7.

Italia

În Italia, conflictele de muncă sunt împărțite legal în conflicte colective de muncă şi

conflicte individuale de muncă1. În doctrină se face distincția între conflictele colective de
drepturi, care au ca obiect interpretarea şi aplicarea prevederilor legale sau ale
contractelor colective şi conflictele colective de interese, care vizează modificarea
prevederilor contractului colectiv, inclusiv aspectele ce țin de negocierea colectivă. În
ceea ce priveşte soluționarea acestora, doctrina italiană 2 subliniază importanţa
soluționării amiabile a conflictelor de muncă.
Conflictele individuale de muncă sunt reglementate şi se soluționează potrivit
procedurii cuprinse în Codul de procedură civilă, care prevede procedura obligatorie de
conciliere extrajudiciară.
Prealabil sesizării instanței judecătoreşti, reclamantul este obligat să încerce
soluționarea conflictului prin conciliere. Concilierea poate fi sindicală sau administrativă. Prin
contractele colective de muncă, sindicatul şi angajatorul pot să prevadă o procedură proprie de
conciliere. În acest scop, se poate constitui o comisie de conciliere la nivelul unității, formată
din reprezentanți ai sindicatului şi ai angajatorului. Dacă în contractul de muncă nu se prevede
o procedură de conciliere, atunci concilierea va fi administrativă. Concilierea administrativă
se realizează prin intermediul Oficiilor provinciale de muncă, constituindu-se o comisie
paritară de negociere3.
Indiferent de modalitatea în care are loc procedura de conciliere, în caz de succes,
negocierile sunt urmate de întocmirea unui proces verbal care se depune la instanţa
judecătorească şi dobândește un caracter irevocabil şi putere executorie.
În situația în care părțile nu ajung la un acord, acestea, la voia lor, pot parcurge
procedura arbitrajului privat, dacă această posibilitate a fost prevăzută prin contractul colectiv
de muncă. Subliniem că pot fi supuse arbitrajului privat conflictele individuale de muncă
referitoare la sancționarea disciplinară şi la desfacerea contractului de muncă.
Codul de procedură civilă prevede că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată
introdusă fără parcurgerea prealabilă a concilierii 4. Totuşi, jurisprudența a stabilit că rămâne
în sarcina judecătorului calificarea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, fără ca
acesta să fie obligat să respingă cererea în toate cazurile. Argumentând în sensul că nu se
poate îngrădi accesul părților la justiție, doctrina5 împărtăşeşte soluția practicii judiciare.
Conflictele colective de muncă. Nicio prevedere legală nu face referire la proceduri
amiabile de soluționare. Aşadar, aceste proceduri au un caracter extrajudiciar, pot fi
cuprinse în contractele colective de muncă, constând în negocieri directe între părți, conciliere
1
http://www.ilo.org/public/english/dialogue/ifpdial/info/national/it.htm#le site-ul al Organizaţiei
Internaționale a Muncii.
2
R. Foglia, Le soluzioni stragiudiziali delle controversie di lavoro, în Diritto e processo del lavoro e
della previdenza sociale, coord. Giuseppe Santoro Passarelli, editia a IV-a, IPSOA, Milano, 2006, p. 2057.
3
Comisia este condusă de reprezentantul Oficiului provincial de munca şi alcătuită din patru
reprezentanți ai sindicatului şi patru reprezentanţi ai angajatorului.
4
Alin. 1 al art. 412 bis1 din Codul de procedură civilă italian: ,,L'espletamento del tentativo di
conciliazione costituisce condizione di procedibilita della domanda”.
5
R. Foglia, Il giudizio de primo grado, in Diritto e processo del lavoro e della previdenza sociale, loc.
cit., p. 2137. În sens contrar a se vedea F. del Giudice, F. Mariani, F. Izzo , Diritto del lavoro, Gruppo editoriale
Esselibri-Simone, Napoli, 2005, pp. 526-527.
sau mediere6 şi au un caracter facultativ. În cazul cuprinderii unor asemenea proceduri,
acordul încheiat de părți, ca urmare a parcurgerii acestora, are trăsăturile unui contract
colectiv. Este interzisă instituirea unui arbitraj obligatoriu, apreciindu-se că această
procedură este în contradictie cu dreptul la grevă.
Dreptul la grevă este reglementat prin Constituție, existând o libertate mare în
declanşarea acesteia, în timp ce lock-out-ul nu este reglementat7.
Din cele prezentate mai sus, se degajă concluzia că, în Italia, legiuitorul a optat pentru
reglementarea concilierii obligatorii numai cu privire la soluționarea conflictului individual de
muncă, în timp ce pentru soluţionarea conflictelor colective a lăsat la latitudinea părţilor
instituirea unor mecanisme extrajudiciare de soluţionare amiabilă, în cadrul contractelor
colective.

6
În dreptul italian, nu este reglementată procedura medierii
7
Cu toate acestea, in practică, părțile prevăd în contractul colectiv că, pe durata desfăşurari procedurilor
de soluționare amiabilã a conflictelor colective de muncă, salariații trebuie să se abțină de la acţiuni colective sau
de la sesizarea instantei, iar angajatorul să nu ia măsuri unilaterale față de salariaţi.