu o cicatrice, cat
sa-ti aduca aminte sa nu te mai lasi impuscat.

-Altceva mai e de stiut?

-Nu. De fapt, daca stau sa ma gandesc, ai scapat chiar usor, tinand cont ca ai sarit printr-un geam de
la etajul doi. Doar cateva zgarieturi care s-au vindecat deja. In cateva zile, o sa fii ca nou.

-Unde suntem?

-Aproape de ocean. Pe strada Dewess, daca vrei sa fiu mai specific.

-Nu stiam ca ai o casa pe aici.

-Spre norocul tau, nici Kozlov nu stie. Am inchiriat un studio aici de vreo cateva luni sub un nume
fals. Spune-i premonitie, daca vrei, insa acum a cazut la fix. Dupa ce am scapat de ei in seara aia, te-
am adus aici. Am abandonat masina in cealalta parte a orasului. Ar trebui sa fim in siguranta atata
timp cat stam aici.

-Da, adauga chinuit Ilya. Te-au vazut in seara aia?

-Mai mult ca sigur. Si mai am o veste proasta. Dar, mai intai, spune-mi ce s-a intamplat.

-S-a intamplat ca i-am luat de prosti. Am crezut ca sunt inaintea lor, insa la Mama Rina mi-au aratat
ca nu e deloc asa. Mi-au intins o cursa si am intrat in ea cu capul inainte.

-Cine te-a impuscat?

-Asta e si mai ciudat. L-am zarit cu coada ochiului pentru o fractiune de secunda, insa as putea sa jur
ca nu era unul din oamenii lui Kozlov. Mi s-a parut ca e... o tinta pe care am ratat-o cu cateva luni in
urma, spuse Ilya dupa o scurta ezitare. Doar ca nu vad ce ar fi cautat acolo. Poate doar mi s-a parut.

Piotr incepu sa se invarta in cerc prin camera, tinandu-si mainile la spate. Era felul lui de a-si pune
gandurile in ordine.

-Dupa ce am scapat de masina, spuse apoi oprindu-se in fata patului, m-am intors sa-l spionez pe
Kozlov.

-Esti nebun, se infurie Ilya. Puteai sa mori.

-Da, dar aveam nevoie de informatii. Si aici vine vestea proasta. Dupa ce te-a ratat inca odata, a facut
ceea ce ma asteptam sa faca de ceva vreme incoace. I-a angajat pe fratii Cohen.

Ilya simti un nod in gat. Stia ca e bun, insa fratii Cohen erau legende printre asasini. Aproape nimeni
nu-si permitea sa-i angajeze, insa odata luat contractul, puteai fi sigur ca il vor duce la capat. Le
studiase metodele suficient cat sa stie ca nu aveau puncte slabe. Intr-o confruntare cu ei, nici macar
el n-ar fi pariat pe sansele sale.

-Trebuie sa ajung la Kozlov inainte ca ei sa ajunga la mine, Piotr.

-Cateva zile cel putin, nu trebuie sa ajungi nicaieri. De fapt, nu trebuie nici macar sa te dai jos din
patul asta. Dupa ce te inzdravenesti o sa vedem ce e de facut.
Ilya stia ca nu are rost sa protesteze. In starea in care era, n-ar fi fost in stare de nimic. Obosit, se lasa
sa alunece usor pana puse iar capul pe perna.

-Era sa uit, il auzi iar ca prin ceata pe Piotr. Era acolo un tip care vorbea cu Kozlov, cineva pe care nici
eu nu-l cunosc. Am facut cateva poze cu ei. Vrei sa vezi daca este cel despre care vorbeai?

Asasinul dadu din cap, apoi se ridica iar cat sa se poata uita. Poza era foarte clara. Nu mai avea nici
un dubiu.

-Detectivul Jack Wyler, spuse incet. Se pare ca am vazut bine!

-Detectiv? , intreba nedumerit Piotr.

-Detectiv particular. Trebuia sa-l omor, insa am ratat. I-am ucis sotia in schimb.

-Ah, spuse Piotr. Si acum, cauta razbunare.

-Da! E interesant totusi ca lucreaza cu Kozlov.

-De ce?

In mintea lui Ilya se facu lumina. Era asa de simplu.

Dusmanul dusmanului tau, e prietenul tau.

-Piotr, am nevoie de tine, spuse ignorand ultima intrebare a acestuia. Nu pot sa ma lupt cu toata
lumea. Trebuie sa-i iau pe rand. Vreau sa-l cauti pe Jack si sa-i spui ca stii unde sunt.

-Ilya, chiar daca e detectiv particular, n-are cum sa dea de noi aici. Nu e nevoie sa-l punem pe o pista
gresita.

-Nu m-ai inteles, spuse asasinul chinuindu-se sa-si traga rasuflarea. Nu vreau sa-l pui pe o pista
gresita. Asteapta pana ma inzdravenesc, apoi contacteaza-l si trimite-l aici. Gaseste o modalitate sa-l
trimiti singur. Spune-i, nu stiu, spune-i ca daca apar si oamenii lui Kozlov, o sa ma prind. Daca e
macar pe jumatate atat de dornic sa se razbune pe cat cred eu ca este, n-o sa dea cu piciorul unei
astfel de oportunitati. Eu o sa-l astept aici.

-Ah, se dumiri Piotr. Vrei sa-i iei pe rand, unul cate unul.

Da, vreau sa-i iau pe rand, se gandi el, pe punctul de a-si pierde cunostinta. Vreau sa-i iau pe rand!
Unul cate unul!