CUPRINS

Capitolul I. Conceptul de serviciu public .......................................................pag.3

Capitolul II. Clasificarea serviciilor publice ………………………………pag.4
Bibliografie ……………………………………………………………... pag.8

1
 CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE SERVICIU PUBLIC

Teoreticienii analizează serviciile publice din perspectiva unui sistem de utilităţi în

care consumatorul cumpără sau foloseşte o anumită utilitate care-i oferă posibilitatea
satisfacerii nevoilor personale sau sociale. În acest caz un serviciu se defineşte ca fiind
orice acţiune sau execuţie pe care un subiect o poate efectua pentru altul, care este
intangibilă şi care nu are drept consecinţă transferul proprietăţii asupra unui lucru.
Pentru satisfacerea necesităţilor comune (hrană, locuinţă, transport, cultură,
sănătate) membrii unei colectivităţi au înfiinţat anumite organisme sociale ce poartă
generic denumirea de serviciu public. Într-un sens mai larg, se poate aprecia că serviciile
publice reprezintă ansambluri de persoane şi lucruri create de către o colectivitate publică
în vederea satisfacerii unei nevoi publice şi care sunt supuse autorităţii şi controlului
acesteia. În sens restâns, serviciul public este activitatea sau ansamblul de activităţi de
interes general sau individual prestate de o instituţie publică sau de organisme care fac
parte dintr-un ansamblu administrativ cu scopul satisfacerii nevoilor publice. Pueterea
publică este aceea care determină nevoile cu caracter public recunoscut şi pentru
satisfacerea cărora nu se apelează la iniţiativa particulară.
Lista nevoilor a căror satisfacere trebuie asigurată prin intervenţia serviciilor publice
este fixată în funcţie de curntele ideologice, situaţia economică şi socială, posibilităţile
finaciare şi tehnice ale locului şi momentului. Intervenţia statului, a autorităţii publice în
vederea satisfacerii unei nevoi recunoscute ca publică este mai mult sau mai puţin
profundă. Ea poate consta, de exemplu, în acordarea unor subvenţii către întreprinderile
particulare, fapt care antrenează un anumit control asupra acestora sau, mergând mai
departe, în decizia creării de organisme proprii care să realizeze sarcina publică. Adesea
serviciile publice sunt create pentru prima dată, necesităţile fiind noi, alteori ele se adaugă

2
celor deja existente. Uneori ele au dreptul să stabilească, în condiţiile legii, propria
amenajare generală, alteori doar cu aprobarea unei autorităţi administrative superioare.1
Serviciul public poate fi definit ca fiind acel sistem înfiinţat de autorităţile
competente ale statului sau comunităţii locale cu scopul de a asigura satisfacerea unor
cerinţe comune ale membrilor sociatăţii, în regim de drept adminstrativ sau civil, în
procesul de executare a legii.
Serviciile publice pot fi organizate fie la nivel national (serviciul public al
transportului aerian, feroviar etc.), fie la nivel local (transportul în comun în cadrul unei
localităţi) şi poartă denumiri diferite (secretariate, agenţii, secţii, oficii, spitale, şcoli, regii).

1
Alexandru Negoiţă, Stucturi, mecanisme şi instituţii administrative, Editura Sylvi, Bucureşti, 1996, pg. 41
3
 CAPITOLUL II
CLASIFICAREA SERVICIILOR PUBLICE

Serviciul public este un organism creat de către stat, judeţ sau comună, cu o
competenţă şi putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din patrimoniul
general al admnistraţiei creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în
mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căreia iniţiativa privată nu ar
putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă.
Până nu demult, crearea serviciilor publice a constituit monopol de stat în toate
ţările, indiferent de orânduirea socială. Însă, pe măsura extinderii democra ţiei sociale,
inclusiv prin descentralizare, s-a înregistrat şi se înregistrează un transfer al acestui
monopol de la nivel central la nivel local.
În prezent, statul păstrează monopolul asupra unor servicii publice considerate de
interes naţional pe care le înfiinţează şi le coordonează centralizat, cum sunt: poli ţia,
starea civilă, prevenirea şi stingereaincendiilor, etc. Este vorba, în special, de crearea
acelor servicii care afectează libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau care presupun
apariţia unor categorii de instituţii publice.2
Serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează cetăţenilor
servicii de interes general, în regim de putere politică .Înfiinţarea serviciilor publice este
atributul exclusiv al autorităţilor deliberative, respectiv al consiliilor locale iar organizarea
şi funcţionarea lor constituie atributul autorităţilor executive, adică al prefecţiilor si
primarilor.
Realitatea contemporană ne relevă astăzi o diversitate şi o complexitate a
organizării şi funcţionării serviciilor publice, datotate specificităţii domeniilor în care se
înfiinţează aceste tipuri de organisme sociale, precum şi a multitudinii cerinţelor
colectivităţii.
2
Irina Bilouseac, Servicii publice, note de curs pentru învăţământ la distanţă, Univ. Ştefan cel Mare, 2015, pg.16
4
 În acest context, serviciile publice pot fi clasificate după următoarele criterii:
1. Aria de manifestare a interesului ce urmează a fi satisfăcut:
 servicii publice de interes naţional;
 servicii publice de interes teritorial/judeţean;
 servicii publice de interes local ( la nivel de minicipiu, oraş, comună);
2. Sfera de activitate în care se manifestă serviciul public:
 servicii publice administrative (S.P.A.);
 servicii publice industriale şi comerciale (S.P.I.C.) ;
3. Regulile juridice aplicabile:
 servicii publice care funcţionează în regim administrativ;
 servicii publice care funcţionează în regim mixt, de drept privat şi de drept
administrative (servicii publice concesionate în baza unui contract admiistrativ);
4. Agenţii prestatori:3
 organe sau autorităţi ale administraţiei publice (ministere, departamente, direcţii,
oficii, servicii deconcentrate, serviciile din primării şi din consiliile judeţene);
 instituţii publice (şcoli, universităţi, spitale, ministere, radio, televiziunea);
 regii (organisme distincte coordonate de către autorităţi publice);
 companii naţionale;
 instituţii publice cu caracter special;
 servicii publice concesionate iniţiativei particulare(în domeniile pe care legea
stabileşte).
Literatura de specialitate din ţara noastră mai distinge şi următoarele categorii de
servicii publice:
 serviciul de legiferare, la care participă Parlamentul, care are drept scop
adoptarea de norme obligatorii care reglementează raporturile sociale la nivelul
întregii ţări;

3
Emanuel Ablu, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Fundaţiei "România de mâine", Bucureşti, 2005, pg. 82-84
5
  serviciul public judiciar, înfăptuit de instanţele de judecată care soluţionează
conflictele juridice şi sancţionează pe cei care încalcă legea;
 serviciile publice realizate de către administraţie, care asigură exeutarea legilor şi
hotărârile judecătoreşti, ordinea publică, siguranţa naţională şi creează condiţiile
de desfăşurare a activităţii în domenii precum sănătatea, cultura, învăţământul,
transportul.
De asemenea, trebuie făcută distincţia între:
 serviciul public care este înfăptuit de către o organizaţie publică;
 serviciul de utilitate publică care este realizat de către organisme
neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii înfiinţate de particulari şi care desfăşoară
o activitate de interes public, cu scop nelucrativ).
Din punctul de vedere al doctrine juridice franceze cea mai importantă deosebire
este cea dintre:
 serviciile publice administrative (sub formă de instituţii publice, structuri
administrative proprii autorităţilor publice) care sunt supuse regulilor de drept
public, atât în ceea ce priveşte organizarea lor cât şi referitor la raporturile
acostora cu utilizatorii;
 servicii publice industriale şi comerciale (sub forma regiilor şi societăţilor
comerciale) care sunt supuse dreptului public în planul organizării lor, dar şi
regulilor de drept privat în ceea ce priveşte raporturile cu utilizatorii.
Din punct de vedere al modului de finanţare, serviciile publice industiale şi
comerciale îşi acoperă cheltuielile din taxele plătite de beneficiari, în timp ce resursele de
finanţare ale serviciilor administrative provin de la bugetul local, central.
În general sunt considerate servicii publice industiale şi comerciale serviciile
organizate în:
 domeniul de salubritate, distrbuţia apei, canalizare;
 domeniul energiei, distribuţiei electricităţii, distrubuţia gazului;
 domeniul comunicaţiilor, transporturi publice.
6
 Sunt în principiu servicii publice administrative:
 serviciile cu caracter exclusiv administrativ pe care autorităţile publice nu le pot
încredinţa altor persoane (protecţia civilă, starea civilă, serviciile de urbanism,
organizarea alegerilor, recensământului)
 servicii în materie de igienă;
 servicii în domeniul educaţiei: şcoli, licee, grădiniţe, creşe;
 servicii culturale şi sportive;
 servicii de asistenţă şi ajutor social.
La nivel local şi judeţean, serviciile publice pot fi clasificate astfel:4
 servicii de pază asigurate de corpul gardienilor publici;
 servicii de protecţie civilă;
 servicii de autorizare a construcţiilor;
 servicii de stare civilă;
 servicii de autoritate tutelară;
 servicii de protecţie a copilului;
 servicii de urbanism şi amenajarea teritoriului;
 servicii de colectare taxe şi impozite;
 servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
 servicii publice de evidenţă a persoanelor;
 servicii publice comunitare de poliţie.
 servicii publice sociale, culturale, de educaţie, de tineret şi sport.
Serviciile publice de gospodărie comunală care asigură:
 alimentarea cu apă;
 canalizarea şi epurarea apelor uzate;
 salubrizarea;
 alimentarea cu energie termică produsă centralizat;
 alimentarea cu gaze naturale;
4
Liana Teodora Pascariu, Servicii publice la nivel european, note de curs, Univ. Ştefan cel Mare, 2011, pg. 19
7
  transportul public local;
 administrarea domeniului public.
Aministrarea domeniului public grupează activităţi şi acţiuni de utilitate şi interes
public având ca obiect:
 construirea, modernizarea, exploatarea şi întreţinerea străzilor, dumurilor,
podurilor, viaductelor, a pasajelor rutiere şi pietonale, a pieţelor, târgurilor,
bazarelor;
 amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor şi grădinilor publice, a
terenurilor de sport, a locurilor de agrement, a terenurilor de joacă pentru copii;
 amenajarea, exploatarea şi întreţinerea lacurilor, ştrandurilor, a bazelor de odihnă
şi tratament;
 deratizarea şi dezinsecţia spaţiilor publice;
 îndepărtarea zăpezii şi preîntâmpinarea formării poleiului şi a gheţii;
 servicii de iluminat public.
Aşadar, serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conţinut specializat având ca
rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele
sunt autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate
distinct într-un sector numit sector terţiar.
Serviciile prezintă şi o serie de trăsături caracteristice care permit, pe de o parte,
identificarea lor, iar, pe de altă parte, se pot constitui în criterii de delimitare faţă de
celelalte domenii ale activităţii economico-sociale.
Este de remarcat faptul că sfera serviciilor publice este largă și eterogenă, fapt
pentru care aceste clasificări pot să nu se regasească în totalitatea lor în fiecare tip de
serviciu.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. Emanuel Ablu, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Fundaţiei

"România de mâine", Bucureşti, 2005;

2. Irina Bilouseac, Servicii publice, note de curs pentru învăţământ la distanţă,

Univ. Ştefan cel Mare, 2015;

3. Alexandru Negoiţă, Stucturi, mecanisme şi instituţii administrative, Editura

Sylvi, Bucureşti, 1996;

4. Liana Teodora Pascariu, Servicii publice la nivel european, note de curs, Univ.
Ştefan cel Mare, 2011