R: Asistenţa socială = activitatea (acţiunea socială) prin care se
urmăreşte ajutarea sistemelor sau subsistemelor sociale în dificultate (fie acestea persoane, grupuri, comunităţi) pentru a răspunde adecvat cerinţelor sociale şi a elimina dificultăţile sau vulnerabilităţile care apar în raporturile acestora cu mediul social, beneficiarii asistenţei sociale urmând a ajunge să-şi poată folosi cât mai eficient capacităţile, disponibilităţile, societatea în ansamblu pentru a obţine bunăstarea personală, satisfacţia crescută a vieţii şi pentru a fi capabili să contribuie la rândul lor la buna funcţionare a societăţii.
2. Prezentați și explicați funcțiile asistenței sociale.
R: identificare şi înregistrarea segmentului populaţiei ce constituie obiectivul activităţilor de asistenţă socială; diagnosticarea problemelor cu care persoanele vulnerabile sau grupurile de risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale; dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activităţi profesionalizate de suport şi protecţie a acestora; elaborarea propriilor programe de către cei aflaţi în situaţii de risc; identificarea variatelor de surse de finanţare a programelor de sprijin; stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ- instituţional; suport prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea refacerii capacităţilor de integrare benefică în societate; promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situaţiilor defavorizante; dezvoltarea unui program de cercetări ştiinţifice la nivel naţional şi local privind dimensiunea problemelor celor aflaţi în situaţii speciale (Bulgaru & Dilion, 2000). 3.Funcționalitate și disfuncționalitate socială. Refacerea funcționalității sociale. Pentru ca o societate să fie funcţională, ea trebuie să fie capabilă să asigure echilibrul între nevoile şi capacităţile membrilor săi, pe de o parte, şi cerinţele mediului social, pe de altă parte. Starea de disfuncţionalitate a sistemului social este definită de existenţa unor carenţe în funcţionarea unui anumit subsistem component al sistemului social respectiv. Refacerea funcţionalităţii sociale se realizează prin acţiunea bine conturată a unor instanţe sociale cum ar fi: familia, biserica, şcoala, instituţiile de drept civil şi penal etc. Fiecare dintre aceste instituţii au roluri şi mijloace de acţiune specifice, după cum putem spune că prin procesul de colaborare efectivă dintre ele se reuşeşte realizarea unei înlăturări mai rapide şi mai sigure a disfuncţionalităţilor care apar la un moment dat în relaţia individ-mediu social.
Termenul „bunăstare socială” („social welfare”) are în literatura de specialitate americană două accepţiuni: instituţii specializate în oferirea serviciilor de protecţie socială; 2. de profesiune şi disciplină academică care cercetează domeniile amintite anterior. Definiţia dată de Asociaţia Americană a Asistenţilor Sociali termenului „social welfare” denotă deplina coordonare a activităţilor voluntare sau guvernamentale cu scopul de a preveni, trata sau contribui la soluţionarea sau ameliorarea unor probleme sociale recunoscute ca atare şi având scopul de a creşte „starea de bine” (în engleză: „well being”) a indivizilor. Scopul programelor din sistemul „Social Welfare” este de a contribui la prevenirea, rezolvarea sau ameliorarea problemelor sociale majore. Definit ca un set de programe oferite de diverse agenţii în scopul creşterii „bunăstării individuale sau sociale”, termenul „social welfare” se suprapune semantic peste cel de asistenţă socială (Sandu, 2013). În sens academic, termenul „social welfare” semnifică studiul sociologic al agenţiilor, programelor şi politicilor angrenate în serviciile sociale
5. Rolul asistenței sociale în creșterea calității vieții.
In acest sens este sinonim cu cel de „sociologia calităţii vieţii”. Calitatea vieţii trebuie privită într-o perspectivă mai largă decât aceea de produs direct al creşterii economice. Pe lângă bunurile şi serviciile economice, calitatea vieţii este influenţată de o gamă largă de alte componente: calitatea mediului natural şi urban, condiţiile sociale şi umane, calitatea vieţii sociale şi a relaţiilor interpersonale, posibilităţi de informare, de perfecţionare intelectuală şi participare la cultură.
6.Rolul asistenței sociale și domeniul pluri interdisciplinar.
Sfera serviciilor sociale în domeniul creşterii calităţii vieţii nu include doar asistenţa socială. Intervenţii utile pot şi trebuie să rezulte din cooperarea interdisciplinară a unor ştiinţe precum sociologia, psihologia, politicile sociale, pedagogia şi psihopedagogia, antropologia culturală, ştiinţele juridice, medicina socială, logica şi hermeneutica socială, ştiinţele comunicării. Sociologia, pornind de la studiul organismului social, instituţiilor sociale, a faptelor sociale şi comportamentului actorilor sociali, diagnostichează şi prognozează disfuncţiile care ar putea apare. Psihologia, prin studiul proceselor psihice, poate da un model coerent de analiză a comportamentului uman, al dezvoltării personalităţii sociale a individului, putând propune strategii terapeutice şi de intervenţie. Psihiatria, prin studiul aspectelor patologice ale comportamentului uman, diagnostichează şi intervine terapeutic în maladiile psihice de care eventual ar suferi clienţii asistentei sociale. Ştiinţele politice, prin studiul doctrinelor şi programelor politice a structurii guvernului şi instituţiilor ţării, prin cercetarea politicilor sociale existente sau promovarea unora noi, contribuie la predicția nevoilor sociale şi terapeutice a acestora prin actul decizional. Economia, prin studiul producţiei, distribuţiei şi consumului evidenţiază nevoile populaţiei în planul concret material, putându-se propune strategii macro sau micro de redistribuire a unei părţi a venitului şi orientarea acesteia spre categoriile de populaţie defavorizate. Antropologia culturală, prin metode proprii de analiză provenite din psihologie şi sociologie, cercetează specificul diferitelor culturi sau subculturi, populaţii şi zone, punând în evidenţă nevoile şi resursele specifice.
7. Explicați termenii de vulnerabilitate socială, marginalizare și
excludere social. Asistenţa socială apare: ca o instituţie menită să remedieze disfuncţionalităţile sistemului social, prin creşterea funcţionalităţii sociale a indivizilor ce o compun. Necesitatea asistenţei sociale provine deci din două direcţii: aceea a rezolvării problemelor şi disfuncţiilor ce apar la nivelul unor categorii defavorizate, deci resimţindu-se marginale, reintegrarea membrilor acestor categorii în societate, iar pe de altă parte scăderea presiunii sociale asupra societăţii în ansamblu, ce ar veni atât de la marginali, cât şi de la cei ce se resimt în pericol de a fi marginalizaţi. Concepută ca „ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi, cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate sau criză, vulnerabile”. Asistenţa socială se adresează tocmai acestor categorii sociale aflate „în nevoie”, sau în termenii unei analize funcţionaliste, aflate în disfuncţionalitate socială temporară sau permanentă. Definită ca act de recuperare, asistenţa socială îşi desfăşura până nu demult, întreaga activitate în sfera anormalităţi sociale. Noua paradigmă asistenţială, punând accentul pe aspectul de funcţionalitate socială, transferă activitatea asistentului social asupra sferei disfuncţionalului. În prima ipoteză, societatea îl ajută pe subiect să devină normal, în cea de a doua, funcţionalitatea sistemică a individului este armonizată cu cea a societăţi. Diagnosticarea normalităţii este înlocuită de evaluarea situaţiei problemă prin analiza pragmatică a nevoilor şi resurselor sistemului client şi a interacţiunii acestuia cu alte sisteme. Este evident că vom ţine cont în lucrul cu diversele categorii de clienţi, de obiectivitatea existenţei unei dizabilităţi generată de o maladie fizică sau psihică, deficienţe generatoare de handicap, dar o vom face din perspectiva „abaterii de la standardul de performanţă”. Devianţa nu va mai fi privită ca abatere de la un normal oarecum apriori, ci apartenenţa la o subcultură diferită de cea majoritară, fără a fi neapărat contracultură.
8.Categorii de beneficiari ai asistenței sociale.
Deşi nu toate categoriile de clienţi ai asistenţei sociale intră în categoria persoanelor marginalizate, fiecare dintre clienţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, resimte „diferenţa” dintre el şi grupul său de “asemeni” şi restul societăţii, diferenţă pe care deseori o sesizează ca frustrantă. Asistenţa socială nu are putinţa şi nici menirea de a se ocupa de fericirea personală a tuturor membrilor societăţii. Fericirea individuală poate compensa inexistenţa unor resurse, prin anularea subiectivă a respectivei nevoi. Scopurile general recunoscute ale asistenţei sociale sunt acelea de a asigura o locuinţă pentru copiii fără părinţi, a reabilita persoanele dependente, reconversia şi recalificarea persoanelor aflate în şomaj, lucrul cu persoane aflate în dificultatea de a se integra în mediul familial, colectivul de muncă, redarea unui sens vieţii persoanelor în vârstă, terapia socială a persoanelor cu dificultăţi emoţionale etc. Toate au ca obiectiv final creşterea generală a calităţii vieţii clientului sub una sau alta dintre dimensiuni (obiective identificabile prin indicatori sociologici, psihosociologici şi economici).
9. Definiți și explicați principiul subsidiarității.
Principiul subsidiarităţii arată că statul datorează oferirea de servicii şi sau prestaţii sociale persoanelor incapabile să-şi fie autosuficiente în limita resurselor pe care individul nu le poate mobiliza prin propriile capacităţi fizice, intelectuale, cognitive sau sociale.
10.Prezentați un scurt istoric al asistenței sociale la nivel
internațional, acccentuând profesionalizarea asistenței sociale. Ellen Gates Starr împreună cu Jane Addams înfiinţează în 1889 o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial numită Hull House, în care se vor desfăşura proiecte sociale, un tribunal pentru minori, etc. H Hull House a reunit un centru de cercetare, dar şi un centru rezidenţial (centrele rezidenţiale fiind numite în perioada respectivă case sociale. Locuitorii din Hull House efectuau investigaţii cu privire la locuinţele şi condiţiile de viaţă ale oamenilor, la problemele de sănătate, şi nu în ultimul rând ajutau la menţinerea ordinii în cartier. Prin activitatea deprinsă, Hull House a avut un rol important în profesionalizarea activităţii femeilor în asistenţa socială. Hull House şi, activitatea desfăşurată de Jane Addams au fost considerate sursa de inspirație a mișcărilor de tip settlement (așezări) în SUA.