Sunteți pe pagina 1din 2

Teatrul Mihai

Eminescu
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, înființat la data de 1 iulie 1958, conform Hotărârii
Consiliului de Miniștri nr. 848 din 21 iunie 1958, este o instituție publică de spectacole și
concerte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Botoșani,
fiind finanțată din venituri extrabugetare și din alocații de la bugetul Consiliului Local al
Municipiului Botoșani.[2] Acesta a fost proiectat de Grigore Cerchez. Este inclus în lista
monumentelor istorice din județul Botoșani și are cod LMI BT-II-m-B-02037.[3]

Istorie

La Botoșani prima reprezentație în limba strămoșească a avut loc în 1838, când directorul Școlii
Domnești, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentanții. La 27
noiembrie 1838 se juca in al patrulea abonament „Uniforma lui Velington” comedie într-un act de
Otto von Kotzetbue. Afișul a fost scris de mână și în el se anunță că „priveliștea” se va sfârși într-
o pantomie în două acte „Troa Diup” și începutul va fi punct la 6 jumătate ceasuri evropenești. În
aceeași iarnă trupa lui Nicolini a mai jucat piesa „Ștefan cel Mare” de Gh. Asaki și „Plumper” sau
„Amestecătorul în toate” de I.F. Junger. Sala de spectacole era la Școala Domnească, unde
încăpeau 40 de scaune. După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulți boieri și cucoane din
Botoșani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul
săracilor. În stagiunea 1857-1858, s-a înființat o trupă teatrală moldovenească în Botoșani, sub
direcția lui Costachi Bălăceanu și a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai 1858, 70 de boieri și
negustori adresează Ministerului de Interne o petiție prin care cereau „înființarea și statornicirea
unui teatru la Botoșani”.
Prin 1860 se construiește prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache
Cristea”, Botoșanii fiind astfel printre orașe din țară care aveau o sală de reprezentanții teatrale
după modelul celor din Occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră și celelalte
accesorii. Sala văruită în alb, era jumătate de elipsă, cu despărțiturile de la loji din scândura
vopsite cu alb, fără capitonaj și fără scaune, pe care publicul și le aducea de acasă în seara
reprezentației. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaș, în care erau înfipte vreo două
sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânările.
Stalurile un fel de lavițe cu spătar erau rezervate numai bărbaților. Pentru orice femeie ar fi fost o
lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în dușumeaua scenei anunțau
publicul că reprezentația va avea să înceapă. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care
treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre București și de acolo spre Constantinopol, se
abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentanții și la Botoșani, oraș cu un
public iubitor de teatru și mai presus de toate cu o generație tânără entuziastă. În fiecare toamnă
Botoșanii vedea sosind câte o trupă de actori pentru stagiunea de iarnă! Trupele Pascaly,
Alexandrescu, Poenaru, Popescu, etc. În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini,
era marele nostru botoșănean poetul Mihai Eminescu. El era angajat și ca scriitor de roluri. Pe
scena acestui teatru a apărut și actori străini: Adelina Patti- celebra stea de la Oprea din Paris în
1865.
Alături de traduceri din germană sau franceză, erau pe atunci în mare „favoare” primele lucrări
dramatice din literatura română. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei”
de V.Alecsandri, prezentată de Naționalul bucureștean în 1885 cu Aristița Romanescu și
Constantin Nottara: „... în Botoșani entuziasmul și ovațiile n-au lipsit”. După 1885, din cauza
deteriorării clădirii, spectacolele trupelor ce veneau de la Botoșani se dădeau în „Sala
meseriașilor”. Aici în 1900 însoțită de trupa : „Burgtheater” din Viena, a dat două reprezentanții cu
piesele „Hedda Gabler” și „Strigoii” de Ibsen, marea tragediană Agatha Bârsescu. În 1901 ia ființă
o nouă sală, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Aici au jucat Aglae Pruteanu în „Nora”
de Ibsen si „Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul, Ermette Novelli în „Moartea civilă”, Constantin
Tănase în opereta „Husarii la manevră”.
Dar necesitatea unui teatru pe măsura orașului care la început de secol era al patrulea ca număr
al locuitorilor după București, Iași și Galați, a preocupat mereu pe edilii orașului. În ianuarie 1912
se constituie „Societatea pe acțiuni-Teatrul Eminescu” având 75 de acționari și un capital de
400000 lei. La 23 septembrie același an, s-a pus piatra fundamentală a construcției acestui
„templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. Clădirea, după planul arhitectului Grigore
Cerchez, în stilul eclectismului de școală franceză, se compară prin proporții și bogăție a
ornamentației cu Teatrul Național din Iași. A fost inaugurată oficial în seara zilei de 21 decembrie
1914, cu piesa „Lorica noastră” a Naționalului bucureștean. De asemeni elevii liceelor din
localitate au prezentat un program artistic coruri, cântece, dansuri populare și un tablou alegoric
pe tema „Sărmanul Dionis”. Pe scena acestui teatru au apărut figuri de seamă ale vieții artistice și
culturale românești. Aici a răsunat ultima oară în orașul său natal, cu ocazia „Congresului Ligii
Culurale” a răsunat vocea marelui savant Nicolae Iorga, care a ținut conferință despre „Cum
trebuie înțeles Eminescu” în care l-a cam combătut pe Călinescu. La 8 aprilie 1944, frumoasa
clădire a Teatrului „Eminescu” este parțial distrusă de un bombardament, după care este radical
transformată între 1956-1958, când se reconstruiește, astfel încât vechea compoziție nu mai
poate fi identificată.
În septembrie 1958, se inaugurează noul Teatru „Mihai Eminescu”. Prima stagiune artistică se
deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei „Mielul turbat” de Aurel Baranga în regia lui
Paul Sireteanu și scenografia lui Constantin Piuliță. De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras
atenția și considerația întregii mișcări teatrale românești, aici prezentându-se în premieră
absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc. Aici a
văzut lumina rampei opera dramatică a „Luceafărului”, patronul teatrului și al întregii spiritualități
românești.

S-ar putea să vă placă și