Atitudini educative

W. Becker a descris 4 atitudini educative: protectoare,democractică, autocrată şi

indiferentă.11

Copilul crescut într-un mediu educativ protector are tendinţa să devină pasiv,conformist,
exagerat de autocontrolat, prudent, neîncrezător în sine, timid, politicos, serios şicu o fire
deschisă.Dacă părinţii au o atitudine educativă democratică, copilul devine activ, are simţulrealităţii,
o fire deschisă, este comunicativ, serviabil, vioi, sociabil, sigur pe sine şi încrezătorîn alţii, puţin
nepăsător.Dacă părinţii au o atitudine autocrată, copilul are tendinţa să devină reţinut, retras,tăcut,
rigid, sobru, închis în sine, pesimist, anxios, fără încredere în sine.Dacă atitudinea educativă este de
indiferenţă, copilul devine nonconformist, activ,neliniştit, instabil, impulsiv, uneori chiar agresiv, cu
tensiuni interne şi conflicte emoţionale.Colectivităţile în care se încadrează copilul au o influenţă
deosebit de mare asupradezvoltării psihosociale. Grădiniţa are o mare importanţă pentru
pregătirea şcolarizării.Şcoala, pe lângă rolul de a transmite cunoştinţe şi de a forma deprinderi, are
şi rolul de aforma, de a modela personalitatea elevilor.Prezentăm în continuare ecologia dezvoltării
sau teoria dezvoltării în context, teorieemisă de psihologul american Urie Bronfenbrenner, în
1979. Bronfenbrenner abordeazăinfluenţele de mediu, le deosebeşte după caracterul direct sau
indirect al exercitării lor şi dupăsemnificaţia pentru dezvoltarea copiilor. Pentru un asemenea
demers, se iau în consideraţiecele patru niveluri de structuri ambientale (Verza, 2000,
p.24):Microsistemele reprezintă: interacţiunea dintre persoană şi mediul restrâns,
apropiat,experienţe ale individului în situaţii particulare, primele modele de activitate ale
copilului,influenţele cele mai directe şi cele mai frecvente ce se exercită asupra copilului din
parteamediului familial, şcolar, al grupului de joacă, al bisericii, al unor instituţii cu
funcţiieducative complementare, care îi includ direct pe
copii.12MacrosistemExosistemMezosistemMicrosistemAtitudine educativă receAtitudine educativă
caldăAtitudine educativă protectoareAtitudine educativă autocratăAtitudine educativă
autoritarăAtitudine educativă indulgentăAtitudine educativă democraticăAtitudine educativă de
indiferenţă

Mezosistemul implică legăturile care se stabilesc între mediile din primul nivel, iarurmările se
exercită direct asupra copilului. El semnifică interrelaţiile dintre anturajele diverseale persoanei,
diferite de la o vârstă la alta, în şcoală, loc de muncă, grupe de prieteni. Deexemplu, dacă legăturile
dintre familie şi şcoală funcţionează bine, ele vor avea efectebenefice asupra copilului, adică
vor asigura o coerenţă a aşteptărilor, cerinţelor, modeleloradresate copiilor.Exosistemul se referă la
structurile sociale majore, care influenţează individul prinmass-media, mijloacele de transport, reţele
sociale. Influenţa exercitată nu este directă. Deexemplu, serviciul părinţilor poate influenţa
concepţia educativă a acestora sau stilul deîngrijire a copilului lor.Macrosistemul priveşte toate
modelele instituţionale ale culturii sau subculturii,sistemele economice, sociale, educaţionale,
legale şi politice. El exercită influenţe indirecteasupra copilului.Dată fiind diversitatea conţinuturilor
mediului, a formelor şi mijloacelor în care acestase prezintă, a fost necesară operaţionalizarea unui
nou concept: nişa de dezvoltare. Termenula fost introdus în 1982 de Super şi Harkness.Nişa de
dezvoltare este definită ca totalitatea elementelor cu care un copil intră înrelaţie la o vârstă dată.
Fiecare nişă de dezvoltare pe care o asigură un mediu sau altulpentru dezvoltarea celor care se află
în relaţie cu ea, poate fi analizată din punctul de vedere alstructurii, după următorii parametri
caracteristici:●Obiecte şi locuri accesibile copilului la diferite vârste. De exemplu, în mediul
familial,copiii sunt liberi să circule într-o anumită zonă a locuinţei, dar nu li se permite să se joaceîn
biroul tatălui; au la dispoziţie curtea casei, dar nu şi spaţiul vreunui atelier auto.Accesibilitatea
şi restricţiile de folosire a unor obiecte se modifică odată cu creştereacopiilor şi sporirea
competenţelor lor.●Răspunsurile şi reacţiile anturajului la ceea ce spune şi face copilul. Când copilul
se joacăliniştit, părinţii îl aprobă şi îl laudă, iar când este zgomotos, îl invită să se liniştească sauchiar
îl pedepsesc.●Cerinţele adulţilor privind gradul de manifestare a competenţelor şi
nivelulperformanţelor care, se asemenea, se pot diferenţia în raport cu vârsta copiilor şi
cuparticularităţile personalităţii lor. Faţă de copiii energici şi dotaţi, părinţii pot avea pretenţiiînalte,
formulate direct, iar faţă de cei timizi, tonul este blând şi încurajările suntpermanente.
Cu privire la acest aspect, H.R. Schaffer (2005, apud Creţu, 2009, p.27)subliniază că la toate vârstele
se poate diferenţia o nişă de dezvoltare caracteristică. ●Activităţi impuse, propuse sau îngăduite
copilului. Sunt familii în care domină impunereade către părinţi a ceea ce trebuie să facă obligatoriu
copilul, acesta neavând nici un fel delibertate de alegere. Alţi părinţi, dorind să dirijeze dezvoltarea
copiilor lor, le fac propunerişi aşteaptă acceptarea din partea lor, iar refuzul acestor propuneri nu
este însoţit de blamaresau chiar de pedeapsă. Preferabil este ca părinţii să facă propuneri privind
activităţile cepot fi desfăşurate şi să lase libertatea alegerilor, dar să şi îngăduie iniţiative copiilor,
pecare însă să le discute împreună cu aceştia şi să facă alegerile cele mai bune. Alţii pot fidoar
îngăduitori cu ceea ce iniţiază copiii, dar aceasta nu oferă şi garanţia alegerilorpotrivite.În relaţie
cu orice mediu, copilul nu este doar un factor pasiv, care suportă doarinfluenţele, ci, încă de la o
vârstă fragedă, acesta se manifestă activ, atât în felul în carerecepţionează ceea ce vine din afară, cât
şi în provocarea unor împrejurări de viaţă care i sepotrivesc.Studiind maniera de relaţionări cu
ambianţa, cercetătorii au descoperit trei13

feluri de interacţiuni (Creţu, 2009, p.28): reactivă, evocativă şi proactivă.a) interacţiunea reactivă se
referă la faptul că, în funcţie de particularităţile sale,copilul reacţionează diferit la influenţele
mediului. Un copil anxios va reacţiona intens laseveritatea părinţilor, în timp ce altul mai calm, nu va
fi tulburat de exigenţele acestora.b) interacţiunea evocativă se referă la faptul că însuşirile
personalităţii copiilorprovoacă anumite răspunsuri din partea celor din jur: de exemplu, un copil
care, atunci cândeste luat în braţe, se zbate şi vrea să fie lăsat jos, îl face pe adult să evite în
momentul următoro asemenea acţiune. La fel, persoanele binevoitoare determină atitudini
binevoitoare dinpartea celorlalţi.c) interacţiunea proactivă exprimă un grad şi mai ridicat de
implicare activă în relaţiacu mediul şi se referă la faptul că, pe măsură ce copiii cresc, ei îşi multiplică
legăturile cumediile extrafamiliale şi vor selecta acele situaţii şi acele persoane cu care vor colabora
şicare se vor potrivi cel mai bine cu personalitatea lor. Prin aceasta vor contribui ei înşişi
ladezvoltarea personalităţii lor, la consolidarea însuşirilor acesteia.Cu privire la rolurile mediului,
cercetările au relevat următoarele aspecte:●mediul este primul mare transformator care acţionează
asupra fondului ereditar al fiecăruiindivid, îl activează şi îl face să contribuie la dezvoltarea
psihică;●mediul este factor de socializare, pentru că în mijlocul semenilor, fiecare individ învaţă
săcomunice, să coopereze şi să colaboreze;●mediul pregăteşte tânăra generaţie pentru accesul la
cultura comunităţii în care s-a născut;●mediul conferă semnificaţie socială comportamentelor
fiecărei persoane şi le umanizează;●mediul generează valori şi criterii apreciative care devin factorii
principali ai orientării,dezvoltării individului;●mediul poate exercita atât influenţe pozitive, cât şi
negative, care trebuie contracarate decel de-al treilea factor fundamental, educaţia;●mediul este un
factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane;●mediul nu acţionează
direct asupra dezvoltării individului, ci oferă circumstanţele şioportunităţile pentru
dezvoltare (împrejurările şi condiţiile de viaţă, informaţiile şimodelele de conduită, prilejurile
de comunicare şi schimburile afective cu ceilalţi semeni).EducaţiaEducaţia poate fi definită, într-o
accepţiune mai cuprinătoare, drept ansamblul deacţiuni şi activităţi care integrează subiectul
ca factor activ şi care se desfăşoarăsistematic, unitar, organizat, având un conţinut cu
necesitate definit de societate, uzândde metode, procedee şi mijloace adecvate şi fiind condusă de
factori competenţi, specialcalificaţi.Prin urmare, acţiunile educative nu se exercită ca nişte simple
influenţe, mai mult saumai puţin întâmplătoare, adăugate din afara subiectului, ci ele au un loc
central în dezvoltareapsihică, fiind special proiectate şi desfăşurate şi reprezentând garantul
unei anumiteconstrucţii psihice.Educaţia transmite imagini şi idei, cunoştinţe şi structuri de
gândire, valorimorale şi estetice, norme şi principii de comportament, modele atitudinale,
tipareacţionale şi relaţii interumane (Golu, P., 1985, apud Creţu, 2009, p.31).Contribuţia educaţiei
reiese din rolurile îndeplinite de ea în dezvoltarea individului:●dă conţinut vieţii psihice;●formează
mecanismele superioare ale acesteia;●dezvoltă optim toate disponibilităţile ereditare şi construieşte
dimensiunile personalităţii;14

●preia şi direcţionează, convergent cu scopurile ei, influenţele mediului;●într-o anumită măsură,

chiar accelerează viaţa psihică.De aceea, educaţia este considerată factorul optim determinant al
dezvoltării psihice,ea alegând perspectiva ce urmează a fi propusă şi insuflată dezvoltării (Zlate,
1988, apudCreţu, 2009, p.31).Pentru îndeplinirea acestor roluri, educaţia trebuie să fie corect
gândită, proiectată şirealizată şi să concorde, în acelaşi timp, cu aşteptările şi aspiraţiile celor
educaţi şi cunecesităţile sociale. În sens contrar, riscă să devină un factor coercitiv, să-şi diminueze
rolul,să-şi creeze adversitate, să fie respinsă şi chiar să-şi anuleze orice aport formativ.Copilul
devine fiinţă socială numai prin educaţie. Prin intermediul ei, omul îşiînsuşeşte limbajul,
cultura generală, comportamentul moral-cetăţenesc, îşi formează concepţiadespre lume, îşi
dezvoltă potenţialul creator şi se pregăteşte pentru integrarea socio-profesională.Individul
care trăieşte într-o comunitate umană beneficiază atât de o educaţie spontană(informală), care
acţionează habitudinal asupra lui, cât şi de o educaţie organizată (formală),realizată prin instituţii
specializate, dintre care cea mai importantă este şcoala.Educaţia poate fi privită ca o ofertă socială
complexă de servicii pentru formarea deabilităţi, aptitudini, aspiraţii, interese implicate nu numai în
serviciile şi profilul vieţii socialeprezente, ci şi în cele ale tendinţelor care se conturează pentru viaţa
socială.Prin intermediul educaţiei, individul îşi extinde existenţa dincolo de limitele
biologice,devenind o personalitate deplină.CONCLUZIE: Dezvoltarea psihică este un proces
plurideterminat, având următoareleparticularităţi:●se sprijină pe ereditate;●foloseşte datele oferite
de mediu;●este dirijată de educaţie;●se desfăşoară în contextul activităţii proprii de învăţare, fiind
impulsionată de motivaţie;●este deplină în condiţiile interacţiunii optime între cei trei factori,
respectiv atunci cândexistă o corespondenţă în timp între desfăşurarea programului ereditar şi
cantitatea şicalitatea influenţelor externe;●are o traiectorie ascendentă din punct de vedere
calitativ, non-lineară şi imprevizibilă;●este individuală, în sensul că prezintă numeroase aspecte de
diferenţiere, dincolo de legilegeneral-umane de dezvoltare;●este sistemică, în sensul că orice
schimbare produsă într-o anumită zonă va avea efecteasupra întregii dezvoltări.5. Metode de
cercetare în psihologia vârstelorCa orice disciplină ştiinţifică, psihologia vârstelor încearcă să
acumuleze un corpsistematic şi organizat de cunoştinţe despre comportament. Pentru a-şi
atinge scopul,psihologia vârstelor încearcă:●să stabilească norme de dezvoltare pentru a putea
evalua deviaţiile individuale de la“media” (norma) aşteptată la un anumit nivel;●să studieze
relaţiile dintre diverse comportamente sau dintre caracteristicile aceluiaşicomportament;●să
studieze relaţiile de tip cauză-efect în comportamentul uman. Ţinând seama de aceste scopuri,
vom întâlni abordări: normative, corelaţionale,experimentale (Muntean, 2009, p.60).15