Sunteți pe pagina 1din 3

2.1.

3 ASCULTAREA ÎN VIAȚA DE FAMILIE

Viața de mănăstire și viața de familie sunt două drumuri diferite ale vieții puse la
dispoziția omului de către Dumnezeu în funcție de vocația sa, care au același scop, acela fiind
mântuirea. Ambele căi, sunt binecuvântate de Dumnezeu, și dacă ar fi să ne ghidăm după Sfântul
Simeon al Tesalonicului, atât căsătoria, cât și monahismul sunt Sfinte Taine 1. Ambele organisme
se aseamănă din multe puncte de vedere, mai ales din punctul de vedere al ascultării. Dacă în
viața de mănăstire monahul trebuie să fie ascultător față de stareț și fiecare față de celălalt, în
viața de familie, femeia trebuie să asculte de bărbat ca de Domnul și unul de altul întru frica lui
Hristos, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Efeseni 5, 21-22).
Sfântul Teodor Studitul nu ne vorbește despre viața de familie în catehezele sale dat fiind
faptul că acestea, după cum am mai spus sunt destinate monahilor. Cu toate acestea, între
cuvântările sale despre ascultare, găsim cuvinte care pot fi aplicate în viața concretă a familiei.
În cateheza 48 din cartea catehezelor mici, Sfântul Teodor Studitul spune: „Așa cum într-
un trup sunt multe mădulare, mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele și dacă un
mădular suferă, toate mădularele suferă împreună, și dacă un mădular este cinstit, toate
mădularele se bucură împreună ( I Corinteni 12, 25-26). Tot așa și în obște. Dacă nu ar păzi toți
același cuvânt, nu ar mai fi obște, nu ar mai fi unime de cuget. Ci numai răzvrătire și dezbinare.
Dacă așa stau lucrurile, cum îndrăznește cineva să se lase mișcat de voie proprie sau, de când se
ivesc zorile, să se ocupe cu propria lui învățătură sau cu vreun lucru de mână și să nu contribuie
la folosul obștii? […] Dar dacă așa este, păziți-vă de acum înainte, ca nu cumva cel prins să se
facă vinovat de pedepsele neorânduielii”2.
Acest cuvânt despre nevoia de întrajutorare reciprocă a monahilor poate avea o mare
rezonanță în cadrul familiei. Familia este o structură unitară, drept pentru care nici unul dintre
soți nu poate ceva fără încuviințarea celuilalt. Ascultarea soților unul față de celălalt, arată în
primul rând unitatea familiei, arată faptul că s-a împlinit în ei cuvântul că vor fi un trup (Efeseni
5,31), un trup în duh, în gândire și în acțiuni. În al doilea rând ascultarea între cei doi arată
dragostea și respectul pe care și-l poartă, pentru că ascultarea de bună voie vine doar din dragoste
curată. A asculta de celălalt mai înseamnă eliberarea de sinele egoist la care s-a angajat prin
1
Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de
Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii săi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ediția a-III-a, Suceava,
2002, p. 101.
2
Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici..., Cateheza 48, pp. 221-222.
căsătorie. Paul Evdokimov spune că „făgăduințele pe care și le fac în mod reciproc logodnicii îi
introduc într-un fel de stare monahală particulară, căci și aici este moarte față de trecut și naștere
la o nouă viață”3. Tocmai această stare determină modul de raportare la celălalt. Jertfa de sine
prin ascultare pentru iubirea celuilalt și pentru păstrarea unității este cea mai concretă aplicare a
făgăduințelor căsătoriei. Dacă privim cu atenție la slujba tunderii în monahism vom remarca
faptul că făgăduințele monahale sunt similare făgăduințelor celor doi soți. Voturile monahale
sunt o prescurtare și o recapitulare a celor nouă fericiri, care sunt adresate tuturor creștinilor și nu
doar unei anumite comunități4. Astfel familiile creștine sunt chemate să trăiască după cele trei
voturi care sunt perfect aplicabile sub diferite forme.
Din păcate în zilele noastre această ascultare în familie devine din ce în ce mai rară. De la
egoismul uman care duce la însingurarea în cuplu până la ideologiile moderne precum
emanciparea femeii care are are aceleași drepturi precum bărbatul și nu mai vrea să aibă datoria
de a asculta de acesta, datoria ascultării dispare iar nevoia acesteia devine din ce în ce mai mare.
Așa apare „criza familiei contemporane”, după cum spunea un părinte 5. Acesta este și motivul
pentru care apar certurile în familie și pentru care rata divorțurilor este din ce în ce mai mare,
pentru că ascultarea în familie dispare în toate formele ei. Fiecare dintre cei doi vrea să aibă
dreptate și nici unul nu încearcă să se smerească, să-și calce pe orgoliu și să lase de la el. Femeia,
care prin firea ei simte nevoia de a vorbi se lovește de multe ori de indiferența soțului care nu
vrea sau nu are timp să o asculte și apare însingurarea, apar ocupațiile separate, plăcerile
separate, timpul liber petrecut separat, până ce devin doi străini care locuiesc sub același
acoperiș, uniți poate de către un copil care cade victimă a nesăbuinței celor doi părinți, copil
conceput uneori tocmai cu acest gând, de a consolida relația, de a o întări, de a crea o legătură
mai vizibilă și care ar opri o eventuală catastrofă ce s-ar putea produce. Problema ia o amploare
mai mare atunci când toate aceste lucruri petrecute din lipsa ascultării părinților care aduc după
ea lipsa iubirii, se răsfrâng asupra copilului: certurile, indiferența dintre cei doi vor crea un copil
care va căuta iubirea și atenția în orice, în toate patimile și în toate persoanele, un copil cu
dependențe, depresie, care își va însuși vina celor întâmplate cu părinții săi.

3
Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe, trad. Rom. Gabriela
Moldoveanu, Editura Sophia, Ediția a -II-a, București, 2016, p.85.
4
Cfr. Marie-Dominique Philippe, În inima iubirii. Convorbiri despre iubire, căsătorie și familie, trad. Rom. Maria și
Anton Goția, Editura Paideia, București, 2003, p. 275.
5
Cfr. Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Teșu, Familia contemporană între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, p.
132.
Modalitatea pe prin care poate fi rezolvată această problemă este în primul rând o
catehizare corectă prin întoarcerea la vechea tradiție a Bisericii, și raportarea corectă și asumată
la Sfânta Scriptură și la sfinții părinți. Sfântul Ioan Gură de aur de pildă, pune foarte mult accent
pe ascultarea în familie și pe păstrarea armoniei prin aceasta. În comentariul său la Epistola către
Efeseni, acesta spune adresându-se soților: „Voiești ca femeia să te asculte după cum și Biserica
ascultă de Hristos? Îngrijește-te și tu de dânsa după cum și Hristos s-a îngrijit de Biserică. Chiar
de ar trebui să-ți dai sufletul tău pentru dânsa, chiar de ai pătimi mii de rele, sau în fine de ai
suferi orice, tu să nu te dai în lături, căci de ai pătimi orice, nimic nu ai făcut în raport cu ceia ce
a făcut Hristos pentru Biserică”6. Cu alte cuvinte, femeia trebuie să-l asculte pe bărbat în măsura
în care și acesta ascultă de Hristos și în măsura în care se jertfește pentru soție după cum și
Hristos s-a jertfit pentru Biserică. Este adevărat faptul că ”bărbatul necredincios se sfințește prin
femeia credincioasă” ( I Corinteni 7, 14) dar totodată acest lucru nu înseamnă că trebuie să
îndure toate supliciile doar pentru a nu se rupe familia sau doar pentru eventuala lui sfințire.
Acolo unde bărbatul nu mai este o oglindă a lui Hristos în familie nici femeia nu trebuie să mai
arate supunere față de acesta, unde bărbatul își depășește datoria de cap al familiei, el nu mai este
într-o poziție de autoritate. Tot Sfântul Ioan arătă acest lucru într-o altă scriere a sa: „ Dacă el te
lovește în fiecare zi, și mereu îți caută pricină, e mai bine să te desparți de el. […] Un asemenea
bărbat e la fel de vinovat de stricarea căsătoriei ca și cel care umblă cu desfrânatele”7.
Bărbatul trebuie să fie așadar într-o continuă raportare la Hristos, Mirele Biserici și Capul
Bisericii care se aduce pe Sine ca Jertfă din iubire pentru Aceasta, Jertfă ce devine un ospăț de
nuntă (Apocalipsa 10, 9) iar legătura dintre cei doi să ia chipul marii taine a relației dintre Hristos
și Biserică unde Capul nu poate fi despărțit de trup, căci dacă acesta, soțul, capul familiei se va
despărți de trup, va pieri și el o dată cu trupul.

6
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea epistolei cătră Efeseni, trad. Rom. Arhim. Teodosie
Athanasiu, Tipografia „Dacia” P. Iliescu & D. Grossu, Iași, 1902, p. 193.
7
David C. Ford, Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, trad. Rom. Luminița Irina Niculescu,
Editura Sophia, București, 2004, pp. 315-316. Apud Omilia a XIX la I Corinteni, PG 61.155C-D ( PNPN 1, XII, p.
108)