ROMANUL REALIST BALZACIAN

ENIGMA OTILIEI, G. Calinescu

Opera literara Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman realist de tip balzacian, cu

elemente moderniste apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social si citadin.

Opera literara Enigma Otiliei este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe

planuri, cu conflict complex, la care participa numeroase personaje. Este roman realist prin:
tema, structura (inchisa), specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar
depaseste modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic si polemic (parodic, ludic
etc.) si prin elemente ale modernitatii. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la
persoana a III-a (nonfocalizata). Viziunea „dindarat” presupune un narator obiediv,
detasat care nu se implica in faptele prezentate, dar conditia impersonalitatii este incalcata
prin comentariul unui estet. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci
comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu
instantele narative. Naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt
dovedit de limbajul uniformizat.

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al

modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-
lea, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica (banul ca valoare
intr-o societate degradata moral), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza
formarea/maturizarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii
si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul este realist-
balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.

Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare dintre
personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste „parinti”. Autorul schimba titlul din
motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna
a reflectarii poliedrice, prin care este realizat personajul titular.

Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal („intr-o seara de la inceputul lui

iulie 1909”) si spatial (descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei lui mos Costache, a
interioarelor), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele
planuri epice. Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache,
din perspectiva lui Felix, intrusul/ strainul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale
existentei sale (adolescenta si aproximativ zece ani mai tarziu: „dupa razboi”).

Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei

estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat.
El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire (cheltuieste pentru propria sanatate) si nutreste o
iubire paterna sincera pentru Otilia. El este o combinatie intre doua caractere balzaciene:
avarul (mos Grandet) si tatal (mos Goriot). Pascalopol o iubeste pe Otilia in acelasi timp
patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a
iubi dezinteresat, dar hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditate si profunzime
intelectuala, Arivistul Stanica este si demagog al ideii de paternitate, escroc si principial, hot
si sentimental.

Alt aspect modern (naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante, motivate
prin ereditate si mediu: alienarea si senilitatea. Simion Tulea reprezinta categoria estetica a
uratului; grotescul. Titi, fiul retardat care se indreapta spre dementa, este o copie a tatalui.
Aurica, fata batrana, invidioasa si rea, este o copie degradata a mamei; obsesia fiicei
(casatoria) se aseamana cu obsesia mamei (mostenirea). Lumea lor se afla sub semnul bolii, al
degradarli morale reflectate in plan fizic. Autorul dispune personajele in planuri antitetice,
prin reflectare inversata. In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in
romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie
progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea
locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor, in mod direct, naratorul da
lamuriri despre gradele de rudenie, starea civila, biografia personajelor reunite la inceputul
romanului, la jocul de table.

Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si

reflectarea poliedrica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentata exclusiv prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva unica a
naratorului, cu exceptia celor marturisite chiar de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe
acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otilie in constiinta celorlalte
personaje, ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma,
misterul feminitatii.

Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critica a unor aspecte ale
societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, motivul paternitatii si al mostenirii,
structura, specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul semnificativ; rolul
vestimentatiei si al cadrului in caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea, utiliza'rea
naratiunii la persoana a III-a. Dar depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si
polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernitatii.

Caracterizare Felix Sima

Felix Sima este personajul principal din opera Enigma Otiliei scrisa de George Calinescu El
este caracterizat direct si indirect. El este tipologizat ca un personaj principal, rotund, dinamic,
fiind tipul intelectualului naiv. Caracterizarea directa este cea facuta de narator si de alte
personaje. Autocaracterizarea arata parerea personala a personajului despre sine.
Caracterizarea indirecta analizeaaza comportamentul, gesturile, faptele si numele
personajului.
La inceput, Felix este caracterizat de catre narator ca fiind “un tinar de vreo optsprezece ani,
imbracat in uniforma de licean”, aratand varsta frageda, dar inceputul vietii de adult. El este
obosit din cauza greutatii gentii pe care o “trecea des dintr-o mina in alta”, aducand cu el toata
viata lui de pana atunci intr-o valiza. Fata ii este descrisa ca fiind “juvenila si prelunga
aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub spaca”. Astfel,
trasaturile feminine ii sunt inlaturare de “taietura elinica a nasului”. Din chipul “dezorientat”
se arata nesiguranta pe sine a personajului care nu stia incotro se indreapta viata lui.
Celelalte personaje il caracterizeaza pe Felix in diferite ipostaze. Otilia il considera mai mult
un frate sau un copil, nu il lua in serios deoarece stia de ce este capabila “zicea ea cu o comica
maternitate”. Fata de primirea ciudata a batranului, primirea sincera a Otiliei il impresioneaza
pe Felix. Aglae il priveste cu austeritate, vazand in el inca un posibil pretendent la averea
batranului. E increzatoare in cariera pe care baiatul se straduieste s-o faca, dar precizeaza ca
“medicina, cere ani multi”. In relatia cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual
superior.
Caracterizare Otilia

 Otilia Marculescu este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise „de suparare” si ii lasase sotului toata
averea, impreuna cu datoria cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Ea este studenta la
Conservator, izestrata cu un temperament de artista, reprezentand atat tipul cochetei cat si, in
egala masura, misterul feminin.

 Otilia este protagonista reprezentativa pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de

realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii.

 Otilia reprezinta intruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant al fetei il

descumpaneste pe Felix, pentru ca nu-si poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei
brusca de la o stare la alta. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate: „sunt foarte capricioasa”.

  Personajul principal al operei, Otilia, personifica libertatea de spirit, inglobeaza sentimente si

ratiune. Cand Felix spune „Pascalopol e bogat”, ea raspunde „bogatia nu e totul si tata e foarte
bogat iar mama a murit de suparare”. Capabila de daruire in primavara dupa moartea lui Mos
Costache, vine in camera lui Felix. Dupa noaptea lor casta, Otilia pleaca la Paris cu
Pascalopol cu care se marita.

  In epilog, pentru Felix, Otilia isi pierde farmecul feminin, capatand o „platitudine” in aspect.
Intuitiva, Otilia si-a dat seama de dificultatea relatiei cu Felix si având nevoie de confort si
ocrotire alege siguranța casatoriei cu moșierul. Felix devine medic cunoscut si printr-o
casnicie reusita intra in cele mai inalte cercuri. Otilia se marita apoi cu un conte in Spania.

  CONCLUZIA

  In concluzie, Otilia reprezintă pentru Felix mai degraba o imagine idealizata decat o femeie
pe care o iubeste cu adevarat. Misterul personajului feminin este generat de trasaturile sale
contradictorii si sustinut prin tehnici moderne de portretizare, care fac din Otilia Marculescu
un personaj cu adevarat memorabil