Curs 3 – ALTE SURSELE DE FINANŢARE ALE INVESTIŢIILOR

3.1 Emisiunea şi vinderea de acţiuni

Emiterea şi vânzarea de acţiuni pe piaţă constituie o altă cale importantă de
finanţare a investiţiilor.
Acţiunea este un titlu de valoare care atestă dreptul de proprietate a unei
persoane asupra unei părţi dintr-o societate pe acţiuni.
În vederea recapitalizării, o serie de întreprinderi mici şi mijlocii din ţara noastră
au folosit metoda MEBO, constând în emiterea şi plasarea de acţiuni către conducerea şi
salariaţii proprii.
Întreprinderile mari, propuse pentru privatizare, concomitent cu transferul
gratuit al unei părţi din patrimoniu către populaţie (prin schimbul de certificate de
proprietate pe acţiuni) au putut vinde acţiuni prin licitaţii, contra numerar, acţiune care
a contribuit la recapitalizarea lor.
Finanţarea societăţilor economice prin emiterea de acţiuni, prezintă avantajul că
investitorul (deţinătorul de acţiuni) primeşte dividende numai atunci când societatea
obţine profit. Un alt avantaj este că, capitalul investit nu trebuie returnat decât în
momentul în care societatea economică este lichidată (în măsura în care are posibilităţi).
Creşterea de capital presupune fie majorarea valorii nominale a acţiunilor vechi,
fie emisiunea de acţiuni noi. Emiterea de acţiuni noi poate fi făcută la valoarea nominală
a vechilor acţiuni sau la o valoare majorată, determinată de valoarea bursieră a
acţiunilor vechi.
Valoarea nominală a unei acţiuni este dată de sporul de capital social preconizat
şi de numărul de acţiuni în care este împărţit capitalul depus pentru înfiinţarea societăţii
comerciale pe acţiuni.
Posesorul de acţiuni îşi poate vinde aceste titluri de valoare, dacă unitatea este
cotată la bursă. Din această vânzare, deţinătorul poate să obţină profit, dar există şi
posibilitatea ca vânzarea să se facă în pierdere. Avantajul acestui plasament este însă că
se poate schimba oricând acţiunea pe bani lichizi.
În afară de emiterea şi vânzarea de acţiuni, societăţile comerciale pot folosi
împrumuturile obligatare pentru crearea de mijloace în vederea finanţării unei investiţii.
Cei care cumpără obligaţiuni primesc dobândă a cărei valoare o cunosc pentru că este
anunţată în momentul emisiunii obligaţiunii.
Spre deosebire de acţiuni, care dau dreptul celor care le deţin de a participa la
conducerea societăţii, obligaţiunile nu generează acest drept. În schimb, în calitate de
creditori ai societăţii comerciale, deţinătorii de obligaţiuni primesc din partea acesteia
promisiunea că li se va plăti valoarea obligaţiunii plus dobânda.
În unele situaţii, deţinătorilor de obligaţiuni le sunt plătite datoriile înaintea
dividendelor acţionarilor, de aceea obligaţiunile sunt considerate mai avantajoase decât
acţiunile.
Un rol important pentru constituirea unor surse de investiţii îl au şi fondurile
mutuale care mobilizează economiile băneşti ale populaţiei pe calea emiterii şi vânzării
de acţiuni. Deţinătorii de acţiuni la astfel de fonduri mutuale primesc anual dividende.
Aceste acţiuni pot fi vândute fie fondului mutual care le va răscumpăra, fie prin
intermediul bursei de valori.
Există unele fonduri mutuale şi de investiţii care funcţionează pe principiul
participării deponenţilor la investiţiile efectuate de fondul respectiv. Deponenţii primesc
în schimb o cotă parte din viitorul profit, proporţional cu cota de participare. Cei care
doresc să-şi convertească acţiunile în bani lichizi o pot face la bursa de valori la cotaţii
oficiale.

3.2. Alocaţiile de la bugetul de stat

Bugetul de stat alocă fonduri pentru proiecte de investiţii de anvergură, în ramuri
vitale ale economiei naţionale, a căror existenţă este necesară în dezvoltarea
economico-socială a ţării. În general, aceste fonduri sunt folosite pentru acele domenii
ce trebuie ţinute sub controlul statului (îmbunătăţiri funciare, protecţia mediului).
Lista obiectivelor finanţate de la bugetul de stat este restrânsă, cuprinzând
obiective cum sunt: centrale nucleare-electrice, lucrări din domeniul mineritului,
petrolului, energiei electrice, lucrări de anvergură de interes naţional în domeniul
agriculturii, lucrări privind dezvoltarea bazei materiale din domeniul social-cultural.
De asemenea, statul poate interveni cu fonduri pentru a facilita obţinerea de
credite de către agenţii economici. Este vorba de credite cu dobânzi stimulative
(reduse), diferenţa până la rata dobânzii de pe piaţă este suportată de către stat.
Astfel guvernul sprijină agenţii economici din agricultură sau din industrie care se
dovedesc a fi viabili în noua structură a economiei.

3.3. Sursele externe pentru investiţii

Resursele financiare interne ale ţării sunt insuficiente în raport cu necesităţile
determinate de cerinţa restructurării economiei.
În acest context recurgerea la capitaluri externe constituie o sursă
complementară şi absolut necesară.
Capitalul străin poate fi atras fie sub forma creditelor, fie sub forma investiţiilor
directe de capital.
Creditele externe sunt de mai multe categorii:
► credite guvernamentale sau credite cu garanţie guvernamentală, în spatele
cărora este statul chiar dacă vehiculul prin care se acordă sunt băncile;
► credite bancare, unde riscul este exclusiv al băncilor;
► credite acordate de instituţii internaţionale, de genul Fondul Monetar
Internaţional (FMI), Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Creditele guvernamentale se bazează pe convenţia încheiată între guvernul ţării

care acordă creditul şi guvernul ţării care primeşte creditul, stabilindu-se totodată, şi
plafoane de garanţii ale împrumutului.
În cadrul plafoanelor stabilite, se pot primi credite pentru a achiziţiona maşini,
utilaje, echipamente, dar numai din ţara creditoare.
 Guvernul României este autorizat să contracteze credite financiare externe şi să
le garanteze, împreună cu Banca Naţională Română.
Creditele pe termen lung sunt acordate de către instituţiile şi organismele
internaţionale de specialitate condiţionat. Fondul Monetar Internaţional nu cere garanţii
materiale, ci garanţii generale, de politică economică, adică să se aplice anumite măsuri
în perioada de timp pentru care s-a luat împrumutul, măsuri care permit înaintarea pe
linia reformei economice, astfel încât să se redreseze balanţa de plăţi a ţării şi să se
poată înapoia împrumutul.
Banca Mondială şi Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la fel ca şi
Fondul Monetar Internaţional, acordă credite condiţionat, împrumuturi „pe proiect”
pentru a finanţa proiecte de investiţii.
Toate celelalte bănci acordă credite pretinzând o garanţie materială, să angajezi
aurul, să legi finanţarea de un flux comercial şi să garantezi cu produsul respectiv.
Acestea acordă creditul pe baza unor studii de fezabilitate şi în condiţiile unor puternice
garanţii de solvabilitate.
Investiţiile directe de capital străin reprezintă o cale importantă pentru
redresarea economiei.
Atragerea de capital străin, este necesară îndeosebi în procesul de
retehnologizare, sunt atrase tehnici şi tehnologii moderne, se aplică un management
adecvat.
Pentru atragerea investitorilor străini şi pentru obţinerea de credite, o ţară
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
► să aibă un grad mare de solvabilitate;
► să aibă o rată a inflaţiei care să poată fi prognozată;
► să aibă asigurată prin lege, posibilitatea recuperării sumelor împrumutate în
caz de faliment;
► proiectele ce urmează a fi finanţate trebuie să asigure rentabilitatea ridicată,
care să permită obţinerea unui câştig substanţial.
Prin reglementările adoptate de guvernul României s-au creat condiţii pentru
atragerea capitalului străin, stabilindu-se garanţii importante investitorilor din
străinătate, dar şi controlul necesar al guvernului în acest domeniu.
Din profiturile în lei care se cuvin părţii străine, o cotă, stabilită prin lege, poate fi
transferată în străinătate în valută convertibilă prin schimb valutar, dacă plata acestei
cote nu se face din contul în valută al societăţii comerciale. De asemenea, guvernul ţării
noastre se obligă faţă de investitorii străini în ceea ce priveşte repatrierea capitalului
investit în cazul lichidării vânzării investiţiei.
Deşi intervenţia guvernului se va reduce în domeniul importului de capital, totuşi
rolul său de supraveghere se va menţine pentru preîntâmpinarea unor pericole ce s-ar
putea ivi.
 Rezumat curs 3:

Emiterea şi vinderea de acţiuni pe piaţă constituie o altă sursă de finanţare a

investiţiilor. În afară de emiterea şi vinderea de acţiuni, societăţile comerciale pot folosi
şi împrumuturi obligatare pentru crearea de mijloace în vederea finanţării. Un rol
important pentru constituirea unor surse de investiţii îl au şi fondurile mutuale. Bugetul
de stat alocă fonduri pentru proiecte de investiţii de anvergură, în ramuri vitale
economiei naţionale a căror existenţă este necesară în dezvoltarea economico-socială a
ţării. Resursele interne ale ţării sunt insuficiente în raport cu necesităţile. Capitalul străin
poate fi atras fie sub forma creditelor, fie sub forma investiţiilor directe de capital.

Intrebari:

1. Ce este acţiunea ca titlu de valoare?

2. În ce constă emiterea şi vinderea de acţiuni?
3. Ce sunt împrumuturile obligatare?
4. Ce sunt fondurile mutuale?
5. Pentru ce domenii alocă bugetul de stat fonduri de investiţii?
6. Care sunt sursele externe pentru investiţii?