Mihai Zamfir

Din secolul Romantic

Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1898

I. Eseu despre secolul al XIX-lea

p.11 Pentru Ranke, secolul al XIX-lea este „secolul naţiunilor”. Pentru

Chamberlain, secolul al XIX-lea este „secolul raselor”.
Probabil că secolul al XIX-lea începe odată cu Napoleon şi se sfârşeşte
odată cu primul război mondial, după încheierea aşa-numitei belle époque.
p.16 Există un numitor comun între avânturile romantice din jurul anului
1830, revoltele de la 1848, criza depresivă care urmează şi miracolele tehnico-
ştiinţifice (petrolul produce un ritm de industrializare nebănuit; electricitatea;
gazele naturale; automobilul; trenul; vaporul; biciclete; razele X; anestezia,
submarinul aeroplanul) din jurul lui 1880? Din punctul de vedere al unei
spiritualităţi globale, mi se pare că numitorul comun nu poate lua decât o singură
formă: aceea a expansiunii individualităţii.
p.25 Substanţa romantică pură a început să fie fabricată masiv în
ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, fără un proiect global, în mod
spontan.
p.26 La 1800, în Germania, o pleiadă de genii […] accentuează latura
individualismului în gândirea comună: Novalis, Kant, Goethe, Beethoven.
Mutaţia mentală pe care au propus-o merge, fără excepţie, în sensul afirmării
fără limite a individualismului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, individualismul, din proiect
teoretic, devine stare de spirit generală. […] Individualismul domină conştiinţa
europeană în perioada 1870 – 1880.

1. Care este veritabila substanţă a secolului al XIX-lea?

p.28
Trăsături ale secolului al XIX-lea

a) Fărâmiţarea universalităţii
Pentru Europa, secolul al XIX-lea reprezintă secolul în care străvechile
universalia spirituale îşi încetează existenţa. […] Timp de două milenii, din
epoca Imperiului Roman tardiv, Europa apuseană reprezentase o entitate
spirituală distinctă şi inconfundabilă; visul imperial de la anul 1000 al
împăraţilor germani, preeminenţa spirituală a Romei, domnia latinei ca limbă de
cultură în Evul Mediu, au dus la prezervarea aproape miraculoasă a unităţii
europene până în pragul Renaşterii.
p.29 În secolul al XVIII-lea, limba franceză a luat locul latinei.
[Fărâmiţarea continentului în secolul al XIX-lea]: naţionalităţile îşi
revendică specificul, p.30 îl exacerbează, în transformă în stindard politic: ideile

1
lui Herder şi ale fraţilor Schlegel despre istoria naţională şi despre folclor sunt
absolutizate într-un sens practic şi revendicativ. Astfel, unitatea Europei se
sparge în bucăţi pe parcursul câtorva decenii (1830) – „secolul naţionalităţilor”
(deşi principalele naţiuni ale Europei aveau deja o viaţă seculară).
În era modernă, naţionalităţile se definesc de o manieră nouă, adică mai
ales în funcţie de local şi de pitoresc. Cântece cu specific local, cutume de mult
ieşite din uz, reminiscenţe istorice ale unui Ev Mediu de fantezie – totul serveşte
acestei redefiniri sub specie particulară.
Abundenţa traducerilor, începând cu deceniul 1820-1830 […] Se traduce
pentru că nu se mai poate face apel la limba culturii pe care toţi o ştiu.
Revendicările naţionale şi regionale au mers mână în mână cu un alt
fenomen grav şi profund: urbanizarea. Destructiv şi ireversibil, el marchează
dezmembrarea p.31 definitivă a unităţii primordiale, coborârea la nivel social a
fărâmiţării. O cultură urbanizată e condamnată inevitabil la o trăire a
individualismului sub forme maladive: strivirea individului de către cetatea
tiranică, temă devenită comună la jumătatea secolului […].
Până în secolul al XVIII-lea, se trăise sub regimul dominant al unei
civilizaţii ţărăneşti sau de curte, în ambele cazuri, exemplarul individual se
justifica tot prin participarea la model. Modelul apărea învestit nu numai cu
autoritate socio-politică (prezenţa curţii princiare), ci şi lingvistică (utilizarea
latinei sau a limbii cultivate, a limbii-normă) sau spirituală (alierea autorităţii
religioase).
p.32 Desacralizarea profundă şi progresivă a existenţei, începând cu
secolul al XIX-lea, pare a fi consecinţa directă a fărâmiţării spirituale. Secolul al
XIX-lea devine cel care ieşirea din spaţiul sanctificat, vizibilă şi dramatică,
începe să aibă consecinţe în toate planurile existenţei.

b) Iraţionalul cultivat şi sistematizat, instaurat – în sens filosofic – este o

altă trăsătură a secolului al XIX-lea. [Mai întâi s-a manifestat] romantismul
[însoţit de angoasa absenţei divinităţii]. În a doua jumătate a secolului,
iraţionalismul se conjugă cu noua stare de spirit ce refuză vehement realitatea şi
caută „frumosul absolut”. Mentalitatea baudelariană sau cea mallarméeană nu
pot fi înţelese în afara recrudescenţei iraţionalului în sistemele metafizice
închegate, ca şi în filosofia comportării cotidfiene.
p.33 Faptul că iraţionalul e perfect contemporan cu iluzia scientistă şi
istoristă materializează încă unul din paradoxurile creatoare ale secolului XIX.
[…] Toate curentele mistice care au frământat conştiinţa europeană după
anul 1500 şi-au adunat apele pentru a crea, în secolul al XVIII-lea, aşa-numitul
iluminism.
Alături de faţada oficială, luministă, a veacului al XVIII-lea, există şi
latura sa de umbră, de instinct şi de iraţionalitate.

2
 p.34 Iraţionalul veacului al XIX-lea îşi are originea în eflorescenţa
curentelor iraţionale din veacul al XVIII-lea. filosoficul veac XVIII îşi are
originea în gândireas marilor filsofi din secolul asl XVII-lea.

c) Natura vie reprezintă un alt simbol sub care s-a prezentat spiritul
secolului al XIX-lea. [….] Secolul al XIX-lea a părut să facă din Natură răspuns
la întrebările existenţiale.
p.35 Secolul al XIX-lea a consolidat, în conştiinţa scriitorilor, ceea ce
primii romantici germani au numit Naturphilosophie.
Relaţia dintre iraţional şi natură. Novalis vedea în Mister, echivalat în
cele din urmă cu natura, singura posibilitate de a explica realitatea.
p.41
d) Secolul al XIX-lea sfârşeşte prin a credita ideea că totul este istorie
sau istorizabil; că fiinţa umană se bucură de o libertate iluzorie din moment ce –
o dată născută – ea se găseşte angrenată în coordonate spaţio-temporale sociale
şi economice cărora nu li se mai poate sustrage toată viaţa.