1. Definiți asistența socială.

R: Asistenţa socială = activitatea (acţiunea socială) prin care se

urmăreşte ajutarea sistemelor sau subsistemelor sociale în dificultate
(fie acestea persoane, grupuri, comunităţi) pentru a răspunde adecvat
cerinţelor sociale şi a elimina dificultăţile sau vulnerabilităţile care apar
în raporturile acestora cu mediul social, beneficiarii asistenţei sociale
urmând a ajunge să-şi poată folosi cât mai eficient capacităţile,
disponibilităţile, societatea în ansamblu pentru a obţine bunăstarea
personală, satisfacţia crescută a vieţii şi pentru a fi capabili să
contribuie la rândul lor la buna funcţionare a societăţii.

2. Prezentați și explicați funcțiile asistenței sociale.

R: identificare şi înregistrarea segmentului populaţiei ce constituie
obiectivul activităţilor de asistenţă socială;
diagnosticarea problemelor cu care persoanele vulnerabile sau
grupurile de risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi
în anumite condiţii sociale, economice şi culturale;
dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activităţi
profesionalizate de suport şi protecţie a acestora;
elaborarea propriilor programe de către cei aflaţi în situaţii de risc;
identificarea variatelor de surse de finanţare a programelor de sprijin;
stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile
specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ-
instituţional;
suport prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea
refacerii capacităţilor de integrare benefică în societate;
promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situaţiilor
defavorizante;
dezvoltarea unui program de cercetări ştiinţifice la nivel naţional şi
local privind dimensiunea problemelor celor aflaţi în situaţii speciale
(Bulgaru & Dilion, 2000).
 3.Funcționalitate și disfuncționalitate socială. Refacerea
funcționalității sociale.
Pentru ca o societate să fie funcţională, ea trebuie să fie capabilă să
asigure echilibrul între nevoile şi capacităţile membrilor săi, pe de o
parte, şi cerinţele mediului social, pe de altă parte.
Starea de disfuncţionalitate a sistemului social este definită de
existenţa unor carenţe în funcţionarea unui anumit subsistem
component al sistemului social respectiv.
Refacerea funcţionalităţii sociale se realizează prin acţiunea bine
conturată a unor instanţe sociale cum ar fi: familia, biserica, şcoala,
instituţiile de drept civil şi penal etc. Fiecare dintre aceste instituţii au
roluri şi mijloace de acţiune specifice, după cum putem spune că prin
procesul de colaborare efectivă dintre ele se reuşeşte realizarea unei
înlăturări mai rapide şi mai sigure a disfuncţionalităţilor care apar la un
moment dat în relaţia individ-mediu social.

4.Ce implică bunăstarea socială/individuală? Accepțiuni.

Termenul „bunăstare socială” („social welfare”) are în literatura de
specialitate americană două accepţiuni:
 instituţii specializate în oferirea serviciilor de protecţie socială; 2. de
profesiune şi disciplină academică care cercetează domeniile amintite
anterior.
 Definiţia dată de Asociaţia Americană a Asistenţilor Sociali termenului
„social welfare” denotă deplina coordonare a activităţilor voluntare sau
guvernamentale cu scopul de a preveni, trata sau contribui la
soluţionarea sau ameliorarea unor probleme sociale recunoscute ca atare
şi având scopul de a creşte „starea de bine” (în engleză: „well being”) a
indivizilor.
 Scopul programelor din sistemul „Social Welfare” este de a contribui la
prevenirea, rezolvarea sau ameliorarea problemelor sociale majore.
Definit ca un set de programe oferite de diverse agenţii în scopul creşterii
„bunăstării individuale sau sociale”, termenul „social welfare” se
suprapune semantic peste cel de asistenţă socială (Sandu, 2013). În sens
academic, termenul „social welfare” semnifică studiul sociologic al
agenţiilor, programelor şi politicilor angrenate în serviciile sociale

5. Rolul asistenței sociale în creșterea calității vieții.

In acest sens este sinonim cu cel de „sociologia calităţii vieţii”. Calitatea
vieţii trebuie privită într-o perspectivă mai largă decât aceea de produs
direct al creşterii economice. Pe lângă bunurile şi serviciile economice,
calitatea vieţii este influenţată de o gamă largă de alte componente:
calitatea mediului natural şi urban, condiţiile sociale şi umane, calitatea
vieţii sociale şi a relaţiilor interpersonale, posibilităţi de informare, de
perfecţionare intelectuală şi participare la cultură.

6.Rolul asistenței sociale și domeniul pluri interdisciplinar.

Sfera serviciilor sociale în domeniul creşterii calităţii vieţii nu include doar
asistenţa socială. Intervenţii utile pot şi trebuie să rezulte din cooperarea
interdisciplinară a unor ştiinţe precum sociologia, psihologia, politicile
sociale, pedagogia şi psihopedagogia, antropologia culturală, ştiinţele
juridice, medicina socială, logica şi hermeneutica socială, ştiinţele
comunicării.
Sociologia, pornind de la studiul organismului social, instituţiilor sociale, a
faptelor sociale şi comportamentului actorilor sociali, diagnostichează şi
prognozează disfuncţiile care ar putea apare.
Psihologia, prin studiul proceselor psihice, poate da un model coerent de
analiză a comportamentului uman, al dezvoltării personalităţii sociale a
individului, putând propune strategii terapeutice şi de intervenţie.
Psihiatria, prin studiul aspectelor patologice ale comportamentului uman,
diagnostichează şi intervine terapeutic în maladiile psihice de care eventual
ar suferi clienţii asistentei sociale.
Ştiinţele politice, prin studiul doctrinelor şi programelor politice a structurii
guvernului şi instituţiilor ţării, prin cercetarea politicilor sociale existente sau
promovarea unora noi, contribuie la predicția nevoilor sociale şi terapeutice
a acestora prin actul decizional.
Economia, prin studiul producţiei, distribuţiei şi consumului evidenţiază
nevoile populaţiei în planul concret material, putându-se propune strategii
macro sau micro de redistribuire a unei părţi a venitului şi orientarea
acesteia spre categoriile de populaţie defavorizate.
Antropologia culturală, prin metode proprii de analiză provenite din
psihologie şi sociologie, cercetează specificul diferitelor culturi sau
subculturi, populaţii şi zone, punând în evidenţă nevoile şi resursele
specifice.

7. Explicați termenii de vulnerabilitate socială, marginalizare și

excludere social.
Asistenţa socială apare:
ca o instituţie menită să remedieze disfuncţionalităţile sistemului social, prin
creşterea funcţionalităţii sociale a indivizilor ce o compun. Necesitatea
asistenţei sociale provine deci din două direcţii: aceea a rezolvării
problemelor şi disfuncţiilor ce apar la nivelul unor categorii defavorizate,
deci resimţindu-se marginale, reintegrarea membrilor acestor categorii în
societate, iar pe de altă parte scăderea presiunii sociale asupra societăţii în
ansamblu, ce ar veni atât de la marginali, cât şi de la cei ce se resimt în
pericol de a fi marginalizaţi.
Concepută ca „ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi
profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi, cu
probleme sociale, aflate temporar în dificultate sau criză, vulnerabile”.
Asistenţa socială se adresează tocmai acestor categorii sociale aflate „în
nevoie”, sau în termenii unei analize funcţionaliste, aflate în
disfuncţionalitate socială temporară sau permanentă.  Definită ca act de
recuperare, asistenţa socială îşi desfăşura până nu demult, întreaga
activitate în sfera anormalităţi sociale. Noua paradigmă asistenţială, punând
accentul pe aspectul de funcţionalitate socială, transferă activitatea
asistentului social asupra sferei disfuncţionalului. În prima ipoteză,
societatea îl ajută pe subiect să devină normal, în cea de a doua,
funcţionalitatea sistemică a individului este armonizată cu cea a societăţi. 
Diagnosticarea normalităţii este înlocuită de evaluarea situaţiei problemă
prin analiza pragmatică a nevoilor şi resurselor sistemului client şi a
interacţiunii acestuia cu alte sisteme. Este evident că vom ţine cont în lucrul
cu diversele categorii de clienţi, de obiectivitatea existenţei unei dizabilităţi
generată de o maladie fizică sau psihică, deficienţe generatoare de
handicap, dar o vom face din perspectiva „abaterii de la standardul de
performanţă”. Devianţa nu va mai fi privită ca abatere de la un normal
oarecum apriori, ci apartenenţa la o subcultură diferită de cea majoritară,
fără a fi neapărat contracultură.

8.Categorii de beneficiari ai asistenței sociale.

Deşi nu toate categoriile de clienţi ai asistenţei sociale intră în categoria
persoanelor marginalizate, fiecare dintre clienţi, într-o mai mică sau mai
mare măsură, resimte „diferenţa” dintre el şi grupul său de “asemeni” şi
restul societăţii, diferenţă pe care deseori o sesizează ca frustrantă.
Asistenţa socială nu are putinţa şi nici menirea de a se ocupa de fericirea
personală a tuturor membrilor societăţii. Fericirea individuală poate
compensa inexistenţa unor resurse, prin anularea subiectivă a respectivei
nevoi.
Scopurile general recunoscute ale asistenţei sociale sunt acelea de a asigura
o locuinţă pentru copiii fără părinţi, a reabilita persoanele dependente,
reconversia şi recalificarea persoanelor aflate în şomaj, lucrul cu persoane
aflate în dificultatea de a se integra în mediul familial, colectivul de muncă,
redarea unui sens vieţii persoanelor în vârstă, terapia socială a persoanelor
cu dificultăţi emoţionale etc. Toate au ca obiectiv final creşterea generală a
calităţii vieţii clientului sub una sau alta dintre dimensiuni (obiective
identificabile prin indicatori sociologici, psihosociologici şi economici).

9. Definiți și explicați principiul subsidiarității.

Principiul subsidiarităţii arată că statul datorează oferirea de servicii şi sau
prestaţii sociale persoanelor incapabile să-şi fie autosuficiente în limita
resurselor pe care individul nu le poate mobiliza prin propriile capacităţi
fizice, intelectuale, cognitive sau sociale.

10.Prezentați un scurt istoric al asistenței sociale la nivel

internațional, acccentuând profesionalizarea asistenței
sociale.
Ellen Gates Starr împreună cu Jane Addams înfiinţează în 1889 o instituţie de
asistenţă socială de tip rezidenţial numită Hull House, în care se vor
desfăşura proiecte sociale, un tribunal pentru minori, etc. H Hull House a
reunit un centru de cercetare, dar şi un centru rezidenţial (centrele
rezidenţiale fiind numite în perioada respectivă case sociale. Locuitorii din
Hull House efectuau investigaţii cu privire la locuinţele şi condiţiile de viaţă
ale oamenilor, la problemele de sănătate, şi nu în ultimul rând ajutau la
menţinerea ordinii în cartier.
 Prin activitatea deprinsă, Hull House a avut un rol important în
profesionalizarea activităţii femeilor în asistenţa socială. Hull House şi,
activitatea desfăşurată de Jane Addams au fost considerate sursa de
inspirație a mișcărilor de tip settlement (așezări) în SUA.