Monahismul în a-II-a jumătate a mileniului I

Monahismul în Apus
Îndrumător Student

Pr. Prof. Lect. Dr. Daniel Niță-Danielescu Motoc Iulian-Mihăiță

1
Inceputurile monahismului
Monahismul este o veche practică, dar în același timp este și un mod de viață, a
unor creștini ce părăsesc lumea pentru a-și închina întreaga viață Evangheliei lui
Hristos, logodindu-se cu Acesta și devenind îngeri în trup. Scopul acestora,
precum și al nostru, al tuturor, de altfel, este îndumnezeirea, după cum spune și
Sfântul Serafim de Sarov: ”Scopul vieții omenești, este dobandirea Duhului Sfânt”

Temelia acestei Taine, cum este considerată de Sfântul Simeon al

Tesalonicului,1 o constituie cuvântul Mântuitorului: ”Dacă vrea cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Mt. 16:24).

Inițial, monahismul a fost organizat de către marii părinți și trăitori ai

cuvântului Scripturii,pe care îi regăsim în Pateric, precum: Sfântul Antonie cel
Mare, Pavel Tebeul, Sfântul Teodosie cel Mare- cel ce a organizat viața de obste,
sau Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.

În ceea ce privește monahismul apusean, putem spune ca a avut legaturi cu

monahismul răsăritean, care ținea aceleași rânduieli cu cel promovat în Egipt de
către acești mari Sfinți Părinți, de care am amintit. Primele contacte ale apusului
cu monahismul rasaritean, s-au realizat prin refugierea în Italia a Sfântului Ierarh
Atanasie cel Mare în Italia, ce a adus cu sine modelul de viață oriental și o mare
influență, lucru ce a condus la construirea primelor mănastiri în apus, unele
întemeiate chiar de către femei, precum Marcellina, sora Sfântului Ambrozie al
Mediolanului.2

O importanță la fel de însemnată, o va avea și episcopul de Vercelli, Eusebiu,

care va fi exilat în Tebaida Egiptului, unde va cunoaște monahismul, pe care îl va
răspândi mai apoi în Apus, la reîntoarcerea sa în scaunul episcopal3.

1
Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra dogmelor noastre Ortodoxe,vol.1, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și
Radauților, edit.a-III-a, 2002, pg. 101
2
Omul îmbrățișării- Sfântul Columba al Ionei,Editura Sophia, București, 2013, pg.32
3
Pr. Prof. Ion Rămureanu, Istorie Bisericească universală, vol.1 (1-1054), pg.252

1
Monahismul și personalități marcante pe teritoriul Irlandei
După trecerea la Domnul a Sfântului Ioan Casian, din anul 435, care întărește
temeliile monahismului apusean în prima jumătate a mileniului, în cea de-a doua
jumătate, a cunoscut o dezvoltare rapidă, în deosebi pe pămantul Britaniei,
respectiv, cel al Irlandei.

Urmașii Sfântului Ninian (26 aug.432), numit și Apostol al Scoției, au

propovăduit monahismul în rândurile părinților irlandezi, care vor construi
mănăstiri și vor rândui reguli de viață monahală pe acest teritoriu.

Părintele expansiunii monastice în Irlanda, este considerat a fi Sfântul Enda de

la Aran. Mănăstirea lui, intemeiată în jurul anului 500, pe insulele Aran, este
prima mănăstire cu influență majoră, deoarece monahii acestei mănastiri aveau o
orientare ascetică foarte riguroasă, si erau mai osârdnici în sfintirea vieții prin
pocăință, decât spre propovăduirea Evangheliei4, ascetism spre care va înclina și
Sfântul Columba al Ionei, de care vom aminti în continuare. Printre acești mari
părinți îi numim aici și pe Sfântul Finian de Moville, Donnan de Eigg, și finian de
la Clonard (12 dec. 549).

Sfântul Columba din Iona

Alături de Sfântul Patrick, luminătorul și apostolul Irlandei, Sfântul Iona, este
cel mai cunoscut propovăduitor irlandez. Acesta s-a născut pe 7 decembrie 521, în
ținutul Donegal, aflat în partea de miazănoapte a Irlandei. Nașterea sa a fost
vestită dinainte, de către Maucta, un ucenic al Sfântului Patrick. Familia sa, făcea
parte din familiile domnitoare ale Irlandei. La botez, a primit numele de Culum, ce
înseamnă porumbel.După botez, acesta a fost dat în grija unui preot, ce i-a picurat
în suflet dragostea de biserică și de viață monahală, intrând mai apoi în
mănastirea din Moville, unde stareț era Sfântul Finian, care îl hirotonește diacon
la numai 20 de ani.
4
Omul îmbrățișării- Sfântul Columba al Ionei , pg.48

2
 O primă minune însemnată a Sfântului Columba, este aceea că, asemenea
Mântuitorului la nunta din Cana, la o sărbătoare, acesta preschimbă apa unei
fântâni în vin, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.5

De aici, pleacă la mănăstirea de la Clonard, unde primește harul preoției, iar

mai apoi la mănăstirea Sfântului Mobhi, unde este tuns în monahism. Plin de
râvnă, a început să ridice mănăstiri și biserici în toată țara, mai ales în regiunea sa.

După 15 ani, părăsește Irlanda, se pare, din cauza faptului că, a fost fără să
vrea pricina unei lupte între irlandezi, pentru o Psaltire copiată de către el și se
îndreaptă spre coastele Scoției, spre insula Iona, unde trăiau picți păgani. Aici
ridică o mănastire și face misiune în rândurile picților, pâna la adormirea sa din 9
iunie 597.

Sfântul Columban
În continuare vom vorbi în câteva cuvinte, despre un alt mare Sfânt Părinte al
acestor ținuturi, Sfântul Columban, unul dintre marii propovăduitori ai credinței
creștine în ținuturile păgâne, care a lăsat o moștenire foarte bogată, prin
mănăstirile întemeiate de către el în apus.

Sfântul Columban S-a născut în răsăritul Irlandei, în anul 543. Încă de mic
sporea în credință si fapte bune. La vârsta tinereții, șovăind inițial în alegerea
drumului său, din cauza unor ispite, alege drumul monahismului, cu ajutorul unei
pustnice, ce trăia într-o pădure din apropierea satului său, îndreptându-se spre
mănăstirea Sfântului Comgall, mănăstire în care se nevoiau 3000 de călugari.6

Pentru monahii irlandezi, mântuirea venea prin filiație; părintele duhovnicesc

având o importanță deosebită. Mulți băieți, de la vârste foarte tinere, erau dați în

5
Vlad Benea, Viețile Sfinților ortodocși din Apus, Sfinții insulelor Britanice,Editura Renașterea, Cluj-Napoca,2006,
pg.131
6
Ibidem, pg.169

3
grija unui bătrân, ca să fie îndrumați și educați de acesta. Monahii îi iubeau pe
acești bătrîni, făcând ascultare deosebită față de ei.

După ce devenit desăvârșit în dragoste și ascultare, hotărăște să plece pentru

a propovădui popoarelor păgâne. Acesta ajunge în Galia, unde, din pricina
dușmanilor Bisericii și a nepăsării episcopilor, creștinismul aproape dispăruse, dar
cu toate acestea, reușește să readucă nenumărate suflete la Hristos.

Numele și faptele Sfântului Columban, ajung până la curtea regelui Guntram

al Burgundiei, care îl roagă să rămână în țara lui, drept pentru care se stabilește cu
ucenicii săi, într-un loc retras în care multă vreme s-au hrănit cu rădăcini și unde a
zidit mai apoi două mănăstiri. Aici a rânduit reguli foarte aspre, precum pedepsele
ce constau în post cu pâine și apă, sau chiar lovituri de bici.

Cu toate acestea, ispitele nu au încetat să apară. Din cauza vieții sale, a atras
invidia episcopilor franci, care descoperă un motiv pentru a-i aduce necazuri, în
obiceiurile irlandeze ale Sfântului, pe care le păstra în mănăstirile din Galia.
Biserica Irlandei, se deosebea de celelalte Biserici apusene, prin faptul că ținea
unele obiceiuri distante de dogmele și de învațătura Bisericii. Principala cauză a
zavistiei episcopilor, a fost diferența datei de sărbătorire a Paștilor, față de
celelalte Biserici din Apus, ce țineau hotărârea Sinodului I Ecumenic.

Din acest motiv, s-a hotărât convocarea unui sinod în anul 602, în care Sfântul
Columban se apără printr-o scrisoare, rugând să fie lăsat în continuare să trăiască
în mănăstirea sa, dar în 610 își începe pribegia în Galia, iar mai apoi pleacă la
propovăduire în Italia, unde întemeiază o mănastire în munții Apenini. Un an mai
târziu, la 23 noiembrie 615, Sfântul Columban trece la Domnul, fiind înmormântat
în mănăstirea sa.7

7
Ibidem,pg.211

4
Declinul monahismului irlandez
În secolele al VIII-lea, al IX-lea si al X-lea, Biserica Irlandei își va afla
sfârșitul. Acesta s-a datorat nu doar lipsei de organizare sau divergențelor
apărute, ci a fost adus de către invadatorii vikingi8, mănastirile monahilor situate
pe insule și coaste îndepărtate, fiind țintele preferate ale acestora.

În 793, marea mănăstire Lindisfarne, intemeiată de Sfântul Aidan, a fost

pustiită de către vikingi, iar un an mai târziu, a urmat pustiirea tuturor insulelor
Britanice. Marele masacru, insă, s-a petrecut în anul 806: șaizeci și opt de călugări
au fost uciși pe plaja ce avea să poarte mai târziu numele de „ Golful mucenicilor”.
Astfel s-a petrecut declinul și sfârșitul perioadei timpurii a Bisericii Irlandeze.

Reorganizarea monahismului de către Sfântul Benedict de Nursia

Sfântul Benedict de Nursia este considerat, pe bună dreptate, principalul
organizator al monahismului occidental, realizând o sinteză între tradiţia ascetică
răsăriteană şi cea apuseană, aşezând monahismul apusean pe o linie proprie de
dezvoltare.

Sfântul Benedict a fost originar din Nursia, Italia. S-a născut în anul 480. În anii
tinereţii a frecventat diferite şcoli în Roma, pentru ca mai apoi, înainte de anul
500, să se retragă în singurătatea muntoasă de la Tivoli, unde va trăi ca eremit,
adunându-i acum în jurul său pe primii săi ucenici. Din cauza unor conflicte cu
clerul local, îşi va căuta refugiul pe o întindere vastă la sud de Saint Germano,
unde va construi marea mănăstire de la Montecassino şi unde va compune
celebra sa regulă monastică. Benedict va muri la Montecassino, în anul 543 (547)
și înmormântat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul,zidită în locul jertfelnicului
lui Apolon.9

8
Omul îmbrățișării- Sfântul Columba al Ionei , pg. 66
9
Viețile Sfinților pe luna Martie, Editura Mănăstirea Sihastria, Edit.a-III-a, 2012,pg.244

5
 Pentru că în anul 581, când Montecassino va fi distrus de longobarzi10,
călugării de aici îşi vor găsi refugiul la Roma, în Lateran, unde vor fi cunoscuţi de
Sfântul Grigorie cel Mare, care , mai târziu, devenind papă, nu numai că îl va face
celebru pe Sfântul Benedict în toată creştinătatea prin biografia acestuia
introdusă în Dialogurile sale, ci chiar va trimite călugări benedictini ca misionari în
Anglia.

Încă din anul 610, la doar şase ani de la moartea Sfântului Grigorie Dialogul,
papa Bonifaciu al IV-lea îl numeşte pe Benedict „sublimul legislator al monahilor”.
Treptat, toate mănăstirile întemeiate de Sfântul Columban vor primi regula
benedictină, începând de acum construirea unor noi mănăstiri, dintre care cea
mai importantă este cea de la Albi, din Franţa meridională.

Regula benedictină, compusă din 63 de capitole, ce sintetizează itinerariul

spiritual al întoarcerii la Dumnezeu prin intermediul ascultării, sub conducerea lui
Hristos, nu reprezintă doar un sens unic pentru o realizare personală a desăvârşirii
creştine, ci constituie, în acelaşi timp, o adevărată legislaţie pentru viaţa
monahală, această regulă dând naştere tipului de mănăstire occidentală, abaţia.
Fundamentul regulei benedictine este statornicia, la care monahul se obligă în
momentul în care intră în mănăstire. Astfel, el nu mai merge de la un ascet la
altul, aşa cum era în Egipt, pentru că mănăstirea reprezintă universul său. Abatele
este părintele comunităţii monahale, conducând-o nu pe baza unui cod penal, ci
cu autoritate părintească. Programul liturgic, principala ocupaţie a călugărului,
este bogat, diversificat şi nu apasă prin lungi ore de rugăciune, deoarece
programul acestora este împărțit în 8 ore de rugăciune, 8 ore de odihnă.

Este meritul incontestabil al acestor călugări faptul că astăzi cultura europeană

are o legătură reală cu cea a vechilor greci şi romani. Cu toate acestea, nu trebuie
crezut că Sfântul Benedict, sau oricare alt fondator de ordine religioase, ar fi scris
propria sa regulă cu intenţia de a contribui la progresul culturii, ci beneficiile
pentru progresul culturii au fost, o consecinţă naturală a intenţiilor de îmbogăţire
a vieţii spirituale manifestate de aceștia.

10
Ibidem,pg.233
6
 Bibliografie

1. Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra dogmelor noastre

Ortodoxe,vol.1, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Radauților,
edit.a-III-a, 2002
2. Omul îmbrățișării- Sfântul Columba al Ionei, Editura Sophia,
București,2013
3. Pr. Prof. Ion Rămureanu, Istorie Bisericească universală, vol.1 (1-
1054)
4. Vlad Benea, Viețile Sfinților ortodocși din Apus, Sfinții insulelor
Britanice,Editura Renașterea, Cluj-Napoca,2006
5. Vieţile Sfinților pe luna Martie, Editura Mănăstirea Sihastria,
Edit.a-III-a, 2012

7
 Cuprins

1. Inceputurile monahismului.............................................. ........1

2. Monahismul și personalități marcante pe teritoriul Irlandei…..2
3. Sfântul Columba din Iona………………………………………………………..2
4. Sfântul Columban……………………………………………………………………3
5. Declinul monahismului irlandez………………………………………………5
6. Reorganizarea monahismului de către Sfântul Benedict de Nursia.....5
7. Bibliografie………………………………………………………………………………7