Motive literare

 Ars poetica
Conceptul de artă poetică definește o operă literară în care autorul își prezintă în mod
particularizat viziunea și atitudinea asupra menirii poetului și a creației sale. Arta poetică
surprinde de asemenea sursele de inspirație ale poetului, temele, modalitățile de creație și de
expresie, precum și rolul poetului și al creației.
„Plumb” de George Bacovia;
Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt -

Stam singur în cavou… și era vânt…

Și scârțâiau coroanele de plumb.

„Testament” de Tudor Arghezi;

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă

 Fortuna labilis
Fortuna labilis (soarta schimbătoare), dintr-o expresie, a devenit, de-a lungul secolelor, un motiv
literar de circulație universală, de la scriitorii antici la cei moderni. În forme mai mult sau mai
puțin explicite, motivul literar fortuna labilis este prezent constant în literatură ori de câte ori se
abordează tema destinului, a condiției existențiale, a timpului.
„Dintre sute de catarge” de Mihai Eminescu.
Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile?

 Motivul trecerii ireversibile a timpului

Trecerea ireversibilă a timpul cuprinde toate efectele și influențele anilor asupra condiției
omului, prin prisma obstacolelor vieții, în care ființa umană cunoaște frumosul, dragostea și
alte aspirații vitale dezvoltării noastre.
# „Glossă” de Mihai Eminescu
Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate

 Motivul creatiei cosmogonic

Motivul creației reflectă setul de credințe ce explică, într-o manieră legendară, imaginară și filosofică,
apariția universului, a Pământului, a vieții și a ființei umane, ca rezultat al săvârșirii actului creator.
„Scrisoarea I” de Mihai Eminescu.
Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci

Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;

 Motivul morții
Motivul morții creionează faptul că eul fiecăruia caută o evadare spre o altă lume, o lume veșnică
fericită, care îi determină pe filosofi și pe scriitori să alerge de la vis la vremelnicia acestei vieți, de la
viață la încercarea de a da un sens morții.
# „Nu am, moarte, cu tine nimic” de Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic.
La fel cum lumina pârăsc.

# „Luceafărul” de Mihai Eminescu

 Motivul condiției omului de geniu

Motivul condiției omului de geniu sugerează un cod etic al acestuia, care, datorită autocunoașterii și
experienței filosofice, trebuie să se izoleze departe de tumultul efemer al vieții oamenilor de rând și să
atingă absolutul.
# „Luceafărul” de Mihai Eminescu
# „Floare albastră” de Mihai Eminescu
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!