Teatrul Național Mihai Eminescu

scurt istoric
Teatrul Naţional din Chişinău, prima instituție teatrală de expresie română din Basarabia și
nava pilot a spațiului cultural dintre Prut și Nistru, al cărei succesor de drept este actualul Teatru
Național „Mihai Eminescu” de la Chișinău, a fost inaugurat oficial la 6 octombrie 1921, fiind
creat printr-o Hotărâre de guvern semnată de ministrul Cultelor şi Artelor, Octavian Goga, la
inițiativa unui grup de fruntași ai vieții publice locale în frunte cu Sergiu T. Niţă, ministru al
Basarabiei în guvernul României, Ștefan Ciobanu, membru al Academiei Române, scriitorii
Nicolae N. Beldiceanu, Nicolae Beldiman, Leon Donici și regizorul Gheorghe Mitu Dumitriu.

În seara de 6 octombrie, în foaierul Teatrului Naţional din Chişinău, a fost dezvelit bustul lui
Bogdan-Petriceicu Hașdeu, au luat cuvântul directorul de atunci al Naţionalului, Constantin
Mărculescu şi academicianul Ştefan Ciobanu. În aceeaşi seară a avut loc premiera spectacolului
„Răzvan şi Vidra” de Hasdeu.

În anul 1922, la cererea Ministerului Culturii din București este întocmit un proiect în vederea
constituirii unei Trupe Permanente de Propagandă a Ministerului Artelor pentru Basarabia,
Bucovina și Transilvania.

Actorilor bucureșteni Vasile Leonescu și Constantin Mărculescu li s-a încredințat

reorganizarea Teatrului din Chișinău, care în noua sa componență a încercat să abordeze piese
originale, precum și lucrări din dramaturgia franceză, italiană, norvegiană și cea rusă.

Timp de un deceniu directoratul Teatrului Național din Chișinău a fost asigurat de

personalități alese: George Topârceanu, Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu. Actori de renume
ca Emil Botta, Ștefan Braborescu, Sergiu Cujbă, Mișu Fotino au însuflețit chipuri și forme la
rampa primului teatru românesc profesionist de la Chișinău. Legenda vorbește și de unele
spectacole extraordinare, regia cărora a fost semnată de Aurel I. Maican.

Din nefericire printr-un ordin ministerial, în anul 1935 a fost suspendată „din motive
financiare" activitatea a trei teatre naționale din Craiova, Cernăuți, și ... Chișinău. Deși primul
Teatru Național din Chișinău nu s-a bucurat de viață lungă, existența sa a fost de o enormă
importanță pentru cultura Basarabiei.

După anexarea, la 28 iunie 1940 a Basarabiei la URSS, la Chișinău s-a constituit Teatrul
Moldovenesc de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (din 1954, Teatrul
Moldovenesc Academic Muzical-Dramatic de Stat „Al.Puşkin"). În anii imediat postbelici
repertoriul se rezuma în exclusivitate la piese traduse din rusă, tributare „realismului socialist"
conservator, care a și marcat stilistica acestui colectiv artistic. Inițial, trupa era compusă din
actorii basarabeni de formație românească și actori ai Teatrului Moldovenesc de Stat fondat în
1933, cu scopuri propagandistice, la Tiraspol, capitala RASSMoldoveneşti. Actorii teatrului din
Tiraspol absolviseră în 1933 Studioul Moldovenesc al Institutului Muzical-Teatral din Odessa. În
virtutea misiunii de promovare a propagandei sovietice în spațiul românesc, Teatrul
Moldovenesc de Stat din Tiraspol avea un repertoriu cu tematică așa-zis revoluționară, ilustrare a
celui mai sec realism socialist, condimentat cu piese din dramaturgia clasică rusă și universală:
„Călătoria" de Nicolai Gogol, „George Dandin" de Moliere, „Pădurea" de Aleksandr Ostrovski,
„Azilul de noapte" de Maxim Gorki; primul spectacol al teatrului, după piesa Biruința de
S.Şehter, s-a jucat la 6 noiembrie 1933. În perioada 1937 – 1939, trupa teatrului se
completează cu tinerii actori Chiril Ştirbu, Mefodie Apostolov, Constantin Constantinov,
Domnica Darienco, Arcadie Plăcintă, Ecaterina Cazimirov. În 1952, Teatrul Moldovenesc
Academic Muzical-Dramatic de Stat „A.S.Puşkin" angajează un grup de actori de vocație,
absolvenți ai Institutului de Teatru, Muzică și Cinematografie „Aleksandr Ostrovski" din
Leningrad. Printre ei, viitoarele vedete teatrale: Valeriu Cupcea, Constanța Târţău, Gheorghe
Hasso. La repertoriul național se revine abia la sfârșitul anilor 50 prin montarea unor piese din
dramaturgia clasică: „Sânziana și Pepelea", „Fântâna Blanduziei”, “Ovidiu", „Iașii în carnaval"",
„Soacra cu trei nurori", „O scrisoare pierdută”.

Un act de demnitate și curaj civic, dar și un gest de restabilire a dreptății istorice, îl constituie
montarea pieselor dramaturgilor contemporani: Aureliu Busuioc, Alexei Marinat, Ion Druță,
Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi. Regizorii care au asigurat succesul spectacolelor au
fost: Valeriu Cupcea, Ion Bordeianu, Andrei Băleanu, Veniamin Apostol, Ion Sandri-Şcurea.
Spectacolele: „Mihai Eminescu"(1966) cu Valeriu Cupcea în rolul titular, „Tache, Ianche și
Cadâr" (1960), „Păsările tinereții noastre" (1972), „Tata" și „Președintele" cu Victor Ciutac, au
constituit adevărate evenimente, pregătind opera de renaștere națională. În anul 1988 teatrul este
zguduit din temelii de conflicte cu suport divers (etic, social, dintre generații, dintre scoli și
stiluri de joc, etc.) și cade într-un profund colaps, culminând cu închiderea sediului, sub pretextul
reparației capitale ce a durat cinci ani.

În acest răstimp, teatrul este, în fond, reorganizat. Până în 1994 a funcționat ca teatru-studio,
sub conducerea lui Victor Ciutac. Numele lui Mihai Eminescu îi este atribuit în1988; din iulie
1994, în urma unui concurs de creație, este oficializat ca Teatru Național, titlu care onorează, dar
și obligă.

O epocă nouă a început odată cu revigorarea trupei teatrului cu forțe actoricești tinere formate
din absolvenți ai prestigioaselor scoli de teatru din Moscova, Tbilisi, Iași și Chișinău. Timp de
câțiva ani colectivul Teatrului Național a produs circa 30 de premiere: „Legături primejdioase"
după Pierre Choderlos de Laclos, „Un veac de singurătate" după Gabriel Garcia Marquez,
„Amadeus" după Peter Shaffer, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Anna Karenina" după
Lev Tolstoi, toate în regia lui Alexandru Vasilache, „Cumetrele" de Michel Tremblay, regia –
Pierre Bokor (Canada), „Hamlet" de Shakespeare, regia –Alexandru Vasilache, „Apus de soare"
de Barbu-Ștefănescu Delavrancea, regia –Nicoleta Toia (București), „Şcoala nevestelor" de
Moliere, regia – Aleksei Kiruşcenko (Moscova), „Fraţii Karamazov" după Fiodor Dostoevski,
Regia –Alexandru Vasilache, „Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wertenbaker, regia –
Pierre Bokor (Canada).

Spectacolele Teatrului Național au cucerit şi continuă să cucerească simpatia publicului şi

elogiile criticii de specialitate la numeroase Festivaluri de prestigiu: Festivalul „I. L. Caragiale",
București, din 1993 pînă în prezent; Festivalul Școlilor Europene de Teatru, Târgu-Mureș, 1994;
Festivalul de Comedie, București 1995; Festivalul „Zolotoi Liv", Lvov, Ucraina, 1998;
Festivalul „A.P. Cehov", Moscova, mai 1998; Festivalul Divadelna Nitra, Slovacia, 1998;
Festivalul de Comedie, Vaslui – 2000, 2005, 2008; Gala Teatrelor Naționale, Cluj-Napoca 2000;
Festivalul de Teatru Experimental din Cairo, 1996, 2000, 2005, Festivalul Internațional de
Teatru Clasic, Arad, 2010.

Între 19 și 30 septembrie s-a desfășurat ediția a IV-a a Reuniunii, întrunind spectacole

produse de teatrele naționale din România și Republica Moldova.