Opera “Ion” este un roman interbelic scris de Liviu Rebreanu si publicat in anul 1920, dupa o

perioada de criza a romanului romanesc, fiind prima constructie epica de mare amploare, cu actiune
complexa ce se desfasoara pe mai multe planuri. Este un roman realist-obiectiv, o monografie a satului
transilvănean de la începutul sec. al XX-lea, pe fundalul căreia se proiectează o dramă a pământului, dar
și a iubirii.

Apartenența romanului la realismul obiectiv se observă în intenția scriitorului de a crea o imagine

veridică a satului transilvănean. Acțiunea, inspirată din realitățile satului transilvănean și din experiențele
scriitorului, este plasată în zona Năsăud și prezintă destinul mai multor personaje ce ilustrează diferite
categorii sociale : țăranii, preotul, învățătorul.

Cuplul format de Ana si Ion reprezinta un exemplu ferm in sustinerea realismului in opera lui
Rebreanu. Faptul ca Ion doreste sa o ia pe Ana de nevasta doar din interes, iar in momentul in care tatal
acesteia, Vasile Baciu, nu este de acord sa isi marite fata cu un taran sarac, acesta o face de ras in fata
intregului sat lasand-o insarcinata denota caracterul viclean al omului sarac de a se imbogati prin orice
mijloace. In modul acesta reuseste sa il constranga pe viitorul socru sa ii lase lui toata averea.

O altă trăsătură care demonstrează apartenența romanului la realismul obiectiv o reprezintă

tehnica narativă, respectiv relatarea faptelor din perspectivă narativă obiectivă, exterioară, de către un
narator impersonal, omniscient și omniprezent.

Temele romanului pot fi anticipate din titlurile celor doua parti ale romanului, respectiv „Glasul
pamantului” si „Glasul iubirii”, protagonistul evoluand in jurul temei pamantului, a avutiei si a iubirii. Pe
langa aceste teme principale, tema familiei, a destinului, a conditiei intelectualului roman in Ardeal sunt
alte teme secundare creionate de-a lungul actiunii.

Prima parte a cartii incepe cu hora din curtea văduvei lui Maxim Oprea, scena reprezentativă
pentru tematica romanului, întrucât prefigurează conflictele și ne sunt prezentate personajele, așezate în
grupuri și clase sociale. Ion dansează cu Ana, fiica țăranului înstărit Vasile Baciu, deoarece este hotărât să
scape de condiția de ,,sărăntoc” și astfel renunță la Florica, fata de care era îndrăgostit, pentru Ana cea
urâtă, dar bogată. Tatăl fetei nu este de acord, sperând ca Ana să se mărite cu George Bulbuc, un flăcău
înstărit. Vasile Baciu îl jignește pe Ion, iar acesta se răzbună bătându-l pe George, rivalul său. Astfel se
conturează principalul conflict, lupta pentru pământ.

,,Glasul pământului” este o metaforă care puncteaza atracția irezistibilă pe care o are pământul
asupra protagonistului, așa cum reiese din scena în care Ion este surprins privind locurile care fuseseră
cândva ale familiei sale: ,,Simțea o plăcere atât de mare vîzându-și pământul, încât îi venea să cadă în
genunchi și să-l îmbrățișeze. ” Glasul pământului pătrunde ,,năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare,
copleșindu-l”.

Secvența nunții lui Ion cu Ana este reprezentativă pentru atitudinea protagonistului, care
oscilează între patima pentru pământ și pasiunea pentru Florica, spre care îl îndeamnă ,,glasul iubirii’’.
Comportamentul brutal față de Ana o împinge pe aceasta la sinucidere, dar moartea ei nu ii trezeste
remușcări și, după ce moare și copilul, simtindu-se eliberat de obligatii, Ion se întoarce la Florica, devenită
între timp sotia lui George Bulbuc. Surprins de acesta intr-o noapte în curtea sa incercand sa patrunda in
casa unde se afla nevasta lui, singura, George il ucide pe Ion cu lovituri de sapă.
 Compozitia romanului este clasica, echilibrata, respectand principiul simetriei dintre incipit si
final. Romanul incepe si se termina cu descrierea drumului ce duce inspre satul Pripas, oferind textului un
caracter circular, simbolizand un ciclu existential inchis.

Acțiunea, lineară și cronologică, se desfășoară pe două planuri epice, care se derulează paralel si
se intersectează într-o viziune realistă, monografică. Principalul fir narativ urmăreste destinul lui Ion,
încheiat tragic cu moartea celui care nu a respectat legile morale; cel de-al doilea plan narativ ilustrează
viata intelectualității, în special a familiei invățătorului Herdelea

Viziunea autorului asupra satului ardelean are in prim plan taranii care traiesc dupa legi nescrise,
insa strict respectate, care le influenteaza soarta. Lipsa pamantului este echivalata cu lipsa demnitatii
umane, iar bariera dintre sarac si bogat nu poate fi depasita. Orice incalcare a legii lumii traditionale va fi
aspru pedepsita.

În concluzie, ,,Ion” este un roman realist-obiectiv, care prezintă destinul tragic al unui personaj
memorabil. Totodată, Rebreanu oferă cititorului o viziune monografică asupra satului ardelenesc de la
începutul sec. al XX-lea, prezentând condiția tăranului și a intelectualului român, probleme sociale și
naționale.

Fragmente pentru caracterizare

Protagonistul romanului este Ion al Glanetașului, al cărui statut social, moral și psihologic este
conturat de către narator pe parcursul acțiunii. Rezultat al mediului social din care face parte, Ion
reprezintă țăranului sărac, tânăr și harnic, nemulțumit de condiția sa, care trăieşte într-o lume în care
pământul reprezintă valoarea supremă. Singurul fiu al lui Alexandru Glanetaşu şi al Zenobiei, Ion este un
tânăr aflat la vârsta însurătorii, respectat de ceilalți flăcăi din sat, dar chinuit de gândul că nu are atâta
pământ cât şi-ar dori.

Statutul moral al personajului se completează cu alte trăsături ce reies din comportamentul

acestuia, Ion manifestându-și adesea impulsivitatea, violența și egoismul. Din punct de vedere psihologic,
Ion nu este o ființă complicată, conflictele sale interioare fiind de scurtă durată.

O trăsătură a personajului ce se reflectă de-a lungul romanului este dragostea față de pământ,
care se manifestă obsesiv și care îl va conduce spre destinul tragic. Încercarea disperată a lui Ion de a
dobândi pământ nu poate fi privită ca lăcomie, ci mai ales ca expresie a dorinței de a scăpa de statutul de
sărăntoc şi de umilința de a repeta soarta tatălui său.

Ion înțelege că toate calitățile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, aşa că trebuie
să găsească mijloacele de a se impune în comunitatea din care face parte, ignorând propriile sentimente.
O primă scenă semnificativă în conturarea personajului este scena în care Ion intră cu plugul în pământul
vecinului său, Simion Lungu, gest care ia nastere din dorința de a recupera pământul pe care părinții săi l-
au pierdut în timp, aşa cum reiese chiar din gândurile sale: „Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul
meu”.

Ion este caracterizat in mod direct atat de catre narator drept un flacau iute la mana si harnic,
insa si de catre celelalte personaje, in functie de relatia pe care o avea cu acestea, ca fiind un baiat
muncitor, saritor, istet si mai apoi netrebnic conform spuselor nevestei invatatorului Herdelea. Singurul
care rămâne consecvent în caracterizarea lui Ion este Vasile Baciu, pentru care feciorul Glanetaşului este
un tâlhar, un sărăntoc.

Raportându-se la un comportament tipic țărănesc, Ion se defineşte prin mijloace de caracterizare

indirecte printr-un comportament agresiv atât față de familie, cât şi față de comunitate.

Gesturile şi mimica îi trădează intențiile, aşa cum reiese din secvența în care, la hora de duminică
descrisă în primul capitol al romanului, Ion, care jucase cu Ana, o urmărește cu o privire stranie si vicleana
în timp de se îndepărta spre grupul fetelor. Important în conturarea personajului este şi limbajul. Deşi este
respectuos cu învățătorul Herdelea şi cu preotul Belciug, este ironic cu Vasile Baciu sau cu Ana. Chiar şi
față de părinți Ion are uneori un limbaj lipsit de respect „Ho, cotoroanță, ho! răcni Ion deodată la maică-
sa. Ce te vâri ca musca-n băligar?”.