CURS INTRODUCTIV.

TERMINOLOGIE ANATOMICA

ANATOMIA este ştiinta care se ocupă cu studiul formei şi structurilor corpului omenesc sau animal viu în
dinamica ontogenetică şi functională. Obiectul de studiu al anatomiei este organismul viu, ca sistem
biologic concret senzorial. Descrierea analitică (forma, mărimea, consistenta, culoarea, pozitia, modul de
fixare) a părtilor componente ale subsistemelor corpului uman sau animal reprezentintă continutul
anatomiei descriptive sau anatomiei sistematice. Pe baza datelor descriptiv-analitice s-a dezvoltat
studiul descriptiv-sintetic de care se ocupă anatomia topografică. Ea studiază raporturile dintre
elementele şi structurile subsistemelor, descriindu-le în planuri succesive, de la suprafată în profunzime,
fără a lua în considerare subsistemul de care apartine structura întâlnită. Studiul suprafetelor regiunilor
corpului se realizeaza în cadrul anatomiei clinice sau anatomiei pe viu.

În funcTie de metode deosebim anatomia macro - de cea microscopică. Anatomia macroscopică este de
fapt anatomia propriu-zisă în sensul larg şi înrădăcinat al cuvântului. Ea cuprinde studiul corpului
considerat ca un întreg, a formei organelor şi raporturilor dintre ele. Anatomia microscopică studiază
elementele şi structurile subsistemelor corpului cu ajutorul microscopului. Pătrunderea anatomistului în
micro- şi inframicrostructură este determinată de necesitatea obiectivă a interpretării organizării
macrostructurilor în dinamica lor functională şi ontogenetică.

Anatomia patologica ar putea fi definita ca fiind o ramura a antomiei care se ocupa cu diagnosticul
bolilor pe baza studierii schimbarilor macroscopice si microscopice a celulelor si a țesuturilor diferitelor
organe din corpul uman,sau animal suferite in urma unei stări patologice.

. NIVELURI DE ORGANIZARE ÎN CORPUL ANIMAL

Pentru a putea întelege functionarea corpului animal ca întreg trebuie să evidentiem nivelurile
structurale implicate pornind de la cel mai simplu până la cel mai complex. La nivel
infrastructural corpul animal este format din structuri chimice: atomi, ioni, molecule. Moleculele
formează organitele celulare din interiorul celulelor. Grupe de celule similare formează tesuturi
şi acestea la rândul lor formează organe. Organele se grupează în sisteme prin însumarea cărora
rezultă organismul ca întreg. Celula este unitatea de bază a materiei vii; la nivel celular se
desfăşoară toate functiile necesare mentinerii vietii. Fiecare celulă prezintă o membrană care o
separă de mediul înconjurător şi o citoplasmă în care se găsesc organite celulare comune şi
specifice, incluziuni, unul sau mai multi nuclei. Există şi celule anucleate (hematia adultă). Deşi
organismul animal se dezvoltă dintr-o singură celulă el va contine 75 trilioane de celule
incluzând 200 de tipuri diferite. În timpul dezvoltării embrionare celulele se divid şi apoi se
diferentiază din punct de vedere structural şi functional. Un tesut reprezintă un grup de celule
asemănătoare, specializate în realizarea unor functii specifice. În organismul uman există 4 tipuri
de tesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular şi nervos; acestea vor fi descrise pe scurt în finalul
capitolului. Conceptia clasică a organizării corpului omenesc include trei categorii de notiuni:
organ, aparat şi sistem. Se întelege prin notiunea de organ o asociere a unor tesuturi diferentiate
în vederea îndeplinirii anumitor functii. Notiunea de aparat era folosită pentru a indica o
reuniune de organe cu structură diferită, dar cu functie principală comună (exemplu aparatul
digestiv, aparatul respirator, aparatul de reproducere etc.). Organele includ un grup de tesuturi cu
rol diferit; prin însumarea acestor roluri rezultă functia organului. De exemplu, stomacul care
este un organ cu rol în digestie are în structura peretelui său tesut epitelial (mucoasă de tip
cilindric unistratificat), tesut muscular (fibre musculare netede cu dispozitie longitudinală şi
circulară), tesut conjunctiv de suport, tesut nervos (plexuri nervoase vegetative în tunica
submucoasă şi musculară).

Un grup de organe integrate ca structură şi functie formează un sistem. Sistemele corpului

animal functionează în strânsă corelatie pentru a asigura procesele bazale ale vietii: protectie,
mişcare, suport, excitabilitate, transport, respiratie, ingestie, digestie, excretie, reproducere şi
integrare (coordonarea tuturor activitătilor mentionate). Aşa cum s-a arătat sistemul este definit
ca o sumă de organe cu aceeaşi structură, adică formate în mod predominant dintr-un anumit
tesut (exemplu: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul nervos). Ulterior, conceptul de sistem
rămâne nemodificat, dar se remarcă o redefinire a notiunii de aparat. În conceptia lui Delmas
(1974) aparatul reprezintă o sumă de sisteme, încercându-se în acest fel o grupare functională a
organelor, în opozitie cu principiul anatomic clasic şi o ierarhizare a structurilor, aparatul
reprezentând un suprasistem.

TERMINOLOGIA ANATOMICĂ INTERNAłIONALĂ

Principiile adoptate în Nomina anatomica sunt:

1. fiecare structură este desemnată printr-un singur termen;
2. fiecare termen din lista oficială trebuie să fie în limba latină, dar fiecare tară are libertatea de
a-i traduce în propria-i limbă în raport de necesităŃile învătământului;
3. termenii anatomici trebuie să aibă o valoare informatională sau descriptivă;
4. nu se recomandă folosirea numelor proprii

TERMENI PENTRU INDICAREA POZIłIEI ŞI ORIENTĂRII PĂRłILOR ŞI STRUCTURILOR CORPULUI ANIMAL

Pentru marcarea punctelor şi trasarea axelor şi planelor de orientare a părtilor corpului animal se
folosesc următorii termeni:
-Verticalis, termen utilizat pentru a indica directia perpendiculară pe un plan orizontal a unei
formatiuni anatomice;
-Horizontalis, termen folosit pentru denumirea unei axe, unui plan sau pentru a indica directia
unei formatiuni anatomice cu traiect paralel cu solul sau mai exact cu suprafata unui lichid în
repaus ;
- Medianus, termen rezervat pentru denumirea planului median al corpului (sau mai exact planul
medio-sagital) pe care îl împarte în două jumătăti, dreaptă şi stângă. Se mai foloseşte pentru a
indica pozitia formatiunilor anatomice în mijlocul unei regiuni, sau denumirea unei linii care
împarte o regiune în două părti egale;
- Coronalis, termen folosit pentru a indica traiectoria în formă de coroană, a unei formatiuni
anatomice, iar în anatomia dezvoltării are sensul de frontal;
-Sagitalis, termen rezervat pentru denumirea unui plan paralel cu planul median sau pentru
raportarea formatiunilor anatomice în acest plan (lat. = în formă de săgeată);
-Frontalis, termen rezervat pentru denumirea planului frontal care este perpendicular pe planul
median şi pe planul orizontal;
-Transversalis, termen rezervat pentru denumirea planului transversal sau orizontal care este
perpendicular pe planurile median şi frontal; în regiunea membrelor acest plan este perpendicular
pe axa longitudinală a regiunii;
-Medialis, termen folosit în descrierile anatomice pentru a arăta pozitia unei formatiuni mai
aproape de planul median
-Lateralis, termen utilizat pentru a indica pozitia unei formatiuni anatomice, mai îndepărtată de
planul median;
-Intermedius, termen utilizat pentru a indica pozitia mijlocie a unei formatiuni,pentru
denumirea unor nervi (N. intermedius) sau unor proeminente osoase (Crista sacralis intermedia);
- Anterior/Rostral, termen folosit pentru a arăta că o formatiune se află în fata alteia; toate
formatiunile situate înaintea planului frontal sunt anterioare;
- Posterior/Aboral, termen folosit pentru a arăta că o formatiune se află înapoia alteia; se
consideră că toate formatiunile situate înapoia planului sunt posterioare;
- Dorsalis,termen utilizat pentru a indica partile de sus in raport cu o suprafata,cu un plan
orizontal
-Ventralis, termen utilizat pentru a indica partile de jos in raport cu o suprafata,cu un plan
orizontal
-Internus, termen sinonim cu *profund*, indicând că o formatiune se află în interiorul unei
structuri, el nu trebuie folosit în sens medial;
-Externus, termen sinonim cu *superficial* şi utilizat pentru a arăta că o formatiune se află
situată într-un plan superficial alteia, el nu trebuie folosit în sens de lateral;
- Dexter, Sinister, termeni utilizati pentru a indica pozitia unei formatiuni anatomice la drreapta
sau la stânga planului median;
- Longitudinalis, termen utilizat pentru a denumi axa lungimii corpului sau directia unei
formatiuni în lungul unei regiuni a corpului omenesc;
-Transversus, termen folosit pentru a indica directia unei formatiuni de-a curmezişul unei
regiuni;
-Superficiale, Profundus, termeni utilizati pentru a arăta pozitia şi directia unei formatiuni
anatomice la suprafata unei regiuni (superficiale) sau în adâncimea unei regiuni (profundus).
Pentru orientarea şi descrierea topografică a formatiunilor anatomice de la nivelul membrelor se
vor utiliza următorii termeni: -Proximalis et Distalis, pentru orientarea falangelor (aceşti termeni
nu se vor folosi în sens de superior şi inferior la nivelul membrelor);
- Palmaris, pentru descrierea formatiunilor din regiunea inferioara a autopodiului toracal
- Plantaris, pentru descrierea formatiunilor situate în zona inferioara a autopodiului pelvin