Adolescența este o vârstă a afectelor frustrate, chiar și a cinismului și iresponsabilității, a

„oracolelor” și dorinței de aventură, dar și a încrâncenării în orgoliu și idealism.

În poezie avem prezentata tema adolescenței, a naturii, a morții și motivul foametei, al padurii, al
vânătorii, al ochilor, etc. Prima secvenţă a poeziei corespunde primelor două strofe şi prezintă
seceta/setea, simbol al crizei de conştiinţă (regretul, suferinţa, sentimentul de vinovăţie) a eului liric
care prevesteşte scena morţii căprioarei .În această secvență avem urmatoarele figure de stil:
personificarea „Seceta a ucis“, metafora: „focuri dansează“, epitetul dublu: „sălbatice, satanice jocuri“
şi epitetul triplu: „Planetă imensă, străină şi grea“ cu rolul de a sublinia amploarea tragediei și
drama acestui univers.
A doua secvenţă se compune din următoarele patru strofe şi apar elemente de descriere a
locului dramei: Munţii Carpaţi, brazii, locul unde tatăl şi fiul stau la pândă: „Aşteptăm într-un loc...“ şi
unde căprioarele „vor veni în şirag să s-adape“. Natura preia rolul unui cor din teatrul grecesc, care
prevesteşte evenimentele: „ce-ngrozitoare înserare“. Trăirile afective profunde ale eului liric se exprimă
prin sentimentele de vinovăţie şi de suferinţă, provocate de participarea la această vânătoare a foamei:
„Vai, cum, aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii“, adresată „frumoasei jertfe a pădurii mele“. Se vor
observa figurile de stil: epitete: „îngrozitoare înserare”, „flăcări vineţii”, comparaţii: „de parcă
mâinile pline de sânge”, „ca pe-un altar ard ferigi...”, personificări: „răsuflă valea”, „stelele uimite
clipiră”.
A treia secvenţă, compusă din două strofe, descrie apariţia căprioarei, ţinta pe care o aşteptau
tatăl şi fiul, pe malul râului Suha. „Ea s-arată săltând“ şi intră ca o figură mitică în imaginarul artistic: „Mi
se părea că retrăiesc un mit / Cu fata prefăcută-n căprioară“. Prin elementele de descriere căprioara
se află între mit şi legendă, iar legătura poetului cu Ea este una sufletească, de mare lirism: „De sus,
lumina palidă, lunară, / Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş“. Ochii devin un motiv central în
poezie „Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit” având o semnificaţie mai mult spirituală.
A patra secvenţă începe cu o aliteraţie: „Dar văile vuiră“ ce sugerează trezirea definitivă la
realitate a tânărului. În această strofă, cea mai lungă din poem, se derulează scena uciderii căprioarei
prin imagini şocante, cu forme verbale de perfect simplu şi de mai mult ca perfect (vuiră, ridicase,
prăvăli, zburase), utilizate cu scopul de a sugera crima irevocabilă care a fost recent săvârșită. Urmează
despărţirea poetului de căprioară: „Împleticit m-am dus şi i-am închis/ Ochii umbroşi, trist străjuiţi
de coarne“. Adolescentul este puternic marcat de importanţa momentului, de pierderea definitivă a
inocenţei: „Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc şi-aş vrea...”.Se observă abundenţa
exclamaţiilor şi a interogațiilor retorice. Poezia se termină cu această revelaţie tragică a trezirii
adolescentului la realitate, a intrării sale în lumea adulţilor.