PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI

„O SCRISOARE PIERDUTĂ”, de Ion Luca Caragiale

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri în

care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată de alegerile electorale
din 1883. Piesa prezintă aspecte din viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai
politicianismului românesc. Opera lui Caragiale se încadrează în realism prin verosimilitate, crearea
iluziei vieții, obiectivitate, personaje tipologice, dar și prin tehnica detaliului specifică acestui curent.
Personajele comediei sunt construite, astfel pe baza contrastului dintre aparență și esență, își doresc să
pară onești, patrioți, cultivați, dar se dovedesc imorali, demagogi, inculți.
Textul dramatic este structurat în 4 acte. Titlul pune în evidență contrastul comic dintre esență
și aparență. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupte de culise, având ca
instrument al șantajului politic o scrisoare de amor. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea
întâmplării, cât și repetabilitatea ei.
Acțiunea piesei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică la
sfârșitul secolului XIX-lea, în perioada campaniei electorale. Conflictul dramatic constă în
confruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere
(prefectul Ștefan Tipătescu, președintele grupării locale Zaharia Trahanache și Zoe, soția acestuia) și
gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat, proprietar al ziarului
„Răcnetul Carpaților”. Tensiunea dramatică este susținută gradat prin lanțul de evenimente care
conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei: scrisoarea vine la destinatar, Zoe, iar
trimisul de la centru, Agamiță Dandanache este ales deputat.
Zaharia Trahanache, cel care întruchipează tipul încornoratului, este unul dintre personajele
principale ale piesei. El este caracterizat încă de la începutul comediei în mod direct de către autor în
indicațiile scenice ca fiind „prezidentul multor comitete și comiții”, unul din stâlpii locali ai partidului
aflat la putere.
Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de formula stereotipă „Aveți puțintică
răbdare”, rostită în rarele momente de enervare și de prenumele Zaharia ce trimite la ramolisment.
Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Știe să disimuleze și să
manevreze intrigi politice. Când este șantajat, nu se agită, ci răspunde cu un contra șantaj, descoperind
polița falsificată de Cațavencu. Cu aceeași abilitate îi combate pe Farfuridi și Brânzovenescu care îl
suspectau pe prefect de trădare.
Recunoaște existența corupției la nivelul societății „o soțietate fără moral și fără prințip va să
zică că nu le are”, dar practică frauda, falsificând listele de alegeri. Nu acceptă imoralitatea în familie,
susținând senin că scrisoarea de amor este o plastografie. Credulitatea exagerată poate fi pusă pe
seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de diplomație prin care încearcă să
păstreze onoarea familiei și bunele relații cu prefectul.
Caracterizarea directă, realizată de alte personaje, spre exemplu Brânzovenescu, exprimă
abilitatea și enigma personajului „Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.” Este respectat și de
adversarul politic Cațavencu care îl numește venerabilul. Prin autocaracterizare, se evidențiază
disimularea și convingerea că diplomația înseamnă viclenie „Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri,
să-i dau eu machiavelicuri”.
Caracterizarea indirectă a unui personaj dramatic se realizează prin replici și particularități de
limbaj. Deviza lui politică este „Noi votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg”.
Această poziție este determinată de „binele nostru” însemnând binele venerabilului și alor săi.
Trahanache este incult, stâlcește neologismele și se exprimă confuz. El își exprimă opinia sinceră
despre Tipătescu: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte”. Indirect, afirmă că un
deținător al puterii trebuie să fie stăpânit, calm, așa cum este el. Însă lui Farfuridi îi vorbește laudativ
despre amicul Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca frații”, adverbul împreună sugerând
acceptarea tacită a triunghiului conjugal.
Personajul Trahanache face parte din triunghiul conjugal unde are un joc ambiguu, mai
degrabă încornoratul voluntar, iar sub aparența bonomiei senile își ascunde atitudinea coruptă în viața
politică. Prin comicul de caracter sunt ironizate cele două componente ale caracterului său: soțul
înșelat este în același timp un politician abil. Nu face parte din categoria ariviștilor, spre deosebire de
ceilalți candidați, el este unul din stâlpii puterii locale.
Piesa lui Caragiale provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția în mod critic asupra
comediei umane. Lumea eroilor din comedie este alcătuită dintr-o galerie de ariviști, care acționează
după principiul „Scopul scuză mijloacele” urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice și
a unui statut social nemeritat.