Béla Bartók

În căutarea melodiilor pierdute... acesta a fost destinul lui Béla Bartók (Ungaria-
România 25 martie 1881- New York, 26 septembrie 1945), ,,Este comuniunea
cu totul personală a unei naivități primitive și a celei mai înalte culturi care îi dă
o valoare unică individualității muzicale a lui Bartók” (Zoltán Kodály). Copil de
origine nobilă, descendent al unor filantropi, el își însusește orice melodie pentru
a o reproduce la pian, instrument pe care îl învață cu mama sa; talent precoce,
promisiune de exigență în viață... Adolescent fiind, este atras și studiază
Brahms, ale cărui Dansuri ungare le orchestrează. După Pozsony, el merge la
Budapesta, capitală a fascinațiilor, inima splendidă a unei națiuni în formare
continuă: ,,A fi ungur se referă în primul rând la o atitudine spirituală și nu la o
determinare prin sânge”. Libertatea este credoul lui și al tuturor compozitorilor
noștri.

Profesorul său de la Conservator a fost elevul lui Liszt și el devine, astfel,

pasionat de muzica acestui compatriot legendar ,,Bach, Beethoven, Schubert și
Wagner au scris atât de multă muzică extrem de caracteristică, încât pe lângă ea,
muzicile franceză, italiană și slavă reunite nu reprezintă decât o nimica toată!
Liszt este cel mai aproape de cei patru mari compozitori, dar el a scris rareori ca
un ungur”. Cu timpul, după Beethoven, care a fost primul lui zeu, el se apropie
de Debussy și de tot orientalismul muzical, până la provocare: ,,Imperiul
disonanțelor este al meu”. Pasionat fiind de matematică, îi place să compună
după structuri calculate, dar atracția pentru cântecele populare îl face să
introducă în muzica sa glissando-ul viorilor țigănești, nostalgie a originilor sale.

La douăzeci și doi de ani, el scrie un poem simfonic, Kossuth, omagiu eroului

independenței ungare. Refuzând germanismul, cuată o inspirație nouă la Paris
unde se simte ,,mai nobil și mai frumos” și în patrimoniile naționale de folclor,
începând cu cel din țara sa.