Doi feți cu stea în frunte

de Ioan Slavici

Basmul începe cu o formulă (INIŢIALĂ):” A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti.…” care
introduce cititorul în atemporalitate. Întâlnim şi FORMULA DE ÎNCHEIERE:”Iar eu încălecai p-o şa şi v-
o spusei dumneavoastră aşa.” Întâmplările sunt relatate într-o ordine, REALUL îmbinându-se cu
FABULOSUL. Sunt prezente fiinţele cu puteri MIRACULOASE: feţii cu stea în frunte. Eroii, feţii cu stea
în frunte, sunt înzestraţi cu calităţi fizice şi sufleteşti (curajoşi, puternici, înţelepţi, etc.); se pot
transforma; sunt supuşi mai multor încercări, probe, obstacole. Reprezentanţii BINELUI ajută eroii să
depăşească toate încercările. Forţele RĂULUI sunt învinse: Feţii reuşesc să ajungă la împărat să îi
spună povestea lor; mama lor, Lăptiţa îşi reia locul de împărăteasă; vitrega cea cu gând rău este
pedepsită.

Povestea Doi feți cu stea în frunte este axată pe problematica familială, a geloziei apărute la mama
vitregă a feciorului de împărat, care dorea să îşi căsătorească fata din prima căsătorie cu acesta, şi
dezvoltată pe o serie de metamorfoze.

La început ne sunt descrise cele trei fete de păcurar, care de care mai frumoasă, “Ana, cea mai în
vârstă din surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea
mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iar Lăptița, cea mai
tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă–mai frumoasă
decât surorile sale împreună–frumoasă cum numai dânsa era.”

O ceată de călăreți, printer care era şI feciorul de împărat, ieşițI la vânătoare, întâlnesc cele trei fete
şI aud cele spuse de acestea referitor la cel care le va fi soț, fata cea mare îI va face celui care o va lua
de soție o pâine a tinereții veşnice, cea mijlocie o cămasă care îl va face invincibil, iar cea mică“-aş
face doi feți-frumoşi, gemeni, cu părul de aur şI cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori..

Toate cele trei fete se căsătoresc, cele mai mari cu câte un voinic de la curtea împărătească şI Lăptița
cu feciorul de împărat, primele două îşI împlinesc repede promisiunile, doar Lăptița are nevoie de
mai mult timp. După nouă luni, timp înc are a fost vegheată îndeaproape de soțul ei, urmează să dea
naştere feților făgăduiți, dar vitraga, care dorea să îşI căsătorească fata cu fiul împăratului,
înscenează un război, cu ajutorul fratelui său, pentru a-l determina pe acesta să plece de lângă
Laptița şisă-şI pună planul în aplicare.

Planul îI reuşeşte, la întoarcerea de la război, feciorul de împărat găseşte doi cățeluşI în locul feților
cu părul de aur. Acesta se supără foarte tare şI îşI îngroapă soția până la sâni, pentru a vedea lumea
ce pățesc cei care îl înşală pe împărat şI o înlocuieşte pe aceasta cu fiica vitregei.

Încontinuare basmul se desfăşoară pe o serie de acțiuni, prin inermediul metamorfozelor şI

contracțiuni ale noii soții în încercarea ei de a scăpa de orice aminteşte de copii. Cei doi fețI îngropațI
la colțul casei, chiar sub fereastra tatălui lor, se matamorfozează în doi paltini–regnul vegetal, care
parcă îI transmiteau mesaje, observând lucrul acesta, împărăteasa îl convinge să taie paltinii, din care
sunt făcute două paturi. Paturile continuă să vorbească, şI în absența împăratului, soția lui le pune pe
foc. Din foc se desprind două scântei care se metamorfozează în doi mieluşei gemeni–regnul animal ,
mieluşei pe care fiul de împărat îI îndrăgeşte, care parcă mereu îI trasmiteau ceva, ceva ce îI cădea
greu şI îl ustura inima.
Mieluşeii au fost tăiațI la îndemnul împărătesei, iar ce nu a putut fi mâncat, a fost aruncat pe foc,
pentru a nu rămâne nimic din ei, doar că două bucățI de creier au rămas pe fundul vasului în care a
fost spălată carnea, de aici ei, când slujnica duce vasul la râu să îl spele, se metamorfozează în doi
peştişori cu solzii de aur –elementul apa( element feminin), apa simbolizând substanța primordială
din care toate formele se nasc, Apa reuneşte formulele mitice ale aceleiaşI realitățI metafizice şI
religioase: în apă rezidă viața, vigoarea şI eternitatea. Apa purifică şI este purificatoare, are o valoare
morală: ea devine substanța însă şI a purității.

După această metamorfoză, cu ajutorul unui pescar, printr-un ritual magic în care soarele–adică
focul(element masculin), principiu creative şI distructiv, în continuarea unei metafizici a purității,
element folosit current în riturile de purificare, cuvântul“foc” din sanscrită trimite la “pur”, rădăcină a
tuturor purificărilor, absoarbe roua de pe ei, şI aceştia revin la forma lor inițială, cea omenească.

În trei zile, cei doi feți cresc, ajungând la doisprezece ani ca vârstă, douăzecişipatru de ani ca putere şi
treizecişişase de ani ca înțelepciune, apoi cer să fie lăsați să meargă la tatăl lor. Împăratul refuză să îi
primească pe cei doi, dar la insistențele împărătesei, aceştia sunt aduşi în fața tatălui, dezvăluindu-şi
identitatea prin intermediul unui cântec prin care redau toată povestea vieții lor. În acest timp, cu
fiecare etapă a vieții lor cântată de sub împărăteasă cad rând pe rând cele doisprezece perini pe care
era aşezată la masă, semnal declinului ei, la finalu lcântecului când ei îşi iau căciulile de pe cap şi-şi
arătară părul de aur şi stelele din frunte, sub aceasta nu mai era nicio pernă.

Finalul din Doi fețI cu stea în frunte este unul moralistic, specific lui Slavici. Titlul se referă la
personajele principale, la caracteristicile fizice ale acestora. Tema este reprezentată dintre forțele
binelui şi forțele răului.

Personaje

Cei doi fețI cu stea în frunte, sunt înzestrațI cu puteri miraculoase, aparțin fabulosului prin caracterul
metamorfozic.

Se realizează de către narrator şI o caracterizare directă făcută celor trei fete de păcurar, fiind
personajele episodice ale acestui basm, care de care mai frumoasă. Lăptița, numele ne duce cu
gâ̆ndul la lapte, prima hrană a copiilor.

Caracterizarea indirectă se deduce din faptele, vorbele şi gândurile personajului, trăsăturile astfel
observate nefiind explicit descrise şi exprimate în cadrul textului. Cu alte cuvinte, caracterizarea
indirectă este rezultatul interpretării limbajului şi comportamentului personajului de către narator
sau de către celelalte personaje. Spre exemplu, Ana, fiica cea mare, reiese despre aceasta că este o
fată harnică, prin facerea pâinii promise soțului ei. Fiica mijlocie, Stana, îşi dovedeşte şi ea hărnicia
prin realizarea unei cămeşi soțului ei.

În schimb, fata cea mică, Lăptița îşi doveşte şi ea hărnicia după mai mult timp şi după mai multă
muncă, trudă. Aceasta reuşeşte să-i facă împăratului doi feți frumoşi, cu păr de aur şi stea în frunte.
Până la îndeplinirea acestei dorințe/promisiuni, abia în finalul basmului descoperit, Lăptița este la
început îngrijită, iubită şi respectată de către soțul ei, ca mai apoi acesta să considere că nu şi-a dus
promisiunea până la capăt, urmând a o pedepsi pe baza unor fapte total neadevărate.

Feciorul de împărat, personaj real, fără puteri miraculoase. Acesta este caracterizat direct de către
narator ca fiind un voinic frumos „Tot voinici frumoşi, crescuții n şeile cailor, dar cel mai frumos şi pe
cel mai înfocat armăsar era… cine altul putea să fie? Făt-Voinic, feciorul de împărat.”La începutul
basmului, după ce Lăptița îi devine soție, acesta îşi arată respectul față de ea, dovedeşte că îi poartă
mare grijă şi că este iubitor prin faptele sale.Feciorul de împărat este totodată şi naiv, atunci când îşi
pedepseşte soția pentru că nu a putut să-i aducă pe lume pe cei doi feți cu stea în frunte, lăsându-se
păcălit de mama vitregă. Naivitatea acestuia mai este ilustrată/regăsită şi atunci când o ia de soție pe
fiica mamei sale vitrege.

Mama vitregă este caracterizată atât direct, cât şi indirect de către narator.

Caracterizarea directă făcută de către narator o înfățişează ca fiind o persoană rea, iar faptele,
vorbele şi comportamentul său dovedeşte acest lucru, şi nu numai. Aceasta se gândeşte doar la ea şi
la fiica ei, ca ele să fie bine, iar pentru acest lucru pe parcursul derulării întâmplărilor încearcă să
obțină ceea ce îşi doreşte prin multe viclenii, minciuni şi convingeri. Mama vitregă a feciorului de
împărat îşi dovedeşte viclenia prin faptul că încearcă să o înlăture pe Lăptițade la poziția de soție
pentru a face în aşa fel încât ca fiica sa îi ia locul. Pentru acest lucru are o putere mare de a-i convinge
pe cei din jurul ei, astfel proponându-i fratelui său să îl cheme la război pe împărat, ca să nu mai fie
aproape de soția sa şi să aibă grijă mama vitregă de Lăptița aşa cum ştie ea mai bine.

De asemenea, se dovedeşte a fi rea şi fără pic de suflet atunci când pune în locul copiilor doi căței, iar
apoi aceasta îi îngroapă la stâlpul casei.

Astfel, prin comportamentul, faptele, gândurile pe care le manifestă întruchipează tipul personajului
negativ, fără suflet al acestui basm, unde în final plăteşte pentru faptele sale, fiind pedepsită de către
împărat.

Finalul basmului

Mesajul pe care îl transmite finalul basmului este acela că binele învinge întotdeauna răul.

În primul rând, în citatul,, când ei îşi luară căciulile din cap şi-şi arătară părul de aur este dezvăluit
adevărul cu privirire la identitatea feților gemeni. Ei şi-au spus povestea vieții printr-un cântec iar
împăratul şi-a dat seama că cei doi sunt baieții lui.

În al doilea rând, este bine să ştim că întotdeauna cei răi nu scapă nepedepsiți , după faptă şi
răsplată,idee prezentă în basm: ,,cine începe cu rău, cu rău sfârşeşte. Personajele rele sunt aspru
pedepsite şi date ca exemplu întregii lumi.

În ultimul rând, personajele bune care au avut de suferit în basm, au fost repuse in drepturi şi şi-au
recăpătat locul pe care îl meritau.

În concluzie mesajul de la finalul basmului este unul încurajator, acela de a crede cu tot sufletul în
triumful binelui şi al adevărului.