Tradiţional şi modern în intervenţia la nivelul clasei de elevi

Profesor,Croitoru Ileana Alina

Liceul Tehnologic,Brătianu,Drăgășani

Dezvoltarea organizaţională promovată de teoriile ultimelor decenii implică din ce în ce mai

mult o nouă optică managerială, înlocuind astfel viziunea piramidală, clasică, ce separă funcţiile de
conducere de cele de execuţie, cu o viziune holistică asupra organizaţiei, formată din componente
ce se caracterizează, în acelaşi timp, prin autonomie şi complementaritate. Organizaţia şcolară
dispune de un management propriu investit cu funcţia de a conduce eficient activităţile instructiv-
educative în contextul actual marcat de schimbări şi de paradoxuri multiple, cel mai elocvent fiind
raportul dintre centralizare – necesară la anumite nivele pentru a oferi unitate de acţiune - şi
descentralizare, văzută ca o modalitate de dezvoltare a organizaţiilor şcolare conform potenţialului
de care dispune fiecare.
Managementul educaţional, fie că este la nivelul instituţiei şcolare sau al clasei de elevi,
poartă amprenta provocărilor lumii contemporane care au determinat ca în majoritatea lucrărilor de
specialitate din ultimii ani să se atragă atenţia asupra celei mai mari probleme pe care o are
managementul actual - a gestiona negestionabilul, adică fenomenele din spaţiul contingenţelor şi
incertitudinilor. În acest context se vorbeşte de un management care să utilizeze strategii capabile
să stăpânească fenomenele contradictorii şi paradoxale ce apar în funcţionarea şi dezvoltarea
organizaţiilor în general şi a celor şcolare în speţă.
În timp ce organizaţiile tradiţionale cer sisteme manageriale care controlează
comportamentul oamenilor, organizaţiile actuale sunt bazate pe învăţare şi investesc în
îmbunătăţirea calităţii gândirii, capacitatea de reflecţie, muncă în echipă şi abilitatea de a dezvolta
viziuni comune, înţelegeri comune ale problemelor complexe educaţionale.Actualitatea
educaţională românească reînvie şi problema raportului dintre centralizare şi descentralizare,
asupra căreia M. Fullan insistă în lucrările sale de specialitate demonstrând că centralizarea
păcătuieşte prin control excesiv, descentralizarea prin haos. Ştim deja de decenii că schimbarea de
la vârf spre bază nu funcţionează pentru că nu poţi controla ceea ce contează cu adevărat. Liderii
încearcă în continuare pentru că nu văd nici o altă alternativă şi sunt nerăbdători pentru obţinerea
rezultatelor – din motive politice sau morale. Pe de altă parte, soluţiile descentralizate precum
managementul la nivelul grupului dau greş pentru că grupurile sunt sau devin centre de putere şi se
poticnesc când sunt lăsate pe cont propriu. Chiar şi atunci când au succes pe termen scurt, ele nu
pot prospera în continuare dacă nu acordă atenţie conducerii de la centru şi viceversa. Altfel spus,
unităţile locale şi centrale au nevoie unele de altele. Nu se ajunge nicăieri prin balansul de la o
autoritate la alta. Ceea ce e cu adevărat necesar e o relaţie bidirecţională de presiune, sprijin şi
negociere continuă, denumită de specialişti influenţă vârf – bază şi bază – vârf.
În acest context al evoluţiilor de la tradiţional la modern şi chiar postmodern, impunerea
managementului educaţional este justificată din plin de realitatea şcolară care solicită schimbări
autentice, cu efecte benefice şi durabile şi care se pot realiza numai într-o manieră dirijată şi
planificată, prin intervenţii care sunt rodul unei gândiri strategice, orientată spre eficienţă şi
performanţă educaţională.
Noua viziune managerială consistă în antrenarea membrilor în conducerea grupului şcolar,
prin eliminarea, pe cât posibil, a barierelor rigide între funcţia de conducere şi cea de execuţie.
Aceasta constituie esenţa managementului participativ ce trebuie să devină şi unul situaţional,
adaptabil şi flexibil în raport cu situaţiile concrete, prin înlocuirea soluţiilor prefabricate şi
transpozabile cu soluţii elaborate în funcţie de situaţiile şi datele concrete. Cadrul didactic văzut în
rolul de manager al clasei trebuie să fie un foarte bun strateg şi tehnician care dispune de
capacitatea de a reacţiona rapid, profesionist şi eficient la diferite solicitări. Munca aceasta nu va fi
uşoară deoarece parteneriatele educaţionale şi managementul participativ implică mulţi indivizi şi
grupuri care vin fiecare cu experienţe diferite, păreri, viziuni asupra lumii şi problemelor
imaginate. Diferenţele întâlnite la părţile implicate sunt uneori atuurile unei bune colaborări sunt
prietenele noastre pentru că soluţiile rezidă în contopirea acestor diferenţe într-o viziune nouă şi
comună.
Schimbarea autentică se produce uneori extrem de lent datorită complexităţii activităţii
şcolare. O şcoală şi o clasă poate să-şi planifice propria dezvoltare în timp dacă ia în considerare
iniţiativele oficiale şi ale conducerii şcolii, mozaicul contextului său unic, părerile elevilor, ale
părinţilor, ale profesorilor şi a altor factori din comunitate, ceea ce înseamnă de fapt o muncă în
echipă.
Din punct de vedere acţional, practicile tradiţionale de intervenţie la nivelul clasei se
focalizau preponderent pe raportul recompensă-sancţiune, considerându-le principala formă de
motivare a elevilor. Aceste practici au fost considerate controversate şi ca urmare au beneficiat de
critici numeroase. S-a considerat mult timp că, din perspectivă pedagogică, pedeapsa este foarte
utilă, fiind aplicată de cadrul didactic atunci când se constata o distanţare a elevilor faţă de normele
stabilite. Criticii acestei strategii intervenţioniste consideră că pedeapsa este eficientă numai dacă
sunt îndeplinite două condiţii esenţiale:
a) Elevii au o anumită maturitate psiho-afectivă. Aplicată în condiţii de imaturitate, efectele pe
termen lung ale pedepsei vor fi: teama, anxietatea, intimidarea, suferinţa.
b) Elevii au dobândit conştiinţa de sine.
Practicile moderne oferă cadrului didactic strategii cum ar fi: dominarea, negocierea,
fraternizarea, strategia bazată pe ritual şi rutină, terapia ocupaţională, susţinerea morală.
1. Strategia de dominare. Se află în strânsă legătură cu pedeapsa şi se fundamentează pe un
ansamblu de relaţii asimetrice profesor-elevi; mai mult, comportamentul de bază al profesorului
vizează impunerea prestigiului şi a autorităţii prin utilizarea pedepsei.
2. Negocierea. Din punct de vedere al managementului clasei, această negociere se prezintă sub
două aspecte:
▪ explicită (consensuală) şi
▪ implicită (ascunsă, realizată cu elevi care vor exploata permanent limitele de toleranţă ale
profesorului, determinându-l să accepte lucruri care se abat de la normele stabilite).
3. Fraternizarea. Apare ca o consecinţă a incapacităţii cadrului didactic de a domina situaţiile şi/sau
elevii. Acest lucru îl pune pe acesta în situaţia de a ceda, de a se complace într-o astfel de stare de
lucruri, de a se alia cu elevii.
4. Strategia bazată pe ritual şi rutină. Urmând permanent aceleaşi proceduri cadrul didactic devine
uşor previzibil, predictibil; intervenţiile acestuia vor fi standardizate şi uniformizate.
5. Terapia ocupaţională. Reprezintă o soluţie posibilă şi eficientă de intervenţie în situaţii de abateri
comportamentale. Ea cultivă mişcarea şi accentuează dinamica clasei, în special la nivel fizic.
6. Strategia de susţinere morală. Subliniază importanţa convorbirii morale, asociind reuşita şcolară
a elevilor cu reuşita lor socială.
Ceea ce se poate observa din scurta prezentare a acestor strategii, considerate moderne, este
faptul că toate sunt funcţionale, dar prezintă grade diferite de eficacitate în utilizare. De asemenea
ele trebuie adaptate fiecărei situaţii educative în parte (de exemplu, negocierea ar putea fi cea mai
eficientă strategie de soluţionare a unui conflict normativ sau interpersonal).

Bibliografie:

1. Alecu, S. M. (2007) - „Dezvoltarea organizaţiei şcolare. Managementul proiectelor”, EDP, Buc.

2. Băban, A., (2001 şi 2009) - Consiliere educaţională, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
3. Fullan, M.G. (1993) - “Change Forces: Probing the Depths of Educational Reform” London:
Falmer Press
4. Iucu, R.,(2000) - Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iasi
5. Păun, Emil (1999) – Şcoala - abordare sociopedagogică, Ed. Polirom, Iaşi,