Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din

lume, fiind construit in intregime din portelan delicat.

Acum mult timp, in China traia un imparat al carui palat era cel mai frumos din
lume, fiind construit in intregime din portelan delicat. In jurul palatului erau
splendide gradini imense, pline cu plante si flori rare. In spatele acestor
gradini, o padure mare de pini strajuia drumul pana la mare. In aceasta
padure de pini traia o micuta privighetoare.

Privighetoarea canta atat de frumos incat, oricine o auzea cantand nu mai

putea sa uite vrodata cantecul ei.

Pescarii sarmani care-si aruncau plasele in mare toata ziua, se opreau din
munca lor cand auzeau privighetoarea cantand. "Ce frumos canta!" ziceau ei,
uitand de problemele lor si ascultand muzica dulce.

Calatori multi veneau din tari indepartate sa vada regatul imparatului, ei

admirau delicatul palat de portelan si gradinile minunate, dar cand auzeau
cantecul privighetorii, toti spuneau: "Acesta e cel mai frumos din toate
frumusetile de aici!"

Scriitori si poeti au scris carti in care laudau frumusetea palatului imparatului si

a gradinilor lui. Dar ei laudau privighetoarea mai mult chiar decat aceste
frumuseti. Aceste carti ajungeau peste tot in lume, iar intr-o zi, imparatul insusi
deschise una dintre acestea. "Ce minunat!" zise el, "Aceasta carte spune ca,
dintre toate lucrurile minunate din regatul meu, cantecul privighetorii e cel mai
frumos! Dar unde este aceasta privighetoare, de ce eu n-am auzit-o niciodata
cantand?"

Imparatul a adunat toti ministrii si curtenii sai si i-a intrebat despre

privighetoare. Dar nici-unul din acestia nu auzise pasarea, nici macar
doamnele de onoare, bucatarii sau ceilalti servitori nu auzisera cantecul
privighetorii.

In sfarsit, unul din ajutorii de bucatari a exclamat:"Oh, privighetoarea, o stiu

foarte bine! In fiecare seara merg in vizita la batrana mea mama, care
locuieste pe malul marii. Cand ajung in padure sunt intotdeauna obosit, dar
atunci aud cantecul privighetorii, care e atat de dulce incat imi dau lacrimile."

Asa incat omul, impreuna cu alti curteni si doamne de onoare au plecat spre
padure sa caute privighetoarea.
Au mers ei ce-au mers si au ajuns la o pajiste unde o vacuta a inceput sa
mugeasca. "Aceasta trebuie sa fie privighetoarea! O, dar am mai auzit sunetul
asta inainte.", zice un curtean. "Ah, nu", a spus ajutorul de bucatar "aceasta e
doar o vacuta, mai avem putin de mers pana sa ajungem la privighetoare."

Curand ei au trecut pe langa un iaz, unde cateva broaste oracaiau de zor. "Ce
dragut", zice un alt curtean "vocile lor seamana cu clinchetul clopotelor de la
biserica!". Ajutorul de bucatar a inceput sa rada si a zis: "Dar nu-i
privighetoarea, insa o vom gasi curand."

Au mai mers putin si, in sfarsit, ajutorul de bucatar a zis: "Iata privighetoarea!"
si a aratat catre o pasare micuta, gri, cocotata pe o creanga deasupra
capetelor lor.

"Ce incolora este, nu ne-am fi imaginat niciodata ca privighetoarea e o pasare

atat de stearsa!" au zis doamnele de la curte. Atunci privighetoarea a inceput
sa cante, iar trilurile ei dulci au umplut padurea. "Ah, ce minunat!" au soptit
doamnele de onoare.

"Da, intr-adevar" au zis toti curtenii "Cantecul ei seamana cu clinchetul unor

clopotei de cristal!". Dupa aceasta ei s-au adresat privighetorii: "Buna ziua,
privighetoare, am venit sa te rugam sa canti pentru imparatul nostru."

"Trebuie sa merg acum?" a intrebat privighetoarea.

"Nu chiar acum, poti veni in seara asta la palat sa canti pentru imparat." a zis
unul din curteni.

"Dar cantecele mele suna cel mai bine in padure, insa daca imparatul doreste,
voi veni asta seara la palat."

In acea seara, palatul imparatului era impodobit cu lanterne colorate si

decorat cu ghirlande aurii si argintii in onoarea acelei seri. In sala tronului,
intreaga curte statea in jurul imparatului, imbracati toti in cele mai frumoase
vesminte pe care le aveau. Langa tronul imparatului era asezata o stinghie de
aur pe care sa stea privighetoarea.

In sfarsit, micuta pasare gri a intrat in zbor pe fereastra deschisa. S-a asezat
pe stinghie si a inceput sa cante.

Cantecul ei era ca o zi insorita de primavara si cumva, i-a atins pe toti cei care
ascultau. Imparatul chiar s-a aplecat catre ea sa asculte mai bine, lacrimile au
inceput sa-i curga si se rostogoleau pe obraji. Cand privighetoarea a terminat
cantecul, imparatul a zis ca niciodata n-a auzit ceva mai frumos. El a oferit
privighetorii lantul sau de aur, dar aceasta a refuzat si a zis ca lacrimile pe
care le zarise in ochii lui ii erau o recompensa suficienta.