EVOLUȚIE, STAGNARE,

INVOLUȚIE
Sistemul românesc de învățământ în ultimii
30 de ani

Studente: Alina Nicoleta PĂNCESCU

Andreea-Georgiana ROMILĂ
An: II
Specializarea: Asistență Socială
Grupa: 16LF202
 Involuția sistemului educațional din România
Ce s-a schimbat cu adevărat?în
Și ceultimii
a rămas la fel?30 deletargic,
Sistemul ani care în orice moment se poate
apropia de o moarte clinică alimentată de analfabetism, abandon școlar și lipsa resurselor, este baza, dar în
același timp, veriga slabă pe care se construiește societatea contemporană. Cu o evoluție segmentată de
evenimente istorice prin care a trecut tocmai în momentele în care începea să se dezvolte, sistemul nostru
educațional a rămas cu goluri uriașe, prăpăstii chiar, lucruri ce dăunează și nu lasă reformele recente să aibă
impactul real pe care l-ar avea în alte condiții.
Adevărul este că, reprezentând o unitate atât de importantă, nu ne permiteam o reconstrucție de la zero
a sa, însă punctul în care a ajuns, nu este cu aproape nimic mai presus decât punctul în care se afla în urmă
cu 30 de ani. Acum, mici schimbări, însoțite de mari probleme, duc la o situație tulbure, în care nu știi ce ar
trebui să rectifici mai întâi. ?Astfel, din postura de studenti am decis să facem o scurtă „anchetă” (o
documentare din care a rezultat articolul acesta), pentru a putea observa întregul proces de transformare al
acestei instituții, cu tot cu bune și cu rele, și a afla unde s-a greșit?
 Schimbarea în educație este foarte, foarte dificilă. Dar, dacă ne uităm în lume, vedem unele țări
care avansează rapid, după cum am văzut în cele patru provincii chineze participante la test (n.red. –
Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang), pe primul loc la nivel global. Pe parcursul unei generații, au
venit de nicăieri și au ajuns în fruntea clasamentului global. Singapore a avansat de la bine la foarte
bine. Estonia – succes foarte, foarte mare și continuă să avanseze. De ce menționez Estonia? Pentru
că ei cheltuie pentru educație mai puțin decât media OECD, la un nivel similar cu România (n.red.: 
ultimele datele centralizate OECD vizează perioada 2015-2016, 
oficialitățile estone prezintă alte date acum).
Portugalia este o țară afectată puternic de criza financiară și, totuși, face ca lucrurile să se miște.
În 2000, nimeni nu și-o imagina pe verișoara săracă Portugalia să avanseze în clasamentul OECD.
Polonia – o altă țară care înregistrează creșteri constante. Puțin mai jos în clasament, ne putem uita la
Peru sau Albania – cine s-ar fi gândit ca Albania să ajungă unul dintre sistemele de educație cu
progres rapid?
Dacă ne uităm la țări precum Brazilia sau Turcia, succesul nu este atât de mare, dar acelea sunt
țări care nu doar că au avut o calitate mai bună a rezultatelor, ci au reușit și să crească numărul
copiilor din școli, reducând mult rata abandonului școlar. O altă țară, Suedia, a scăzut, a tot scăzut
până când, în 2012, au început să întoarcă situația.
Când te uiți la România, vezi un progres impresionant în primii ani de PISA, dar apoi
lucrurile s-au oprit în loc. De aceea România Educată – 2030 este o sursă atât de importantă de
inspirație pentru a face să avanseze lucrurile.
Principalele concluzii:
•Educația se schimbă odată cu tehnologiile, știința de carte e mult mai greu de transmis decât acum 20
de ani. Acum lumea are nevoie de lucruri mult mai complexe decât acum 20 de ani – iar aici e punctul
cel mai slab al României
•Problema echității în școlile românești este una foarte mare. Plus: Cei mai dezavantajați 10% dintre
elevii din cele patru provincii chineze participante la PISA au rezultate mai bune decât cei mai
avantajați 10% dintre elevii români
•Există variații foarte mari în performanța diverselor școli din România – trebuie diminuată distanța
între ele și încurajată colaborarea
•“Poți spune că în secolul al 20-lea democrația ținea de dreptul de a fi egal cu ceilalți. În secolul al 21-
lea, democrația ține de dreptul de a fi diferit. E nevoie să înțelegem de ce elevii au nevoie să învețe în
mod diferit.”
•În contextul tehnologic actual e nevoie de dezvoltarea gândirii complexe și a abilităților diferite –
“marea provocare pentru România”. Nu e nevoie să predai și mai mult în maniera de până acum
•E nevoie de mai multă satisfacție a vieții pentru elevi și entuziasm profesional pentru profesori. E
nevoie de profesori de mare calibru, de lideri, de profesori care să colaboreze, să învețe unul de la altul
și să petreacă mai mult timp cu elevul, în afara clasei