Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
pui ieşiţi din ouăle ei naturale şi un puişor de găină negru precum e fundul
ceaunului, care piuie, piuie necontenit probabil fiindu-i frică să nu rămână de
cârd. Din această adunătură numai oul de găină nu fusese clocit de ea. Mama lui,
atunci când bietul se ivi pe lume, nu se ştie de ce începu să-l bată cu clonţul în
cap şi să strige ca o disperată:
– De unde atâta ură faţă de un biet puişor, negru ce-i drept, dar nu mai
negru decât mama lui adevărată?
Pe neprins de veste curca îşi întinde neliniştită gâtul, îşi roteşte capul în toate
direcţiile. Puişorii privesc împietriţi, speriaţi fără să ştie ce se va întâmpla.
Brusc alarmă!
Ca la comandă patru bobocei, trei răţuşte, cinci puişori de curcă şi unul de găină
se fac una cu troscotul, cu florile de romaniţă, cu iarba înaltă. Sus, deasupra,
roteşte un vultur flămând. Adineauri pe peticul de iarbă erau o mulţime de pui,
hrană delicioasă pentru el, acum – nimic. Unde o fi dispărut? Nedumerit, vulturul
continuă să facă vârtejuri. Curca ţipă şi mai disperată.
Abia spre seară curca îşi adună odraslele şi merge spre casă. Ziua s-ar
încheia cum nu se poate mai bine dacă la întoarcere nu i-ar ieşi în cale acea care
a vrut să-şi omoare propriul pui. Cloşca îl ţine minte pe bietul pui tuciuriu şi
ori de câte ori îl zăreşte se repede spre el cu o furie nebună. Sărmanul pui de
găină. De fiecare dată se ascunde după mama sa adoptivă. De obicei curca nu-i dă
nici o atenţie cloştii, de dată asta însă nu mai e dispusă să rabde. Până aici au
fost toate. Răbdarea ei a luat sfârşit. Cloşca simte primejdia, vrea să dea înapoi,
însă nu mai există scăpare. Mare, mătăhăloasă, mama adoptivă porneşte înfuriată
asupra cloştii celei nătângi.