Conceptul de dezvoltare psihica

4.6. Conceptul de dezvoltare A. DefiniţieDezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru

psihologia vârstelor, pentru căde conţinutul şi valoarea lui explicativă şi interpretativă depinde
abordarea tuturor celorlalteprobleme. Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum
se prezintă la omuladult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este
multideterminat şimulticondiţionat (Creţu, 2009, p.17).Alain Stroufe (2005, apud Muntean, 2009,
p.21) defineşte dezvoltarea umană ca fiindo creştere a complexităţii organizării, ce nu se realizează
printr-o simplă însumare cantitativă,ci presupune o coerenţă, prin care organizarea funcţionării la o
anumită vârstă este pregătităde organizarea de la vârsta anterioară şi conduce, în mod logic, la
tiparul adaptativ ulterior.Această organizare progresivă a comportamentului este descrisă de
psihologi sub formă destadii.O accepţiune generală a termenului este aceea conform căreia
dezvoltarea este unansamblu de etape determinate temporal, care conduc un organism
viu sau oorganizaţie socială dintr-un stadiu primitiv, către unul mai elaborat şi mai
complex,provizoriu sau definitiv (Sion, 2007, p.13).Dezvoltarea psihică este constituită din
totalitatea schimbărilor sistematice,biopsihosociale, individuale, apăture pe durata întregului
ciclu al vieţii. Categoriasupraordonată a conceptului de dezvoltare este “schimbarea”, ca
proprietate generală a vieţii.Nu intră în universul dezvoltării decât schimbările sistematice, cu
bazele înnăscute saudobândite, nu şi cele accidentale, conjuncturale (Nicola, 1996,
p.82).Dezvoltarea umană vizează atât evoluţia, cât şi involuţia umanului şi are trei maripaliere:
dezvoltarea biologică (ce constă în schimbările fizice, anatomo-fiziologice aleorganismului
uman), dezvoltarea psihică (ce constă în generarea, menţinerea şi modificareafuncţiilor, proceselor
şi însuşirilor psihice ale persoanei) şi dezvoltarea socială (particularizatăîn structurarea dinamică şi
modificarea conduitei persoanei, în raport cu anumite norme,valori şi cerinţe ale mediului social,
cultural, educaţional). Aceste modificări bio-psiho-socio-culturale sunt ierarhizate în timp. Între cele
trei forme de dezvoltare umană există interacţiuneşi unitate funcţională, şi nu o independenţă
univocă şi simultană.Studiul dezvoltării psihice se realizează pe patru mari coordonate:
descrierea,explicarea, diagnoza şi consilierea. Diagnoza presupune determinarea gradului dezvoltării
înfuncţie de indicatorii de medie, iar consilierea cuprinde un set de recomandări ce au la bazăstudiul
dezvoltării umane, recomandări ce au rolul de a creşte calitatea educaţiei la vârstelemici şi calitatea
dezvoltării umane în cazul vârstelor adulte (Sion, 2007, p.15).Dezvoltarea este procesul complet prin
care individul se adaptează la mediul său. Iaradaptarea se face prin creştere, maturare şi învăţare.B.
Caracteristicile dezvoltării psihicea) Caracterul plurideterminat – dezvoltarea umană este
influenţată decaracteristicile speciei (treapta filogenetică) şi de caracteristicile individului
(treaptaontogenetică).b) Caracterul plurifactorial – este dat de influenţa pe care o au asupra
individului ceitrei factori fundamentali ai dezvoltării: ereditatea, mediul şi educaţia.c) Caracterul
polimorf şi discontinuu – dezvoltarea umană evoluează ca o6

Recommended for you

Document continues below

98
Viorel Mih - Psihologie educationala si elemente de psihologia dezvoltarii (curs)

Viorel Mih - Psihologie educationala si elemente de psihologia dezvoltarii (curs)

Psihologia varstelor

100% (4)

247

Ursula Schiopu, Emil Verza - Psihologia varstelor. Ciclurile vietii

Ursula Schiopu, Emil Verza - Psihologia varstelor. Ciclurile vietii

Psihologia varstelor

100% (22)

succesiune de faze, de stadii, în care perioadele de schimbare pronunţată alternează

cuperioade mai lente, mai relaxante.d) Caracterul ordonat – transformările au loc într-o anumită
ordine, la anumiteintervale, sub formă stadială.e) Caracterul stadial şi sistemic – stadiile se disting
prin schimbări calitative. Nudoar se realizează mai mult, ci se realizează în alt mod. Tranziţia unei
funcţii de la un stadiula altul se face sincron, cu numeroase schimbări ale altor aspecte
comportamentale. Tranziţiaeste rapidă. Trecerea într-un stadiu superior se realizează cu un consum
mai mare de energie(Brazelton, Sparrow, 2004, apud Muntean, 2009, p.22). Această energie este
adesea preluatăprin tulburarea echilibrului unor achiziţii anterioare. f) Dublu decalaj – transversal şi
orizontal. Decalajul transversal indică faptul că laaceeaşi vârstă cronologică, gradul de dezvoltare al
fiecărui palier este diferit de la individ laindivid. Decalajul orizontal indică faptul că în cadrul aceluiaşi
gen de activitate, acelaşi gende achiziţie psihică se poate manifesta la vârste cronologice diferite, în
funcţie de conţinuturidiferite (vezi conservarea volumului şi masei).C. Legile dezvoltării psihice(1)
Legea dezvoltării inegale – postulează ideea că există diferenţe atât întredezvoltarea
proceselor psihice, cât şi între etapele dezvoltării indivizilor.(2) Legea plasticităţii sistemului
nervos – plasticitatea permite individului sădobândească şi să restructureze reacţiile,
manifestările psihocomportamentale. Dacă nu arexista plasticitatea, nu ar putea exista nici dinamică
în dezvoltare.(3) Legea socializării vieţii psihice – pe măsură ce se realizează dezvoltarea
proceselorpsihice, are loc o îmbogăţire a acestora, îmbogăţire ce exprimă gradul lor de complexitate.
Cucât sunt mai complexe procesele, cu atât sunt mai puţin dependente de
ereditate.Complexitatea depinde de contextul vieţii sociale, culturale, de experienţele de viaţă
aleindividului.(4) Legea diferenţierii vieţii psihice – semnalează sensul dezvoltării de la global şidifuz
la diferenţiat şi integrat, de la simplu la complex.(5) Legea centralizării – fenomenul centralizării are
loc pe măsura creşterii rolului decomandă şi control al sistemului nervos asupra întregului
comportament. Acest lucruechivalează cu creşterea conştientizării vieţii psihice.D. Reperele
psihogenetice şi psihodinamice ale dezvoltăriiReperele psihodinamice se exprimă în conduite,
caracteristici şi trăsături psihice îndecursul întregii vieţi. Ele au o latură instrumentală, folosesc la
sesizarea momentelor deschimbare din ciclurile vieţii şi o latură teoretică, ce constă în faptul că
permit descriereaprobabilistă şi prospectivă a dezvoltării persoanei umane şi a reacţiilor ei mai
semnificative.Există o latură umană generală (nespecifică) şi una particulară (specifică) legată de
identitateade ţară, de neam, de grup cultural, social şi profesional. Reperele psihodinamice se referă
întâila latura nespecifică, apoi la latura specifică (Şchiopu, 1997, p.25). Aceste repere sunt
însuşiriesenţiale şi reprezentative ce caracterizează fiecare ciclu de vârstă, delimitat după
accepţiunilestadialităţii vieţii psihice (Verza, 2000, p.28). Contribuţii mai importante în domeniul
reperelor psihodinamice au adus specialiştiiîn psihologia copilului. Astfel, accentul a căzut pe
reperele psihogenetice.Reperele psihogenetice ale dezvoltării sunt:7

(1) Tipul fundamental de activitate – care se referă la forme succesive ale activităţii încare copilul se
antrenează şi care devin tot mai complexe, tot mai încărcate din punct devedere al caracteristicilor
psihice. Tipul fundamental de activitate – joc, învăţare, muncă, creaţie – are o latură expresivăprin
proiecţia psihică ce o cuprinde şi un rol formativ prin disponibilităţile psihice pe care leantrenează, ca
să răspundă la variaţiile de solicitări şi situaţii de mediu. Tipul fundamental deactivitate exprimă
direcţionarea şi structurarea forţei energetice psihice prin organizareaatenţiei, intereselor,
inteligenţei, sensibilităţii afective, percepţiei, etc. Activităţile consumă, dar şi produc şi
provoacă noi energii suplimentare (alerealizărilor) şi potenţiale (ale succesului sau eşecului),
care activează punctele de antrenareiniţială energetică (feed-back-ul de precipitare sau de
dezvoltare). Având o forţă de adaptareşi de absorbţie foarte mare, toate dimensiunile psihice
antrenate în actrivităţile fundamentalese încarcă de funcţionalităţi, de cunoştinţe, deprinderi şi
abilităţi ce au tendinţe de a devenitrăsături psihice şi odată constituite ca atare, se exprimă fără
eforturi, fapt care măreşte forţade construcţie interioară a tipului fundamental de activitate
(Şchiopu, 1997, p.32).(2) Tipul de relaţii – exprimă structura evolutivă a adaptării şi integrării
sociale.Relaţiile mai frecvente sunt obiectuale şi de comunicare (sociale). În cadrul relaţiilor socialese
pot observa atitudini de protejare, simpatie, empatie, dependenţă, devoţiune, fuziune degeneraţie,
dominaţie, respingere, aversiune, frustrare, etc. Ele pot fi intime, oficiale(ierarhice),
publice (de personalitate), după cum pot fi reciproc pozitive, reciproc negative şiasimetrice, etc.
De asemenea, se pot diferenţia relaţiile după: direcţia, sensul (vertical,orizontal),
electivitatea, conţinutul, structura, disponibilitatea psihică implicată (Şchiopu,1997, p.32).(3)
Caracteristicile privind contradicţiile dialectice ale relaţiilor dintre cerinţele socio-culturale (externe),
exprimate direct şi latent faţă de copilul ori adultul de diferite vârste şiposibilităţile de a le satisface
şi, pe de altă parte, cerinţele subiective (idealuri, dorinţe alecopilului la diferite vârste), în opoziţie cu
posibilităţile societăţii de a le satisface.La aceste două categorii de contradicţii se adaugă
tensiunile şi opoziţia dintrestructurile psihice vechi şi noi (deprinderi, sentimente, interese), ca şi
dintre diferite laturi şicaracteristici ale personalităţii (aspiraţii-posibilităţi, afectivitate,
inteligenţă, etc.), şi întreconştient şi inconştient.Coerenţa în acest sistem de opoziţii este dată de
tendinţa naturală spre echilibru şi detendinţa de apropiere dintre idealuri, aspiraţii şi
posibilităţi, organizate în strategiicomportamentale, activităţi şi creaţie. Când condiţiile de mediu
şi de educaţie au un caracter instabil şi dezordonat, procesuldezvoltării psihice este superficial şi
încărcat de disconfort, şi atunci pot să apară reacţiicontradictorii, aberante, reacţii de apărare,
anxietate, reacţii agresive, etc. Când însă influenţa mediului şi educaţiei are un caracter relativ
corelat şi organizat,restructurarea din condiţiile interne devine şi ea mai profundă,
complexă, constructivă,deoarece are loc procesul interiorizării şi devine posibil un bun echilibru cu
o ambianţăsocială în dezvoltare (Şchiopu, 1997, p.33).E. Factorii fundamentali ai dezvoltării
psihiceÎntre factorii şi condiţiile care intervin în dezvoltarea psihică, trei sunt
consideraţifundamentali, în sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea
psihică.Aceştia sunt: Ereditatea, Mediul, Educaţia.8
EreditateaEreditatea este definită ca proprietatea organismelor vii de a transmite
urmaşilorcaracteristicile pe care le-a dobândit de-a lungul filogenezei.Ereditatea este un fenomen de
natură biologică, ce constă în transmiterea de lapărinţi la urmaşi, a unor însuşiri morfo-funcţionale,
cu ajutorul codului genetic. Codulgenetic este un sistem de înregistrare, în compoziţia nucleului şi
citoplasmei din celuleleorganismului, a unor informaţii privind caracteristicile ce urmează a fi
transmise urmaşilor.Sistemul este identic pentru toate organismele, dar informaţia genetică
transmisă este diferită,în funcţie de rasă, familie, părinţii cărora le aparţine individul.Pe cale
ereditară se transmit (Creţu, 2009, p.18):●Caracteristici structurale şi funcţionale general umane,
proprii tuturor indivizilor acesteispecii (de exemplu: constituirea anatomofiziologică specifică, tipul
de metabolism, etc.);●Unele caracteristici biologice care reprezintă variaţii faţă de cele generale şi
sunt propriiunor grupuri umane (cum sunt cele de rasă);●Caracteristici ale familiei căruia îi aparţine
subiectul (pigmentaţie, compoziţie chimică asângelui, etc.);●Caracteristici ale părinţilor
(caracteristici funcţionale ale analizatorilor, particularităţi alemotricităţii, memoria brută,
temperament, inteligenţă, etc.).Există în literatura de specialitate referiri la:1. o ereditate generală
, a speciei, ce se transmite genetic (de exemplu, mersul biped,conformaţia corporală,
elemente generale legate de structura şi funcţionarea analizatorilor,etc.)2. o ereditate specială , ce
presupune transmiterea anumitor caractere individuale urmaşilor.OBSERVAŢIE: Moştenirea
ereditară se referă mai degrabă la un complex depredispoziţii, decât la o transmitere a
însuşirilor antecesorilor. De exemplu, anumitecaracteristici funcţionale ale analizatorului auditiv,
nu reprezintă condiţia suficientă pentru caun copil sa se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de
identificarea acestor predispoziţii şide o stimulare educativă adecvată. Altfel, nedescoperită şi
needucată, moştenirea ereditarărămâne un potenţial nevalorificat. În plus, aceleaşi predispoziţii
ereditare pot fi valorificate înmod diferit: de exemplu o bună motricitate poate sta la baza obţinerii
unor performanţedeosebite în domeniul sportului, dar la fel de bine conditionează reuşita în arta
coregrafică,sau în profesii care presupun fine coordonări ale mişcărilor, deci un bun
controlneuromuscular.Deşi există un cod genetic propriu tuturor oamenilor, se produce o dezvoltare
foartevariată a lor, datorită numărului incredibil de mare al combinaţiilor posibile între genele
celor23 de cromozomi primiţi de la tată şi 23 de la mamă. Ereditatea este aceea care face posibilă
apariţia aşa-numitelor perioade sensibile careasigură cele mai bune condiţii de declanşare a unor
funcţii sau de achiziţionare a unorcomportamente şi abilităţi psihice. Ele se caracterizează prin
receptivitate, reactivitate şisensibilităţi crescute la anumite categorii de stimulări externe sau interne
şi formarea uşoară,relativ rapidă şi de nivel optim a diverselor componente ale psihismului uman
(Creţu, 2009,p.18).Ansamblul însuşirilor transmise ereditar alcătuiesc genotipul, iar în
interacţiuneaacestuia cu mediul, rezultă fenotipul. Premisele ereditare au o raportare variabilă la
procesul de construcţie psihică, însensul că aportul lor diferă în funcţie de (Creţu, 2009,
p.20):●natura proceselor psihice (cele relativ comune cu ale animalelor au o mai mare implicare a9

ereditarului);●etapele mai timpurii ale ontogenezei se caracterizează prin participarea mai

mare amecanismelor ereditare (achiziţionarea deprinderilor motorii specifice primului an de
viaţănu depinde de exerciţiu, ci de desfăşurarea programului ereditar (Atkinson, 2002,
p.83));●specificul unor componente psihice care au o puternică bază nativă, aşa cum
suntaptitudinile;●derularea cu un ritm mai crescut a programului de maturizare biologică în anumite
etape deviaţă.Trebuie precizat că fiinţa umană poate depăşi, prin eforturi voluntare, limitele
uneieventuale moşteniri ereditare mai puţin favorabile pentru realizarea de performanţe într-
oanumită activitate. Prin motivaţie, voinţă, determinare, o persoană poate să compenseze într-
oanumită măsură, absenţa unor calităţi cu alte calităţi, la fel cum este posibil ca o altă
persoană,având o moştenire genetică favorabilă, să obţină performanţe mai scăzute într-un
domeniu decare nu se simte atrasă.Moştenirea ereditară nu poate fi, aşadar, considerată o
predeterminare biologică fatalăa dezvoltării viitoare a unei persoane în planul psihologic. Ea face
doar ca învăţarea să seproducă mai uşor în anumite domenii, reuşitele să fie obţinute cu mai puţin
efort, iar nivelulperformanţelor posibil de atins în urma unei educaţii adecvate, să fie foarte
înalt.Putem concluziona că ereditatea este esenţială în orice proces formativ.
Trebuieprecizate următoarele aspecte:●capacitatea senzorio-motorie depinde de particularităţile
anatomo-fiziologice ereditare şiînnăscute ale analizatorilor;●memoria, depinde de însuşirile biofizice
şi biochimice ale celulei nervoase, de însuşirileacizilor nucleici (mai ales ARN), precum şi de
alte elemente determinate departicularităţile sistemului nervos central;●inteligenţa, ca
predispoziţie, în dimensiunea ei aptitudinală, e determinată genetic;●formula temperamentală
individuală se bazează pe biotipul determinat de sistemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel
endocrin şi metabolism;●kinestezia, ca şi capacitate potenţială, este dependentă de particularităţile
biofizice alemateriei osoase, ale fibrelor musculare şi nervoase.MediulCel de-al doilea factor
fundamental al dezvoltării psihice este mediul, definit adeseaca totalitatea influenţelor naturale şi
sociale, fizice şi spirituale, directe şi indirecte,organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare
care constituie cadrul în care senaşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa umană pentru întreaga sa viaţă.
(Golu, P., 1985, apudCreţu, 2009, p.22).Mediul este cel care susţine şi creează ocazii de
manifestare a particularităţilorpsihocomportamentale.Sunt numeroase cercetări care
demonstrează valoarea acestui factor (Creţu, 2009,p.22):●studiul comportamentului copiilor
crescuţi de animale;●urmărirea corelaţiei dintre nivelul inteligenţei copiilor şi calitatea mediului
familial sau acelui instituţionalizat (un mediu bogat în stimulări intelectuale ridică potenţialul mental
şirealizează multe compensări);●analiza comparativă între gemenii monozigoţi crescuţi de familii cu
condiţii socioculturalediferite;●cercetări asupra evoluţiei numărului de personalităţi cu activitate
ştiinţifică remarcabilă în10

corelaţie cu avansul social-economic şi cultural al comunităţii umane;●investigarea în detaliu a

unor particularităţi ale personalităţii şi specificul mediuluifamilial.Osterrieth (1976, apud
Creţu, 2009, p.23) arată că numeroase particularităţi psihice sedezvoltă numai dacă sunt susţinute şi
solicitate de societate.Condiţiile de mediu pot fi foarte variate şi pot acţiona asupra tuturor
dimensiunilorfiinţei umane (Golu, P., 1985, apud Creţu, 2009, p.23). Condiţiile geografice şi,
îndeosebi,cele climatice, pot influenţa metabolismul şi alte funcţii ale organismului, de
exemplu,glandele endocrine. Regimul climatic are importanţă pentru dezvoltarea fizică generală
şipentru activitatea creierului şi, în ultimă instanţă, pentru evoluţia psihică a individului. De o mare
importanţă sunt influenţele următoarelor tipuri de mediu: a. socio-economic, privind condiţiile
materiale, de existenţă a individului;b. socio-profesional, reprezentat de statusurile şi rolurile
profesionale ale individului,ale membrilor familiei sale şi/sau ale comunităţii căreia îi aparţine;c.
socio-cultural, referitor la mijloacele de instruire, la accesul la cultură şi la nivelulde şcolarizare şi de
pregătire a persoanei şi a apropiaţilor săi;d. socio-afectiv, referitor la diversitatea şi la calitatea
relaţiilor individului cu semeniisăi şi la climatul afectiv care generează procese şi trăiri emoţionale şi
contribuie la formareade atitudini şi însuşiri de personalitate.Aceste tipuri de influenţe se
exercită în ponderi diferite şi cu grade diferite deintensitate, în funcţie de fiecare tip de
mediu cu care fiinţa umană interacţionează dupănaştere. Cum am spus deja, mediul include toţi
factorii naturali, artificiali şi socio-umani carepot influenţa individul. Mediul natural, ca şi cel
ecologic, poate influenţa în mod direct dezvoltarea şisănătatea omului prin climă, relief,
radiaţii şi poluare, şi în mod indirect, prin problemeleadaptative pe care le creează, prin ocupaţiile pe
care le favorizează, şi care îi obligă pe oamenisă-şi dezvolte anumite capacităţi şi abilităţi. Dacă
iniţial, mediul fizic a determinat diviziuneasocială a muncii şi, implicit, influenţele educaţionale
derivate, astazi, problemele legate dedegradarea echilibrului ecologic, conduc spre noile educaţii
(educaţia ecologică şi pentrumediu, educaţia nutriţională, etc.). Mediul socio-cultural permite
umanizarea şi socializarea individului prin asigurareacondiţiilor materiale, de civilizaţie şi cultură,
prin relaţiile interumane, instituţii, ideologii,tradiţii, concepţii, stiluri de viaţă, etc.Mediul social
acţionează prin intermediul diferiţilor factori educaţionali (familie,şcoală, instituţii şi
organizaţii culturale şi educative, mass-media, etc.). Acţiunea are caracterneomogen. Influenţele pot
fi spontane sau organizate.Mediul familial are o importanţă deosebit de mare pentru dezvoltarea
psihosocială acopilului. Au importanţă: structura familiei, nivelul intelectual, cultural,
personalitatea şisănătatea membrilor familiei, metodele educative utilizate, etc.O importanţă
deosebită o are relaţia afectivă dintre mamă şi copil, mai ales în primiiani de viaţă. Carenţele afective
din această perioadă pot avea efecte negative asupra întregiivieţi a copilului. Un alt factor cu o mare
influenţă asupra dezvoltării copilului este atitudinea educativăadoptată de părinţi în relaţiile cu
copilul. Atitudinile educative au fost clasificate în funcţie dedouă criterii:–relaţia afectivă dintre
părinţi şi copii (atitudine caldă sau rece);–gradul de toleranţă (atitudine autoritară sau indulgentă).