Psihologia gestaltistă

În jurul anului 1912, în momentul în care behaviorismul câştiga din ce în ce mai multă influenţă
în Statele Unite, în Germania apărea psihologia gestalistă. Gestalt este un cuvânt german care
înseamnă „formă" sau „configuraţie" și care se referă la abordarea adoptată de Max Wertheimer
şi colaboratorii Kurt Koffka şi Wolfgang Kohler, care au emigrat cu toţii, în final, în Statele
Unite. Principala zonă de interes a curentutui gestaltist a constituit-o percepţia. Gestaltiştii
considerau că experienţele perceptive depind de pattern-urile formate de stimuli şi de
organizarea experienţei. Ceea ce vedem în realitate ţine de fundalul pe care apare un obiect, ca şi
de alte aspecte ale pattern-ului general de stimulare. Întregul este diferit de suma părţilor sale
pentru că întregul depinde de relaţiile dintre părţi. De exemplu, când privim Figura 1.4., o vedem
ca pe un triunghi mare - o formă unică sau un gestalt - în loc de trei unghiuri mai mici. Printre
interesele cheie ale psihologilor gestaltişti se numărau percepţia mişcării, percepţia mărimii,
imaginea culorilor la schimbarea iluminării. Aceste interese i-au condus la un număr de
interpretări centrate pe percepţie despre învăţare, memorie şi rezolvarea de probleme, interpretări
care au ajutat la crearea fundamentului actual al cercetării în psihologia cognitivă.

Fig. 1.4. Imagine gestaltistă.

Când privim cele trei unghiuri
dintr-un triunghi echilateral,
vedem un triunghi şi nu trei
unghiuri reunite.
Psihologia gestaltistă a fost influenţată şi de fondatorii psihologiei sociale moderne - precum
Kurt Lewin, Solomon Asch şi Fritz Heider - care au dezvoltat principiile gestaltiste pentru a
înţelege fenomenele interpersonale (Jones, 1998). De exemplu, Asch (1946) a extins noţiunea
gestaltistă că oamenii văd preferenţial întregul şi nu suma părţilor componente, de la percepţia
obiectelor la percepţia mult mai complexă a persoanelor (Taylor, 1998). În plus, ei au privit
procesul impunerii unui sens şi al unei structuri stimulilor care vin din mediu ca automat exterior
conştiinţei, o perspectivă gestaltistă care continuă să existe şi azi în cercetarea contemporană
despre cunoaşterea socială (Moskowitz, Skurnik şi Galinskv, 1999, capitolul 18).

Psihanaliza
Psihanaliza este atât o teorie a personalităţii, cât şi o metodă de psihoterapie creată de Sigmund
Freud la începutul secolului al XX-lea.
În centrul teoriei lui Freud se află conceptul de inconştient - gândurile, atitudinile, impulsurile,
dorinţele, motivaţiile şi emoţiile de care nu suntem conştienţi. Freud credea că dorinţele
inacceptabile din copilărie (interzise sau pedepsite) sunt împinse în afara conştiinţei şi devin o
parte a inconştientului, unde continuă să ne influenţeze gândurile, sentimentele şi acţiunile.
Gândurile inconştiente sunt exprimate în vise, acte ratate şi manierisme. În timpul terapiei cu
pacienţii, Freud folosea metoda asociaţiilor libere, în care pacientul a fost instruit să spună
orice îi trece prin minte, ca un mod de a aduce dorinţele inconştiente în conştiinţă. Analiza
viselor servea acelaşi scop.
În teoria freudiană clasică, motivaţiile din spatele dorinţelor inconştiente implicau aproape
întotdeauna sexul sau agresiunea. Din acest motiv, teoria lui Freud nu s-a bucurat de o acceptare
largă imediat după propunerea sa.
Psihologii contemporani nu acceptă în totalitate teoria lui Freud, dar tind să accepte faptul că
ideile, obiectivele şi motivaţiile oamenilor pot opera uneori în afara controlului conştient.

Lucrare de evaluare facultativă nr. 1

Pe baza informaţiilor extrase din referinţele bibliografice indicate la finele acestui modul şi
referindu-vă la o situaţie concretă (ex. o experienţă personală sau un anumit comportament),
analizaţi comparativ asumpţiile (tezele centrale) perspectivei behavioriste, respectiv cognitive.
Bibliografie de referinţă
Obligatorie
Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J. (2002).
Introducere în psihologie.
Editura Tehnică, Bucureşti.
Radu, I. (coord., 1993). Introducere în psihologia contemporană. Editura
Sincron, Cluj-Napoca.

Opţională
Benjamin, L. T. (2007). A brief history of modern psychology.
Blackwell Publishing, Malden, MA.
Kazdin, A. E. (coord., 2000). Encyclopedia of psychology, Vol I.
Oxford University Press, New York.