Din amintirile lui Ion Creangă....

„N-am fost cucon, nici mare domn de viață,

Dar mai bogat ca mine nu găsești,
De când l-ascult pe badea Mihăiță
Cu codrii lui de tei din Ipotești.

Și i-a pus pe toți în pragul casei

Ca să-mi ajungă florile la grinzi
I-ar lângă prispi-izvoarele duioase
Să-mi pot privi inima-n oglinzi.

În apele de mirt îmi văd bunicii

Și-ai mei humuleșteni în basm rămași
Și pe părinți, de mână cu noi, micii
Fugind prin snoave ca puii golași.

Și-atât de dulci erau vorbele cele,

Pe care le-auzeam la șezători
Și stânele-mi păreau mai lângă stele
Și chiar de aur lâna în fuior.

Sufletul l-avea cu uși deschise,

Lipindu-se cu gura de izvor
În loc de foc ne încălzim cu vise
În loc de haine, ne-mbrăcăm cu dor.

Iată-l și pe Pârslea, bată-l norocul

Cu cinstea îngropată în obraz
Și pe Harap cel Alb, iute ca focul
Cu suflet de copil și până azi.

Multe de toate sunt în astă lume,

Multe de toate încă nu le-am spus,
Și când nu are cine să mă-ndrume
Căci badea Mihăiță mi s-a dus.

Și fără el mi-i tristă șezătoarea

Și suflet n-am în casa mea de mirt
Și-atât de singur am rămas sub soare
Că toți humuleștenii mi-au murit

„N-am fost cucon, nici mare domn de viață,

Dar mai bogat ca mine nu găsești,
De când l-ascult pe badea Mihăiță
Cu codrii lui de tei din Ipotești.