Muzeul Luvru

Muzeul Luvru (în franceză Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă

din Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați expozițiilor) și unul dintre
cele mai importante muzee din lume. Este situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul
drept al Senei și strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în
primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă
franțuzești acoperă o largă parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.
Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizației,
din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa
occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a
domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după 1848 este
încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul
național de Arte asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub tutela
Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului
Luvru. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la
ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.
Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din
Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix.
Luvrul este de asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5
milioane de vizitatori în 2008. În 2018, Luvru a fost cel mai vizitat muzeu de artă din lume, primind
10,2 milioane de vizitatori.[5]
La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și
care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu
laturile de 78x72 m[7], înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având două căi de acces. În
mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni
ale cetății era de a supraveghea avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite
adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. În 1317, odată cu transferul bunurilor
aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci
în Casa Templierilor din Paris, este transferată la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior
Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.[7]
Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al
Franței în 1528[7], iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I
dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o
construcție în stil renascentist, creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel
care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe
acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-
a petrecut ultimii ani ai vieții.[8] Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul
domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul
Luvru fiind la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.
În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit
de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură care este acum denumit Le
Grand Dessein[7] și a cărui primă etapă constă în construcția Marii Galerii ce unește pavilionul
Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce
de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).
Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub
domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții
renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce
mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea și decorarea palatului sunt realizate de pictori
celebri, precum Nicolas Poussin, Giovanni Francesco Romanelli(fr) sau Charles Le Brun. Această
dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-
lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul
va rămâne neschimbat[7], până când în secolul al XVIII-lea o serie de proiecte de modificare sunt
conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și
acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă
care va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.[7]