Conţinutul dreptului de autor

Dezvoltarea în plan istoric a dreptului de autor urmăreşte îndeaproape evoluţia istorică a

societăţii, atât sub aspectul contribuţiei la dezvoltarea socio-culturală, cât şi sub cel al dezvoltării
economice a societăţii.

Dreptul de autor, ca instituție juridică, reprezintă ansamblul normelor juridice ce

reglementează relațiile sociale ce decurg din crearea și valorificarea operelor științifice, literare și
artistice.

La nivel national drepturile de autor si drepturile conexe sunt reglementate de Lege nr.
8/1996 din 14 martie 1996. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României. Prin această
lege, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este autoritate unică de reglementare, evidenţă
prin registre naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în
domeniul protecţiei drepturilor de autor şi al celor conexe în România.

Pe plan internațional drepturile autorilor de creații intelectuale cu caracter artistic sunt

consfințite prin Convenția Universală a Dreptului de Autor de la Geneva din 6 decembrie 1959.

În ţările române, prima reglementare datează din timpul domniei lui Al. I. Cuza, prin
Legea presei din 13 apr. 1862. 1 Prin această lege se instituia un drept viager pentru autor, similar
unui drept de proprietate, pentru reproducerea, vinderea sau cedarea operelor, cu prelungirea în
favoarea moştenitorilor a acestui drept, pentru o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. Erau
prevăzute şi sancţiuni pentru tipărirea sau imitarea operelelor, constând în amenzi, de achitat în
situaţia în care aceste operaţiuni erau făcute fără acordul autorului. Acest drept de autor era
recunoscut şi străinilor în condiţii de reciprocitate.

1
Lector univ. Dr. Jucan Coduţa, Dreptul de proprietate intelectuala, Note de curs, Universitatea Crestina "Dimitrie
Cantemir";