Educatie - Plastica - Indreica

Introducere
Cursul intitulat Educaţie plastică, abilităţi practice şi metodică se adresează

studenţilor de la programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar care, pe
lângă alte atribuţii, vor desfăşura activităţi de educaţia plastică şi abilităţi practice. Abordarea
tematică a cursului propune o îmbinare între conţinuturile specifice educaţiei plastice /
abilităţilor practice, metodica predării acestora şi cunoaşterea documentelor curriculare.
Activităţile de educaţie plastică oferă copilului prilejul de a învăţa limbajul specific
artei, pornind de la elementele aferente lui: punctul, linia, pata de culoare, forma, compoziţia.
Limbajul artistic reprezintă învelişul material al ideilor artistice, al acelei calităţi a omului de
a-şi exprima sentimente şi stări emotive prin intermediul unor produse estetice. De la
instinctul de a da expresie lumii interioare şi până la capacitatea de exprimare artistică,
formarea gustului estetic, emoţia decodificării unui mesaj artistic – drumul este lung şi
complex. Rolul cadrelor didactice de îndrumători se sprijină pe competenţe în domeniul
artistic-plastic.
Formarea competenţelor generale şi specifice presupune: însuşirea terminologiei de
specialitate, înţelegerea ei, operarea cu aceasta; mânuirea instrumentelor specifice diverselor
tehnici; dobândirea unor dexterităţi motrice în mânuirea materialelor; utilizarea elementelor
de limbaj plastic în compoziţii plastice; aplicarea în practică a tehnicilor şi procedeelor
specifice educaţiei plastice şi abilităţilor practice; aprecierea autenticului din arta plastică şi
creaţia populară; utilizarea unor metode didactice specifice în activitatea de predare, prin care
să se stimuleze creativitatea.
Pe lângă o serie de elemente specifice domeniului artistico-plastic (instrumente,
materiale, tehnici, procedee), cunoaşterea modului în care se elaborează documentele
curriculare face ca profesorii din învăţământul primar şi preşcolar să aibă o imagine de
ansamblu bine conturată asupra întregului proces didactic.
Competenţele pe care trebuie să le demonstreze studenţii sunt în concordanţă cu
tematică propusă în această programă şi cu programele şcolare actuale.
Prin testele de autoevaluare şi lucrările de evaluare, studenţii au posibilitatea de a
realiza portofolii pe care le pot utiliza în activitatea didactică cu şcolarii şi preşcolarii.
1
Obiectivele cursului
Cursul intitulat Educaţie plastică, abilităţi practice şi metodică are ca
obiectiv principal îmbogăţirea cunoştinţelor teoretice şi aplicarea lor la nivel
practic (din sfera disciplinelor care vizează utilizarea elementelor de limbaj
artistico-plastic – educaţia artistico-plastică, abilităţi practice şi metodică); vizează
studenţii de la Programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar,
forma de învăţământ ID. Astfel, sunt urmărite, în principal:
o familiarizarea cu aspecte specifice disciplinei, care vin în întâmpinarea
noutăţilor din domeniile ştiinţelor educaţiei;
o cultivarea aptitudinilor ce însoţesc acţiunile practice din domeniul
artistico-plastic;
o dobândirea unor abilităţi practice privind utilizarea la clasă a metodelor şi
tehnicilor ce pot influenţa creşterea calităţii actului didactic.
Competenţe conferite
După parcurgerea materialului, studentul va fi capabil să:
 determine locul şi importanţa disciplinei Educaţie plastică,
abilităţi practice şi metodică, în sistemul disciplinelor
învăţământului primar;
 opereze cu principalele concepte specifice domeniului din
perspectiva curriculumului, a instrumentelor de învăţare, a
managementului şcolar;
 utilizeze limbajul de specialitate în activitatea profesională;
 descrie principalele noutăţi în domeniul abordării disciplinei;
 descrie principalele tehnici de lucru specifice desenului / picturii/
abilităţilor practice;
 execute corect un studiu / o aplicaţie după model;
 analizeze reflectiv-critic, formulând judecăţi de valoare proprii,
pe temele abordate;
 îşi dezvolte un set de abilităţi practice specifice disciplinei;
 valorifice aplicaţiile practice în stimularea creativităţii la elevi;
 utilizeze inovativ în practica didactică metodele şi tehnicile
2
specifice domeniului;
 proiecteze, organizeze, evalueze demersurile cu caracter integrat;
 conştientizeze impactul stereotipurilor personale asupra
dezvoltării personalităţii copiilor;
 aplice consecvent principiile deontologice în activitatea
profesională.
Resurse şi mijloace de lucru

Instrumente utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi practice şi
a rezolvării elementelor de test:
 Educaţie plastică: faţă de masă din plastic, recipient pentru apă,
trei pensule (două pentru acuarelă, de mărimi diferite,şi una pentru
tempera), acuarele, tempera, hârtie pentru desen (format A4),
hârtie pentru acuarelă, pasteluri, hârtie pentru pastel, creion negru
HB, creion negru 6B, creion negru 2H, coli albe format A4 (10
bucăţi), riglă, şerveţele umede, cârpă pentru şters pensulele.
 Abilităţi practice: faţă de masă din plastic, foarfece simplu,
foarfece cu model (minim 1 bucată), perforator cu model (minim 1
bucată), hârtie glasată, hârtie creponată, hârtie colorată (format A4,
min 10 buc), carton colorat (format A4, minim 4 bucăţi), lipici
solid, carton simplu, o mapă, hârtie pentru origami, fâşii de hârtie
pentru quilling, ac pentru quilling, adeziv, alte materiale – la
alegere, şerveţele umede.
Structura cursului
Cursul este structurat în două module. Primul modul cuprinde trei unităţi de
învăţare (elementele de limbaj plastic, compoziţia plastică, metodica predării
educaţiei plastice) şi al doilea cuprinde trei unităţi de învăţare (materiale şi tehnici
specifice disciplinei abilităţi practice, abordarea integrată, proiectarea activităţii
didactice). La sfârşitul fiecărui modul este indicată o temă de control. Rezolvarea
acestor două teme este obligatorie. Acestea vor fi predate personal cadrului
didactic la o dată prestabilită, în format electronic, împreună cu portofoliul scanat.
3
Cerinţe preliminare
Abilităţi de mânuire a instrumentelor clasice, specifice domeniului
artistico-plastic (foarfece, ac, pensule etc.). Procurarea materialelor specificate la
Resurse şi mijloace de lucru.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Educaţie
plastică, abilităţi practice şi metodică (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea
testelor de autoevaluare şi rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore
pentru fiecare unitate.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde:
– ponderea evaluării finale – 50% notele celor două teme de control;
– ponderea evaluărilor pe parcurs: 50% notele aferente portofoliului cu
lucrări practice realizate în timpul cursului.
Mulţumim, cu această ocazie, domnişoarei Duru Minodora şi studenţilor de la

specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, atât zi, cât şi ID, pentru
elaborarea unora dintre materialele inserate în text.
4
Cuprins
Introducere ......................................................................................................................... 1
Cuprins ............................................................................................................................... 5
Modulul I Educaţie plastică ...................................................................................... 7
Introducere ................................................................................................ 7
Competenţe ................................................................................................ 8
Unitatea de învăţare 1. - Elemente de limbaj plastic ...................................................... 9
1.1. – Introducere .................................................................................... 9
1.2. – Competenţe ale unităţii de învăţare .............................................. 10
1.3. – Instrumente, materiale şi tehnici de lucru ..................................... 11
1.4. – Elemente de limbaj plastic ............................................................. 26
1.4.1. – Punctul – element de limbaj plastic ............................ 27
1.4.2. – Linia – element de limbaj plastic ............................... 33
1.4.3. – Pata de culoare – element de limbaj plastic .............. 39
1.4.4. – Forma – element de limbaj plastic .............................. 45
1.5. Rezumat ............................................................................................ 51
1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor ............................................... 53
Unitatea de învăţare 2. – Compoziţie .............................................................................. 54
2.1. – Introducere .................................................................................... 54
2.2. – Competenţele unităţii de învăţare ................................................. 55
2.3. – Perspectiva, linia de orizont şi punctele de fugă ........................... 55
2.4. – Compoziţia plastică ....................................................................... 57
2.5. – Compoziţia decorativă .................................................................. 61
2.6. – Rezumat ......................................................................................... 63
2.7. Test de autoevaluare ........................................................................ 64
Unitatea de învăţare 3. – Metodica predării educaţiei plastice ...................................... 65
3.1. – Introducere .................................................................................... 65
3.2. – Competenţele unităţii de învăţare ................................................. 66
3.3. – Programele şcolare ....................................................................... 66
3.4. – Planificarea calendaristică ........................................................... 67
3.5. – Planificarea unităţilor de învăţare ................................................ 68
5
3.6. – Proiectul de lecţie .......................................................................... 71
3.7. – Rezumat ......................................................................................... 75
3.8. – Test de evaluare/autoevaluare ...................................................... 75
Tema de control 1 .............................................................................................................. 76
Modulul II Abilităţi practice ...................................................................................... 77
Introducere ................................................................................................ 77
Competenţe ................................................................................................ 78
Unitatea de învăţare 4. – Materiale şi tehnici specifice disciplinei .............................. 79
4.1. Introducere ...................................................................................... 79
4.2. Competenţele unităţii de învăţare ................................................... 79
4.3. Materiale şi instrumente specifice disciplinei ................................. 80
4.4. Tehnici specifice abilităţilor practice ............................................. 83
4.5. Rezumat ........................................................................................... 100
4.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor .............................................. 101
Unitatea de învăţare 5. – Abordarea integrată .............................................................. 103
5.1. Introducere ...................................................................................... 103
5.3. De la teorie la practică în abordarea integrată .............................. 104
5.4. Învăţarea pe bază de proiecte ......................................................... 109
5.5. Rezumat ........................................................................................... 116
5.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor .............................................. 117
Unitatea de învăţare 6. – Proiectarea demersului didactic ........................................... 119
6.1. Introducere ...................................................................................... 119
6.3. Proiectarea demersului didactic ..................................................... 120
6.4. De la teorie la practică în proiectare ............................................. 123
6.5. Rezumat ........................................................................................... 126
6.6. Test de autoevaluare ....................................................................... 126
Temă de control 2 .............................................................................................................. 127
Bibliografie .................................................................................................................... 128
ANEXE .................................................................................................................... 131
6
Modulul I. Educaţie plastică
Cuprins
Introducere ......................................................................................................................... 7
Competenţe ale modulului .................................................................................................. 8
U.I.1. - Elemente de limbaj plastic ..................................................................................... 9
U.I.2. – Compoziţie ............................................................................................................. 54
U.I.3. – Metodica predării educaţiei plastice ..................................................................... 65
Tema de control 1 ............................................................................................................... 76
Introducere
Domeniul artistico-plastic este o componentă a educaţiei estetice, care
constă în formarea aptitudinii de a percepe, judeca şi crea frumosul.
Parcurgând acest modul veţi descoperi că arta plastică are menirea de a
trezi potenţele creatoare în fiecare dintre voi. Veţi înţelege, de asemenea, că
realizând o imagine artistică vă reprezentaţi pe voi, modul vostru de a vedea şi
simţi lumea – adică veţi da expresie lumii voastre interioare. Ca formatori aveţi
posibilitatea de a-i determina pe preşcolari şi şcolarii mici să exprime, cu ajutorul
elementelor de limbaj plastic, trăiri şi sentimente proprii.
O judecată estetică obiectivă în faţa operei de artă presupune cunoaşterea
conţinuturilor teoretice ale disciplinei şi metodica predării ei. Acest modul are trei
unităţi de învăţare: elemente de limbaj plastic (punctul, linia, pata de culoare,
forma), compoziţie şi metodică.
Conţinuturile fiecărei unităţi de învăţare au fost structurate pe teme plastice
elaborate într-o terminologie de specialitate accesibilă, explicate şi exemplificate
cu imagini.
Testele de autoevaluare şi lucrările de evaluare conţin cerinţe care ajută la
consolidarea problematicii plastice. Analiza imaginilor de artă este necesară,
deoarece prin acest exerciţiu se fixează noţiunile parcurse în modul, vă ajută pe
descifrarea imaginii de artă şi asigură acestui curs o valoare practică.
7
Competenţe
Prin raportare la unităţile de învăţare, competenţele urmărite sunt:
 familiarizarea cu elementele de limbaj plastic;
 însuşirea unei terminologii specifice domeniului plastic;
 utilizarea elementelor de limbaj plastic în scopul obţinerii unor
compoziţii plastice, unitare şi expresive;
 analiza unor lucrări de artă după o schemă dată;
 receptarea într-o manieră personală a mesajului dintr-o lucrare de
artă;
 dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi aprecia frumosul din artă;
 dezvoltarea capacităţii de a construi un demers didactic cu o
anumită temă plastică prin care să se stimuleze comportamentul
creativ al preşcolarilor şi şcolarilor;
 conştientizarea rolului pe care îl are educaţia plastică predată în
grădiniţă şi şcoală, în modelarea personalităţii preşcolarilor şi
şcolarilor mici.
8
Unitatea de învăţare M1 U.1. Elemente de limbaj plastic
Cuprins
M1 U.1.1. Introducere ............................................................................................. 9
M1 U.1.2. Competenţe ale unităţii de învăţare ........................................................ 10
M1 U.1.3. Instrumente, materiale şi tehnici de lucru .............................................. 11
M1 U.1.4. Elemente de limbaj plastic ..................................................................... 26
M1 U.I.4.1. – Punctul – element de limbaj plastic ................. 27
M1 U.1.4.2. – Linia – element de limbaj plastic .................... 33
M1 U.1.4.3. – Pata de culoare – element de limbaj plastic .... 39
M1 U.1.4.4. – Forma – element de limbaj plastic ...................... 45
M1 U.1.5. Rezumat ...................................................................................................... 51
M1 U.1.6 Test de autoevaluare .................................................................................. 53
1.1. Introducere
Pe parcursul acestei unităţi de învăţare vă veţi familiariza cu elementele

limbajului plastic – punctul, linia, forma, pata de culoare – şi veţi învăţa tehnici şi
procedee de utilizare ale acestora în vederea exprimării artistice, materializând
sentimente sau idei. Învăţarea limbajului plastic în cadrul activităţilor de educaţie
plastică are ca finalitate descifrarea şi mânuirea unei „gramatici” a formelor de
comunicare şi de expresie plastică, dându-vă posibilitatea să înţelegeţi mesajul
unei opere de artă, să vă integraţi pe plan estetic şi moral în viaţa socială.
În timp ce vizităm expoziţii sau muzee se întâmplă adesea să auzim
aprecieri ale persoanelor din jur despre lucrările în faţa cărora ne aflăm. Uneori
comentariile lor coincid cu propriile noastre păreri, alteori sunt cu mult sub
nivelul nostru de a înţelege arta, şi de puţine ori depăşesc priceperea şi putinţa de
aderare sufletească, din cauza insuficientei pregătiri pe care o avem.
În domeniul ştiinţei se vorbeşte de aşa numita raţiune suficientă, care este
pragul de sus al capacităţii cuiva de a înţelege, la un moment dat, care adevăruri de
9
ordin superior nu mai sunt evidente pentru dânsul. Analog cu raţiunea suficientă se
poate vorbi în artă de simţire suficientă, care ar fi limita maximă a capacităţii de a
"gusta" anumite categorii de opere artistice. De la simpla percepere vizuală şi
până la gustul estetic de mare rafinament la care se ajunge prin cultură, educaţie şi
trăire, există numeroase trepte de simţire suficientă.
Activităţile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vieţii
psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, voliţionale şi
motivaţionale.
Educaţia plastică vă iniţiază în utilizarea unui limbaj specific pentru a vă
dezvolta sensibilitatea şi a vă da posibilitatea de exprimare, de transmitere şi
receptare conştientizată a unor conţinuturi emoţionale cu ajutorul desenului,
picturii şi modelajului.
Învăţând limbajul plastic, cunoscând formele de comunicare şi de expresie
plastică, atât voi, cât şi copiii, deviniţi capabili să descifraţi mesajul operei de
artă, să vă exprimaţi cu ajutorul mijloacelor specifice acestui gen de creaţie,
devenind creatori plastici şi consumatori de artă.
Pentru aceasta este necesar ca fiecare professor din învăţământul primar şi
preşcolar să depună pasiune, dăruire şi muncă, să devină creator de tehnici şi
tehnologii didactice, să se aplece permanent asupra literaturii de specialitate
pentru a găsi metodele, mijloacele şi materialele necesare activităţii de educaţie
plastică a preşcolarului şi şcolarului mic.
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:
 să recunoască elementele de limbaj plastic în imagini artistice;
 să identifice diferite modalităţi prin care se pot obţine expresivităţi
plastice cu ajutorul elementelor de limbaj plastic;
 să utilizeze în mod creativ elementele de limbaj plastic pentru a
realiza diverse teme;
 să analizeze lucrări de artă plastică, identificând modul în care au
fost utilizate elementele de limbaj plastic.
10
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.
1.3. Instrumente, materiale şi tehnici de lucru
Între instrumente, materiale şi tehnici de lucru este o strânsă legătură. În funcţie de

materiale, vom alege tehnica şi instrumentele adecvate şi invers - tehnica aleasă ne va impune
alegerea unor anumite materiale. De asemanea, suportul va fi ales în funcţie de tehnica si
materialele pe care intenţionăm să le folosim.
Suportul este suprafaţa pe care se desenează. El poate fi divers: hârtie de desen albă sau
colorată, aspră sau netedă, carton, pânză, lemn, sticlă, metal, etc.
Instrumente de lucru
Instrumentele de lucru sunt şi ele diferite: toc cu peniţă, stilou, pensulă, penel, cuţit de
paletă, eboşoar-ul pentru modelaj, dălţi de sculptură.
 Peniţa şi stiloul sunt utilizate la realizarea desenelor în tuş; cu ele putem să trasăm
linii subţiri de aceeaşi grosime sau linii modulate printr-o apăsare inegală pe suprafaţa
suportului. Stiloul – instrument consacrat pentru scriere – este utilizat uneori pentru
desen. Peniţele, adesea folosite ca instrument pentru desenarea cu tuş, sunt din metal,
având diferite forme. Acestea se fixează pe un cilindru din lemn sau plastic, închis la
un capăt. De asemenea, trestia tăiată într-un anumit unghi ascuţit poate fi folosită ca
peniţă. Este indicat, pentru evitarea petelor, să se deseneze direct cu aceste
instrumente, fără a schiţa mai întâi modelul cu creionul.
www.artistique.ro
11
 Pensulele au o arie mai mare de folosinţă şi din această cauză sunt diverse. Pensulele
cu fibre moi se utilizează la elaborarea desenelor în tuş, acuarelă, guaşă şi tempera.
Cele cu fibră mai aspră sunt folosite la culorile de ulei. Pentru detalii şi contururi fine
se întrebuinţează pensule mai subţiri şi cu vârful ascuţit, iar pentru linii mai viguroase
cele groase. Pensulele cu vârful lat se folosesc la acoperirea unor suprafeţe mai mari.
www.okazii.ro
 Penelul este o pensulă mai mică, cu coada lungă şi subţire.

 Paleta este o placă subţire de lemn, plastic sau alte materiale pe care se amestecă
culorile.
12
 Cuţitul de paletă este format dintr-o lamelă elastică din metal, prevăzut cu un mâner
şi este folosit pentru amestecarea culorilor sau chiar pentru pictat.
www.andreea-art.ro
 Godeta este un vas mic în care se amestecă culorile.
www.galeriart.ro
 Dăltiţa pentru gravură este o unealtă din oţel, de forme diferite, folosită la
modelarea în lut ori ipsos.
 Eboşoarul este un instrument din lemn sau metal, de forme diverse, folosit la
modelarea în lut sau ipsos.
 Dalta este o unealtă de oţel care poate avea mâner de lemn, întrebuinţată în sculptură
pentru cioplire, tăiere, scobire, crestare, etc.
13
 Şevaletul – Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează.
www.directorproduse.ro
 Aparatul de traforat – aparat cu ajutorul căruia se ornamentează prin decupare în
lemn sau metal.
14
www.traforaj.ro
 Aparat de pirogravură – cu ajutorul lui se conturează, prin ardere, desenele pe lemn.
www.bizoo.ro
www.mathpyro.webgarden.ro
 Creionul. Pentru majoritarea scopurilor, un creion moale (B; cu cât numărul este mai
mare, cu atât mina este mai moale) este cel mai bun. Dacă îl păstrăm ascuţit, va desena
la fel de fin ca un creion dur, dar cu mai puţină apăsare, ceea ce îl face mai uşor de
controlat. Creionul este instrumentul cu cele mai multe întrebuinţări, fiind potrivit
pentru orice – de la desenul liniar, cel mai exact, până la transparenţele cele mai
pretenţioase. O linie de creion, chiar şi la duritate maximă, niciodată nu este de un
negru pur, dar are un aspect strălucitor, metalic, care este foarte atrăgător.
15
www.kaleido.ro
creioane clasice; suport mecanic pentru mină de creion, diverse dimensiuni
Materiale de lucru
 Cărbunele se obţine din lemn moale de tei sau alun şi se întrebuinţează în desen
pentru realizarea unei valoraţii delicate, de la albul hârtiei până la negru intens.
Cărbunele este cel mai pictural dintre toate ustensilele de desen.
www.distribeauxarts.com
 Tuşul este o cerneală specială, neagră sau colorată, rezistentă la apă, care se foloseşte
la realizarea desenelor. Prin diluarea cu apă, în cantităţi mai mari sau mai mici, se
obţine laviul.
 Acuarela este o vopsea transparentă, uşor solubilă în apă, care se prezintă sub formă
de pastă sau tabletă. Când se aplică pe suport umed, culorile fuzionează. Pe suport
uscat, culorile se aplică în straturi succesive de apă colorată, de la cele mai deschise la
cele mai închise. Pentru alb se utilizează albul hârtiei. Ca să nu se curbeze la contactul
16
cu apa, foile de hârtie din blocul de desen sunt lipite între ele pe margini. Dacă nu sunt
lipite, se vor prinde în pioneze pe o planşă de lemn sau carton. Se vor dezlipi numai
după terminarea şi uscarea desenului.
www.arthobbycreativ.ro
 Guaşa se prezintă sub formă de pastă în tuburi sau borcane. Se dizolvă uşor în apă,
dar, spre deosebire de acuarelă, este opacă şi nu permite corectarea desenului prin
acoperirea unei culori uscate cu o altă culoare. După uscare, pierde din strălucire şi
capătă o nuanţă mai deschisă.
 Tempera se aseamănă cu guaşa. Oferă posibilitatea obţinerii unor suprafeţe colorate
uniform, dar după uscare se deschide mai mult ca guaşa. Se recomandă ca tempera şi
guaşa să nu fie combinate direct pe suport, culorile se vor amesteca pe o paletă, iar în
lipsa acesteia, pe o plăcuţă de faianţă, pe o bucată de sticlă sau chiar pe o farfurioară.
 Carioca poate lăsa urme subţiri sau groase. Prin alăturare, dau suprafeţe cromatice
intense. Se pot folosi la desenarea felicitărilor şi a obiectelor festive. Pentru a nu trece
prin suport, se recomandă ca hârtia să fie cât mai groasă.
 Pastelelul se prezintă sub forma unor batoane mici, divers colorate, asemănătoare
creioanelor. Pastelul este moale, dur sau semidur, după cantitatea de liant pe care o
conţine. Se poate lucra pe diverse materiale: hârtie, pânză, lemn, metal. O suprafaţă
foarte lucioasă nu este convenabilă. Pastelul este o tehnică de pictură „pe uscat”. În
17
funcţie de gradul apăsării pe suport, se pot obţine mai multe tonuri ale unei singure
culori. Pastelul poate fi folosit şi pe hârtie diferit colorată. În final desenul se
protejează cu lac fixativ.
www.allshops.ro
 Uleiul se găseşte sub formă de pastă, în tuburi de diferite dimensiuni. Suportul pentru
pictură în ulei poate fi pânza, cartonul sau lemnul. Înainte de a picta, acestea se
grunduiesc cu un amestec de alb de zinc, clei de oase, ulei de in şi apă. De regulă,
culorile de ulei se amestecă pe paletă cu pensula sau cuţitul. Ele se pot dilua cu
petrol, cu ulei de in fiert sau terebentină. Pictura în ulei permite corecturi repetate şi
oferă posibilitatea redării aspectului mat sau lucios al lucrărilor, strălucirii luminii şi
transparenţei umbrelor. Din amestecul culorilor pot fi obţinute aproape toate culorile
din natură.
www.complexart.ro
 Lutul este un pământ moale, argilos, uşor de modelat. Este materialul cel mai
accesibil în sculptură, ceramică, modelarea lui realizându-se atât pentru turnarea
lucrărilor în gips sau bronz, cât şi pentru a reprezenta forme spaţiale de sine
stătătoare, extrem de sugestive. Prin ardere, statuile, obiectele de lut capătă o
rezistenţă apreciabilă.
18
www.artistique.ro
 Metalul prin caracteristicile sale, dă posibilitatea realizării unor opere trainice, ce
permit o structurare specifică a planurilor prin muchii ascuţite sau rotunjiri cizelate
îndelung. Metalele folosite în sculptură sunt diverse (bronz, plumb, oţel inoxidabil,
fier, etc.) fiecare aducând în raport cu consecinţa, culoarea sau strălucirea sa.
www.business24.ro
 Lemnul este un material des folosit în sculptură, fiind relativ uşor de prelucrat, ieftin
şi având o greutate specifică mică. Este prelucrat cu ajutorul dălţilor.
rulotedinlemn.ro
19
 Piatra este este un material dur ce pune la grea încercare forţa şi îndemânarea
sculptorului, fiind folosită de sute sau chiar mii de ani. Este prelucrată cu ajutorul
dălţilor.
Cele mai folosite materiale şi instrumente în activităţile plastice cu copii i preşcolari /

şcolarii mici sunt:
- acuarelele cu multe culori (în cutie de plastic);

- tempera şi guaşa (în tuburi şi borcănele);
- pastelurile colorate (creioane cerate) moi, semidure şi dure;
- creioanele de lemn cu mine colorate şi cele cu mine de grafit moale; carioci;
- pensulele cu părul moale, de diferite mărimi ( cel puţin două: nr. 2 şi 3, dar şi una cu
vârful lat pentru acoperire de suprafeţe mari – nr.4);
- paleta pentru etalarea culorilor din tuburi şi pentru amestecul lor sau capacul de la o
cutie de acuarele;
- vasul (paharul) pentru apă (preferabil să fie din plastic);
- suportul de lucru: hârtie albă de desen (bloc) format A4 şi A3 sau hârtie colorată,
carton, pânză albă apretată, lemn, sticlă, ţiglă, piatră, faianţă albă.
Alte materiale: fire de aţă, de lână de diverse grosimi şi mărimi; fâşii de hârtie (ziar,
hârtie glasată), hârtie mototolită; materiale textile; şabloane de diferite forme, mărimi şi
confecţionate din materiale diferite; periuţe, piaptene, site, paie; ceară de diferite culori;
ştampile din diferite materiale sintetice sau naturale (hârtie mototolită, gumă de şters, ştampile
de diferite forme confecţionate din fructe, legume, seminţe, frunze etc.); şerveţele pe ntru
ştergerea instrumentelor şi a locului de lucru; şorţuleţe de protecţie în timpul lucrului, din
pânză sau vinilin; cadre înclinate de lemn pentru aşezarea suportului de lucru ( tip şevalet); un
suport de uscat rufe pentru uscarea lucrărilor sau cleme colorate din plastic etc.
Toate aceste materiale şi instrumente prezentate, folosite în diverse combinaţii în

cadrul unor anumite tehnici desfăşurate în activităţile de educaţie plastică, măresc curiozitatea
copiilor, fantezia şi trezesc interesul copiilor faţă de aceste activităţi.
Pentru a spori puterea de creaţie a copiilor, aceştia trebuie încurajaţi şi lăsaţi liberi în
alegerea temei şi strângerea materialelor şi chiar în modul de folosire a lor.
20
Tehnici de lucru
 Desenul în creion. Creionul este cel mai la îndemână instrument. Copilul îl mânuieşte
înainte de a veni la grădiniţă. Învaţă uşor să-l folosească, ,,mâzgălind” ceva cu
profundă semnificaţie afectivă.
După exerciţii repetate copilul reuşeşte să capete siguranţă în mânuirea creionului,
trasând mai întâi linii şi combinaţii între ele, mai târziu redând imagini ale unor obiecte. Pe
măsură ce copilul dobândeşte experienţă în mânuirea instrumentului, aceasta se oglindeşte şi
în imaginile redate de el, care capătă contur.
Desenul devine mijloc de comunicare a gândurilor şi trăirilor afective ale copilului. El
sesizează că este înconjurat de lumina şi culoare şi fascinat de aceasta, doreşte să coloreze cu
creioane colorate.
 Desenul cu creioane colorate. Preşcolarul mic nu percepe şi nu denumeşte toate
culorile, dar are o deosebită atracţie faţă de ele şi plăcere să le folosească. Dacă îi
place o culoare o foloseşte pe aceea pentru tot desenul, colorând în diferite direcţii şi
depăşind spaţiul. Cu timpul, mişcările executate devin mai sigure şi mai precise. De
asemenea copii mici au tendinţa de a lăsa urme cât mai adânci şi puternice. Culorile
preferate ale copiilor sunt culorile calde, tari: roşul, galbenul, albastrul, verdele. La 5 -6
ani copiii dobândesc îndemânare şi răbdare în a colora, încercând să îmbine şi să
armonizeze culorile.
baby.unica.ro
 Tehnica frotajului. Se realizează pe obiecte plate, dure şi cu proeminenţe palpabile; o
foaie de hârtie, pe care o haşurăm cu creioane negre sau colorate. În acest fel
proeminenţele obiectelor ies în relief (nervurile frunzelor, monede). Această tehnică
are efect plăcut asupra copiilor şi poate fi folosită chiar şi la 3-4 ani.
21
 Desenul cu carioca. Copiii scot exclamaţii de încântare când folosesc această tehnică.
Ei sunt impresionaţi profund de urmele puternice şi coloritul viu al acestor instrumente
încă de mici, dar de la 4-5 ani când copii dobândesc precizie în dozarea presiunii
asupra hârtiei şi a mişcărilor, este folosită cu rezultate mai bune.
www.copilul.ro
Copiii trebuie să conştientizeze că această tehnică este deosebită de cea în creioane, c ă
simpla atingere cu foaia trasează urme puternice, nu este necesar să apese. De asemenea
aceste urme sunt definitive, nu se pot şterge. Această tehnică uşurează trecerea de la desenul
în creion la cel cu culori de apă.
 Colorarea cu acuarele. Acuarelele sunt culori de apă care au un pigment puternic, mai
viu colorat şi permit mai uşor obţinerea fluidităţii şi transparenţei prin diluarea cu apă.
Aşadar, cantitatea de apă este cea care îi dă gradul de transparenţă culorii fluidizate.
Tehnica acuarelei se bazează pe o execuţie rapidă a mişcărilor, important fiind
fuziunea culorilor şi transparenţa lor. Cu ajutorul acuarelelor se pot aborda:
- tehnica suprapunerii prin fluidizarea pigmentului sau prin umezirea suportului;
- tehnica fuzionării pe suport umed sau uscat.
Pentru deprinderea acestor tehnici se vor face cu copiii diferite exerciţii: înmuierea pensulei
în apă, eliminarea surplusului de apă şi rotirea pensulei pe culoare, mânuirea ei pe suprafaţa
de lucru, exersarea fluidizării cu mai multă sau cu mai puţină apă pentru a observa diferite
grade de transparenţă.
talentedenazdravani.eu
22
Exemplu – tehnica acuarelei
Pe lângă acuarele clasice, în comerţ se găsesc şi creioane aquamarin sau aquamarker.

Mai uşor de controlat în executarea desenului, aceste creioane / marker-uri permit o execuţie
clară a desenului. Redarea imaginii / ideii / compoziţiei se aseamănă într-o primă fază cu un
desen realizat cu creioane colorate. Când acesta este finalizat, se trece peste el o pensulă
muiată în apă.
desenez.net; dpp.studio51.ro; desenez.net
 Colorarea cu tempera sau guaşă. Guaşa şi tempera sunt culori umede, care se întind
pe suprafaţa de lucru concentrat sau mai dispersat în tuşe, cu pensula. După uscare,
23
culoarea îşi pierde din strălucire şi intensitate. Aceste culori permit revenirea, după
uscare, cu aceeaşi culoare sau cu alta.
Tehnicile care pot fi abordate cu aceste culori sunt:
- tehnica amestecului pe paletă sau pe suportul de lucru;
- tehnica suprapunerii pe o pată de culoare umedă sau uscată;
exerciţiile necesare pentru deprinderea acestor tehnici de către copii sunt, de regulă, exerciţii
de folosire a pensulei şi a culorilor pentru obţinerea consistenţei potrivite pe paletă şi apoi pe
suportul de lucru.
Exemplu - tempera
1.- desen - E.-S.I; 2 . - ro.mybestcanvas.com
 Colorarea cu pasteluri. Pastelurile (creioane cerate) se găsesc sub formă de batoane

colorate. Urma lăsată de un pastel seamănă cu o combinaţie între cretă şi creioane
colorate. Folosirea lor este apreciată ca o tehnică de ,,pictură pe uscat”. Caracteristica
pastelului care atrage un număr mare de artişti este puritatea – pigment pur aplicat
direct pe hartie.
Pentru o bună reţinere a pastelurilor pe suprafaţa de lucru se alege un suport cu
asperitate mai mare: carton, pânză, lemn, evitându-se suprafeţele lucioase. Cartonul special
pentru pastel este disponibil de asemenea într-o varietate de nuanţe şi se distinge printr-o
derenţă sporită. Textura intensă a cartonului reduce din nevoia de a fixa desenul în fixativ.
Totodata permite aplicarea de culoare în straturi generoase. Cu pasteluri se trasează linii, se
conturează forme sau se colorează porţiuni pe suportul de lucru. Pastelul poate fi folosit
pentru amestecuri prin suprapunere. Pentru deprinderea colorării cu pasteluri se pot face
24
exerciţii de colorare pe diferite suprafeţe de lucru, combinând tehnicile de colorare (ex.:
colorarea cu pasteluri şi colorarea cu tempera).
Exemplu
(http://2.bp.blogspot.com/_1f7k2Oy-Xps/S3FrpCOCt1I ); ionirimescu.wordpress.com
Să ne reamintim...
Instrumente de lucru: peniţa şi stiloul, pensulele, penelul, paleta, cuţitul de
paletă, godeta, dăltiţa pentu gravură, eboşoarul, dalta.
Materiale de lucru: cărbunele, tuşul, acuarela, guaşa, tempera, carioca,
pastelul, uleiul, lutul, lemnul piatra.
Cele mai folosite materiale şi instrumente în activităţile plastice cu copii
preşcolari sunt:
- acuarelele cu multe culori (în cutie de plastic);
- tempera şi guaşa (în tuburi şi borcănele);
- pasteluri colorate (creioane cerate) moi, semidure şi dure;
- creioane de lemn cu mine colorate şi cele cu mine de grafit moale;
- carioci;
- pensulele cu părul moale, de diferite mărimi ( cel puţin două: nr. 2 şi 3, dar
şi una cu vârful lat pentru acoperire de suprafeţe mari – nr.4);
25
- paleta pentru etalarea culorilor din tuburi şi pentru amestecul lor sau
capacul de la o cutie de acuarele;
- vasul (paharul) pentru apă (preferabil să fie din plastic transparent);
- suportul de lucru: hârtie albă de desen (bloc) format A4 şi A3 sau hârtie
colorată, carton, pânză albă apretată, lemn, sticlă, ţiglă, piatră, faianţă albă.
1.4. Elemente de limbaj plastic
Produsele artistice nu sunt altceva decât mesaje artistice, care surprind în esenţa lor
sentimente, impresii, trăiri, idei etc. Putem vorbi, deci, de o comunicare artistico -plastică – şi
implicit de un limbaj plastic, prin intermediul căruia se realizează. Elementele de limbaj
plastic sunt: punctul, linia, pata de culoare, forma. „Prin valorificarea lor estetică şi, implicit,
prin personalizare, elementele de limbaj plastic devin entităţi semantice, putând comunica
prin ele însele mult mai mult decât ceea ce poate comunica obiectul, mai ales dacă e
reprezentat/ figurat realist ştiinţific.” (Ion Pîrnog, 2007, pag 13). Elementele de limbaj plastic
sunt folosite pentru redarea lumii interioare prin repere concrete, palpabile, ale lumii
exterioare, de aceea reprezentările obiectelor variază, în primul rând, în funcţie de
personalitatea autorului şi abia în al doilea rând de dexteritatea şi coordonarea oculo -motrică a
acestuia.
Învăţarea limbajului artistico-plastic, respectiv însuşirea elementelor de limbaj
plastic, trebuie să debuteze de la o vârstă fragedă, când copilul începe să dea expresie lumii
interioare prin intermediul desenului, deoarece nu stăpâneşte încă limbajul verba l. Dacă nu
va fi îndrumat în această direcţie va învăţa să-l utilizeze în mod deficitar, renunţând în cele
din urmă la el. De aceea, începând chiar cu cei de la grădiniţă, se aşează bazele viitoarei
culturi artistico-plastice a copiilor. Noţiunile specifice sunt legate atât de lărgirea orizontului
lor de informaţii, cât şi de familiarizarea treptată cu funcţiile fundamentale ale unor elemente
de limbaj plastic şi cu unele modalităţi practice de aplicare a acestora.
Structura limbajului plastic corespunde statutului sintactic. El înscrie modalităţile
de îmbinare a unor elemente (linii, forme, culori) în contextul plastic. Ambele straturi ale
limbajului plastic se găsesc într-un raport dialectic, formând un tot unitar. Familiarizarea
treptată a elevilor cu unele elemente de limbaj plastic este principalul mijloc de formare a
viitoarei lor culturi artistice şi prin aceasta, realizarea educaţiei lor estetice.
26
1.4.1. PUNCTUL – element de limbaj plastic
Punctul – utilizat ca semn de punctuaţie în scriere, figură geometrică plană fară nici o
dimensiune sau intersecţia a două drepte – devine element de limbaj plastic atunci când
transmite idei şi sentimente, constituindu-se în forme abstracte sau figurative.
Exemple
dr.herdea.ro
Compoziţia ia naştere de la un punct plastic aşezat pe un suport. În acel spaţiu plastic

punctul poate fi pasiv, static sau dinamic. De la punctul plastic, prin mişcarea lui se
formează două elemente: linia şi suprafaţa.
Exemple
27
Printr-o distribuire inegală a punctelor, se poate sugera forma şi volumul.
Exemple
(http://www.portfolios.ro/proiecte/big/coloana-dorica_041021821001.jpg ); www.scritub.com
În spaţiul plastic, punctul plastic poate fi:

- element distinct principal sau secundar;
- element subordonat: structurarea suprafeţei, a liniei, decorarea suprafeţei.
Exemple
În asociere cu linia şi cu pata (punctul însuşi ajungând, prin repetare, să devină linie sau
28
pată) punctul capătă noi valenţe expresive printre care şi una spaţială, sugerând apropierea şi
depărtarea, plinul sau golul.
Exemple
Din punct de vedere geometric, punctul este considerat fără dimensiuni, însă din punct
de vedere plastic forma sa poate fi element decorativ sau element de reprezentare spaţială.
Efectul spaţial al punctului se realizează prin diferenţieri de:
- mărime (mai mari, mai mici, de aceeaşi mărime);
- distanţa (mai aglomerate sau mai dispersate);
- strălucire (mai colorate sau mai grisate);
- luminozitate (luminoase sau degradate);
- sens (dispuse drept sau curb, orizontal sau oblic, paralel).
Gruparea unor puncte într-o formaţiune ordonată poate constitui tema unui desen
decorativ. În desenul decorativ punctul reprezintă un semn mic având diferite forme sau
culori, realizat în tehnici diverse. Ca agent al mişcării uniforme liniare care se deplasează în
direcţii diferite, punctul poate să dezvolte o reţea. Prin manipularea punctului se pot obţine
efecte de genul aerat-concentrat, ordonat-dezordonat.
Ca element independent în lucrarea de artă plastică, punctul are o prezenţă diversă ca:
- element singular;
- element de contrucţie;
- element constructiv.
29
Mărind sau micşorând dimensiunile punctelor în cadrul aceluiaşi suport se poate
sugera apropierea sau depărtarea. Dacă se corelează culoarea cu mărimea (punctele mari în
culori calde şi punctele mici în culori reci) efectul de spaţialitate se amplifică. în acelaşi mod
se poate sugera efectul: greu-uşor, jos-sus.
Punctul a fost utilizat în artele plastice din cele mai vechi timpuri.
a) Mărimea punctului
Punctul, ca element de limbaj, poate avea două dimensiuni (înălţimea şi lăţimea) în
cadrul unei compoziţii. Dacă una din dimensiuni este mărită, iar cealaltă micşorată, se obţine
o linie. Scalar, vorbim de cinci mărimi ale punctului: foarte mică, mică, medie, mare, foarte
mare. Acestea sunt corelate şi cu efectul de distanţă şi astfel dimensiunile mărite sugerează
apropierea, iar cele micşorate impun profunzimea, spaţiul îndepărtat. De asemenea, mărimea
punctului depinde de mărimea suprafeţei suport.
Exemple
Pentru realizarea efectului de depărtare se poate utiliza punctul în construirea

spaţialităţii; se pot sugera compoziţii ca : „Pomi înfloriţi”, „Câmp cu maci”.
Efectul de spaţialitate se obţine prin aplicarea contrastului cald-rece, asociindu-se
punctele mici cu cromatica rece şi punctele mari cu cea caldă, caldul sugerând apropierea şi
gama culorilor reci - depărtarea.
Sugerarea efectului greu-uşor al punctului prin culoare are la bază legătura senzorială
dintre : alb-deschis, sus, mic, uşor şi negru-închis, jos, greu, mare, trist.
b) Forma exterioară a punctului
Punctul plastic are forme diferite, cu contururi clare sau difuze, care duc uneori chiar
la sugerarea unui volum al acestuia. Forma punctului este spontană – obţinută prin tehnica
stropirii, a ştampilării, a suflării - sau ordonată (forme geometrice, în general).
30
Exemple
c) Relaţiile punctului cu elementele de limbaj plastic pot fi:

- relaţii de echilibru, simetric şi asimetric
- relaţii de dominanţă şi subordonare
- relaţii statice şi dinamice
- relaţii de ordine şi dezordine
- relaţii de dispersare-grupare
-relaţia dintre punct şi linie
d) Rolul punctului plastic într-o compoziţie

Rolul punctului într-o compoziţie: de a contribui la construirea formei, de a da
expresie, de a decora o suprafaţă.
În imaginaţia copilului, punctul poate însemna orice lucru sau trăire ,iar noi trebuie
doar să-l ajutăm să aleagă forma, culoarea, locul în compoziţie, toate cât mai sugestiv.
În desenul decorativ punctul reprezintă un semn mic sub formă de pată care luat ca
motiv tip şi supus repetării sau îmbinării cu alte elemente geometrice devine de mare efect în
ornamentaţie.
Exemple
31
Realizarea unor lucrări, folosindu-se doar punctul plastic, este posibilă încă de la
vârsta de 5 ani: gradaţii de puncte de la închis la deschis, umpleri de forme conturate în
prealabil de către cadrul didactic. Prin aceste excerciţii se dezvoltă dexteritatea manuală,
coordonarea oculo-motrică, acuitatea vizuală, gustul estetic, ordinea.
1. Acoperiţi suprafeţele unor forme cu ajutorul punctelor de diferite

culori, nuanţe sau tonuri (frunze, forme geometrice, fructe, etc.)
2. Decoraţi un vas popular cu motive decorative obţinute cu ajutorul
punctului organizat după principiile artei decorative.
3. Realizaţi trei planşe cu puncte prin tehnici diferite (prin apăsare, prin
stropire, prin sită, prin suflare etc.)
Să ne reamintim...
Din punct de vedere plastic, punctul este o formă plană sau spaţială ale cărei
dimensiuni sunt reduse în raport cu suprafaţa sau spaţiul în care se află.
- distanţa (mai aglomerate sau mai dispersate);
Punctul ca element de limbaj în cadrul unei compoziţii poate avea două dimensiuni:
înălţimea şi lăţimea.
Punctul nu trebuie înţeles numai ca o formă precis delimitată, ci şi ca mici zone
luminoase-întunecoase, cu contururi difuze.
Rolul punctului plastic într-o compoziţie poate fi: de construcţie a formei, de
expresie, de decorare.
32
1.4.2. Linia - element de limbaj plastic
Convenţional, linia este definită ca fiind un punct în mişcare, cu aceleaşi stări

potenţiale ca şi acesta. Linia mai poate fi creată din inşiruirea unor elemente de limbaj plastic
(puncte, linii, suprafeţe) pe o anumită direcţie. De asemenea, devine element pentru
exprimarea materializată a sentimentelor, ideilor, a întregii lumi interioare . Fiind prin
excelenţă dinamică, linia poate avea funcţii variate.
În scriere, în geometrie, în desenul tehnic sau în alte reprezentãri grafice, linia are
aspect diferit, specific fiecărui domeniu şi rol de semn grafic cu înţeles clar şi precis (linie de
contur, muchii vizibile, cote etc.).
 După formă liniile pot fi :

 linii drepte – sugerează liniştea, siguranţa, împlinirea creând impresia
de spaţiu deschis, cald; nu există direct în natură, dar ele pot fi extrase
din structuri cristaline, amorfe, care dau senzaţia de rigid, drept,
distant; sunt folosite ca elemente de construcţie sau decorative,
sugerând liniştea, împlinirea şi descătuşarea, crează impresia de spaţiu
deschis, rece;
 linii curbe – exprimă căutare, nelinişte care sugerează mişcarea
şarpelui, valurile mării; când curbele sunt închise dau naştere formei,
volumului, spaţiului tridimensional; linia curbă are un caracter feminin,
cald, lipsit de asprime; ea crează sensibilitate şi emotivitate, redă ritmul
regnului viu, fiindcă sugerează creşterea, dezvoltarea, formele de relief
care au luat naştere prin mişcare;
 linii frânte – exprimă dinamismul, caracterele puternice, zbuciumul
sufletesc; sunt atât de dinamice încât uneori devin agresive exprimând
caractere dure, puternice dar şi neliniştea, zbucium sufletesc.
Exemple
linii drepte
33
linii curbe
linii frânte
 După orientare liniile pot fi:

 linii orizontale, care sugerează liniştea, siguranţa;
 linii verticale, care exprimă ideea de aspiraţie spre înalt;
 linii oblice, exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi
confruntarea de forţe.
După orientare liniile pot fi : orizontale, verticale, oblice.
Liniile orizontale sugerează indiferent de formă liniştea, siguranţa, cu cât sunt mai
apropiate de linia dreaptă cu atât sunt mai liniştite. Îmbogăţite cu expresivităţi de culoare
şi formă, construiesc suprafeţe de odihnă.
Liniile verticale ascendente caută înălţimile către care tind să se înalţe. Exprimă ideea
de aspiraţie spre înalt.
Liniile oblice exprimă dezorientarea şi nesiguranţa, agitaţia şi confruntarea de forţe.
Ele rup echilibrul, care poate fi restabilit prin folosirea altor linii oblice în sens opus.
După grosime liniile pot subţiri şi groase. Expresivitatea sporeşte atunci când nu este
uniformă, adică este modulată, cu diferite îngroşări. Aceasta în raport cu porţiunile subţiri
dă volum şi umbre.
34
Exemple
linii orizontale
 După grosime, liniile pot fi:
 linii modulate – folosite pentru redarea volumului şi a umbrelor
 linii subţiri – sugerează gingăşia, sensibilitatea, fragilitatea
 linii groase – vigurozitate, trăinicie, forţă
Exemple – linii modulate
www.scritub.com
Liniile pot avea numite expresivităţi şi semnificaţii:
-spaţialitate, când sunt mai groase în primul plan
-monotonie, când orizontalele se succed
-dezordine, când sunt utilizate liniile oblice întretăiate şi grupate diferit
-entuziasm şi exuberanţă prin linii spiralate
-mişcare şi dinamism prin linii oblice şi curbe
-moliciune prin linii curbe, line
-echilibru, măreţie, monumentalitate prin linii verticale
Forţa expresiei liniei, ca dealtfel a oricărui element plastic, depinde de relaţiile acesteia
cu alte elemente din cadrul compoziţiei. În acest fel se va urmări necesitatea diversităţii
ordinii, ritmului, mişcării, echilibrului, clarităţii, valorii plastice pe care copilul le înţelege
treptat.
Linia poate fi element de sine stătător (linia în duet continuu) sau linie de contur a
unor forme sau suprafeţe. Poate să exprime mişcare, energie, spaţialitate, să prezinte forme,
să exprime dispoziţii. De asemenea, ea poate "să conducă spre...", să separe, să lege, să
35
conchidă, să fazeze, (să facă legătura) pe direcţii convergente, paralele, întretăiate, cu efecte
impresive.
Linia în diferite ipostaze expresive poate fi redată în spaţiul plastic fie în ansambluri
liniare, folosindu-se monocromia, policromia, contrastele alb-negru.
În funcţie de formă, de sens sau de poziţie, liniile pot avea expresivităţi şi
semnificaţii diferite:
■ linia subţire → gingăşie, feminitate, lumină;
■ linia groasă → forţă, vigoare, umbră;
■ linia continuă → siguranţă, precizie, fermitate;
■ linia întreruptă → indecizie, căutare, nesiguranţă;
■ linia dreaptă → rigoare, logică, raţiune;
■ linia frântă → asprime, vitalitate;
■ linia curbă → emotivitate, sensibilitate, delicateţe;
■ linia orizontală → calm, repaus;
■ linia verticală → aspiraţie, învăţare;
■ linia oblică → echilibru instabil, dezorientare;
Expresivităţile şi semnificaţiile liniilor depind şi de modul în care sunt grupate:

■ linii verticale grupate în intervale egale → echilibru, sensibilitate;
■ linii orizontale grupate în intervale egale →stabilitate, linişte;
■ linii curbe, uşor ondulate → graţie, mişcare lină;
■ linii curbe în spirală → viteză, frământare;
■ linii de aceeaşi grosime → simplitate;
■ linii de grosimi diferite → complexitate;
■ linii paralele (orizontale, verticale, oblice) → ordine, armonie.
■ După forma lor , liniile pot fi drepte, curbe şi frânte.
Folosirea liniilor de un singur tip sau de mai multe tipuri dă un anume ritm
compoziţiei. Oricare ar fi forma, orientarea sau lungimea lor, fiecare capătă expresivitate când
este în raport cu altele pe aceeaşi suprafaţă, într-un ansamblu de linii.
Toate aceste expresivităţi şi semnificaţii rezultă atunci când liniile respective sunt
dominante într-o compoziţie.
Linia poate fi folosită atât ca element constructiv cât şi ca element decorativ.
36
 Linia - ca element constructiv. Conturul obiectului desenat este redat prin
intermediul liniei, construindu-i-se astfel forma. Linia apare şi ca graniţă între două pete de
culoare de intensităţii diferite. Ca element de construcţie, linia poate sugera forma, volumul şi
chiar culoarea. Cel mai des, liniile sunt folosite în ansamblu şi nu ca element singular. Între
linii se pot stabili diferite relaţii: mare-mic, aproape-departe, greu-uşor.
După modelul de organizare a liniilor se pot crea impresiile de ordonat-dezordonat,
static-dinamic.
Exemple
 Linia ca element decorativ. În arta plastică, linia este folosită împreună cu punctul
pentru ornamentare. Ele sunt cele mai vechi elemente de decorare a obiectelor.
În compoziţiile decorative, liniile pot uni, separa sau susţine două elemente decorative,
iar prin modul în care se grupează pot crea diverse armonii lineare. Pentru fondurile
decorative cu aranjament ritmic, compunerea motivelor poate fi din linii de diferite valori,
îmbinări de linii cu diferite elemente geometrice şi combinaţii mixte. Linia şi punctul ca
elemente decorative au şi valenţe expresive care alături de ritm, contrast, mişcare, armonie,
echilibru, constituie mijloace de expresie.
Exemple
37
De asemenea, liniile pot fi folosite în diferite procedee specifice compoziţiei
decorative, repetiţia, alternanţa, simetria, asimetria.
La clasele mici elevii pot realiza exerciţii de utilizare a liniei în ipostaze diferite,
precum şi compoziţii cu subiecte care să-i atragă: exerciţii de utilizare a liniilor de diferite
grosimi, forme şi culori; exerciţii de realizare a liniei în duct continuu, în tehnici diferite (pe
suport umed, cu ceară, cu carioca); exerciţii de obţinere a unor forme cu ajutorul liniei
modulate (gros-subţire).
1. Realizaţi diverse linii respectând clasificările amintite.
2. Redaţi cu ajutorul diferitelor tipuri de linii crengile din coroana unui
copac desfrunzit.
3. Realizaţi un desen cu temă la alegere în cadrul căruia să utilizaţi
modularea liniei.
Să ne reamintim...
Linia, ca element de limbaj plastic, este creată prin deplasarea unui instrument
(creion, pix, peniţă, cărbune, pensulă) pe o suprafaţă.
După formă, aspect şi lungime liniile pot fi: drepte, frânte, întrerupte, curbe,
şerpuite, spiralate, scurte, lungi, în duc continuu, subţiri, groase, modulate.
După poziţia pe o suprafaţă, liniile pot fi: orizontale, verticale, oblice.
După scopul cu care sunt utilizate, liniile pot fi: cu rol de construcţie, cu rol de
expresie, cu rol decorativ.
Liniile pot avea expresivităţi şi semnificaţii: spaţialitate, monotonie,
dezordine, entuziasm, dinamism, moliciune, echilibru, monumentalitate etc.
Expresivitatea liniei este determinată de traiectorie, structură, lungime,
grosime, poziţie, valoare, culoare şi ritm.
Linia are un rol de sine stătător, poate fi subordonată suprafeţei, poate contura
o formă şi poate creea un spaţiu sugestiv încărcat cu semnificaţii prin puterea ei de
expresie.
Poate fi utilizată ca element constructiv sau decorativ. Ca element expresiv,
linia capătă valenţe prin ritm, contrast, mişcare, grosime, armonie.
38
1.4.3. Pata de culoare - element de limbaj plastic
Ca element de limbaj plastic, pata de culoare este urma de culoare aşezată pe un

suport de lucru cu pensula sau prin alte mijloace (scurgere, suprapunere, amprentă,
imprimare, stropire, etc). Ea poate avea forme, mărime, culori, valori şi intensităţi diferite.
Culoarea.
Fenomenul a fost lămurit pentru prima oară, în veacul al XVII-lea, de către învăţatul
englez Isaac Newton (1642-1727) care, lăsând să treacă printr-o prismă de cristal o rază de
lumină, a obţinut cele 7 culori ale curcubeului, dovedind mai întâi că lumina albă este
alcătuită din fascicule colorate şi apoi că fiecare culoare reprezintă un izvor deosebit de
radiaţii.
Câţiva ani mai târziu, Thomas Yong (1773-1829) a făcut un experiment opus celui
efectuat de Newton, prin care a recompus lumina. El a suprapus pe un panou trei raze (orange,
verde, violet) proiectate de "trei lanterne". Din amestecul acestora, prin suprapunere, a rezultat
culoarea albă; deci lumina a fost recompusă.
Culorile pigment sunt obţinute din prafuri de culoare provenită din mineral e sau
substanţe chimice şi pot fi clasificate astfel:
- culori primare
- culori binare de gradul I
- culori binale de gradul II
Culorile primare au cel mai înalt grad de strălucire şi sunt: roşu, galben şi albastru,
ele nu pot fi obţinute din combinaţia altor culori.
Prin amestecul lor în cantităţi şi variante diverse adăugând după caz, alb sau negru se
pot obţine aproape toate culorile din natură. Prin combinarea în cantităţi egale a culorilor
primare rezultă negru.
Din amestecul culorilor primare, două câte două, în părţi egale se obţin culorile
binare de gradul I sau secundare.
39
Culorile secundare au un grad de strălucire mai scăzut decât cele primare. Amestecând
culorile secundare cu o culoare primară vecină se obţin culorile binare de gradul II sau
terţiare, care au un grad de strălucire mai scăzut faţă de cel al culorilor secundare.
O energie specială însufleţeşte culoarea, culoarea fiind chiar energie luminoasă,

ea eliberându-se în adâncul fiinţei noastre, provocând miş carea inferioară, vibraţia,
rezonanţa spirituală. Nu e de mirare că psihologic şi fiziologic culorile se pot modifica.
După impresiile pe care le produc culorile pot fi calde sau reci.
Culorile calde sunt cele care dau senzaţia de bucurie, apropiere, lumin ă, căldură
fiind asociate cu soarele, focul, holdele coapte, plajele însorite. Ele sunt roşu, galben şi
oranj. Cea mai caldă culoare este oranjul deoarece rezultă din amestecul a două culori calde.
Culorile reci (verde, albastru, violet) provoacă impresia de tristeţe, depărtare, umbră,
frig, rece şi sunt asociate morilor, gheţii, zăpezii, apei, mărilor, lacurilor şi râurilor. Cea mai
rece culoare este albastrul, deoarece celelalte două culori, verde şi violet, conţin o cantitate
dintr-o culoare caldă, de exemplu: V = A + G , Vi = A + R.
Dar în profida gusturilor personale, datorate şi ele de cele mai multe ori unei anumite
educaţii sau unei lipse de educaţie estetică, există o armonie coloristică general valabilă
impusă de o lege psihofiziologică şi re îngrădită de aceste "gusturi". Legea se întemeiază
pe acea simetrie a forţelor culorilor ce se alătură, fenomen direct legat de felul cum "văd"
ochii omului culorile.
Dacă facem următoarea încercare: luăm un cerc roşu şi unul verde şi le privim separat,
astupând când unul, când celălalt, după ce privim absolut fix, fără a clipi vreme de 30-50
secunde, doar cercul roşu închizând pe urmă ochii brusc, vom vedea cercul verde. Dacă
repetăm experienţa, dar de data aceasta cu cercul verde, vom vedea cercul roşu.
Experienţa dovedeşte că între roşu şi verde există o relaţie strictă, impusă chiar de
constituţia psiho-fiziologică a mecanismului privirii umane. Verdele, pe fond roşu, pare mai
intens. O astfel de relaţie poartă denumirea de complementaritate şi există şi între galben -
violet, albastru - oranj.
40
Exemple
Urma de culoare obţinută prin aplicarea diferitelor tehnici plastice cu diferite

instrumente este denumită pata de culoare, aceasta fiind un alt element de limbaj plastic.
Forma poate fi determinată de o pată spontană, dirijată sau elaboratã. Pata ca element plastic,
prin modelare sau modulare dă compoziţiei frumuseţe şi expresivitate. Impresioniştii sunt cei
care au folosit pata de culoare în tuşe distincte, fără fuzionare. Pata plastică este plană, dar
prin alăturarea sau întrepătrunderea ei cu alte pete de forme şi mărimi diferite se poate crea
un volum. Pata poate fi cromatică (culorile spectrului) şi acromatică (alb, negru, gri neutru).
Pata cromatică sau acromatică poate fi: pata plată (decorativă), pata picturală (vibrată).
Pata plată – numită şi decorativă – se obţine pe suport uscat, conţinând mai puţină
apă pentru a nu se întinde. Are contururi precise, trasate cu pensula, este uniformă ca
intensitate.
41
Exemplu
Petele plate sub formă regulată sau neregulată pot fi aşezate aglomerat sau aerat
creând diferite ritmuri. Între petele plate se pot stabili contraste de culoare sau de formă. De
asemenea, pata de culoare mai poate fi opacă, transparentă sau translucidă. Aspectul ei
uniform poate sugera linişte, calm, stabilitate.
Exemple
Aşezarea sau alăturarea petelor una lângă cealaltă, o numim juxtapunere. Când
folosim un astfel de procedeu, culorile nu fuzionează între ele şi trebuie să fie transparente.
a) Pata picturală (vibrată) - se obţine prin fluidizare sau prin tuşe.

În comparaţie cu pata plată, pata vibrată apare ca o suprafaţă neuniformă, realizată
prin tuşe, prin vibraţie valorică sau vibraţie coloristică. Petele picturale pot sugera mai bine
42
forma şi volumul unui obiect atunci când tuşele sunt dispuse pe sensul formelor respective:
rotund, drept. Acestea pot exprima mişcare, dinamism, tensiune.
Pata picturală se poate obţine prin urma lăsată de pensulă, prin dirijarea jetului de aer
suflat liber sau prin pai, prin stropirea forţată a culorilor, prin suprapunere sau îndoirea
planşei, prin puncte alăturate, modularea culorii, prin nuanţe, prin monocromie sau „ton în
ton”, prin grizare.
Exemple
Pentru a se realiza un echilibru coloristic este necesar se alterneze petele plate cu

petele picturale. Ochiul nu suportă o culoare densă acoperind suprafeţe mari şi din acest motiv
culoarea respectivă trebuie „accidentată” prin diferite procedee plastice, creându-se o vibraţie.
Nuanţele – sunt culori obţinute din amestecul a două culori vecine în cercul culorilor,
prin dozare diferită. Acestea mai poartă denumirea de tente de o anumită provenienţă
cromatică sau de culori binare de gradul II.
Exemple
43
Griurile colorate se obţin prin amestecarea griului valoric cu puţină culoare, dar şi din
amestecul complementarelor în proporţii diferite.
Griul neutru (perfect) se obţine:
-amestecând culorile primare în cantităţi egale
-amestecând culorile secundare în cantităţi egale
-amestecând culorile complementare astfel: R+ 2VE; G+ VI; A+ 2O
Tonul. Monocromia – se obţine din amestecul unei culori cu nonculorile (alb şi negru)
în cantităţi diferite. Realizând o pictură în tonurile unei culori obţinem o pictură monocro mă.
Ton în ton - ruperea tonului – se realizează adăugând tonului o altă culoare sau o
tentă de culoare. Rupem, în felul acesta, luminozitatea, adăugând intensitate cromatică.
Exemple
ruperea tonului monocromie
Subiectele pe care le putem aborda la tema plastică – pata, sunt:

 Cercul lui Paul Klee
 Lan de floarea-soarelui
 Covor de frunze, toamna
 Rondul cu flori
 Câmp cu maci
 Coşul cu fructe
 Nori pe cer
Realizaţi unul, la alegere.
44
Să ne reamintim...
Ca element al limbajului plastic, pata este urma de culoare aşezată pe un
suport de lucru cu instrumente specifice domeniului plastic. Ea poate fi obţinută cu
pensula, prin imprimare, prin stropire, presare etc.
Pata poate fi cromatică sau acromatică.
Pata cromatică sau acromatică, la rândul ei, poate fi plată (decorativă) sau
picturală (vibrată).
Culorile principale sunt: roşu, albastru şi galben; cele secundare sunt: verde,
portocaliu şi violet.
Culorile calde – roşu, galben, portocaliu.
Culorile reci – albastru, verde, violet.
Nonculorile sunt albul şi negrul.
Prin amestecul fizic al culorilor şi nonculorilor se obţin nuanţe, tonuri ,
griuri.
1.4.4. Forma - element de limbaj plastic
Formele create de natură sunt forme naturale sau materiale. Formele create de artist în
procesul creaţiei, prin diferite procedee, cu ajutorul liniei, punctului şi culorii sunt denumite
forme plastice. Forma plastică poate fi conturul unui corp, silueta, chipul unei făpturi,
reprezintă aspectul exterior, înfăţişarea sub care se prezintă orice lucru din natură. Forma
reprezintã aspectul vizual exterior, înfăţişarea lucrurilor, fiinţelor şi fenomenelor din natură.
Forma este determinată de raporturile dintre diferitele ei dimensiuni şi spaţiul în care se
încadrează.
Forma plastică are două ipostaze: forma plană şi forma spaţială. Forma plană este
imaginea conţinută într-o suprafaţă plană şi are două dimensiuni: lungime şi lăţime. Este
reprezentată pe o suprafaţă plană (hârtie, carton, lemn, sticlă, pânză etc.). Forma spaţială are
trei dimensiuni: lungime, lăţime, înălţime. Acestea se pot obţine în sculptură, modelaj,
ceramică, etc.
Forma plasticã şi culoarea sunt elemente care, de-a lungul istoriei, fac deosebirea între
formele plastice ale comunei primitive, ale Egiptului sau ale Renaşterii de cele ale
Cubismului, ale Barocului sau ale Impresionismului.
45
Forma plastică se prezintă sub două aspecte:
1. Forma în plan – care alcătuieşte pata.

2. Forma în spaţiu – care determină volumul.
Din punct de vedere artistic, forma poate fi: spontană şi elaborată.
Formele spontane sunt obţinute fără a fi căutate. Simpla presare a unor pete de
culoare umedă cu o foaie de hârtie mototolită, realizează forme diferite care apar spontan.
Acestea pot fi interpretate, căutându-se analogii cu lumea materială.
Formele spontane pot fi realizate prin diferite modalităţi:
 presarea petelor de culoare fluidizată, cuprinse în mijlocul unei hârtii, care apoi a fost
împăturită şi presată;
 prin suflarea liberă sau cu paiul în diferite sensuri a unor pete de culoare fluidizată;
 prin stropire forţată pe fond ud sau uscat ;
 prin estomparea cu hârtie mototolită a unei suprafeţe acoperită cu un fond de culoare;
 folosirea unui fir îmbibat cu culoare, presat între două foi;
 decolorări spontane cu pic;
 ştersături în petele cromatice.
Exemple
46
Exerciţiile-joc de realizare a diferitelor forme spontane, urmate de prelucrări ale
formelor astfel obţinute contribuie la dezvoltarea imaginaţiei, a fanteziei/logicii asociative, a
simţului plastic, al expresivităţii. Efectele deosebite se obţin prin combinarea mai multor
tehnici de realizare a formelor spontane.
Forma elaborată - are puterea de a comunica idei, sentimente, semnificaţii. Aceasta
foloseşte linia şi punctul pentru conturarea imaginii, petele de culoare uscate care prin
alăturare formează graniţe şi nu fuzionează. Sunt forme obţinute voit, gândite, căutate.
Expresivitatea formei elaborate poate fi obţinută prin transfigurarea şi metamorfozarea
formei observată în natură.
Procedee de obţinere a formelor elaborate şi spontane.

Formele elaborate se pot obţine prin următoarele procedee:
1. Foaia de hârtie, a fost mai întâi colorată cu un albastru transparent, diferit valorat. El
sugerează spaţiul ceresc. Peste acest fond se desenează, în culori de contrast direct cu pensula,
nişte forme elaborate reprezentând corpuri imaginare ce sugerează o stare de agresivitate .
Lucrarea se poate intitula Luptă în spaţiu. De asemenea se poate realiza lucrarea Câmp cu
flori, pe un fundal verde reprezentând câmpul.
2. Metoda ştraifurilor care constă în tăierea unui ştraif din hârtie cu foarfecele. Acesta poate fi
drept sau cu orice alt profil. Ştraiful se aşează pe foaia de hârtie-suport şi se fixează bine cu
degetele. De pe ştraif se întinde cu pensula culoarea sau se desenează cu creionul sau carioca.
Apoi ştraiful se mută de atâtea ori cât este necesar pentru a acoperi o suprafaţă.
Formele spontane se pot obţine prin următoarele procedee:
- - pe suprafaţa unei foi de hârtie bine umezite se desenează cu pensula înmuiată în culoare, linii
şi puncte de diverse mărimi şi mişcări; prin fluidizarea lor la margine iau naştere diverse
forme spontane;
- pe foaia de hârtie se aşează o cantitate mică de culoare fluidizată; prin balansarea hârtiei sau
suflarea prin pai, culoarea se răspândeşte dirijat pe support; apar nişte pete de culoare, care
prin forma lor pot sugera ceva imaginar; fantezia copiilor a creat o formă nouă;
- în interiorul unei foi îndoite se introduc pete de culoare uşor fluidizată; se presează culoarea
prin apăsarea cu podul palmei ori cu o cârpă; când foaia se dezdoaie, apar pe suprafaţa ei nişte
forme spontane dispuse simetric pe cele două jumătăţi de hârtie;
- pe un suport lucios (sticlă, faianţă, plastic) se aşează câteva pete de culoare; peste ele se
aşează o foaie de hârtie şi se presează cum s-a procedat la hârtia îndoită; spre deosebire însă
47
de acel exerciţiu, acum se va obţine pe suprafaţa lucioasă o singură formă spontană şi două
simetrice, asemănătoare;
- „tehnica firului de aţă”; se colorează cu diferite culori sau doar într-o singură culoare diferite
porţiuni de fir dintr-o bucată; firul se lasă să cadă pe hârtia care apoi se îndoaie, se presează
uşor şi în final firul se va trage afară de capătul rămas necolorat;
- pe un suport umed şi colorat, prin tamponarea cu o sugativă sau şerveţel se vor obţine forme
spontane asemănătoare norilor, difuze;
- metoda amprentelor, dactilo-pictura, sau a ştampilării cu ştampile confecţionate din cartofi,
dopuri de plută, felurite ţesături sau hârtie mototolită sau chiar ştampile naturale (frunze,
flori);
- stropirea foii cu pensula înmuiată în culoare/non-culoare; cu periuţa de dintă se pot realiza
lucrări cu forme dirijate;
- metoda scurgerii culorii pe o suprafaţă înclinată.
Alte modalităţi de creare a formelor plane ar fi următoarele:

- decuparea şi tăierea dintr-o formă geometrică, a altor forme mai mici, şi ataşarea lor într-un
mod original pentru obţinerea unor alte forme. De exemplu, dintr-un pătrat s-au scos patru
triunghiuri şi s-au aşezat cuplat – simetric, în exteriorul acestuia.
- metoda inversării . Se foloseşte o foaie de hârtie colorată pe ambele părţi. Din ea se
decupează, pe una din jumătăţi, o formă oarecare. Cele două forme obţinute se lipesc pe un
suport colorat în contrast. Partea rămasă după decupare se lipeşte pe stânga, iar partea
decupată se lipeşte în dreapta. Se naşte o formă nouă, simetrică.
- transformarea unei forme prin decupare, apărând astfel forme noi, inedite ce pot da naştere
la expresivităţi diferite.
Atât formele elaborate cât şi cele spontane, În momentul creării, dau naştere la rândul
lor unor ritmuri . Nu există operă de artă plastică de valoare sau mini-operă de artă a unui
copil care să nu aibă ritm în structura ei interioară, în felul în care sunt dispuse formele. Există
ritm al elementelor de limbaj plastic, precum şi ritm al mijloacelor de expresie, căci
suprafeţele plane şi volumele artistice plastice sunt organizate cu ritmuri de forme şi culori.
48
Exemple
PICTORI ŞI PICTURI CELEBRE
Peisaj de pădure, Grigorescu Fetiţa cu basma roşie, Luchian
Trei Floarea-soarelui, Van Gogh Floarea-soarelui, Van Gogh
Livada cu măslini, Van Gogh
49
„Câmpul cu maci”, Monet „Nuferi”, Monet
„Mâna cu buchet”, Picasso “Femeia floare”, Picasso
1. Alcătuiţi o planşă cu forme spontane.

2. Alcătuiţi o planşă cu forme elaborate.
Să ne reamintim...
Formele întâlnite în natură sunt forme naturale, iar cele create de artist prin
diverse procedee şi tehnici, utilizând elementele de limbaj plastic, sunt forme
plastice.
Forma plastică are două ipostaze: forma plană, forma spaţială.
Forma plană este imaginea conţinută într-o suprafaţă plană şi are două
dimensiuni: lungime şi lăţime.
50
Forma spaţială are trei dimensiuni: lungime, lăţime, înălţime. Acestea se pot
obţine în sculptură, modelaj, ceramică, etc.
Forma plasticã şi culoarea sunt elemente care, de-a lungul istoriei, fac
deosebirea între formele plastice ale comunei primitive, ale Egiptului sau ale
Renaşterii de cele ale Cubismului, ale Barocului sau ale Impresionismului.
- forma în plan – care determină pata;
- forma în spaţiu – care determină volumul.
Forma plană este bidimensională şi poate fi reprezentată pe o suprafaţă plană
(hârtie, pânză, carton, sticlă). Forma spaţială este tridimensională.
1.5. Rezumat
Din punct de vedere plastic, punctul este o formă plană sau spaţială ale cărei
dimensiuni sunt reduse în raport cu suprafaţa sau spaţiul în care se află.
- distanţă (mai aglomerate sau mai dispersate);
Punctul ca element de limbaj în cadrul unei compoziţii poate avea două
dimensiuni: înălţimea şi lăţimea.
Punctul nu trebuie înţeles numai ca o formă precis delimitată, ci şi ca mici
zone luminoase-întunecoase, cu contururi difuze.
Rolul punctului plastic într-o compoziţie poate fi: de construcţie a formei, de
expresie, de decorare (desenează, ornamentează).
Linia, ca element de limbaj plastic, este creată prin deplasarea unui instrument
(creion, pix, peniţă, cărbune, pensulă) pe o suprafaţă.
51
După formă, aspect şi lungime liniile pot fi: drepte, frânte, întrerupte, curbe,
şerpuite, spiralate, scurte, lungi, în duct continuu, subţiri, groase, modulate.
După poziţia pe o suprafaţă, liniile pot fi: orizontale, verticale, oblice.
După scopul cu care sunt utilizate, liniile pot fi: cu rol de construcţie, cu rol de
expresie, cu rol decorativ.
Liniile pot avea expresivităţi şi semnificaţii: spaţialitate, monotonie,
dezordine, entuziasm, dinamism, moliciune, echilibru, monumentalitate etc.
Expresivitatea liniei este determinată de traiectorie, structură, lungime,
grosime, poziţie, valoare, culoare şi ritm.
Linia are un rol de sine stătător, poate fi subordonată suprafeţei, poate contura
o formă şi poate creea un spaţiu sugestiv încărcat cu semnificaţii prin puterea ei de
expresie.
Poate fi utilizată ca element constructiv sau decorativ. Ca element expresiv,
linia capătă valenţe prin ritm, contrast, mişcare, grosime, armonie.
Ca element al limbajului plastic, pata este urma de culoare aşezată pe un
suport de lucru cu instrumente specifice domeniului plastic. Ea poate fi obţinută cu
pensula, prin imprimare, prin stropire, presare etc.
Pata poate fi cromatică sau acromatică.
Pata cromatică sau acromatică, la rândul ei, poate fi plată (decorativă) sau
picturală (vibrată).
Culorile principale sunt: roşu, albastru şi galben; cele secundare sunt: verde,
portocaliu şi violet.
Culorile calde – roşu, galben, portocaliu.
Culorile reci – albastru, verde, violet.
Nonculorile sunt albul şi negrul.
Prin amestecul fizic al culorilor şi nonculorilor se obţin nuanţe, tonuri, griuri.
Formele întâlnite în natură sunt forme naturale, iar cele create de artist prin
diverse procedee şi tehnici, utilizând elementele de limbaj plastic, sunt forme
plastice.
Forma plastică are două ipostaze: forma plană, forma spaţială.
Forma plană este imaginea conţinută într-o suprafaţă plană şi are două
dimensiuni: lungime şi lăţime.
52
Forma spaţială are trei dimensiuni: lungime, lăţime, înălţime. Acestea se pot
obţine în sculptură, modelaj, ceramică, etc.
- forma în plan – care determină pata;
- forma în spaţiu – care determină volumul.
1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

1. Evidenţiaţi rolul punctului plastic într-o compoziţie.
2. Obţineţi expresivităţi plastice prin trasarea diferitelor linii (poziţii,
grosimi etc.).
3. Desenaţi o formă elaborată.
4. Realizaţi o planşă cu forme geometrice, relizând un contrast cald-rece.
53
Unitatea de învăţare M1 U.2. Compoziţie
Cuprins
Unitatea de învăţare I.2. – Compoziţie .............................................................................. 54
M1 U.2.1. 2.1. – Introducere .................................................................................... 54
M1 U.2.2. 2.2. – Competenţele unităţii de învăţare ................................................. 55
M1 U.2.3. 2.3. – Perspectiva, linia de orizont şi punctele de fugă ........................... 55
M1 U.2.4. 2.4. – Compoziţia plastică ....................................................................... 57
M1 U.2.5. 2.5. – Compoziţia decorativă .................................................................. 61
M1 U.2.6. 2.6. – Rezumat ......................................................................................... 63
M1 U.2.7. 2.7. Test de autoevaluare ........................................................................ 64
2.1. Introducere
Activităţile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vieţii

psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, voliţ ionale şi
motivaţionale.
Educaţia artistico-plastică iniţiază elevii în utilizarea unui limbaj specific
pentru a le dezvolta sensibilitatea şi a le da posibilitatea de exprimare, de
transmitere şi receptare conştientizată a unor conţinuturi emoţionale cu ajutorul
desenului, picturii şi modelajului.
Învăţând limbajul plastic, cunoscând formele de comunicare şi de expresie
plastică, elevul devine capabil să descifreze mesajul operei de artă, să se exprime
cu ajutorul mijloacelor specifice a acestui gen de creaţie, devenind creator plastic.
Pentru aceasta este necesar ca fiecare institutor să depună pasiune, dăruire şi
muncă, să devină creator de tehnici şi tehnologii didactice , să se aplece
permanent asupra literaturii de specialitate pentru a găsi metodele, m ijloacele şi
materialele necesare activităţii de educaţie plastică a elevului.
54
- să recunoască în lucrări de artă diferite tipuri de compoziţii plastice;
- să analizeze compoziţii plastice punând în evidenţă: schema compoziţională,
centrul de interes, ritmul, unitatea şi echilibrul compoziţiei, precum şi procedeele
de realizare a armoniei cromatice;
- să utilizeze principiile de organizare a compoziţiei decorative;
- să organizeze practic compoziţii plastice, statice sau dinamice cu subiecte
adecvate;
- să organizeze practic un proiect decorativ.
Durata medie de parcurgere a celei de a doua unitate de învăţare este de 2-3

ore.
2.3. Perspectiva, linia de orizont şi punctele de fugă
Fiecare din mijloacele plastice concură pentru a crea spaţialitatea imaginară,

evidenţiindu-se chiar şi accentul pus pe unele forme mai mult decât pe celelalte pentru a
sugera o diferenţă de plasare a lor în spaţiu.
Perspectiva poate fi redată prin jocuri de forme, ca de exemplu „mijlocul artistic al
culiselor”, adică plasarea pe laturi a unor forme întunecate, care dau impresia că ceea ce se
petrece între ele se află mult mai departe. Altă variantă ar fi cea peisagistică, pe trei fundaluri,
fâşii orizontale.
Se observă în anumite compoziţii că linii şi suprafeţe, care în realitate sunt egale
(distanţa dintre marginile şoselei, muchiile laterale ale clădirilor, suprafeţele uşilor) par să se
micşoreze pe măsură ce se îndepărtează de privitor. Aceste deformări aparente se supun unor
legi extrem de precise, asemănătoare legilor matematicii.
În limbajul plastic totul se învârte în jurul perspectivei. Aceasta ne explică legile după
care corpurile îşi modifică aparent înfăţişarea (forma, culoarea, mărimea) datorită distanţei şi
poziţiei din care sunt privite, precum şi procedeele grafice şi metodele care fac posibilă
reprezentarea pe o suprafaţă plană, pentru redarea unor forme bidimensionale a corpurilor cu
55
trei dimensiuni (lungime, lăţime, profunzime). Redarea în perspectivă a unui obiect înseamnă
reprezentarea grafică a acestuia pe o suprafaţă plană, aşa cum îl percepem de la o anumită
distanţă şi dintr-o anumită poziţie. Se poate vorbi despre forma aparentă în opoziţie cu forma
reală. De exemplu obiectele cu aceeaşi mărime situate la distanţe diferite sau egale, dar
amplasat faţă de nivelul ochilor noştri în poziţii distincte vor avea aparent forme diferite.
În perspectivă linia de orizont este o linie imaginară, situată la nivelul ochilor. Un
obiect desenat în perspectivă are muchiile laterale (paralele în realitate) congruente undeva
într-un punct. Prin prelungire ele vor determina nişte puncte imaginare pe linia orizontului
numite puncte de fugă. Dacă acestea sunt prea aproape, forma obiectului devine deformată
exagerat.
În perspectivă se modifică volumele, dar şi contururile devin neclare, se estompează,
totul căpătând o nuanţă albăstruie datorită atmosferei ce se interpune.
Pentru înţelegerea perspectivei, un desen în care sunt redate nişte şine de tren devine
un foarte bun exemplu. Se observă cum unghiul dintre cele două şine paralele în realitate, dar
congruente în aparenţă, se măreşte vizibil spre faţă. E ceea ce se numeşte gradare transversală.
Pentru redarea celei de-a treia dimensiuni (înălţimea) se trasează verticale pe planul şinelor, la
fiecare traversă şi pe margine, astfel încât se poate desena copaci, de la mare la mic, conform
regulilor perspectivei. Dreptunghiul negru din capătul şinelor este locomotiva care în
comparaţie cu celelalte elemente ale compoziţiei reprezintă un punct, punctul de fugă, dar
redă şi înălţimea.
Extinderea sau îngrădirea orizontului se face prin plasarea liniei de orizont (pe
orizontală) mai sus sau mai jos în compoziţie.
56
2.4. Compoziţia plastică
A alcătui o compoziţie plastică înseamnă a organiza elementele de limbaj plastic într-
un ansamblu omogen, echilibrat, unitar, capabil să transmită privitorului emoţia şi mesajul
autorului.
Organizarea elementelor de limbaj plastic (punctul, linia, forma, pata, culoarea) şi
valorificarea mijloacelor de expresie specifice (ritmul, armonia, centrul de interes, paginaţia,
proporţia etc.) duc la obţinerea unor forme total diferite, deoarece în această acţiune
interacţionează mai mulţi factori:
 intelectuali (inteligenţă, reprezentare spaţială, studiu în domeniu,
experienţă etc.);
 nonintelectuali (sensibilitate, temperament, afectivitate etc.);
 motivaţionali (plăcerea de a picta, dorinţa de a descoperi, satisfacţia în
lucrul făcut etc.);
 de mediu (mediul familial, personalitatea educatorului, forma de
învăţământ etc.).
Compoziţia plastică (forma totală) este spaţiul plastic creat pe o suprafaţă ca un tot
unitar după principii compoziţionale care stabilesc legătura dintre conţinut şi formă.
Forma de ansamblu este obţinută prin structurarea suprafeţei după scheme
compoziţionale, obţinându-se astfel diferite feluri de compoziţii (în friză, verticală, orizontală,
oblică, triunghi, pătrat, dreptunghi, circulară, spirală, radială etc.).
Aceste scheme compoziţionale dau compoziţiei plastice anumite semnificaţii:
 orizontalele – linişte, stabilitate;
 verticalele – măreţie, monumentalitate;
 diagonalele – dinamism;
 triunghiul – echilibru;
 dreptunghiul şi pătratul – stabilitate maximă.
Organizarea compoziţională presupune unitate în varietate şi varietate în unitate,
deoarece varietatea obţinută prin diversitatea elementelor de limbaj plastic şi a schemelor
compoziţionale stârneşte interesul receptorului de artă.
În funcţie de schema de organizare se obţin compoziţii închise şi deschise cu efecte
statice sau dinamice.
Compoziţia închisă sugerează că acţiunea se desfăşoară în interiorul spaţiului plastic
având un singur centru de interes. În acest caz elementele de limbaj plastic sunt ordonate pe
scheme în formă de pătrat, triunghi etc.
57
Exemple
În compoziţia închisă, toate elementele compoziţionale înconjoară zona
centrală, o închid.
Compoziţia nefigurativă de mai jos porneşte de la o structură formată
dintr-un element central, un romb uşor deformat, orientat în diagonală, acesta
fiind centrul de interes al imaginii. Sublinierea formei prin grafismele cu negru îi
accentueazăînchiderea.
Este o formă romboidală închisă, ceea ce accentuează caracterul de

compoziţie închisă. În acelaşi timp, este şi compoziţie dinamică.
De asemenea, culoarea este esenţială în stabilirea centrului de interes.
Roşul este susţinut de fundalul verde,cele două culori aflându-se în contrast
complementar, şi se pun în valoare una pe cealaltă.
Compoziţia închisă nu este întotdeauna şi statică. În exemplul aratat,
este vorba despre o compoziţie dinamică, deoarece liniile principale sunt
diagonale, curbe. Tuşele în spirală, zigzag creează şi ele dinamism.
Nu confundaţi niciodată forma închisă (cerc, pătrat etc) şi compoziţia
închisă, care poate include forme închise, orientate spre un centru de interes,
organizate într-un tot unitar.
Compoziţia închisă este organizată astfel încât toate elementele
tabloului (linii, puncte, forme, culori, personaje) se orientează spre interiorul
cadrului acestuia. Toată acţiunea, elementele de limbaj şi mijloacele de
expresie se desfăşoară în interiorul tabloului. Toate elementele se îndreaptă
spre acelaşi centru de interes, spre un scop comun. Poate fi o compoziţie cu o
simetrie relativă. Simetria accentuează caracterul de compoziţie închisă.
58
Naşterea Venerei de Sandro Boticelli : Compoziţie închisă, dinamică
În compoziţia închisă, toate elementele compoziţionale înconjoară zona

centrală, o închid. Sandro Boticelli creează expresivitatea cu valoare simbolică a
compoziţiei închise. Centrul de interes este nudul feminin din zona centrală.
Compoziţia deschisă sugerează că acţiunea se continuă în afara spaţiului plastic

având unul sau mai multe centre de interes.
Exemple
Nicolae Cărbunaru, Compoziţie
Centrul de interes este zona din lucrare către care se îndreaptă privirea şi se obţine prin:
 aglomerare de detalii;
 contraste de valoare şi culoare;
 sensul direcţional al elementelor.
59
Caracterul static sau dinamic, liniile de forţă, centrul de interes, cromatica, ritmul ca şi
orice alt mijloc de expresie plastică sunt subordonate structurii compoziţionale de bază.
În ordonarea elementelor compoziţiei trebuie să se urmărească ritmul plastic, întrucât
prin el se structurează dinamismul lucrării.
Ritmul plastic se obţine prin succesiunea gândită, intenţională a elementelor de limbaj.
Expresivitatea ritmului plastic constă în modalitatea de ordonare a elementelor şi, cu câ t
aceasta este mai interesantă, cu atât compoziţia este mai expresivă.
Compoziţia statică se realizează prin organizarea elementelor plastice într-un
echilibru stabil, elementele componente înscriindu-se într-o structură compoziţională stabilă
(pătrat, dreptunghi, triunghi).
Exemple
Compoziţia dinamică se realizează prin organizarea elementelor plastice într-un

echilibru instabil prin folosirea schemelor compoziţionale bazate pe oblice, spirale ce dau
ansamblului configuraţia de dinamism, mişcare.
60
Exemple
(Gabriel Şerban, Studiu)

Forma totală constituită din înglobarea tuturor relaţiilor dintre conţinut şi formă se
realizează într-un proces complex de creaţie în care echilibrul, armonia şi originalitatea sunt
determinante în situarea lucrării pe scara valorilor autentice.
2.5. Compoziţia decorativă

Compoziţia decorativă se deosebeşte de compoziţia plastică prin modul de organizare .
Arta decorativă presupune ornamentarea unor suprafeţe sau obiecte cu ajutorul unor motive
decorative, a unor elemente din natură, stilizate sau a unor elemente geometrice.
Stilizarea este procedeul prin care se simplifică formele din natură, păstrând caracterul
ei esenţial. Elementul obţinut în urma stilizării se numeşte motiv decorativ.
Arta decorativă se realizează în tehnici diferite: lemn, marmură, piatră, cusături,
ţesături, vitraliu, mozaic, metale preţioase etc.
Repetiţia este un procedeu de ornamentare care constă în repetarea unui element de
limbaj plastic (punct, linie, formă) sau a unui motiv decorativ obţinut prin stilizare.
Alternanţa este o succesiune de cel puţin două elemente. Alternanţa poate fi de
culoare, de motiv sau de poziţie.
Simetria presupune existenţa unei axe ce are de o parte şi de alta aceleaşi motive
decorative sau elemente plastice. Ea reprezintă ordine şi armonie în organizarea unei
61
compoziţii. Axa poate fi orizontală, verticală sau oblică. Formele compoziţionale folosite în
arta decorativă sunt: friza, chenarul, jocul de fond etc.
Friza este compoziţia în formă de bandă în care se ordonează elementele plastice sau
motivele după principiile artei decorative.
Chenarul este o bandă decorativă ce decorează o suprafaţă de jur împrejur.
Jocul de fond se organizează pe bază de reţea geometrică sau liber pe toată suprafaţa
de lucru. Liniile reţelei geometrice nu întotdeauna sunt vizibile, ele au rolul de a ordona ritmul
distribuirii motivelor.
Tipurile de scheme compoziţionale:
 compoziţia pe registre orizontale sau verticale

 compoziţia pe diagonală sau dublă diagonală
 compoziţia în triunghi
 compoziţia piramidală
 compoziţia circulară
 compoziţia eliptică
 compoziţia în spirală
Exemple
Compoziţie triunghi – (Roşu Alexandru Andrei)
62
1. Exerciţii de obţinere a petelor plate.
2. Exerciţii de realizare a unor motive decorative pe bază de puncte şi
linii.
3. Exerciţii de realizare a unor motive decorative pe bază de figuri
geometrice.
4. Realizarea unei frize decorative cu figuri geometrice utilizând
alternanţa de culoare, mărime sau formă.
5. Joc de fond cu reţea în formă de pătrate şi motive stilizate inspirate
din natură (frunze, flori, fluturi etc).
Să ne reamintim...
Compoziţiile, după axe, sunt: deschise, închise, dinamice, statice.

2.6. Rezumat
Compoziţia constă în modalitatea de organizare a elementelor de limbaj
plastic într-un ansamblu omogen, echilibrat, unitar, capabil să transmită privitorului
emoţia şi mesajul autorului.
Organizarea elementelor de limbaj plastic (punctul, linia, forma, pata,
culoarea) şi valorificarea mijloacelor de expresie specifice (ritmul, armonia, centrul
de interes, paginaţia, proporţia etc.) duc la obţinerea unor forme total diferite.
Forma de ansamblu este obţinută prin structurarea suprafeţei după scheme
63
compoziţionale, obţinându-se astfel diferite feluri de compoziţii (în friză, verticală,
orizontală, oblică, triunghi, pătrat, dreptunghi, circulară, spirală, radială etc.).
Aceste scheme compoziţionale dau compoziţiei plastice anumite semnificaţii:
 orizontalele – linişte, stabilitate;
 verticalele – măreţie, monumentalitate;
 diagonalele – dinamism;
 triunghiul – echilibru;
 dreptunghiul şi pătratul – stabilitate maximă.

2.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Realizaţi schiţa unei compoziţii plastice închise.
64
Unitatea de învăţare M1 U.3. Metodica predării educaţiei plastice
Cuprins
Unitatea de învăţare 3. – Metodica predării educaţiei plastice ...................................... 65
MI U.3.1. Introducere ................................................................................................ 65
M1 U.3.2. Competenţele unităţii de învăţare .............................................................. 66
M1 U.3.3. Programele şcolare .................................................................................... 66
M1 U.3.4. Planificarea calendaristică ........................................................................ 67
M1 U.3.5. Planificarea unităţilor de învăţare ............................................................ 68
M1 U.3.6. Proiectul de lecţie ...................................................................................... 71
M1 U.3.7. Rezumat ..................................................................................................... 75
M1 U.3.8. Test de evaluare/autoevaluare ................................................................... 75
Tema de control 1 ............................................................................................................... 76
3.1. Introducere
Educaţia estetică vizează educaţia pentru şi prin frumos. Întrucât esteticul
se realizează printr-un şir de categorii estetice (sublimul, frumosul, tragicul,
comicul, etc.), educatia estetica devine o pregatire pentru si prin aceste valori.
Educatia estetica este un proces pedagogic complex prin care se urmareste
dezvoltarea simtului pentru frumos, receptivitatea acestuia, asa numitul “gust
estetic” sau capacitatea de a deosebi adevarata frumusete de falsa frumusete,
judecata estetica, emotia estetica si dispozitia de integrare creatoare a frumosului
în viata cotidiana.
Astfel, educaţia artistică devine un proces complex de initiere si formare în
vederea întelegerii creatoare a artelor si de influenta a artei asupra formarii
constiintei umane. Educatia artistica în scolala presupune, în primul rând, o
sensibilizare estetica a celor educati si conducerea lor spre întelegerea, aprecierea
si asimilarea creatoare a artelor si a teoriilor despre arta printr-un proces continuu
si sistematic. Acest proces determina si o valorificare a potentialului formativ al
valorilor materiale si spirituale ale societatii. Posibilitatea înrâuririi spiritului prin
arta fiind asigurata de faptul ca emotia estetica constituie o angajare integrala a
65
personalitatii ca raspuns la sistemul de valori existent în opera perceputa.
Finalitatea educaţiei artistice devenind o formare a priceperilor (capacitatilor) de
receptare, de integrare si de creatie a structurilor expresive autentice.

 să identifice documentele curriculare;
 să realizeze o planificare calendaristică;
 să proiecteze o unitate de învăţare,
 să elaboreze obiective operaţionale pentru o anumită temă plastică cu un
subiect adecvat;
 să realizeze strategia pentu o secvenţă didactică;
 să elaboreze proiectul didactic pentru o lecţie de educaţie plastică.
3.3. Programele şcolare

Curriculumul naţional are ca elemente centrale programele şcolare şi activit atea de
proiectare cu toate componentele ei.
Programele şcolare au în atenţie ideea de programare a traseului elevului propus la
nivel naţional. Sunt centrate pe obiective şi au în vedere rolul reglator al achiziţiilor elevilor în
plan formativ.
Programele şcolare la educaţie plastică pentru clasele I-IV propun:
 obiective cu un grad ridicat de generalitate şi sunt denumite obiective cadru;
 obiective de referinţă, care specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi
urmăresc progresul elevilor la sfârşitul fiecărui an de studiu;
 activităţi de învăţare propuse ca exemple de modalităţi de organizare a lcţiei de
educaţie plastică;
 conţinuturile sau mijloacele prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru
şi de referinţă propuse.
66
Conceptual, programele şcolare actuale pun accent pe o gândire specifică fiecărui
obiect de studiu, pe caracterul formativ al învăţării prin învăţarea centrată pe elev.
La educaţie plastică programele şcolare urmăresc dezvoltarea capacităţii de exprimare
plastică utilizând materialele şi instrumentele specifice, dezvoltarea sensibilităţii şi
imaginaţiei creatoare, cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic, formarea unor
judecăţi de valoare artistică, etc.
3.4. Planificarea calendaristică

Planificarea calendaristică este un document elaborat de învăţător în care se
urmăreşte: concordanţa dintre obiectivele de referinţă şi conţinuturile propuse, structura
unităţilor de învăţare, succesiunea logică a temelor plastice şi alocarea timpului necesar pentru
fiecare unitate de învăţare.
Structura planificării calendaristice:
Unităţi de învăţare (teme plastice) Obiective de referinţă Conţinuturi Nr. de ore Săptămâna (data) Obs.
Planificarea calendaristică anuală trebuie să acopere integral programa şcolară.

Unităţile de învăţare sunt teme plastice stabilite de învăţător, raportate la
particularităţile de vârstă, la obiectivele de referinţă şi la conţinuturile din programă.
Obiectivele de referinţă sunt cele prevăzute de programă şi se notează cu numerele
corespunzătoare programei (1.1.; 1.2. etc.).
Conţinuturile sunt selectate din cele propuse de programă racordate la unitatea de
învăţare (tema plastică). Exemplu: unitatea de învăţare „Amestecuri fizice dintre culori şi
nonculori”; conţinuturi: nuanţe calde, nuanţe reci, tonuri calde, tonuri reci, tonuri închise,
tonuri deschise.
Numărul de ore alocate se stabileşte de către învăţător în funcţie de mai mulţi factori:
experienţa învăţătorului, nivelul de achiziţii ale elevilor, materialele de lucru ale elevi lor,
materialul demonstrativ, atracţia elevilor faţă de o temă plastică sau o tehnică de lucru etc.
Planificarea calendaristică la educaţie plastică are valoare orientativă în ceea ce
priveşte numărul de ore şi ordinea conţinuturilor.
În elaborarea planificărilor calendaristice este necesară stabilirea succesiunii
conţinuturilor şi corelarea fiecărui conţinut cu obiectivele de referinţă vizate de programele
şcolare.
67
Exemple de planificări calendaristice:
Clasa a II-a
Nr. Unităţi de învăţare Obiective Conţinuturi Nr. Săptămâna Obs.
crt. de ore (data)
referinţă
.......................... .....................................
.......................... .....................................
Amestecuri dintre 2.2. Nuanţe de culori calde 6 7-12
culori şi nonculori 2.3. Nuanţe de culori reci
2.4. Tonuri calde
Tonuri reci
.......................... ....................................
.......................... .....................................
Clasa a III-a
crt. de ore (data)
referinţă
.......................... .....................................
.......................... .....................................
Pata picturală 3.1. Pata picturală obţinută 5 21-26
prin nuanţare
.......................... 3.2. Pata picturală obţinută
.......................... prin fuzionare
3.3. Pata picturală obţinută
prin metoda „ton în ton”
....................................
Clasa a IV-a
crt. de ore (data)
referinţă
.......................... ....................................
.......................... ....................................
Punctul plastic 3.1. Punctul cu rol de 6 11-16
construcţie
3.2. Punctul cu rol decorativ
.......................... ....................................
.......................... ....................................
Identificaţi elementele esenţiale ale unei planificări calendaristice (analiză de

conţinut pe o planificare calendaristică - ANEXE).
3.5. Proiectarea unităţilor de învăţare

Învăţătorul îşi proiectează unităţile de învăţare (temele plastice) pe parcursul unui an
şcolar într-o succesiune logică cu următoarea structură:
Conţinuturi Ob. de referinţă Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
68
Conţinuturile se pot detalia pentru a parcurge o temă plastică în etapa de la simplu la
complex. Conţinuturile sunt tot teme plastice de o întindere mai mică, ce aj ută la rezolvarea
unei probleme plastice cu un caracter mai general.
Obiectivele de referinţă se marchează cu numere ce corespund obiectivelor de
referinţă din programa şcolară.
Activităţi de învăţare pot fi cele din programa şcolară, completate, modificate sau n
înlocuite cu altele în funcţie de priceperea elevilor clasei şi de creativitatea învăţătoarei.
Resursele se referă la: forma de organizare a activităţii, materialele utilizate, timpul
alocat, locul unde se desfăşoară activitatea plastică (clasă, atelier, în aer liber, muzeu etc.).
Evaluarea se referă la instrumentele de evaluare specifice educaţiei plastice (în
general, se evaluează prin probe practice).
La finalul fiecărei unităţi de învăţare se realizează o evaluare sumativă (probă de
evaluare) printr-o compoziţie plastică cu conţinuturi cuprinse în acea unitate.
De asemenea, se au în vedere şi descriptori de performanţă pentru cele trei calificative:
suficient, bine şi foarte bine.
În concluzie trebuie precizat că elementul de bază de la care se porneşte în realizarea
demersului didactic este programa şcolară care stabileşte obiectivele cadru şi de referinţă.
Mijloacele prin care se urmăreşte atingerea acestora se proiectează de către învăţător în
funcţie de personalitatea lui didactică, de nivelul clasei, de zona geografică (tradiţii în arta
plastică sau arta populară) etc.
Exemple
Număr de ore – 5
Clasa I
Conţinuturi Ob. de Activităţi de învăţare Resurse Evaluare

referinţă
Forme spontane 3.1. Exerciţii de obţinere a Culori de apă Porba
formelor spontane prin Pensule practică
tehnici de lucru diferite: Coli de hârtie
fuzionare, monotipie, Alte suporturi de
stropire, dirijarea culorii lucru, planşe
etc. demonstrative
69
Probe de evaluare
1. Obţineţi forme spontane prin tehnica fuzionării şi cu ajutorul
lor organizaţi o compoziţie plastică.
2. Obţineţi forme spontane prin tehnica suprapunerii culorilor şi
precizaţi forma spontană obţinută.
Descriptori de performanţă:
Suficient Bine Foarte bine
Obţine forme Obţine forme spontane Obţine forme spontane
spontane cu o gamă cu o gamă bogată de sugestive şi
redusă de culori, culori şi organizează o organizează o
dirijat de învăţător compoziţie simplă fără compoziţie plastică,
ajutorul învăţătorului unitară şi expresivă
Realizaţi proiectarea unităţii de învăţare „Linia ca element de

limbaj plastic”. În proiectare veţi avea în vedere următoarele:
 Stabilirea temelor plastice corespunzătoare acestei unităţi de
învăţare.
 Propunerea unor activităţi de învăţare.
 Probe de evaluare.
 Descriptori de performanţă.
Să ne reamintim...
Planificarea calendaristică este un document elaborat de învăţător în care se
urmăreşte: concordanţa dintre obiectivele de referinţă şi conţinuturile propuse,
structura unităţilor de învăţare, succesiunea logică a temelor plastice şi alocarea
timpului necesar pentru fiecare unitate de învăţare.
Învăţătorul îşi proiectează unităţile de învăţare (temele plastice) pe parcursul
unui an şcolar într-o succesiune logică cu următoarea structură: conţinuturi obiective
de referinţă, activităţi de învăţare, resurse, evaluare.
70
3.6. Proiectul de lecţie
Varietatea şi multitudinea proceselor şi acţiunilor cuprinse în activitatea de instruire şi
educare, fac necesară pregătirea şi proiectarea desfăşurării lecţiilor de creaţie plastică.
Prefigurarea cât mai amănunţită a demersului ce urmează să se desfăşoare în cadrul
lecţiei de către învăţătorii debutanţi şi sub formă sintetică de către învăţătorii cu experienţă,
presupune stabilirea scopurilor, obiectivelor concrete operaţionale, metodelor şi mijloacelor
adecvate precum şi structura secvenţială a lecţiei.
Anticiparea demersului lecţiei presupune asigurarea succesului şi ameliorarea
raportului dintre certitudine şi aleatoriu.
Exemple
Obiectul
Tema plastică
Subiectul
Tipul lecţiei
Scopuri
Obiective operaţionale
Metode didactice – Tipuri de interacţiune
Mijloace de învăţământ
Bibliografie
Desfăşurarea lecţiei – Varianta 1:
Ob. Secvenţe didactice şi Activitatea de predare-învăţare (metode
operaţionale conţinut esenţializat didactice, conţinuturi detaliate, evaluare)
Desfăţurarea lecţiei – Varianta 2

Etapele Ob. Activitatea de predare-învăţare Evaluare Observaţii
activităţii op. (metode didactice, conţinuturi
detaliate)
71
Tema plastică este cea propusă în planificarea calendaristică şi respectiv în
proiectarea unităţilor de învăţare.
Subiectul este pretextul prin care se realizează tema plastică şi poate fi propus de
învăţător sau elevi.
Scopurile se elaborează pe baza obiectivelor cadru, obiectivelor de referinţă şi tipul
lecţiei. Ele au un caracter mai general, mai cuprinzător şi vizează latura informativă,
formativă şi educativă a demersului didactic.
Obiectivele operaţionale au un caracter concret, măsurabil şi dirijează îndeaproape
„paşii” instruirii. Ele urmăresc performanţele comportamentale în plan cognitiv, afectiv şi
psihomotor realizate în spaţiul unei lecţii. La educaţie plastică, obiectivele operaţionale
vizează atât aspectul însuşirii teoretice a unor noţiuni, informaţii (să denumească, să
recunoască, să observe, să descrie etc.) indicate de programa şcolară, cât şi aspectul practic de
formare a unor priceperi şi deprinderi specifice activităţii de creaţie plastică (să utilizeze, să
combine, să armonizeze, să obţină, să structureze etc.).
Activitatea de predare-învăţare presupune şi stabilirea tipurilor de învăţare, a
tipurilor de interacţiune (expozitiv, dialogat sau bazat pe activitatea practică a elevilor) şi a
mijloacelor de învăţământ ce urmează a fi utilizate.
Secvenţele sunt etapele cuprinse în desfăşurarea lecţiei, sunt alese în funcţie de tipul
lecţiei şi au rolul de a ordona strategia didactică.
Secvenţe didactice:
 Moment organizatoric
 Captarea atenţiei
 Reactualizarea cunoştinţelor anterioare
 Anunţarea temei plastice şi a subictului (la clasele I-II se anunţă numai
subiectul, iar tema plastică se dă sub formă de sarcină de lucru)
 Dirijarea învăţării şi stimularea imaginaţiei
 Obţinerea performanţei (activitatea practică)
 Evaluarea (analiza lucrărilor după criteriile de evaluare stabilite)
Anticiparea demersului unei lecţii prin proiectul didactic presupune cunoşterea

conţinuturilor şimetodica disciplinei.
Proiectul didactic nu trebuie să constituie un şablon în desfăşurarea lecţiei.
72
Adaptarea optimă la situaţii noi prin restructurarea sau recombinarea conţinuturilor şi
metodelor, demonstrează capacitatea învăţătorului de a opera prompt, adecvat şi eficient,
adică flexibilitatea şi creativitatea didactică.
Optimizarea demersului didactic este o cerinţă a unui învăţământ modern şi presupune
crearea de condiţii adecvate unei situaţii specifice domeniului plastic prin care să se asigure
eficienţă şi atitudine creatoare.
Exemplu: Proiect de lecţie

Clasa a II-a
Obiectul Educaţie Plastică
Tema plastică: Linia ca element de limbaj plastic
Subiectul: Copac desfrunzit
Tipul: Formare de priceperi şi deprinderi
Scopul:
 Formarea priceperilor şi deprinderilor de a utiliza elementele de
limbaj plastic într-o compoziţie.
 Dezvoltarea capacităţii de a analiza o imagine artistică utilizând o
terminologie adecvată.
 Educarea voinţei, a spiritului de ordine şi disciplină.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:
 O1 – să recunoască diferite tipuri de linii din natură şi în imagini
de artă;
 O2 – să utilizeze diferite tipuri de liniipentru a reda copacul
desfrunzit;
 O3 – să realizeze armonia cromatică cu ajutorul culorilor
semnificative pentru acest subiect;
 O4 – să organizeze spaţiul dat într-o compoziţie plastică, unitară şi
echilibrată;
 O5 – să evalueze şi să autoevalueze lucrările pe baza criteriilor de
evaluare.
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia etc.
Material didactic: planşe didactice, materiale din natură, albume de artă
etc.
73
Bibliografie:
 Album metodic, Ed. Arta Grafică, 1987.
 Constantin P., Să vorbim despre culori, Ed. Ion Creangă, 1986.
 Manolescu M., Evaluarea clară, Bucureşti, 2000.
Ob. Secvenţe didactice şi Activitatea de predare-învăţare (metode

op. conţinut esenţializat didactice, conţinuturi detaliate, evaluare)
Moment organizatoric Metode didactice: conversaţia, explicaţia
Pregătirea celor necesare pentru desfăşurarea lecţiei.
O3 Captarea atenţiei Metode didactice: conversaţia, explicaţia

Descrierea copacilor în diferite anotimpuri.
O1, O3 Reactualizarea Metode didactice: conversaţia, explicaţia,

cunoştinţelor demonstraţia
Diferite tipuri de linii: verticale, orizontale, oblice,
groase, subţiri, curbe frânte.
Se demonstrează la tablă aceste tipuri de linii.
Se recunosc diferite linii în spaţiul clasei.
Evaluare: frontală
Anunţarea temei plastice Tema plastică: linia ca element de limbaj plastic

şi a subiectului Subiectul: Pom desfrunzit
O1, O4
Dirijarea învăţării şi Metode didactice: conversaţia, explicaţia,
stimularea imaginaţiei demonstraţia, descrierea.
Mulţi pictori au folosit în creaţia lor ca element
principal de limbaj linia în diferite poziţii, de diferite
grosimi şi culori pentru a reda forme plastice.
Rolul liniilor:
 De construcţie (conturează, acoperă
suprafeţele).
 De expresie (sugerează, exprimă)
 Decorativ (ornamentează, înfrumuseţează)
Cu ajutorul diferitelor linii veţi reda forma cât mai

expresivă a unui copac desfrunzit aflat în una din
ipostazele: copac bătut de vânt sau liniştit, tânăr sau
bătrân.
Veţi alege culori semnificative acestui subiect.
Paralel cu explicaţia şi demonstraţia şi descrierea se
vor face demonstraţii la tablă şi se vor prezenta
planşe demonstrative sau lucrări de artă.
Evaluare: frontală.
Metode didactice: exerciţiul, demonstraţia,
explicaţia.
În timp ce elevii pictează, învăţătorul va îndruma
Obţinerea performanţei individual fiecare elev, îl va evalua sau îi va
demonstra problema neînţeleasă.
Evaluare: individuală.
Metode didactice: conversaţia, explicaţia, analiza.
Se realizează o expoziţie cu lucrările elevilor care se
Evaluarea vor evalua după criteriile stabilite.
Criterii de evaluare: Itemii de evaluare se vor elabora cu ajutorul
74
- realizarea temei criteriilor de evaluare.
plastice şi a Câteva exemple:
subiectului Ce temă plastică aţi realizat?
- diversitatea şi Denumiţi tipurile de linii utilizate în această lucrare.
expresivitatea liniilor Ce semnifică gama de culori utilizată în această
- semnificaţia culorilor lucrare?
- mesajul lucrării Evaluare frontală şi individuală.
- finalizarea lucrării Scurtă apreciere asupra desfăşurării lecţiei şi
comportamentului elevilor.
Încheierea activităţii
3.7. Rezumat
 Programele şcolare au în atenţie ideea de programare a traseului elevului propus
la nivel naţional. Sunt centrate pe obiective şi au în vedere rolul reglator al
achiziţiilor elevilor în plan formativ.
 Planificarea calendaristică este un document elaborat de învăţător în ca re se
urmăreşte: concordanţa dintre obiectivele de referinţă şi conţinuturile propuse,
structura unităţilor de învăţare, succesiunea logică a temelor plastice şi alocarea
timpului necesar pentru fiecare unitate de învăţare.
 Învăţătorul îşi proiectează unităţile de învăţare (temele plastice) pe parcursul
unui an şcolar într-o succesiune logică cu următoarea structură: conţinuturi
obiective de referinţă, activităţi de învăţare, resurse, evaluare.
 Proiectul de lecţie - Prefigurarea cât mai amănunţită a demersului ce urmează să
se desfăşoare în cadrul lecţiei de către învăţătorii debutanţi şi sub formă sintetică
de către învăţătorii cu experienţă, presupune stabilirea scopurilor, obiectivelor
concrete operaţionale, metodelor şi mijloacelor adecvate precum şi structura
secvenţială a lecţiei.
 Activitatea de predare-învăţare presupune şi stabilirea tipurilor de învăţare, a
tipurilor de interacţiune (expozitiv, dialogat sau bazat pe activitatea practică a
elevilor) şi a mijloacelor de învăţământ ce urmează a fi utilizate.
3.8. Test de autoevaluare

Analizaţi obiectivele operaţionale exemplificate anterior.
75
Temă de control 1
Elaboraţi un proiect de lecţie pentru clasa I cu tema plastică „Punctul

plastic” şi cu un subiect adecvat, liber ales.
Criterii de evaluare:
1. corectitudinea structurii proiectului didactic – 2p
2. elaborarea corectă a scopurilor, competenţelor şi obiectivelor operaţionale – 3p
3. adecavrea conţinuturilor învăţării şi a secvenţelor demersului didactic la
particularităţile de vârstă şi la tema plastică – 2p
4. stabilirea criteriilor de evaluare – 1p
5. ilustrarea proiectului didactic – 1p
76
Modulul 2. Abilităţi practice
Cuprins
Modulul II Abilităţi practice ...................................................................................... 77
Introducere ................................................................................................ 77
Competenţe ................................................................................................ 78
M II U. 4.1. – Materiale şi tehnici specifice disciplinei .................................................. 79
M II U.5.2. – Abordarea integrată .................................................................................... 103
M II U.6.3. – Proiectarea demersului didactic ............................................................... 119
Temă de control 2 .............................................................................................................. 127
Introducere
Prezentă în planurile-cadru de învăţământ de la grădiniţă şi până la liceu,
Educaţia tehnologică (alături de Matematică şi Ştiinţe) este unul din cele 8
domenii de competenţe-cheie care au fost stabilite la nivelul Comisiei Europene.
Având aplicabilitate în viaţa de zi cu zi, cele trei discipline permit explicarea lumii
înconjurătoare şi oferă copilului cunoştinţele necesare pentru a acţiona asupra
acesteia, în funcţie de propriile nevoi şi dorinţe. Conţinuturile oferă o paletă largă
de activităţi prin care elevul îşi poate acoperi sfera de interese, adaptându-se la
resursele locale şi făcând în acelaşi timp corelarea cu obiectele de studiu din
celelalte arii curriculare.
Activitatea practică, în cadrul căreia elevii fac primii paşi în direcţia
pregătirii lor pentru a participa la munca productivă, se desfăşoară în cadrul orelor
de abilităţi practice. Aceste lecţii constituie un mijloc de acumulare, precum şi de
consolidare şi aprofundare a cunoştinţelor despre proprietăţile principale ale
materialelor de lucru şi, în funcţie de ele, folosirea anumitor procedee de
prelucrare. Faptul că la aceste lecţii elevii vin în contact cu bogăţia de forme şi
culori ale obiectelor pe care le confecţionează face ca ei să nu rămână simpli
admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare faţă de frumos. Realizarea lor
solicită gândirea, imaginaţia şi memoria.
Abilităţile practice completează lista obiectelor de învăţământ care vizează
educaţia estetică, reamintind faptul că oamenii au devenit oameni mai întâi prin
77
efortul manual; viaţa modernă impune o anumită muncă fizică implicând
bineînţeles şi mâinile pentru a echilibra psihic şi comportamental omul.
Competenţe
După parcurgerea acestui modul, studenţii vor fi capabili:
 să explice care este locul şi rolul disciplinei Abilităţi practice - Educaţie
tehnologică, în formarea competenţelor-cheie ale şcolarului mic;
 să descrie care sunt noutăţile conceptuale în abordarea acestei discipline;
 să utilizeze/ opereze cu noile concepte în diverse contexte de instruire,
metodice etc.;
 să formuleze judecăţi de valoare privind schimbările din domeniu;
 să enumere instinctele naturale ale copiilor care ar trebui valorificate, în
vederea formării unor deprinderi trainice, utile în viaţă;
 să definească noţiunea de „kitsch”, prin exemplificare din realitatea de zi
cu zi;
 să identifice schimbări atitudinale ce se cer a fi făcute din perspectivă
proprie, astfel încât să se poată vorbi de calitatea demersului didactic.
78
Unitatea de învăţare M2 U.4. Materiale şi tehnici specifice disciplinei
Cuprins
Unitatea de învăţare 4. – Materiale şi tehnici specifice disciplinei ................................. 79
M2 U.4.1 Introducere ................................................................................................ 79
M2 U.4.2 Competenţele unităţii de învăţare ............................................................. 79
M2 U.4.3 Materiale şi instrumente specifice disciplinei ........................................... 80
M2 U.4.4 Tehnici specifice abilităţilor practice ........................................................ 83
M2 U.4.5 Rezumat ..................................................................................................... 100
M2 U.4.6 Test de autoevaluare a cunoştinţelor ........................................................ 101
4.1. Introducere
Prima unitate de învăţare a modulului doi al cursului Educaţie plastică,

abilităţi practice şi metodică este dedicată prezentării materialelor şi tehnicilor
specifice disciplinei. Cunoaşterea acestora este importantă atât din punct de vedere
teoretic, dar mai ales din punct de vedere practic, datorită specificului acestei
discipline. Fără o bună stăpânire a tehnicilor de lucru şi o informare minimă asupra
materialelor care vor fi utilizate în cadrul orelor de abilităţi practice, proiectarea
unei activităţi va fi dificil de realizat.

După parcurgerea unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:
 să definească principalele concepte teoretice: materiale de lucru,

instrumente de lucru, tehnici de lucru, etape de lucru;
 să facă corespondenţa între materialele şi instrumentele necesare pentru
prelucrare;
 să utilizeze în practica şcolară tehnici variate pentru obţinerea de produse
utile şi estetice;
79
 să identifice variante pentru realizarea aceluiaşi produs din diferite
materiale şi cu ajutorul diferitelor instrumente şi tehnici;
 să enumere normele standard de expunere ale unui produs;
 să aducă argumente în favoarea avantajelor obţinute prin expunerea
lucrărilor copiilor;
 să justifice nevoia de educare a atitudinilor responsabile faţă de
modificările pe care le aducem mediului.
4. 3. Materiale şi instrumente specifice disciplinei

Prin realizarea lucrărilor practice, se aplică cunoştinţe şi se formează deprinderi în
scopul transformării, într-un oarecare mod, a realităţii, a stării de existenţă a lucrurilor şi
fenomenelor, în scopuri utile omului şi colectivităţii. De aceea, elevii trebuie îndrumaţi să
observe cu atenţie natura şi să sesizeze legătura dintre tot ceea ce facem şi spaţiul care ne
înconjoară.
Prima distincţie care ar trebui făcută, ar fi clasificarea:
 materiale din natură
 materiale obţinute prin prelucrarea materialelor din natură
(hârtia, plasticul, sticla, fire textile etc.)
 instrumente folosite în prelucrare
Dacă materialele din natură nu sunt greu de identificat, ele fiind la îndemâna oricui, în
orice zonă a ţării, nu acelaşi lucru se poate spune despre materialele obţinute prin prelucrare.
Tehnologiile de ultimă oră au dus la apariţia unor produse din ce în ce mai rafinate şi în egală
măsură mai puţin cunoscute şi accesibile pe piaţa românească.
În alte şcoli europene (şi mai puţin în şcolile din România) se lucrează şi cu altceva în
afară de hârtia glasată, creponată, coji de ouă, mălai, globuri pisate (ultimele considerate
elemente kitsch). Iată câteva exemple de materiale noi: sfere din material textil, fire pe suport
metalic, hârtie glasată cu lipici, carton ondulat, hârtie cerată, foto-carton, hârtie de mototolit,
mărgele de plastic şi lemn, hârtie fagure, material gumat (Eva).
80
Exemple
81
Dintre instrumentele de lucru, cele mai frecvent folosite sunt: creionul, rigla,
foarfecele cu tăietură dreaptă sau cu model, cutterul, acul, andrelele, croşeta etc.
Instrumente:
a) Foarfecele. Foarfecele cu model (cel puţin 12 modele)
b) Acul
c) Cater-ul
d) Pensula (pentru desen, lipit)
e) Trusa de traforaj
f) Creionul
g) Guma
h) Ascuţitoarea
j) Şablonul
k) Trusa pentru Geometrie
l) Mapa
m) Peniţa pentru ornament
n) Marker-ul
o) Perforatorul (simplu sau cu model)
p) Croşeta
r) Andrelele
s) Aparatul de pirogravură
Materiale:
a) Adezivul (sotch, lipici solid sau lichid, cu sclipici, banda adezivă)
b) Cartonul
c) Textilele
d) Pasta FIMO
e) Mărgelele
f) Culorile (de apă, pt. sticlă, pt. textile, pt. sticlă şi ceramică, pt. contur, pt. vitraliu
etc.)
g) Ceara
h) Sârma (simplă, fir pluşat)
j) Hârtia (glasată, simplă, creponată, de calc, autocolantă, adezivă colorată, set fâşii
de hârtie colorată)
k) Mooschgoomy
l) Scobitorile
m) Accesoriile (cerc, inimă, romb, scoici, stea, buburuză, nisip, ochişori, pompoane,
flori presate, închizători, cârlige cercei etc.)
n) Figurile din polistiren
o) Glitter-ul
p) Windo color
r) Firul (inclusiv cel de plastic), şnurul, lănţişorul
s) Seminţele
ş) Aţa (de papiotă, melană, sfoară)
82
Să ne reamintim...
Dacă materialele din natură nu sunt greu de identificat, ele fiind la îndemâna
oricui, în orice zonă a ţării, nu acelaşi lucru se poate spune despre materialele
obţinute prin prelucrare. Tehnologiile de ultimă oră au dus la apariţia unor produse
din ce în ce mai rafinate şi în egală măsură mai puţin cunoscute şi accesibile pe piaţa
românească.
Dintre instrumentele de lucru, cele mai frecvent folosite sunt: creionul, rigla,
foarfecele cu tăietură dreaptă sau cu model, cutterul, acul, andrelele, croşeta etc.
1. Realizaţi o excursie în localitate. Identificaţi materialele din natură. Selectaţi-le

pe cele care pot fi utilizate în activitatea şcolară, pentru a obţine obiecte utile şi
estetice. Alcătuiţi o listă cu acestea.
2. Observaţi ocupaţiile locuitorilor din zona în care locuiţi. Identificaţi
materialele şi instrumentele folosite, pentru obţinerea diverselor produse,
necesare în viaţa de zi cu zi. Faceţi corespondenţe între materiale şi instrumentele
cu care se prelucrează acestea. Selectaţi-le pe cele care pot fi utilizate în
activitatea şcolară.
3. Identificaţi teme la care să se poată realiza un produs în mai multe variante
(din diferite materiale şi cu diferite instrumente).
4. Dacă ar fi să apreciaţi sub forma unei metafore activitatea desfăşurată concret
la clasă, în timpul unei ore de abilităţi practice/ educaţie tehnologică, ce
formulare aţi alege? Alcătuiţi un scurt eseu pornind de la această temă. Pentru a
da un răspuns cât mai aproape de adevăr gândiţi-vă dacă: aţi permite elevilor să-
şi exprime dorinţele, punctele de vedere şi să facă alegeri; aţi crea condiţii pentru
un permanent schimb de idei; aţi organiza colectivul astfel încât să facilitaţi
cooperarea în rezolvarea sarcinilor sau aţi prefera lucrul individual, pentru a evita
dezordinea şi gălăgia.
4.4. Tehnici specifice abilităţilor practice

Programele de Abilităţi practice - Educaţie tehnologică pentru clasele I-IV prevăd
însuşirea graduală a tehnicilor de lucru, respectând în primul rând particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor.
83
Pentru o mai uşoară trecere în revistă a acestor tehnici, vom folosi asocierea cu
materialele ce urmează a fi prelucrate:
 Materiale din natură: colectare, curăţare, depozitare, presarea frunzelor şi a florilor,
prelucrarea lemnului, vopsire
 Plastilina: modelaj
 Hârtia: îndoire, pliere, rupere liberă, rupere pe contur, trasarea unui contur, decupare
după conturul trasat, tăiere, tehnica Origami, tehnica Tangram, tehnica Şerveţelului,
lipire, vopsire, ţesere cu benzi etc.
 Plasticul: construcţii din mase plastice etc.
 Fire şi materiale textile: împletituri, înnodări, cusături simple şi decorative, tehnici
simple de croitorie, tricotat, croşetat etc.
 Tehnici simple de cultivare şi îngrijire a plantelor
 Tehnici simple de îngrijire a animalelor
Tehnici simple folosite în gospodărie – prepararea salatelor de fructe şi legume,
pregătirea pentru o călătorie.
O exemplificare a tuturor tehnicilor enumerate ar presupune un curs de sute de pagini,
fără a avea pretenţia că am epuizat toate variantele, de aceea vom face trimitere doar la câteva,
ca modele de abordare.
Tehnici utilizate în abilităţile practice.

Programa specifică abilităţilor practice indică o pluralitate de forme de activitate, din
care decurge utilizarea a diverse materiale. Această diversitate de materiale ajută la l ărgirea
orizontului copiilor cu noţiuni despre particularităţile materialelor utilizate, consolidându -se
astfel şi cunoştinţele din cadrul celorlalte obiecte de învăţământ. De exemplu, florile şi
frunzele uscate sunt un material indicat în colaje; în prezentarea acestora, ca material la
abilităţi practice, se face legătură cu cunoştinţe acumulate în activităţile de cunoaşterea
mediului.
Prezentăm în continuare câteva tehnici utilizate în activităţile de dezvoltare a
abilităţilor practice.
Tehnici de bază.
a) Tehnica tăierii.
Una din tehnicile cel mai frecvent utilizată în activităţile de dezvoltare a abilităţilor
practice este tehnica tăierii. Operaţiile de tăiere sunt multiple şi ele se execută în funcţie de
84
natura materialului de tăiat. Cel mai utilizat instrument pentru operaţia de tăiere este
foarfecele. Utilizarea corectă a foarfecelui se deprinde încă din grupa mică. Importantă este
poziţia lui în mână şi pentru formarea deprinderii de tăiere sunt necesare cât mai multe
exerciţii. Foarfecele cu model permite modelări ale contururilor sau obţinerea de forme care
pot fi utilizate în colaje.
Exemple
Tăiere – foarfecă cu model
b) Tehnica îndoirii.
Operaţia de îndoire este, în esenţă, foarte simplă. Arta origami se bazează pe tehnica
îndoirii hârtiei. Când se utilizează această tehnică contează foarte mult ordinea executării
îndoiturilor.
Exemple
Tehnica îndoirii
85
c) Tehnica decupării.
În aplicarea acestei tehnici se porneşte de la un şablon din carton. Forma acestuia este
desenată pe hârtie (în cele mai dese situaţii folosindu-se hârtie sau carton colorate şi hârtie
glasată), cu creionul. Forma astfel obţinută este decupată cu foarfeca.
Exemple
Tăiere - decupare
d) Tehnica plierii.
Această tehnică se utilizează în compoziţii, întrucât plierea constă în îndoirea hârtiei şi
readucerea la starea iniţială sau operaţia efectuată împotriva îndoirii.
Exemple
86
e) Tehnica lipirii.
Constă în operaţia de prindere a două sau mai multe materiale prin intermediul unui
material adeziv.
Exemple
f) Tehnica ruperii.
Materialele puse la dispoziţie nu necesită întotdeauna tăierea lor. Aţa, de exemplu, sau
hârtia pot fi rupte cu mâna. Pornind de la această tehnică simplă, utilizată în vederea
dezvoltării musculaturii fine a mâinii, se pot realiza produse interesante.
Exemple
87
g) Tehnica mototolirii.
Materialul principal utilizat în această tehnică este hârtia. Aceasta se rupe în bucăţi de
diverse mărimi. Bucăţile sunt mototolite cu grijă, cât mai strâns, pentru a se evita desfacerea
lor. Mototolirea se poate face în stil cocoloaşe, baghete, şifonare.
Exemple
h) Tehnica decorării.
Este una dintre cele mai complexe tehnici. Putem vorbi de decorare în cadrul
abilităţilor practice, la modul general, atunci când – pe un produs finit – adăugăm un model
sau un motiv.
Exemple
Temă: „Rochiţa păpuşii”

Materiale: o păpuşă din carton, aţă, nasturi, ac, lipici.
Descriere: pe şablonul din carton se alcătuieşte un model, decorându-se
rochiţa păpuşii; îi sunt redate şi faţa şi părul. Decorul se realizează prin coasere
sau prin lipire.
88
i) Tehnica împletiturii.
Ar fi greşit să-i atribuim acestei tehnici doar împletiturile din aţă, şi îndeosebi cele
clasice, din trei fire. Din pănuşii de porumb şi din răchită se pot obţine produse prin împletire.
Practic, tehnica împletirii constă în procedeul de răsucire a unor fire unul în jurul altuia,
astfel încât să fie prinse într-o formă dată. La răchită, de exemplu, se fixează un cadru mai
solid din beţe şi împletitura se execută printre ele, folosindu-se nuiele. Împletituri se pot
realiza, însă, şi din hârtie.
Exemple
Tehnici combinate.
a) Pliere şi îndoire.
Înainte de a se trece efectiv la această tehnică combinată (numită şi tehnica origami) în
vederea confecţionării figurilor este indicat să se exerseze destul de mult degetele pentru plieri
şi îndoituri, unele dintre ele fiind destul de dificile.
89
Exemple
b) Decupare şi lipire.
Cele două tehnici de bază (descrise în paginile anterioare) sunt deseori utilizate
împreună. A decupa diverse forme după şabloane şi a le lipi alcătuind un tot, este una din
activităţile preferate de cei mici. Această tehnică compusă vizează, însă, aproape exclusiv
dezvoltarea abilităţilor practice. La grădiniţă accentul cade îndeosebi pe învăţarea tehnicii,
aspectul creativ fiind uşor neglijat.
Exemple
90
c) Tăiere şi lipire.
Exemple
d) Asamblare.
Exemple
Temă: „Căsuţa”.
Materiale: o cutie de chibrituri, hârtie glasată, carton, scobitori, lipici.
Descriere: cutia de chibrituri se îmbracă cu hârtie glasată; se lipeşte pe un
carton; dintr-o altă bucată de carton se alcătuieşte acoperişul, care se asamblează
deasupra cutiei de chibrituri; din hârtie glasată sunt confecţionate uşa şi
ferestrele, care sunt lipite apoi pe cutia de chibrituri; pe acoperiş se lipesc
scobitori.
asamblare ursuleţ din carton
91
e) Lipiri de obiecte din natură.
Pe diferite suprafeţe se aplică prin lipire obiecte din natură (frunze, boabe, seminţe,
alimente granuloase (griş, zahăr), rumeguş, nisip, castane, conuri, flori uscate etc.). în funcţie
de tema aleasă se pot trasa sau nu contururi.
Exemple
În ceea ce priveşte confecţionarea obiectelor este esenţial ca, în timp, elevii să observe
că se poate ajunge la acelaşi rezultat prin mai multe tehnici şi să înveţe să facă alegeri optime.
De exemplu, nu întotdeauna avem la dispoziţie compas sau un obiect de dimensiunea dorită
pentru a obţine un cerc; cea mai simplă modalitate de a tăia cercuri este cea în care plecăm de
la pătrat.
Exemple
Utilizarea cercului
Iată ca exemplu jocul „Secretul cercului” (exemplu preluat din cursul de
la PIR, abilităţi).
Pentru a construi un cerc, există mai multe soluţii:
- se poate merge cu creionul de jur-împrejurul unui obiect care
are ca faţă un cerc;
92
- se poate folosi compasul;
- se poate împături în patru un pătrat de hârtie, tăindu-se
colţurile rotund.
Cum se construieşte un cerc
Următorul pas important ar fi să-i învăţăm pe elevi să folosească cercul şi părţile lui
(jumătate, sfert, optime). Cu ajutorul acestor părţi se pot obţine numeroase forme, care, în
mod obişnuit ar fi dificil de realizat.
Cum se construieşte un brad Buburuza, Fluturele
93
Tehnica tangram
O tehnică destul de asemănătoare cu cea demonstrată mai sus, utilizată în construirea
colajelor, este tehnica TANGRAM. Aceasta apare în programă doar la clasa a IV-a, pentru că
se bazează pe operaţii superioare ale gândirii.
Tangram este supranumit şi Jocul pătratului magic. Seamănă cu un puzzle, singura
deosebire fiind aceea că se pot construi cu ajutorul lui peste 1 600 imagini.
Regulile ce trebuie respectate în construcţia imaginilor, prin această tehnică, sunt următoarele:
 se folosesc toate figurile geometrice componente
 acestea au voie să se atingă, dar nu să se suprapună.
Exemple
TANGRAM, pătratul magic
Listaţi pe o fişă subiectele realizate prin tehnica Tangram. Creaţi şi păstraţi în

portofoliu cel puţin 5 exemple noi, folosind această tehnică de lucru.
Raţă Pisică
94
Tehnica origami
Considerată în egală măsură joc şi artă, tehnica plierii hârtiei, numită origami (din
japoneză 折り紙 origami, hârtie pliată) constituie o provocare prin care o minte iscusită şi două
mâini abile pot alcătui diverse obiecte sau formelor decorative.
Exemple
Elefant realizat prin tehnica Origami, dintr-o bancnotă pliată
origami simplu; origami complex
origami modular
Numele de Origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind
denumită orikata. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginaţia
celui care pliază hârtia, dar există şi categorii de forme tradiţionale care includ flora şi fauna.
95
Se pot folosi diferite feluri de hârtie, de la cea subţire la cea groasă, precum şi hârtia
velină a revistelor sau hârtia de împachetat. Arta plierii hârtiei a fost şi este folosită ca metodă
educaţională în grădiniţele şi şcolile din Japonia.
Exemple
ORIGAMI
http://www.informal.ro/wp-content/uploads/2008/12/dragon-origami.jpg;
http://www.toysperiod.com/images/origami-swan.jpg
diagramă origami; http://en.origami-club.com/animal/duck/wildduck/index.html
96
Exemple
Tehnici combinate
Paşi pentru confecţionarea obiectului următor:
– se selectează materialele necesare: coală A3 de bloc de desen, foarfece,
lipici, tempera, pensule, suport pentru tempera, creioane colorate;
– se face un plan de lucru; se desenează suportul desfăşurat şi se creează
elemente pentru decorare;
– se decupează suportul desfăşurat;
– se colorează elementele cu care va fi decorată baza suportului;

– în timp ce ciupercuţele şi frunzele se usucă, se asamblează baza
suportului, prin îndoire spre interior, pe liniile punctate şi prin lipire la
capete;
– se decupează după contur elementele pentru decor şi se lipesc astfel încât
să formeze pereţii suportului şi să poată susţine şerveţelele;
– se aşează şerveţelele în suport.
Să ne reamintim...
Materialele necesare abilităţilor practice pot fi procurate atât din natură
(frunze, flori, seminţe etc.), cât şi gata preparate (diverse tipuri de hârtie, mărgele,
placaj, carton, materiale textile, aţă etc.).
Cele mai utilizate instrumente sunt: foarfecele (simplu sau cu model), acul,
croşeta, cutterul, compasul.
97
Tehnicile de lucru se împart în două categorii mari: tehnici simple (de bază)
şi tehnici combinate (complexe).
Expunerea produselor realizate de elevi (ex preluat din man de la PIR)

Lucrările executate de copii trebuie expuse într-un colţişor al clasei şi abia apoi strânse
în portofolii. În general se trece peste această etapă.
Argumente pro-expunere: lucrările învăluie copiii cu frumuseţea pe care ei înşişi au
creat-o; creaţiile vorbesc despre interesele şi nevoile copiilor, despre tipuri de inteligenţă
specifice; modalităţile de exprimare, oricât ar fi de stângace sau naive, dacă sunt apreciate,
vor influenţa sentimentele copiilor despre propria persoană; când copiii ştiu că ideile şi munca
lor este valorizată, se afirmă; ei ştiu că pot învăţa, că e loc pentru mai bine; informaţiile
obţinute prin proiecte şi explorări, sub forma colajelor de tot felul sau a diverselor obiecte
realizate, îi motivează pe copii să înveţe mai mult; prin expunerea lucrărilor, familia şi ceilalţi
membri ai comunităţii au o imagine clară asupra procesului instructiv-educativ care se
desfăşoară în şcoală; afişând rezultatele activităţii desfăşurate, le oferim copiilor oportunitatea
de a vorbi şi gândi despre munca lor în trecut şi de a face planuri pentru ceea ce doresc să facă
în viitor.
Orice obiect expus ar trebui să respecte anumite standarde:
 să fie înrămat (dacă permite);
 să conţină o etichetă cu prenumele şi/ sau numele autorului;
 să conţină informaţii despre tematica abordată şi eventual despre data când a fost
realizată;
 dacă este posibil, să ofere interpretarea în cuvinte de către copil a rezultatului muncii
sale.
Exemple
Modalităţi de expunere a lucrărilor elevilor
Ramele şi panourile de afişaj se vor confecţiona împreună cu copiii, pentru
a spori valoarea muncii lor. Tehnicile şi materialele din care pot fi obţinute
acestea sunt multiple, de aceea se va ţine seama întotdeauna de caracterul practic
şi estetic al produsului finit.
98
Rame obţinute cu materiale din natură
Ramă în ramă - printr-un joc atractiv de forme şi mai ales de culori, pot fi
puse în lumină părţi sau produsele întregi realizate de copii; acest tip de expunere
vine în întâmpinarea tematicii abordate. Nu toate lucrările copiilor pot fi
înrămate, de aceea trebuie să identificăm alte modalităţi de a le expune. În
exemplele de mai jos sunt prezentate câteva idei utile, aflate la îndemâna oricărui
dascăl, pentru orice tematică, în orice anotimp.
Expunerea lucrărilor pe sfoară sau sârmă, cu cârlige

Ideal ar fi dacă în fiecare sală de clasă am putea amenaja un colţ special de
artă, în care să desfăşurăm cu copiii activităţi specifice. Într-un astfel de colţ am
putea depozita mult mai bine resursele şi am putea expune cu uşurinţă orice fel de
99
produs al copiilor.
Colţ de artă
1. Realizaţi mai multe forme, din hârtie reciclabilă, folosind atât părţile unui cerc,
cât şi tehnica Tangram. Comparaţi rezultatele. Listaţi pe două coloane asemănări
şi deosebiri privind competenţele ce se dezvoltă la elevi prin exersarea celor două
tehnici.
2. Enunţaţi minim cinci argumente în favoarea folosirii tehnicii Origami la orele
de Abilităţi practice/ Educaţie tehnologică.
3. Alegeţi un produs pe care aţi dori să-l realizaţi cu elevii. Enumeraţi materialele
necesare, instrumentele, tehnicile de lucru şi etapele ce trebuie respectate pen tru
obţinerea acestuia.
4. Alcătuiţi un eseu argumentativ cu subiectul „Importanţa expunerii lucrărilor
elevilor”.
5. Realizaţi planul unei clase ideale, în care, printre alte zone de lucru, se va
regăsi şi Colţul de artă.
4.5. - Rezumat
Tehnicile de lucru specifice abilităţilor practice se împart în două categorii
mari: tehnici simple (de tăiere, de decupare, de lipire, de împletire etc.) şi tehnici
combinate (tăiere-lipire, decupare-îndoire-lipire, decupare-împletire etc.).
Cunoaşterea acestor tehnici sunt necesare pentru a se putea realiza proiectarea
unei activităţi practice, unde trebuie să fie menţionate atât materialele utilizate, cât
şi tehnica de lucru.
100
4.6 - Test de autoevaluare a cunoştinţelor
Creaţi şi păstraţi în portofoliu cel puţin 5 exemple noi, folosind tehnica Tangram.
2. Alegeţi un produs pe care aţi dori să-l realizaţi cu elevii. Enumeraţi materialele
necesare, instrumentele, tehnicile de lucru şi etapele ce trebuie respectate pentru
obţinerea acestuia.
Exemplu:
Coală colorată, foarfece, lipici Îndoire pe diagonală
101
Îndoire pe ambele diagonale Îndoiri: jumătăţile pătratului şi
jumătăţile jumătăţilor pătratului
Crestarea unui sfert pe fiecare Lipirea celor două jumătăţi

latură a pătratului, îndoire către
diagonale, de stea lipirea prin
suprapunere a părţilor îndoite
102
Unitatea de învăţare M2 U.5. Abordarea integrată
Cuprins
Unitatea de învăţare 5. – Abordarea integrată ................................................................. 103
M2 U.5.1 Introducere ................................................................................................ 103
M2 U.5.3 De la teorie la practică în abordarea integrată ........................................ 104
M2 U.5.4 Învăţarea pe bază de proiecte ................................................................... 109
M2 U.5.5 Rezumat ..................................................................................................... 116
M2 U.5.6 Test de autoevaluare a cunoştinţelor ........................................................ 117
5.1. Introducere
Specialiştii în educaţie au în centrul preocupărilor copiii din societatea
contemporană, al căror profil este diferit de cel al părinţilor lor, lista cu necesităţi
fiind alta. Una dintre soluţiile formulate este aceea că ar trebui să se treacă dincolo
de graniţele disciplinelor şcolare clasice, formale şi să se formeze competenţe
şi/sau valori fundamentale pentru viaţa de zi cu zi.
Trăim într-o lume caracterizată prin dinamism şi complexitate, suntem
puşi în faţa unor situaţii problemă cu caracter integrat, pe care trebuie să fim
capabili să le soluţionăm şi care nu pot fi încadrate în contextul strict al unui obiect
de studiu. De aceea, limitele instruirii pe discipline pot fi depăşite cu uşurinţă p rin
abordările integrate ale curriculumului.
Ce înseamnă de fapt, integrare?
În sens larg, integrarea reprezintă acţiunea de a face să interrelaţioneze
diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior.
În sens restrâns, integrarea este procesul şi rezultatul procesului prin care
un element nou devine parte a unui ansamblu deja existent.

Pe parcursul şi la sfârşitul acestei unităţi de învăţare, cursanţii/studenţii vor
fi capabili:
103
 să definească noţiunea de „abordare integrată”;
 să enumere paşii ce trebuie respectaţi în abordarea integrată;
 să proiecteze un demers integrat, în care să valorifice competenţe formate
în cadrul disciplinei Abilităţi practice-Educaţie tehnologică;
 să formuleze judecăţi de valoare privind necesitatea completării modelului
învăţământului tradiţional, cu educaţia de dincolo de discipline;
 să definească noţiunea de „proiect”;
 să propună un proiect, a cărui desfăşurare să urmeze paşii pe care îi parcurg
elevii în ciclul gimnazial, în cadrul activităţilor de abilităţi practice;
 să identifice schimbări atitudinale ce se cer a fi făcute din perspectivă
proprie, astfel încât să se poată vorbi de eficienţă a demersului didactic.
5.3. De la teorie la practică în abordarea integrată
„Curriculumul integrat presupune crearea de conexiuni semnificative între teme sau

competenţe care sunt de regulă formate disparat, în interiorul diferitelor discipline. Aceste
teme sau competenţe au o puternică legătură cu viaţa cotidiană a elevilor şi îşi propun, direct
sau indirect, să contribuie la formarea unor valori şi atitudini.” (Lucian Ciolan)
Argumente în favoarea abordării integrate a curriculumului au fost formulate extrem
de convingător de către K. Bergstrom:
 se asigură condiţii optime de dezvoltare pentru toţi elevii, indiferent de stilul de
învăţare, de tipul de inteligenţă predominant sau de diversele abilităţi;
 se promovează colaborarea, atât între profesori cât şi între elevi;
 se reflectă lumea reală care este interactivă, ceea ce duce la creşterea interesului şi a
motivaţiei pentru învăţare;
 se evită rigiditatea şi unilateralitatea în gândire, prin crearea de conexiuni între
discipline;
 se valorifică resursele comunităţii prin participarea părinţilor şi nu numai, la proiectele
derulate.
104
Pentru a avea succes în abordarea integrată, trebuie să ne asigurăm că parcurgem
următorii paşi:
 identificăm şi selectăm o temă care îi interesează pe copii;
 definim rezultatele aşteptate (obiective/ competenţe/ valori/atitudini) pe care elevii le
vor dobândi la finalul studierii temei;
 stabilim timpul necesar studiului;
 colectăm resursele utile (literatură scrisă, resurse audiovizuale, mass-media, internet,
obiecte, materiale informative/promoţionale etc.);
 mobilizăm persoanele –resursă;
 proiectăm activităţile de învăţare cu termenele necesare;
 desfăşurăm activităţile propuse;
 realizăm evaluarea finală a temei (evaluarea se poate face prin portofolii sau prin
realizarea unui proiect final).
Obiectivul suprem al unui astfel de demers este să descoperim ceea ce are mai bun
fiecare elev şi să valorificăm, respectiv să construim învăţarea în raport cu punctele tari ale
fiecăruia.
Exemple
Iată un exemplu concret de depăşire a graniţelor dintre disciplinele Limba
şi literatura română şi Educaţie tehnologică, la clasa a III-a.
Unitatea tematică a fost „De vorbă cu Făt-Frumos”.
Punctul de plecare l-au constituit textele literare.
În urma analizei textului prelucrat după Petre Ispirescu – „Sarea în

bucate”, elevii şi-ar putea dori să confecţioneze coroane, pelerine sau săbii.
Utilizând costumele confecţionate se pot organiza scenete sau un carnaval
105
Coroniţă de prinţesă
La o altă unitate tematică, tot la clasa a III-a, unitate intitulată sugestiv „Din
lumea celor care nu cuvântă”, una dintre poeziile selectate pentru studiu a fost
„Stupul lor” de Tudor Arghezi.
Lectura acestui text literar a dat naştere multor întrebări.
Copiii au dorit să afle despre:
 felul în care arată o albină (mulţi nu au studiat-o îndeaproape, chiar dacă
şi-au dorit, deoarece se tem de acul ei);
 felul în care arată un stup;
 activitatea care se desfăşoară în stup;
 modul în care se obţine mierea;
 compoziţia acesteia (de ce toată lumea foloseşte mierea ca medicament)
etc.
Albină din argilă Albine-desen

Cadrul didactic a venit în întâmpinarea intereselor elevilor, realizând o abordare
integrată. La disciplina Ştiinţe-clasa a III-a, pe lista conţinuturilor se află
„Principalele grupe la animale - mamifere, păsări, peşti, reptile, insecte-
caracteristici generale”.
Dincolo de ceea ce au aflat la Ştiinţe, după studiul alcătuirii, copiii au desenat
albine şi stupul lor, le-au colorat, au realizat tablouri sub formă de colaj şi chiar
şi-au creat albine din plastilină, argilă sau polistiren.
106
Colaje
Să ne reamintim...
Pentru a avea succes în abordarea integrată, trebuie să ne asigurăm că
parcurgem câţiva paşi pentru a ne asigura o bună desfăşurare a activităţii de tip
integrat.
Abordarea integrată deschide un univers nelimitat al tematicii. Astfel, elevii pot realiza
de-a lungul ciclului primar obiecte utile, care au o anumită semnificaţie pentru ei:
 obiecte de design interior: rame, tablouri, panouri decorative, colaje pentru sala de
clasă, şcoală sau camera proprie etc.;
 obiecte de design vestimentar: batic, cravată, cordon, bentiţă, fular etc.;
 obiecte specifice sărbătorilor, în funcţie de anotimpuri: Crăciun, Paşti, 8 Martie, 1
Iunie etc. (de regulă se urmăresc şi se valorifică tradiţiile locale);
 obiecte de uz personal: suport pentru creioane, cutii de diferite forme şi mărimi, clasor,
semn de carte, ramă orar;
 jocuri şi jucării, mini-machete etc.;
 mecanisme simple realizate din LEGO;
 construcţii din mase plastice şi nu numai;
 obiecte din materiale refolosibile (resturi textile, plastice etc.).
Exemple
Iată câteva exemple de produse (+ materialele şi tehnicile folosite):
107
Vase de ceramică Tablou „ Coş cu flori”
Materiale: argilă, tempera Materiale: carton colorat
Tehnică: modelaj, pictură Tehnică: trasare după şablon,
decupare, asamblare
Gentuţă Măşti pentru carnaval

Materiale: forme Eva ştanţate, Materiale: material Eva, material textil
material Eva, şiret colorat carton colorat, ochi mobili
Tehnică: asamblare prin şnuruire Tehnică: trasare după contur, decupare,
lipire, coasere
Ramă foto Felicitări
1. Enumeraţi minim cinci argumente în favoarea abordării integrate a

curriculumului la ciclul primar.
2. Revedeţi cunoştinţele referitoare la nivelurile integrării curriculare:
- monodisciplinaritatea
- pluridisciplinaritatea
108
- interdisciplinaritatea
- transdisciplinaritatea
Ce diferenţe există între acestea?
3. Daţi exemple de alte teme care pot fi abordate în manieră integrată.
4. Identificaţi probleme din viaţa de zi cu zi pe care le consideraţi importante
pentru dezvoltarea elevilor şi care nu sunt suficient abordate în cadrul diverselor
discipline şcolare din planul de învăţământ. Cum ar putea fi ele introduse în
programul elevilor?
5.4. Învăţarea pe bază de proiecte

Proiectul, metodă iniţiată de J. Dewey - „Project method”, a fost fundamentat pe
principiul învăţării prin acţiunea practică, cu finalitate reală, ceea ce îi conferea şi motivaţia
necesară.
Practic, „materia de studiu era împărţită într-un ansamblu de proiecte, apropiate
centrelor de interes, pe care elevii urmau să le realizeze efectiv, într-un termen determinat,
ajungând astfel să rezolve probleme autentice, din lumea reală, să dobândească cunoştinţe şi
abilităţi practice utile.”(I. Cerghit) Astăzi, proiectul este înţeles ca „o temă de cercetare
orientată spre atingerea unui scop bine precizat şi care urmează să fie realizată, pe cât
posibil, prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu activitatea practică.”
Proiectul este şi acţiune de cercetare şi acţiune practică, subordonată îndeplinirii unor
sarcini concrete de instrucţie şi educaţie.
Proiectul este activitatea cel mai pregnant centrată pe elevi.
Efortul depus de aceştia se materializează de fiecare dată într-o „lucrare” (proiectul
este ceva), cum ar fi: o broşură, un pliant, un poster, o machetă, revista clasei, a şcolii, a
Clubului, o carte, monografia şcolii, a localităţii, o piesă de teatru dramatizată, o jucărie cu
instrucţiuni de folosire, o reclamă, un studiu de caz, materiale didactice, un obiect de decor etc.
Cu cât reuşim să venim în întâmpinarea intereselor elevilor şi îi îndrumăm să aleagă
materialele şi instrumentele cele mai potrivite în funcţie de scopul urmărit, să -şi planifice
activitatea, să execute ceea ce şi-au propus, să se autoevalueze în funcţii de criterii date, cu
atât vom uşura trecerea la ciclul gimnazial, unde, la disciplina Educaţie tehnologică învăţarea
se realizează predominant prin proiecte.
Spre sfârşitul clasei a IV-a, în cadrul disciplinei Educaţie tehnologică, ar fi de dorit să
iniţiem proiecte, parcurgând următorii paşi:
 Iniţierea unei probleme care să evidenţieze un necesar tehnologic
109
 Descrierea produselor necesare pentru rezolvarea problemei
 Stabilirea sarcinilor de lucru
 Stabilirea necesarului de materiale şi ustensile
 Formularea sugestiilor de soluţionare
 Alegerea soluţiei
 Realizarea produselor
 Evaluarea produselor
 Prezentarea produselor
 Valorificarea produselor
Exemple
Proiect: „Colţ de vis”.
Proiectul este realizat de elevii claselor a IV-a şi a V-a, prin colaborare (cele două
clase funcţionând împreună în aceeaşi sală de clasă).
a) Iniţierea unei probleme care să evidenţieze un necesar tehnologic
Amenajarea unui colţ special în sala de clasă, în care să se expună lucrările
realizate la Cercul de creaţie artistică din şcoală (proiectul se derulează de la
începutul anului şcolar).
b) Descrierea produselor necesare pentru rezolvarea problemei:
 rame de culori şi dimensiuni diferite
 „crengi de salcie”
 „pod”(simbolic)
 „lac”
 „stânci”
 nuferi
c) Stabilirea sarcinilor de lucru
 Realizarea unui plan pentru colţul ce urmează a fi amenajat- se stabilesc
criterii funcţionale şi estetice.
 Realizarea unor schiţe ale produselor care urmează a fi executate.
 Alegerea produselor care vor fi realizate de elevii clasei a IV-a şi a celor
care vor fi realizate de elevii clasei a V-a.
 Împărţirea fiecărui colectiv pe grupe, în funcţie de interesul manifestat
pentru anumite produse (sau în funcţie de alte criterii).
 Împărţirea sarcinilor în cadrul grupului şi stabilirea rolului fiecărui elev.
110
 Stabilirea graficului de lucru cu termene precise.
d) Stabilirea necesarului de materiale şi ustensile
Clasa a IV-a foloseşte: hârtie de mototolit, carton colorat, carton ondulat, hârtie
cerată, foarfece, lipici, pentru „crengi de salcie”, nuferi şi lac.
Clasa a V-a foloseşte: mucava, carton colorat, carton ondulat, hârtie de mototolit,
riglă, foarfece, cutter, aracet pentru rame, „pod” şi „stânci”.
e) Formularea sugestiilor de soluţionare
Elevii clasei a IV-a propun modele de frunze pentru crengile de salcie şi pentru
nuferi precum şi soluţii de reprezentare a lacului.
Elevii clasei a V-a propun variante pentru executarea ramelor (număr,
dimensiuni, culori), pentru realizarea simbolică a podului (inventează un model
de prindere a podului între cei doi pereţi), pentru reprezentarea stâncilor.
f) Alegerea soluţiei
Fiecare grupă îşi alege produsul dorit şi soluţia cea mai bună pentru realizarea
acestuia.
Succesiunea logică a operaţiilor de executare a produselor va fi stabilită înainte
de începerea lucrului. Pot exista mai multe variante de lucru. Se va alege acea
variantă care convine din punct de vedere al economiei de material sau /şi al
economiei de timp sau /şi al posibilităţilor de prelucrare.
g) Realizarea produselor
Aceasta este etapa de execuţie. Se poate lucra astfel:
 grupă la un singur produs;
 grupă la mai multe produse diferite;
 mai multe grupe la acelaşi produs.
În acest moment fiecare ştie ce are de făcut, în cât timp, când, cu ce materiale şi
ustensile, unde îşi desfăşoară activitatea, cu cine colaborează, deci fiecare elev
poate executa produsul după procesul tehnologic stabilit.
h) Evaluarea produselor
Fiecare grupă se va autoevalua, urmând să fie alese acele produse care corespund
criteriilor stabilite iniţial.
i) Prezentarea produselor
Expoziţia cu desene, creaţii literare, colaje etc. poate fi deschisă întrun cadru
festiv. Pot participa elevi din şcoală, cadre didactice, părinţi etc.
j) Valorificarea produselor
111
1. Enumeraţi notele definitorii ale învăţării bazate pe proiect.
2. Cerghit afirmă că învăţarea pe bază de proiect se poate realiza cu adevărat doar
la liceu. Comentaţi această afirmaţie.
3. Care consideraţi că sunt rolurile cadrului didactic în cadrul învăţării bazate pe
proiect?
4. Proiectaţi desfăşurarea unui proiect, trecând prin următorii paşi:
- identificarea necesităţii
- obiective urmărite
- grup de participanţi
- resurse
- distribuirea responsabilităţilor
- activităţi planificate
- analiza datelor obţinute
- prezentarea rezultatelor acţiunii
- evaluarea acţiunii
- follow-up- posibilităţi de a continua acţiunea
Repere pentru rezolvarea aplicaţiilor

1. Proiectaţi desfăşurarea unui proiect, trecând prin următorii paşi (vezi şi
exemplul anterior):
- identificarea necesităţii
- obiective urmărite
- grup de participanţi
- resurse
- distribuirea responsabilităţilor
- activităţi planificate
- analiza datelor obţinute
- prezentarea rezultatelor acţiunii
- evaluarea acţiunii
- follow-up- posibilităţi de a continua acţiunea
112
Numele proiectului: „Personaje dragi, din cărţi dragi”
Clasa a IV-a
Discipline vizate: Limba şi literatura română, Ed. civică, Ed. plastică, Ed.
tehnologică, Ed. muzicală)
Durata- ultimele 4 săptămâni ale anului şcolar
Obiective de referinţă vizate:
- l. română- 1.5; 1.6; 2.1; 2.5; 2.7;
- educaţie civică- 3.2
- ed. plastică- 1.1
- ed. tehnologică- 1.2; 3.1; 4.1;
- ed. muzicală- 3.4
Etape:
1. stabilirea unor criterii de apreciere a proiectului (I) – 1 oră (prima săpt.)
2. lecturi din cele mai îndrăgite opere literare scrise pentru copii; selectarea
fragmentelor care pot fi dramatizate; împărţirea pe grupuri; împărţirea rolurilor şi
a sarcinilor în grup (II) – 5 ore (prima săptămână a proiectului)
3. vizionarea unui spectacol de teatru pentru copii (live sau pe casetă video; ideal
ar fi ca acesta să aibă la bază o operă literară studiată)(III) -1,5 ore (la sfârşitul
primei săptămâni)
4. dramatizarea fragmentelor literare selectate (IV) – 8 ore (săpt. II şi III)
5. realizarea invitaţiilor şi afişelor pentru serbare- (V) – 3 ore (săptămâna a III-a)
6. prezentarea proiectului în cadrul serbării de sfârşit de an şcolar (VI)– 2 ore
(ultima săptămână)
Organizarea clasei: individual, frontal, în grup
Cerinţe pentru elevi:
I. Am hotărât împreună ca, la sfârşitul ultimei unităţi tematice din acest an
şcolar să realizăm o serbare, prin dramatizarea fragmentelor literare, care vă
sunt foarte dragi.
Pentru a aprecia dacă vom reuşi să punem în scenă ceea ce ne propunem,
trebuie să stabilim nişte criterii, în funcţie de care vom discuta la sfârşitul
proiectului. Care ar trebui să fie acestea?
II. a) Realizaţi o listă cu autorii şi titlurile operelor literare studiate în ultima
perioadă (I. L. Caragiale- D-l Goe..., Un pedagog de şcoală nouă, Bubico; Anton
113
Pann- Negustorul şi nerodul; O. Pancu-Iaşi- Nu numai la şcoală; Mircea
Sântimbreanu- Un băiat citit, Un şmecher la lecţie, O poveste plicticoasă,
Portretul colegei de bancă; Petre Dulfu-Păcală şi Tândală).
b) Recitiţi fragmentele literare care v-au impresionat cel mai mult.
c) Selectaţi „piesa” în care doriţi să jucaţi şi personajul pe care doriţi s ă-l
interpretaţi (gândiţi-vă să argumentaţi alegerea făcută). Poate fi vorba despre un
monolog, un dialog între două persoane sau un dialog între mai multe persoane.
d) Formaţi grupurile necesare, în urma conversaţiilor cu colegii.
e) Vom citi împreună textele alese, vom discuta şi vom negocia, pentru a fixa
grupurile finale şi pentru a face distribuţia potrivită în fiecare grup; trebuie să
demonstraţi că vă cunoaşteţi bine colegii şi că veţi ţine seama de posibilităţile şi
dorinţa fiecăruia de a interpreta personajul ales.
III. a) În timp ce vizionaţi piesa de teatru, să observaţi:
- modul în care actorii reuşesc „să intre în pielea personajelor” pe care le
interpretează; dacă redau calităţile sau defectele sugerate de autor;
- cât de „adevărat” pare totul, dacă legătura dintre personaje te duce cu gândul
la viaţa reală sau totul pare fals;
- ritmul în care se desfăşoară spectacolul (o reprezentaţie lentă plictiseşte);
- legătura dintre text şi costume;
- decorul;
- alte elemente care ajută la transmiterea emoţiei artistice (fondul muzical).
b) La sfârşitul piesei, comentaţi cu colegii mesajul şi aspectele observate;
evidenţiaţi lucrurile ce vă vor fi utile în montarea propriului spectacol.
IV. Cerinţe pentru grupuri:
a) Adaptaţi textul ales (replicile foarte lungi vor fi aduse la esenţă, pentru a fi
mai uşor memorate). În funcţie de mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi, puteţi
modifica şi intervenţiile anumitor personaje, păstrând însă coerenţa şi
frumuseţea textului.
b) Transcrieţi pe coli (pentru fiecare membru al grupului) textul modificat, astfel
încât să puteţi urmări derularea întregului fragment; marcaţi ceea ce aveţi
personal de memorat. Puteţi folosi scrisul de mână sau vă puteţi ajuta de un PC.
c) Citiţi pe roluri, de mai multe ori, folosind intonaţia potrivită.
d) Memoraţi replicile în ordinea acestora (se lucrează individual/în grup, atunci
114
când este posibil- în clasă sau acasă).
e) Repetaţi în grup, în spaţiul în care se va desfăşura serbarea. Însoţiţi replicile
de mişcarea scenică şi gesturile adecvate.
f) Luaţi hotărâri asupra decorului în care se va monta piesa, asupra costumelor
şi eventual asupra fondului muzical.
g) Confecţionaţi (cu ajutorul familiei sau cu colegii, în grup) costumul necesar.
h) Realizaţi în clasă, în timpul orelor de Educaţie plastică şi Educaţie
tehnologică, decorul necesar, lucrând individual sau în echipă.
V. Cerinţe pentru elevi:
a) Dintr-o coală de desen, realizaţi partea exterioară a invitaţiei-program pentru
serbare; puteţi folosi orice instrument de lucru doriţi (creioane colorate, pixuri
colorate, carioca, acuarele, tempera, cărbune, foarfecă şi lipici etc.) precum şi
orice tehnică deprinsă în cadrul disciplinelor Educaţie plastică şi Educaţie
tehnologică.
Criterii ce ar trebui urmărite:
- legătura cu conţinutul serbării
- originalitatea subiectului ales şi a tehnicilor folosite
- armonia culorilor/materialelor
- acurateţea lucrării
b) În interior veţi scrie într-o formulare originală, atractivă (lucruri care se
stabilesc de comun acord, prin dezbatere):
- data
- locul desfăşurării
- ora de începere
- ordinea desfăşurării/ timpul orientativ, prevăzut pentru fiecare piesă
c) Veţi înmâna invitaţiile familiei voastre. Realizaţi mai multe invitaţii, dacă
doriţi să-i aveţi alături pe bunici, prieteni, colegi de la alte clase etc. Puteţi face
schimb de invitaţii între voi.
d) Fiecare grup va realiza pe o coală mare (A 0) un afiş, folosind instrumente de
lucru şi tehnici variate. Lucrările obţinute vor fi expuse la intrările din şcoală, pe
exteriorul uşii clasei, la panoul cu ştiri destinate părinţilor etc. Se va ţine seamă
de aceleaşi criterii prezentate la punctul a).
VI. Se prezintă proiectul în public, în ultima săptămână a semestrului al II-lea.
115
În timpul serbării, pe perioada pauzelor necesare schimbării decorurilor, se va
asigura un fond muzical adecvat.
După serbare, feed-back:
- de la public;
- de la învăţător;
- de la colegi
- autoevaluare.
Să ne reamintim...
Spre sfârşitul clasei a IV-a, în cadrul disciplinei Educaţie tehnologică, ar fi de
dorit să iniţiem proiecte, parcurgând următorii paşi:
 Prezentarea produselor
5.5. - Rezumat
În sens larg, integrarea reprezintă acţiunea de a face să interrelaţioneze
diverse elemente pentru a construi un tot armonios, de nivel superior. În sens
restrâns, integrarea este procesul şi rezultatul procesului prin care un element nou
devine parte a unui ansamblu deja existent.
Pentru a avea succes în abordarea integrată, trebuie să ne asigurăm că
parcurgem următorii paşi:
 identificăm şi selectăm o temă care îi interesează pe copii;
 definim rezultatele aşteptate (obiective/ competenţe/ valori/atitudini) pe care
elevii le vor dobândi la finalul studierii temei;
 stabilim timpul necesar studiului;
116
 colectăm resursele utile (literatură scrisă, resurse audiovizuale, mass-media,
internet, obiecte, materiale informative/promoţionale etc.);
 mobilizăm persoanele –resursă;
 proiectăm activităţile de învăţare cu termenele necesare;
 desfăşurăm activităţile propuse;
 realizăm evaluarea finală a temei (evaluarea se poate face prin portofolii sau
prin realizarea unui proiect final).
Obiectivul suprem al unui astfel de demers este să descoperim ceea ce are mai
bun fiecare elev şi să valorificăm, respectiv să construim învăţarea în raport cu
punctele tari ale fiecăruia. Abordarea integrată deschide un univers nelimitat al
tematicii. Astfel, elevii pot realiza de-a lungul ciclului primar obiecte utile, care au o
anumită semnificaţie pentru ei.
Spre sfârşitul clasei a IV-a, în cadrul disciplinei Educaţie tehnologică, ar fi de
dorit să iniţiem proiecte. Proiectul este şi acţiune de cercetare şi acţiune practică,
subordonată îndeplinirii unor sarcini concrete de instrucţie şi educaţie. Pentru
realizarea acestuia este necesară parcurgerea unor paşi:
 Prezentarea produselor.
5.6. - Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Realizaţi planul unui proiect cu titlul „O, brad frumos!”
În realizarea planului trebuie să ţineţi seama de următoarele etape:
1. stabilirea unor criterii de apreciere a proiectului (I) – 1 oră (prima săptămână)
2. excursie la pepinieră, în pădure sau în oricare altă zonă unde poate fi observat
bradul (II)- (în prima săptămână, activitate desfăşurată în afara clasei)
117
3. stabilirea asemănărilor şi deosebirilor dintre brad şi alţi arbori- din familia
coniferelor sau din familia foioaselor; observarea modificărilor ce au loc în viaţa
arborilor, în funcţie de succesiunea anotimpurilor; acţiuni concrete de protejare a
pădurii (III)- (în prima săptămână)
4. lecturi reprezentative privind legenda bradului/semnificaţia acestuia la români
dar şi la alte popoare (IV) – 2-3 ore (în a doua săptămână a proiectului; act.
desfăşurată în clasă)
5. întâlnire cu unul dintre bătrânii satului/ comunei/oraşului; conversaţii despre
obiceiurile locale care însoţesc momentul împodobirii bradului (V)- 1-2 ore (în a
doua săptămână a proiectului; activitate desfăşurată în clasă sau în afara clasei)
6. învăţarea după auz a cântecului „O, brad frumos!” (VI)- 1 oră (în a doua
săptămână)
7. realizarea podoabelor pentru brad (VII)- 4 ore (în a doua şi a treia săptămână )
8. împodobirea bradului şcolii (VIII)- în ultima săptămână a proiectului, înaintea
serbării de iarnă, activitate desfăşurată în şcoală.
Barem de corectare şi de notare a proiectului
Punctajul va fi repartizat astfel:
 Conţinutul lucrării- 8 puncte -câte 1 punct pentru fiecare set de cerinţe
formulate la cele 8 etape ale proiectului. Se vor aprecia corectitudinea şi
claritatea enunţurilor formulate.
 Redactarea lucrării- 2 puncte pentru:
- organizarea ideilor în scris (0,5 puncte)
- ortografie şi punctuaţie (0,5 puncte)
- aşezare corectă în pagină (0,5 puncte)
- lizibilitate (0,5 puncte)
118
Unitatea de învăţare M2 U.6. Proiectarea demersului didactic
Cuprins
Unitatea de învăţare 6. – Proiectarea demersului didactic .............................................. 119
M2 U.6.1 Introducere ................................................................................................ 119
M2 U.6.3 Proiectarea demersului didactic ............................................................... 120
M2 U.6.4 De la teorie la practică în proiectare ........................................................ 123
M2 U.6.5 Rezumat ..................................................................................................... 126
M2 U.6.6 Test de autoevaluare ................................................................................. 126
Temă de control 2 .............................................................................................................. 127
6.1. Introducere
Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfăşurată de
învăţător/profesor care constă în anticiparea etapelor şi a acţiunilor concrete de
realizare a predării.
Proiectarea demersului didactic presupune:
 lectura personalizată a programelor şcolare;
 planificarea calendaristică;
 proiectarea secvenţială (a unităţilor de învăţare sau a lecţiilor).
Pentru a vorbi de o învăţare eficientă, este necesar ca
învăţătorul/profesorul să aibă o imagine de ansamblu bine conturată asupra
întregului curriculum alocat unui an de studiu.
Identificarea unor teme majore şi organizarea conţinuturilor în jurul
acestora oferă o imagine mult mai clară decât enumerarea unei succesiuni de
lecţii. De aici, opţiunea pentru organizarea procesului de învăţământ în unităţi de
învăţare.” (Ligia Sarivan)
Specialiştii în domeniu au optat pentru termenul unitate de învăţare
urmărind să accentueze necesitatea unui demers didactic centrat pe elev.
Unitatea de învăţare este o structură didactică deschisă şi flexibilă care:
119
 determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin
integrarea unor obiective de referinţă;
 este unitară din punct de vedere tematic;
 se desfăşoară în mod sistematic şi continuu pe o perioadă de timp;
 se finalizează prin evaluare.
Este important de reţinut faptul că proiectarea didactică este un demers
personalizat. Cadrul didactic este cel care ia deciziile asupra modalităţilor pe care
le consideră optime privind creşterea calităţii procesului de învăţământ. Pentru
aceste decizii el îşi asumă răspundere personală.

Pe parcursul şi la sfârşitul acestei unităţi de învăţare, cursanţii/studenţii vor
fi capabili:
 să explice sintagma „Proiectarea demersului didactic”;
 să definească termenul unitate de învăţare;
 să alcătuiască o planificare calendaristică orientativă şi o proiectare a unei
unităţi de învăţare la disciplina Abilităţi practice-Educaţie tehnologică;
 să identifice întrebările cheie la care trebuie să răspundă atunci când
proiectează activitatea de evaluare;
 să utilizeze/ opereze cu noile concepte în diverse contexte de instruire,
metodice etc.;
 să identifice schimbări atitudinale ce se cer a fi făcute din perspectivă
proprie, astfel încât să se poată vorbi de calitate a proiectării demersului
didactic.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
6.3. Proiectarea demersului didactic

Elementul central în realizarea proiectării didactice este programa şcolară. Aceasta
nu trebuie privită ca „tabla de materii” sau ca un element de îngrădire al profesorului, ci este
120
un document reglator, prin care se stabilesc obiective ce urmează a fi atinse prin intermediul
activităţii didactice.
Nu exisă reţete perfecte în elaborarea documentelor după care se ghidează fiecare
cadru didactic în parte, dar, de regulă, se parcurg următorii paşi:
a. se citeşte programa şcolară;
b. se stabilesc temele care prezintă interes pentru elevi, de preferat, cu ajutorul
acestora;
c. se realizează planificarea calendaristică anuală;
d. se proiectează primele unităţi de învăţare ale fiecărei discipline;
e. se proiectează ativitatea de evaluare.
Programa şcolară
În programă, fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate obiective de referinţă. Atingerea
acestor obiective se face cu ajutorul conţinuturilor. Cadrul didactic poate alege să folosească
activităţile de învăţare sau poate propune alte activităţi, care se potrivesc mai bine
colectivului pe care îl îndrumă.
Citirea programei se face în plan orizontal, astfel: Obiectiv Cadru, Obiective de
referinţă, Conţinuturi Activităţi de învăţare.
Unităţile tematice
La începutul fiecărui an şcolar este necesar şi util să aflăm ce aşteaptă copiii de la
şcoală . Lista obţinută o reorganizăm în teme largi (cel mai uşor se realizează acest lucru
pornind de la disciplina cunoaşterea mediului, ştiinţe; curiozitatea copiilor de ciclu primar
este legată predominant de acest domeniu).
Precizăm încă o dată că este vorba de „teme – pretext nerelevante în sine, dar utilizate
ca platformă, pentru a crea conexiuni” - Lucian Ciolan.
Exemple
Panificare tematică anuală, însoţită de repere de timp:

I. Cu toamna în ghiozdan (sept., octombrie- 4 săpt.)
II. În Împărăţia Apei (octombrie, noiembrie- 4 săpt.)
III. Bătrânul An şi fiicele lui (noiembrie, decembr.- 4 săpt.)
IV. De vorbă cu Făt-Frumos (ianuarie- 3 săpt.)
V. Cea de-a zecea planetă (februarie- 3 săpt.)
VI. Doctorii cu frunze verzi (martie- 3săpt.)
121
VII. Eu şi familia mea (martie, aprilie- 4 săpt.)
VIII. Mijloace de transport (aprilie, mai- 4 săpt.)
IX. Calculatorul, colegul meu de bancă ( mai- 3 săpt.)
X. În lumea desenului animat (iunie-2 săpt.)
Aceste unităţi tematice ne pot ajuta să abordăm integrat conţinuturile şi pot
facilita deschiderea procesului de învăţare care are loc în şcoală, către ceea ce se
întâmplă în afara şcolii şi mai ales către ceea ce are semnificaţie pentru elevi.
Planificarea calendaristică
Planificarea este un document în a cărui elaborare se parcurg următoarele etape:
 realizarea asocierilor dintre obiectivele de referinţă şi conţinuturi;
 împărţirea în unităţi de învăţare;
 stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare;
 alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învăţare, în concordanţă
cu obiectivele de referinţă şi conţinuturile vizate.
În general, planificarea este schematică şi se gândeşte pe întregul an şcolar, dar
cuprinsul ei are valoare orientativă. Modificările determinate de situaţiile reale de la clasă pot
fi consemnate într-o rubrică specială intitulată Observaţii.
O planificare anuală corect întocmită trebuie să acopere integral programa şcolară la
nivel de obiective de referinţă şi conţinuturi.
Proiectarea unităţii de învăţare
Unitatea de învăţare exprimă cel mai bine conceptul de demers didactic personalizat.
Aici se vede experienţa fiecărui cadru didactic, ce trebuie să ştie să răspundă la următoarele
întrebări:
 De ce voi face? (identificarea obiectivelor)
 Ce voi face? (selectarea conţinuturilor)
 Cu ce voi face? (analiza resurselor)
 Cum voi face? (determinarea activităţilor de învăţare)
 Cât s-a realizat? (stabilirea instrumentelor de evaluare)
Deşi denumirea unităţilor de învăţare şi alocarea timpului pentru fiecare în parte se
face în cadrul planificării, la început de an şcolar, se recomandă ca proiectarea în sine să se
completeze periodic, pe parcursul anului, pentru a reflecta cât mai bine realitatea.
122
Proiectarea activităţii de evaluare
Prin evaluare ar trebui „să se evidenţieze progresul înregistrat de elev în raport cu sine
însuşi pe drumul atingerii obiectivelor prevăzute în programă. Este important să fie evaluată
nu numai cantitatea de informaţie de care dispune elevul, ci, mai ales, ceea ce poate el să
facă utilizând ceea ce ştie sau ceea ce intuieşte.” (Ligia Sarivan)
În proiectarea instrumentelor de evaluare este important să se găsească un răspuns la
următoarele întrebări:
 care sunt obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă din programă, pe care trebuie să
le realizeze elevii?
 care sunt performanţele minime, medii şi superioare pe care le pot atinge elevii, pentru
a demonstra că sunt pe drumul cel bun în dobândirea competenţelor vizate?
 care este specificul colectivului de elevi pentru care se propune evaluarea?
 când şi în ce scop evaluăm?
 pentru ce tipuri de evaluare optăm?
 cu ce instrumente vom realiza evaluarea?
 cum vom proceda pentru ca fiecare elev să fie evaluat prin tipuri de probe cât mai
variate, astfel încât evaluarea să fie cât mai obiectivă?
 cum vom folosi datele oferite de instrumentele de evaluare administrate, pentru a
elimina eventualele blocaje constatate în formarea elevilor şi pentru a asigura
progresul şcolar al fiecăruia dintre ei?
Vorbind despre evaluare, nu putem omite aspectele asupra cărora se doresc modificări,
în sensul:
- modificării raportului dintre evaluarea sumativă şi cea formativă; cea de-a doua formă este
considerată mult mai valoroasă deoarece valorifică potenţialul de care dispun elevii şi duce la
perfecţionarea continuă a stilului şi a metodelor proprii de învăţare;
- realizării unui echilibru optim între evaluarea scrisă şi evaluarea orală; prin evaluarea orală
creşte interacţiunea dintre elevi şi cadrul didactic;
- folosirii cu o mai mare frecvenţă a metodelor de autoevaluare şi de evaluare prin consultare,
în grupuri mici.
6.4. De la teorie la practică în proiectare

Dacă proiectarea demersului didactic se realizează cu uşurinţă atunci când cadrul
didactic îndrumă un colectiv omogen ca vârstă, nu acelaşi lucru se întâmplă în condiţiile
învăţământului simultan, care este încă prezent în multe zone ale ţării.
123
Pentru a avea un demers eficient, propunem abordarea realizată cu unităţi tematice
(aceleaşi pentru întregul colectiv). Prezentăm ca variantă orientativă, „ tabloul” conţinuturilor
şi obiectivelor de referinţă vizate, de la o unitate tematică, pentru un colectiv format din elevi
de clasa a II-a şi a IV-a. Acesta oferă o privire de ansamblu asupra a ceea ce se poate face în
prima lună de şcoală (de exemplu).
124
Printr-o astfel de structură se evită şablonizarea-stereotipizarea mentală şi se
stimulează mobilitatea şi creativitatea. Elevii pot conştientiza că unul şi acelaşi fenomen poate
fi abordat din unghiuri şi sub aspecte diferite şi că noţiunile dobândite în cadrul diferitelor
discipline şcolare nu se exclud, ci se întregesc şi se susţin reciproc, creează acea libertate
interioară care le conferă încredere în capacităţile intelectuale şi independenţă în abordarea
sarcinilor de învăţare.
Următorul pas după realizarea unui astfel de tablou este selectarea textelor-suport, a
repertoriului de cântece şi a subiectelor pentru disciplinele Educaţie plastică şi Abilităţi
practice, ţinând seama de interesele colectivului.
Nu este obligatoriu ca textele literare să facă parte dintr-un singur manual. Se pot
multiplica fragmente literare din cărţile aflate în biblioteca şcolii sau a clasei. Important este
ca ele să reflecte preocupările copiilor şi să fie accesibile atât pentru clasa a II-a cât şi pentru
clasa a IV-a.
Exemple
Texte orientative selectate pentru unitatea „Cu toamna în ghiozdan”:
- „ Ziua când toţi au şapte ani”, „O vizită”- Iuliu Raţiu
-„Păcălici la şcoală”- Nicolae Labiş
- „Cum se face o carte”- Grigore Vieru
-„Însemnări de cititor”- Mircea Sântimbreanu
-„Cuvintele vrăjite”- Pierre Gamarra
- „Fiind băiet păduri cutreieram”- Mihai Eminescu
-„ A murit Luchi”- Otilia Cazimir
-„Mai e mult până diseară?”- Octav Pancu-Iaşi
Sugestii pentru repertoriul de cântece:
- Noul an de şcoală- Ion Potolea
- La pădure- din folclorul copiilor
- Culesul viilor- Ion Potolea
- Ploaia- C. Mereş
- A ruginit frunza din vii- D.G. Kiriac
Educaţie plastică
Subiectele pentru Educaţie plastică şi Abilităţi practice vor fi în legătură
directă cu textele literare studiate:
- „Covorul Toamnei”, „Peisaj de toamnă”- realizat prin tehnici variate - pete de
125
culoare pe suport uscat, pete de culoare pe suport umed, pete create prin
presarea unor frunze încărcate de culoare etc.
Lucrările pot fi obţinute prin lucru în grup şi pot fi folosite ca elemente de design
interior în sala de clasă.
- „Orarul meu”, „Calendarul zilelor de naştere”, „Rame foto”, „Lampioane”,
„Semn de carte”, „- cu elemente decorative din natură sau obţinute prin diverse
tehnici specifice Educaţiei plastice.
Subteme posibil de abordat în cadrul activităţilor integrate:
- şcoala- drumul spre şcoală (traseu, comportament), colegii mei, egulile clasei,
planuri pentru acest an şcolar, o zi la şcoală, rechizitele şcolarului, cartea;
- anotimpurile- caracteristicile anotimpului toamna, activităţi specifice omului în
acest anotimp.
Proiecte care se pot realiza în cadrul acestei unităţi tematice:
- Şcoala mea, Clasa mea, Prima mea carte, Toamna
1. Realizaţi o planificare anuală, precum şi proiectarea unei unităţi de

învăţare (tematice) la disciplina Abilităţi practice - Educaţie tehnologică.
2. Ce credeţi că reprezintă imaginea de mai jos?
Dezvoltaţi răspunsul.
6.6. - Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Realizaţi un proiect didactic pentru o activitate practică, cu temă la
alegere.
126
Temă de control 2
Alcătuirea unui portofoliu. Portofoliul poate conţine următoarele elemente:
1. sarcini de lucru, exerciţii, teme de reflecţie rezolvate;
2. mostre ale aplicaţiilor derulate cu elevii, colegii, părinţii etc (sau orice alte
înregistrări ale unor experienţe relevante din afara acestui curs);
3. enunţuri de autoevaluare;
4. feedback primit de la colegi;
5. reflecţii personale asupra procesului de învăţare;
6. alte resurse identificate în activităţile de învăţare (de exemplu,
bibliografii, articole, site-uri web relevante etc.)
7. orice alte materiale pe care le consideraţi relevante din perspectiva acestui
curs (fotografii, înregistrări, prezentări powerpoint, rezumate etc.)
Portofoliul ar putea avea o introducere prin care să comunicaţi ceva
despre dvs. şi despre aşteptările cu privire la acest curs. Apoi, structura poate fi
alcătuită pe capitole, teme relevante sugerate în unităţile de învăţare sub formă
de întrebări, afirmaţii sau citate reprezentative. Ca încheiere, aţi putea utiliza
câteva reflecţii finale la care puteţi adăuga o serie de întrebări cu care aţi rămas în
urma acestui curs şi la care doriţi să vă gândiţi în viitor. Apreciem în mod
deosebit creativitatea!
Barem de corectare şi de notare a portofoliului: pentru a primi cele 10 puncte
este necesară completarea portofoliului personal cu minim două aplicaţii din
fiecare set de aplicaţii prezent de-a lungul celor şase unităţi de învăţare precum şi
cu rezolvarea temelor practice.
A. Conţinutul portofoliului- 8 puncte.
 relevanţa pieselor din portofoliu; originalitatea acestora
 valorificarea experienţelor de învăţare în clasă/ şcoală/comunitate
 utilizarea creativă a resurselor puse la dispoziţie prin acest curs dar şi a
altor resurse identificate pe parcurs
B. Redactarea lucrărilor din portofoliu- 2 puncte.
 organizarea ideilor în scris (0,5 puncte)
 utilizarea limbajului de specialitate (0,5 puncte)
 ortografie şi punctuaţie (0,5 puncte)
 aşezare corectă în pagină (0,5 puncte)
127
Bibliografie.
1. Ailincăi, Cornel (1982) – Introducere în gramatica limbajului vizual, Ed. Dacia,

Cluj-Napoca.
2. Arnheim, Rudolf (1979) – Arta şi percepţia vizuală, Ed. Meridiane, Bucureşti.
3. Arnheim, Rudolf (1995) – Forţa centrului vizual, Ed. Meridiane, Bucureşti.
4. Bagnall, U., Bagnall, B., Hille, A. (1993) – Picturi în acuarelă, Ed. Aquila, Oradea.
5. Berger, Rene (1975) – Descoperirea picturii, Ed. Meridiane, Bucureşti.
6. C.N.C., Metodologia aplicării noului curriculum/ Noi abordări în proiectarea
demersului didactic, în Ghid metodologic de aplicare a programelor de Abilităţi
practice şi Educaţie tehnologică, 2001.
7. Carol Seefeldt, Creating Rooms of Wonder, Valuing and Displaying Children s
Work to Enhance the Learning Process, Beltsville, MD 20704, 2002, pag.
20,21,22
8. Cerghit I., Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002, pag.9
9. Ciolan L., Dincolo de discipline; Ghid pentru învăţarea integrată/cross-
curriculară, Editura Humanitas Educational, Bucureşti, 2003, pag.21,22
10. Clarke, J.H., Agne, R.M., Interdisciplinary High School Teaching, Strategies for
integrated learning, Nedham Heights, Allyn&Bacon, 1977, pag.6
11. Cristea, M., Nitescu, V., Panait, D., Stănescu, E. – Ghid metodic de educaţie
plastică pentru clasele I-IV şi pentru activitatea metodică din şcolile normale, Ed.
Petrion, Bucureşti.
12. Dascălu, Aurel (1997) – Educaţia plastică în ciclul primar – ghid metodic, Ed.
Polirom, Iaşi.
13. Davido, Roseline (1998) – Descopriţi-vă copilul prin desene, Ed. Image,
Bucureşti.
14. Delors, J., Comoara lăuntrică, Polirom, Iaşi, 2000
15. Dumitrescu, Zamfir (1984) – Structuri geometrice, structuri plastice, Ed.
Meridiane, Bucureşti.
16. Emberley E., Emberley’s Picture Pie, Little, Brown and Company USA, 2000, pag
6,7
17. Faure, E., A învăţa să fii, EDP, Bucureşti, 1974
128
18. Filoteanu N., Marian D., Desen artistic şi educaţie plastică, manual pentru clasa a
V-a, All Educational, Bucureşti, 1998, pag.5
19. Hogart, Burne (1993) – Le dessin anatomique facile, Taschen, Koln, Germania.
20. Hogarth, Burne (1993) – Le dessin de nus facile, Taschen, Koln, Germania.
21. Ilioaia, Maria (1981) – Metodica predării desenului la clasele I-IV, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
22. Internet, Wikipedia
23. Ionescu M., Managementul clasei. Un pas mai departe...Învăţarea bazată pe
proiect, Colecţia Şanse Egale, Humanitas Educational, Bucureşti 2003
24. Învăţare interculturală, T-Kit nr.1, Council of Europe, 2000
25. Jinga-Hetrea; Cornelia (2000) – Culorile şi gramatica lor – povestea elementelor
plastice şi a celor de cromatologie, Ed. Mureş.
26. Kandinsky, Wassily (1968) – Punto, linea, superfice, Ed. Adelphi, Milano.
27. Lhote, Andre (1965) – Tratat despre peisaj şi figură, Ed. Meridiane, Bucureşti.
28. Martine, Joly (1994) – Introduction a l’analyse de l’image, Edition Nathan, Paris.
29. Materiale selectate din MEC-CNC, Ghid metodologic, Aria curriculară Limbă şi
comunicare, liceu, Ed. Aramis, 2002, pag. 29-36
30. Miller, Judith (1993) – CULORILE: de la stilul clasic la cel contemporan, Ed.
Aquila, Oradea.
31. Păcurari O., Târcă A., Sarivan L., Strategii didactice inovativesuport de curs,
Centrul Educaţia 2000+, Bucureşti 2003
32. Petru, Ioan (1995) – Educaţie şi creaţie în perspectiva unei logici situaţionale,
E.D.S.P. Bucureşti.
33. Porte, Pierre (2001)- Învăţăm să desenăm (primii paşi), Enciclopedia RAO,
Bucureşti.
34. Programe şcolare pentru clasa a III-a; Educaţie tehnologică, Aprobată prin Ordin
al Ministrului nr. 5198/ 01.11.2004, Bucureşti, 2004
35. Programe şcolare pentru clasa a IV-a; Educaţie tehnologică, Aprobată prin Ordin
al Ministrului nr. 3919/ 20.04.2005, Bucureşti, 2005
36. Programe şcolare revizuite; Abilităţi practice clasele I, a II-a, Aprobate prin
Ordin al Ministrului nr. 4686/ 05.08.2003, Bucureşti, 2003
37. Prut, Constantin (1982) – Dicţionar de artă modernă, Ed. Albatros, Bucureşti.
38. Raynes, John (2002) – Lecţia de desen: feţe şi expresii , Ed. ALLFA, Bucureşti.
39. Rodinschi, C., Rodinschi, M. – Desen artistic, E.D.P., Bucureşti.
129
40. Rotaru, M., Dumbrava, M. (1996) – Educaţia plastică în învăţământul primar –
sugestii metodice pentru învăţători, Ed. Gheorghe-Cartu Alexandru, Craiova.
41. Schwarz, Hans (2002) – Lecţia de desen: clădiri şi peisaje citadine, Ed. ALLFA,
Bucureşti.
42. Şuşală, Ion (1996) – Curs de desen, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
43. Tohăneanu, Al., Ilioaia, M. (1971) – Metodica predării desenului la clasele V-X,
E.D.P., Bucureşti.
44. Tyler J., What shall I do today?, Usborne Publishing
NOTĂ: o parte din materialele inserate în text şi cele de la anexe sunt realizate de
studenţii din seriile anterioare, din Alba-Iulia, Focşani, Braşov.
130
ANEXE
PROIECT DE LECŢIE
CLASA: I
ARIA CURRICULARǍ: Tehnologii
OBIECTUL: Abilităţi practice
UNITATEA DE ÎNVǍTARE: Activităţi cu materiale prelucrate
CONTINUTUL: Fluturaşul
TIPUL LECTIEI: formare de priceperi şi deprinderi
OBIECTIVE FUNDAMENTALE:
- formarea şi dezvoltarea deprinderilor de a utiliza corect instrumentele de lucru;
- dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii;
- dezvoltarea sentimentelor estetice.
OBIECTIVE OPERATIONALE
A. Cognitive
OC₁: să aplice tehnici de lucru variate: decupare, lipire, decorare;
Nivel minimal - Aplicarea tehnicilor simple (decupare, lipire);
Nivel mediu - aplicarea tehnicilor necesare (cu sprijin);
Nivel maximal – realizarea lucrării prin tehnici adecvate.
OC₂: să realizeze o compoziţie originală;
Nivel minimal – copierea modelului;
Nivel mediu - lucrare cu puţine elemente de originalitate;
Nivel maximal – combinarea originală a elementelor.
OC₃: să realizeze o lucrare după criterii adecvate;
Nivel minimal – formulează două criterii;
Nivel mediu - analizează cu ajutorul întrebărilor de sprijin;
Nivel maximal – formulează judecăţi de valoare.
B. Motrice
OM₁: să mânuiască instrumentele de lucru cu uşurinţă;
OM₂: să păstreze poziţia corectă în bancă ;
OM₃. să lucreze curat şi ordonat, păstrând disciplina în timpul lucrului.
C. Afective:
OA₁: vor participa cu plăcere şi interes la lecţie;
OA₂: vor manifesta un comportament adecvat;
OA₃ vor evalua în mod obiectiv lucrările finale pe baza criteriilor de
evaluare: corectitudine, acurateţe, grad de finalizare sprijinind efortul
depus;
RESURSE
1.Metodologice
a) strategia didactică: mixtă
b) metode şi procedee: conversaţia, observaţia, demonstraţia, exerciţiul, explicaţia,
munca independentă
c) mijloace didactice: carton, hârtie glacee, hârtie creponată, cilindru de la hârtia igienică,
foarfecă, lipici
d) forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe
131
2. Temporale: 45 minute
3. Bibliografie:
a .oficiale
 Curriculum Naţional, Programe şcolare pentru învătământul primar,
Bucureşti,2003
b. pedagogice
 Venera Mihaela Cojocariu, Teoria şi metodica instruirii, Bucureşti, Ed Didactică şi
Pedagogică, 2002;
c. metodico - didactice
 Daniela Stoica - Abilităţi practice – clasele I-IV, Editura Carminis, Piteşti, 1999
 Diaconu Mihai - Îndrumător pentru lecţiile de abilităţi practice, Ed. Petrion,
Bucureşti,2001
 Lucian Stan, Ileana Stan si Elisabeta Botezatu –„Abilităţi practice– ghid metodic
clasele I-IV” ,Editura Aramis,Bucureşti, 2003
132
DESFǍŞURAREA SCENARIULUI DIDACTIC
ETAPELE O ACTIVITATEA ÎNVǍTǍTORULUI ACTIVITA STRATEGII DIDACTICE EVALUA
LECTIEI B TEA -
ELEVILOR RE
Metode Mijloace de Moduri de
şi învătământ organizare
procedee
CAPTAREA Decor simplu de primăvară ( buchete de
ATENTIEI flori naturale, ramuri îmbobocite)
(5’) Panou cu ilustraţii tematice ( peisaje,
flori de primăvara).
Copiii isi reamintesc cantecelul Radiocaseto- -frontala
„Fluturasul” pe care l-au invatat la Copiii canta fon cu cd
inspectia trecuta. cantecul.
ENUNTAREA Comunic elevilor subiectul, modalitatea

TEMEI SI de realizare a lucrării şi performantele
OBIECTIVELO aşteptate de la ei.
R
(2’)
Prezintarea lucrarii model.
PREZENTARE Analizează sumar componentele lucrării
A ( culori, forme, elemente).
CONTINUTUL
UI
(5’)
DIRIJAREA STABILIREA ETAPELOR DE Grupează - - Hârtie Observare

ÎNVǍTǍRII LUCRU materialele explicaţi glacee a
(20’) I. Selectarea materialelor şi stabilirea din a - Lipici sistematic
ordinii în care se realizează lucrarea: coşuleţe,şi - - foarfecă - frontală ă
Apoi prezint etapele: urmăresc demonst - cilindru de
1.Decuparea dreptunghiului (ANEXA explicaţia, raţia la hârtia
1) şi lipirea pe cilindrul de demonstraţi - igienică
la hârtia igienică. a şi lucrările observaţi
model. a
2. Decuparea după contur a aripilor şi - lucrare

picioruşelor fluturaşului; model
3. lipirea capului, aripilor si picioruşelor
fluturaşului;
4. decorarea lucrării după imaginaţia
fiecărui copil.
Lucrează
respectând
explicatiile
şi lucrările
model.. -
individuală
Putem
stabili
nişte
reguli
de lucru care trebuie respectate pentru
ca lucrarea să fie foarte frumoasă.
Anunţ elevii că la finalul orei cele mai
reuşite lucrări vor fi expus e într-o
expoziţie a clasei.
Pe parcursul activităţii elevii vor audia
cântece pentru copii.
OBTINEREA II. Finisarea lucrărilor ( îndepărtarea Finisează - - frontală -

PERFORMAN hârtiei de prisos, a lipiciului, etc. lucrarea. activitate observare
TEI independ a
(3’) enta sistematic
a
133
FEEDBACK- Îndrum elevii să compare propria lucrare Compară - - frontală -
UL cu modelul. cele două observaţi aprecierea
(2’) lucrări. a răspunsuri
-
lor
EVALUARE Propun elevilor un exerciţiu de Îşi - Autoevalu
(5’) autoevaluare. evaluează observaţi - frontală a-
Realizez evaluarea după următoarele lucrările şi a re
etape: îşi exprimă -
- modul de realizare a lucrării; propria exerciţiu
- corectitudinea decupării şi aplicării; părere. l
- originalitatea decorării. Apreciază
lucrările
colegilor.
RETENTIA Recomand: după modul de desfăşurare a Elevii retin - frontală
(1’) acestei lucrări pot realiza acasă o alta recomandar
lucrare. ea.
TRANSFERUL Realizez o miniexpoziţie cu lucrările
(2’) cele mai reuşite.
134
Data: martie 2009
Şcoala: Şcoala cu clasele I-VIII Săsciori-Sebeşel
Învăţător: Maria Zdrenghea(Urban)
Clasa: a IV-a
Aria curriculară: Tehnologii
Disciplina: Abilitati practice
Tema: lucrări din diferite materiale
Subiectul: Tablou-,,Flori de primavară’’
Tipul lecţiei: formare de priceperi si deprinderi
Obiective:
Obiectiv de referinţă specific unităţii de învăţare:
1.2.-să aplice tehnici de prelucrare a materialelor utilizând instrumente şi ustensile
adecvate;
2.2-să îmbine în mod adecvat tehnicile de realizare a unor produse simple şi / sau
complexe;
3.1.-să-şi exprime părerile despre modul în care se poate realiza un produs dat sau o
compoziţie.
Obiective operaţionale:
Pe parcursul activităţii elevii vor fi capabili:
- cognitive:
OC1 - să dea răspunsuri corecte întrebărilor introductive;
OC2 - să descrie materialele folosite şi utilizarea lor;
OC3 - să precizeze etapele de lucru ale tehnicilor utilizate;
OC4 – să realizeze lucrările propuse respectând etapele precizate;
OC5 – să selecteze şi să asambleze părţile componenete ale lucrării;
afective
OA1 – să participe cu atenţie şi interes pe tot parcursul activităţii;
OA2 – să aprecieze corect lucrările realizate de colegi;
-psiho-motorii:
OM1 – să execute mişcări în conformitate cu cerinţele disciplinei;
OM2 – să manifeste deprinderi de a colora, de a decupa după contur, de a lipi, de a
asambla corect şi estetic formele în vederea relizării lucrării propuse;

OM3 – să mânuiască şi să utilizeze corect mijloacele de învăţământ;
135
Strategii didactice:
Metode :
 de comunicare orală conversative: - conversaţia
- explicaţia
- problematizarea
 de explorare indirectă: - demonstraţia
 de explorare directă: - observarea organizată
 de acţiune reală: - exerciţiul, lucrări practice
Mijloace:
 informativ demonstrative:
- carton colorat
- hartie creponata
- foarfece
- hartie colorata
- lipici
- acuarele
- snur
- material textil
- CD cu „Primavara” de Vivaldi
Forme de organizare:
- frontală
- individuală
- în perechi
- în grup
A. Bibliografie:
1. * * * * * - Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru învăţământul primar, clasele I
– II, Bucureşti,
2. Joachim, Schonheer – „Jucării din hârtie”,Ed.Ion Creangă, Bucureşti, 1979, p.23.
3. Neagu, Draga – „Fantezii şi îndemânare”,Ed.Tineretului, Bucureşti, 1979, p.30
4. Zülal Aytüre-Scheele – „Hobby ORIGAMI – Construcţii din hârtie pentru cei mici şi cei
mari”, Ed.M.A.S.T. România, 2001, p.49
5. Cireaşă, Victor – „Călătorie în lumea plantelor”,Ed.Casa Editorială Regina, Iaşi, 2001,
p.76.
136
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
Etapele lectiei B. O Elemente esentiale de continut Metode si Forme de
b. procedee organiz.
1. Moment OA1 Asigur conditiile necesare bunei desfasurari a lectiei. -conversatia

organizatoric OM1 Se stabileste ordinea si linistea in clasa necesare inceperii activitatii.
1 min Pregatesc materialul didactic necesar
2.Captarea atentiei OA1 Frontala
3 min. Se citeste de catre un elev poezia,,Sfarsitul iernii’’de V.Alecsandri
Se poarta o discutie despre anotimpul de primavara:
In ce anotimp suntem?
Care sunt lunile corespunzatoare acestui anotimp?
Vom realiza ciorchinenele Conversatia
OC1 explicatia
3. Anunţarea temei OM1 Astazi,la optional, o sa facem si noi un tablou de primavara..Va trebui
şi a obiectivelor sa lucrati in liniste,sa pastrati ordinea si disciplina,sa pastrati acuratetea
2 min. lucrarilor,sa decupati dupa contur,sa lipiti formele decupate.
4. Dirijarea O1 Se prezintă planşa model. Se intuieşte imaginea şi se analizează părţile

învăţării componente.
20 min. O6 Pentru fiecare grupă se execută unul dintre elemente pentru a -explicatia
O2 exemplifica modul de lucru. Pe grupe
O3 Explic si demonstrez etapele de lucru pentru fiecare grupa in parte.
O4 Prin metoda cubului,fiecare echipa isi alege floarea de primavara pe
O5 care o va realiza.
-doi elevi vor decupa florile demonstratia Frontala
-un elev decupeaza sau realizeaza frunzele dupa caz; explicatia
-un elev decupeaza insecte la alegere
Cer elevilor sa inceapa realizarea lucrarilor munca
-supraveghez elevii,dand indicatiile corespunzatoare acolo unde este independenta Individual
cazul Pe grupe
Numesc cate un reprezentant din fiecare grupa pentru a verbaliza
etapele ce trebuie parcurse pentru a realiza lucrarile propuse. Observare
comportamental
ă
5.Obtinerea O4 Dupa terminarea acestei tehnici,se va trece la ansamblarea elementelor Obsrevare
performantei O5 decupate pe cartonul tabloului. sistematică
Activitatea Ansamblarea se face prin lipirea decupajelor,in ordinea aleasa de ei comportamental
independenta Fiecare elev din echipa vine cu idei cat mai creative ă
a elevilor In timpul lucrului,elevii vor audia “Primavara” de Vivaldi. conversatia
5 min.
Voi cere elevilor să asambleze părţile componente ale tabloului.

6. Feed-back-ul Supraveghez lucrul elevilor amintind unde este cazul,cum se realizeaza conversatia
4 min. tablouri si vin cu noi indicatii.
7.Evaluarea O5 Fiecare echipa isi prezinta tabloul in fata clasei. explicatia Frontala
lucrarilor Elevii evalueaza lucrarile prin buline.Tabloul care va primi cele mai
10 min. multe buline ,va fi cel permiat Incurajez si celelalte echipe.
Acum stiti sa realizati un tablou?
Cantam ,,Primavara’’-versuri de G.Toparceanu
137
MODELE
1. Nuferi pe lac
Materiale necesare: coli xerox color şi albe, carton xerox albastru, hârtie creponată,
foaie de bloc format A3, carton, creion, foarfece, lipici.
Operaţii: conturare, decupare, aplicare , lipire.
Tehnica de lucru:
 Se foloseşte o foaie albă în formă de pătrat;
 Se îndoaie pe jumătate de 2 ori;
 Pe forma obţinută după a doua îndoitură se trasează cu creionul forma ovală a petalei ;
 Fiecare petală se crestează la bază şi apoi se lipesc cele două părţi tăiate una peste
cealaltă.
 Se decupează un cerculeţ din carton;
 Petalele astfel obţinute se lipesc de cercul decupat din carton;
 În mijlocul nufărului, pe cerculeţ, se lipesc biluţe din hârtie creponată mototolită .
 Pe hârtia xerox de culoare verde se vor contura câte trei frunze pentru fiecare nufăr şi
se vor decupa;
 Fiecare elev va fixa pe suportul de lucru (carton xerox albastru) cele trei frunze peste
care va aplica nufărul realizat.
 Printre nuferi, pe suportul de lucru se pot lipi broscuţe obţinute prin tehnica Origami.
2. Vaza cu lalele
138
Materiale necesare: carton xerox color (pentru suport), seminţe de dovleac, lemn de
creion ascuţit cu ascuţitoarea, acuarele, creion, aracet.
Operaţii: desenare, aplicare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Pe cartonul xerox se desenează o vază cu lalele;
 Pe conturul florilor, frunzelor şi tulpinilor se lipesc seminţele una câte una;
 Pe forma desenată a vazei se lipesc succesiv aşchiile de creion.
3. Ornament din coji de ouă
Materiale necesare: carton în formă ovală, acoperit cu pânză de in, coji de ouă divers
colorate, hârtie glacé, foarfece, aracet.
Operaţii: conturare, decupare, aplicare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Vaza, frunzele şi tulpinile se obţin din hârtie glacé;
 Pe cartonul suport se lipesc vaza, frunzele şi tulpinile;
 Florile se realizează din coji de ouă dispuse corespunzător;
 Pe marginea ornamentului se lipesc coji de ouă roşii.
4. Vaza din frunze presate
139
Materiale necesare: frunze presate ( forme şi mărimi diferite), foaie de bloc de desen
( format mare sau mic), aracet, foarfece
Operaţii : aplicare, tăiere (dacă este cazul), lipire.
Tehnica de lucru:
 Se stabileşte modelul care se doreşte să se realizeze;
 Frunzele se taie cu foarfeca pentru a li se da forma dorită;
 Apoi se aplică cu aracet pe foaia de bloc .
5.Vaza din flori şi frunze presate
Materiale necesare: flori şi frunze presate, foaie de bloc format mic, aracet, foarfece.
Operaţii : tăiere ( dacă este cazul), aplicare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Se stabileşte modelul care se doreşte să se realizeze;
 Frunzele sau florile se taie cu foarfeca pentru a li se da forma dorită;
 Florile şi frunzele presate se aplică cu aracet pe foaia de bloc .
6.Macul
140
Materiale necesare: fire de mătase ( roşii şi verzi), planşă suport (carton colorat pe
care se conturează floarea), foarfece, lipici, hârtie glacé de culoare verde.
Operaţii: conturare, tăierea firelor, răsucirea acestora, decupare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Pe cartonul suport se trasează conturul macului cu carioca sau marker negru;
 Din hârtia verde se conturează şi apoi se decupează un cerculeţ;
 Se taie firele de mătase roşie cât mai mici şi se lipesc pe planşa suport, respectându -se
conturul trasat;
 Pentru tulpiniţe, firele de mătase verde se răsucesc şi apoi se lipesc pe conturul trasat;
 Pentru frunzuliţe se taie fire cât mai scurte de mătase verde, care se lipesc în interiorul
acestora;
 La sfârşit se lipeşte cerculeţul verde în mijlocul florii de mac;
8.Zorele
Materiale necesare: fire subţiri din lână sau PNA, de culoare albastră şi verde, planşă
suport (de preferat de culoare roşie), foarfece, lipici, carton pentru depănarea firelor (un
dreptunghi cu lăţimea de 3 cm), hârtie verde, benzi de hârtie colorată.
Operaţii: decupare, depănarea firelor, răsucire, legare, înfăşurare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Se decupează benzi de hârtie colorată care se lipesc pe planşa suport obţinându-se
modelul de background dorit;
 Se decupează din carton un dreptunghi cu lăţimea de 3 cm;
 Se deapănă pe dreptunghiul din carton firul albastru, până când se obţine o buclă
suficient de groasă;
141
 Se trage mănunchiul de fire de pe carton, se leagă la mijloc cu fir verde răsucit ( a
cărui prelungire va fi tulpina florii) şi se rulează pentru obţinerea formei potrivite;
 Baza florii se înfăşoară cu hârtie verde;
 Florile astfel obţinute se lipesc pe suport.
9. Crizantemă
Materiale necesare: carton xerox color, hârtie glacé, foarfece, aracet.

Operaţii: desenare, decupare, lipire.
Tehnici de lucru:
 Se decupează 4 flori de mărimi diferite, un cerc şi o frunză;
 Pe cartonul xerox color se lipesc frunza şi florile, în ordine descrescătoare a
mărimii, având grijă să dăm cu aracet numai în centrul florilor;
 La sfârşit se lipeşte cercul în mijlocul florii.
Pentru a-i da un aspect şi mai plăcut se poate rula fiecare petală pe creion.
Etapele de lucru:
Figura 1 Figura 2 Figura 3
142
10.Leu din frunze
Tehnica de lucru:
 Conturul unui cerc pe o cola de hartie;
 Se traseaza sprancenele si gura;
 Se vor lipi frunzele de-a lungul cercului;
 Ochii se vor forma tot din frunze;
 Botul din trei frunze;
143
11.Floarea-soarelui
Materiale necesare: hârtie glacé galbenă, verde şi portocalie, coală xerox color, carton,
lipici, foarfece, creion.
Operaţii: trasare, decupare, lipire,
Tehnica de lucru:
 Se conturează pe hârtia colorată petalele, frunzele, tulpina şi cerculeţul din mijloc;
 Se decupează petalele, frunzele şi cerculeţul ;
 Fiecare petală se taie în lungime, pe jumătate;
 Pe spatele petalei se întinde lipici pe una din cele două jumătăţi tăiate;
 Peste jumătatea de petală acoperită cu lipici se suprapune cealaltă şi se presează
pentru a se lipi;
 Pe marginea cerculeţului se lipesc câte două rânduri de petale ;
 Floarea astfel obţinută se lipeşte pe foaia suport ;
 Se adaugă frunzele şi se conturează tulpina cu marker verde;
 În interiorul cerculeţului se pot aplica bobiţe obţinute prin mptotolirea hârtiei
creponate.
12.Flori de câmp
144
Materiale necesare: coli xerox de diferite culori, staniol, beţişoare, vată, polistiren, lipici,
creion, foarfece.
Operaţii: conturare, decupare, asamblare.
Tehnica de lucru:
 Petalele florilor se realizează din hârtie de culori diferite;
 Floarea se obţine dintr-un pătrat cu latura de 3 cm, care se îndoaie în patru părţi
egale;
 Pe suprafaţa pătrată a ultimei îndoituri se conturează forma unei petale şi apoi se
decupează, obţinându-se o floare cu patru petale;
 Fiecare floare se fixează în vârful unui beţişor, înfăşurat în hârtie verde, iar în vârf
cu puţină vată;
 Toate florile astfel obţinute se înfig cu celălalt capăt al beţişorului într-o bucată
mică de polistiren;
 Se conturează şi se decupează câteva frunze, care se vor adăuga printre flori;
 Se îmbracă bucata de polistiren cu hârtie colorată sau staniol.
13. Narcise
Materiale necesare: coli de xerox albe şi color, lipici, foarfece, creion, carton xerox
colorat.
Operaţii : trasare, decupare, lipire.
Tehnica de lucru:
 Se conturează forma vazei, se decupează şi se lipeşte pe cartonul suport;
 Florile se obţin prin trasarea a 7 cercuri pe hârtia albă;
 Fiecare cerc se decupează, după care se îndoaie prin suprapunere în opt părţi egale;
 După a patra îndoitură, pe forma obţinută se trasează conturul petalei şi se
decupează;
 In mijlocul florii se lipeşte un cerculeţ galben, obţinut cu ajutorul perforatorului;
 Pe cartonul suport se trasează cu marker verde tulpinile;
 Din hârtia verde se decupează frunzuliţele, care se lipesc pe tulpinile desenate
 Apoi se aplică florile .
145
Etapele de lucru:
Figura 1 Figura 2 Figura 3 Figura 4
Figura 5 Figura 6 Figura 7 Figura 8
14. Vaze cu flori
Materiale necesare: carton xerox color, hârtie colorată, hârtie creponată, lipici
(aracet), foarfece, creion.
146
Operaţii: conturare, mototolirea hârtiei, decupare, aplicare, lipire.
Etape de lucru:
 Se conturează forma vazei;
 Prin mototolirea hârtiei creponate se obţin biluţe care vor fi aplicate în interiorul
conturului vazei;
 Se lipesc tulpinile şi frunzele;
 Se decupează petale de flori de formă ovală, frunzele, tulpinile şi bazele florilor;
 Fiecare petală se taie până la jumătate, se dă cu aracet pe una din părţile tăiate, iar
cealaltă parte se suprapune;
 Petalele astfel obţinute se asamblează câte 3, lipindu-se numai în partea de jos
(cea tăiată);
 La sfârşit se lipeşte baza florilor.
147
PROGRAMĂ ŞCOLARĂ EDUCAŢIE PLASTICĂ
CLASA A III-A
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Educaţie plastică
Nr. Ore/săpt: 1
MANUALUL UTILIZAT: -
Distribuirea orelor pe semestre
Nr.crt. SEMESTRUL NR.ORE

1. Sem. I
2. Sem. al II-lea
3. TOTAL
I. OBIECTIVE CADRU
A. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE

ÎNVĂŢARE
1. Cunoasterea si utilizarea materialelor, a instrumentelor de lucru si a unor tehnici specifice artelor
plastice
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ
La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi capabil:
1.1: să selecteze diverse materiale (culori de
apă, tuşuri, creioane, pensule, plastilină etc.),
în vederea utilizării acestora
1.2: să asocieze tehnici adecvate materialelor
selectate (tehnici ale culorilor de apă, tehnici
mixte, tehnici ale colajului etc.)
*1.3: *să asocieze adecvat diferite tehnici de
modelare, rezultatelor obţinute
148
2. Analiza formelor, a culorilor ș i a amestecurilor acestora, în mediul înconjurător ș i pe imagini
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
capabil: - anticiparea rezultatelor amestecurilor culorilor între ele şi cu alb şi negru;
2.1: să compare culori sau grupe de
culori, în funcţie de locul acestora în - exersarea obţinerii tonurilor de gri, prin haşurare cu creionul, pe teme
steaua culorilor liber alese;
2.2: să compare tonurile de gri, în
- exersarea obţinerii de forme plastice sintetice corespunzătoare unor
funcţie de distanţa acestora faţă de alb
forme naturale.
şi faţă de negru
*2.3: *să asocieze forme, nuanţe, tonuri
3.din
Cunoasterea si utilizarea
natură cu imagini plasticeelementelor de limbaj plastic

La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi capabil: Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
3.1: să identifice în spaţiul înconjurător linii - observarea liniei ca element constitutiv al universului vizual (contururi,
în diferite ipostaze fragmentări, intersecţii, contraste etc.);
- realizarea de contururi, decupaje, colaje, amprentări, zgârieri etc.;
3.2: să valorifice ipostazele liniei în
reprezentări grafice intenţionate
3.3: să sugereze forme familiare din natură cu - observarea structurii formelor naturale (elemente de morfologie vizuală;
ajutorul liniei
- exersarea transpunerii formelor naturale în structuri plastice expresive;
3.4: să obţină pete picturale - analiza structurilor plastice obţinute, din punct de vedere al mesajului
artistic comunicat.
- exersarea obţinerii petei picturale, prin nuanţare cromatică, prin

fluidizarea culorii sau prin texturare.
4. Exprimarea prin ș i despre compoziț ii plastice

La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi capabil: Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
4.1: să compună spaţiul plastic valorificând - compunerea suprafeţei plastice obţinând intenţionat o anumită dominantă
potenţialul expresiv al dominantei cromatice,
conform propriilor intenţii
- organizarea suprafeţei sau a spaţiului plastic cu ajutorul liniei de
4.2: să valorifice potenţialul constructiv al
construcţie;
liniei în compunerea spaţiului plastic
- identificarea unor moduri diferite de organizare a spaţiului plastic, pe
4.3: să realizeze compoziţii într-o dominantă
reproduceri de artă şi pe lucrări ale elevilor;
cromatică intenţionată, folosind linia în
diferite ipostaze şi pata picturală
- realizarea de compoziţii după diferite sugestii tematice, folosind linii şi
4.4: să organizeze spaţiul plastic liniar şi
forme intenţionate, în diferite dominante cromatice;
cromatic (cu accent pe tratarea picturală),
- observarea raporturilor dintre forme geometrice şi forme din natură;
*folosind forme din natură
- dialog dirijat pe tema comunicării în limbaj plastic;
4.5: să utilizeze criterii evaluative în analiza
propriilor exprimări plastice şi a celorlalţi
*4.6: *să modeleze forme din natură şi forme - sugerarea raporturilor dintre forme geometrice şi forme din natură.
geometrice, sugerând relaţia dintre acestea
149
B. CONTINUTURILE ÎNVATARII
 Materiale de lucru şi folosirea lor (tehnici specifice artelor plastice)

 Amestecurile culorilor (nuanţe şi tonuri)
 Pata vibrată (picturală)
 Linia ca element activ de construcţie a spaţiului plastic
 *Forme naturale şi forme elaborate
150
PLANIFICARE CALENDARISTICĂ – EDUCAŢIE PLASTICĂ
Clasa A III-A
TIP CURRICULUM: CN
Nr. de ore pe săptămână: 1
Nr. de ore pe an : 34
SEMESTRUL: I , II
Unităţi de învăţare Ob. Conţinuturi Nr. Perioada Obs

de ref. ore Săptămâna
SEMESTRUL I
1. Materiale de lucru si 1.1  Materiale de lucru utilizate în orele de educaţie plastică 3 14.09
folosirea lor 1.2  Caracteristicile diferitelor materiale de lucru 28.09
1.3  Modalităţi şi tehnici de utilizare S1-3
4.5
4.6
2. Amestecurile culorilor 2.1  Culori primare 10 05.10

(tonuri si nuante) (1) 2.2  Culori binare 21.12
2.3  Nuanţe S4-15
3.4  Tonuri
4.1  Contraste cromatice (culori calde – culori reci)
4.5  Contrastul de cantitate

SEMESTRUL al III-lea
3. Amestecurile culorilor 2.1  Contrastele de expresie 1 18.01
(tonuri si nuante) (2) 2.2  Colajul S16
2.3
3.4
4.1
4.5
4. Pata vibrată (picturală) 1.1  Tonuri şi nuanţe ( rupere de ton, suprapunere, etc) 8 25.01
1.2  Dominanta cromatică 15.03
1.3  Pata plată şi pata picturală S17-24
3.4  Modelarea culorilor
4.1
4.4
4.5
4.6
5. Linia – element de 1.1  Linia – element de expresie plastică 6 22.03

construcț ie a spaț iului 2.3  Linia cu rol decorativ 17.05
plastic 3.1  Linia cu rol de construcţie S18-31
3.2
3.3
4.2
4.3
6. Forme naturale si forme 1.3*  Forma, element de limbaj şi expresie plastică 5 24.05
elaborate 2.3  Forme naturale cu şi fără linie de contur 21.06
3.3  Forme elaborate cu şi fără linie de contur S32-36
4.4  Centrul de interes
4.5  Forma – simbol al delicateţii şi sensibilităţii
4.6*  Expresii realizate cu ajutorul formei
 Pregătirea şi vernisarea unei expoziţii
 Evaluare finală
151
PROIECTAREA UNITĂȚ ILOR DE ÎNVĂȚ ARE
Unitatea de învăț are: Materiale de lucru ș i folosirea lor
Nr. de ore alocat: 3
Perioada: săptămânile I – III
Nr. Detalieri
O.R.de con Activită Resurse Nr. Evaluare Observa
crt. a) Materiale ore
b) procedurale Data
c) forme de Săpt.
organizare a
colectivului
1. Materiale de 1.1 - identificarea diferitelor materiale a) – gamă diversă de 1 -
lucru şi 1.2 utilizate în arta plastică materiale utilizată în arta 14.09 observare
caracteristicile 1.3 - exemplificarea utilizării diverselor plastică, vizită la un atelier S1 sistematică
lor 4.5 materiale ( acuarele, tempera, de pictură, reproduceri, - probă
4.6 guaşa, tuşurile colorate, materiale lucrări ale elevilor practică
cu texturi diferite, hârtii colorate, b) – conversaţia,
ceară, soluţii pentru decolorat, explicaţia, exerciţiul,
carioca, creioanele de toate tipurile, demonstraţia, observaţia
ceracolor, etc) dirijată, învăţarea intuitivă
- descrierea diferitelor materiale c) – activitate frontală;
- utilizarea terminologiei specifice individuală; în perechi
- utilizarea diverselor materiale
Subiectul lec
2. Modalităţi şi 1.1; - selectarea diverselor materiale şi a) – gamă diversă de 2 -
tehnici de 1.2; utilizarea lor în compoziţii materiale utilizată în arta 21.09 observare
utilizare a 1.3; bidimensionale plastică, vizită la un atelier 28.09 sistematică
diverselor 4.5; - exersarea utilizării tehnicilor şi a de pictură, reproduceri, S2-3 - probă
materiale 4.6 instrumentelor specifice lucrări ale elevilor practică
- exersarea tehnicii acuarelei, a b) – conversaţia,
temperei şi a guaşei explicaţia, exerciţiul,
exersarea tehnicii colajului şi demonstraţia, observaţia
decolajului dirijată, învăţarea intuitivă
- înţelegerea şi exersarea tehnicii c) – activitate frontală;
monotipiei şi linogravurii individuală; în perechi
- prezentarea şi exersarea tehnicii
desenării cu ceară, cu pic,
frotajului, amprentei şi a ştampilei,
modelajului
- anticiparea rezultatelor şi
comentarea lor
- exersarea limbajului specific
Unitatea de învă Amestecurile culorilor (tonuri

Nr. de ore alocat: 10
Perioada: săptămânile IV - XV
Nr. DetalieriO.R.
de con Activită Resurse Nr. Evaluare Observa
crt. d) Materiale ore
e) procedurale Data
f) forme de Săpt.
organizare a
colectivului
1. Culori primare 2.1 - identificarea culorilor a) – vizită la un atelier de 2 - observare
Culori binare 2.2 primare şi binare pe pictură, reproduceri, lucrări 05.10 sistematică
2.3 reproduceri şi pe lucrări ale elevilor 12.10 - probă
3.4 ale elevilor b) – conversaţia, explicaţia, S4-5 practică
4.1 - clasificarea culorilor după exerciţiul, demonstraţia,
4.5 nuanţe observaţia dirijată, învăţarea
- înţelegerea relaţiei culori intuitivă
semene şi culori c) – activitate frontală;
complementare individuală; în perechi
- anticiparea unor rezultate
Subiectele lec
„Culorile toamnei”,
„Bucuriile copilăriei”
2. Nuanţe 2.1 - recunoaşterea şi a) – gamă diversă de materiale 1 - observare
2.2 elaborarea unor amestecuri utilizată în arta plastică, vizită 19.10 sistematică
152
Nr. DetalieriO.R.
e) procedurale Data
f) forme de Săpt.
organizare a
colectivului
2.3 - compunerea spaţiului la un atelier de pictură, S6 - probă
3.4 plastic utilizând diferite reproduceri, lucrări ale practică
4.1 tehnici elevilor
4.5 - exersarea limbajului b) – conversaţia, explicaţia,
specific exerciţiul, demonstraţia,
- compunerea din pete observaţia dirijată, învăţarea
plate a nuanţelor alese intuitivă
- realizarea nuanţelor a c) – activitate frontală;
două culori individuală; în perechi
- realizarea de pete
picturale a diferitelor
culori
- exprimarea părerii
personale în legătură cu
propriile lucrări
Subiectele lec
alegere): „Joc de fond”,
„Suport plastic în tonurile
unei culori”, „Datini ș i
obiceiuri de iarnă”,
„Măș ti”, „Foc de
artificii”, „În prag de
sărbători”
3. Tonuri 2.1 - discutarea pe bază de a) – gamă diversă de materiale 1 - observare
2.2 lucrări despre tonuri utilizată în arta plastică, vizită 26.10 sistematică
2.3 - realizarea unor la un atelier de pictură, S7 - probă
3.4 amestecuri reproduceri, lucrări ale practică
4.1 - exersarea tonurilor şi elevilor
4.5 nuanţelor aceleiaşi culori b) – conversaţia, explicaţia,
- realizarea unor efecte exerciţiul, demonstraţia,
spaţiale cu tonurile şi observaţia dirijată, învăţarea
nuanţele aceleiaşi culori intuitivă
Subiectele lec c) – activitate frontală;
alegere): „Ce ne individuală;
povesteș te lumea
minunată a culorilor”,
„Peisaj”, „Castelul
Împăratului Verde”,
„Livadă cu mere roș ii”
4. Contraste 2.1 - descoperirea contrastului a) – gamă diversă de materiale 1 - observare
cromatice 2.2 cald - rece în opere de artă utilizată în arta plastică, vizită 09.11 sistematică
2.3 şi diferite imagini plastice la un atelier de pictură, S9 - probă
3.4 - obţinerea contrastului reproduceri, lucrări ale practică
4.1 cald – rece prin diferite elevilor
4.5 tehnici de lucru
- realizarea unei compoziţii
în acest contrast
Subiectele lec
alegere): „Ce pot povesti
culorile complementare”,
„Cearta ș i împăcarea
culorilor”, „Livadă cu
mere roș ii”
5. Culori primare 2.1 - identificarea culorilor a) – gamă diversă de materiale 2 - observare
Culori binare 2.2 primare şi binare pe utilizată în arta plastică, vizită 16.11 sistematică
2.3 reproduceri şi pe lucrări la un atelier de pictură, 23.11 - probă
3.4 ale elevilor reproduceri, lucrări ale S10- practică
4.1 - clasificarea culorilor după elevilor 11
4.5 nuanţe b) – conversaţia, explicaţia,
- înţelegerea relaţiei culori exerciţiul, demonstraţia,
semene şi culori observaţia dirijată, învăţarea
complementare intuitivă
- anticiparea unor rezultate c) – activitate frontală;
Subiectele lec individuală; în perechi
„Culorile toamnei”,
„Bucuriile copilăriei”
6. Nuanţe 2.1 - recunoaşterea şi a) – gamă diversă de materiale 1 - observare
2.2 elaborarea unor amestecuri utilizată în arta plastică, vizită 07.12 sistematică
2.3 - compunerea spaţiului la un atelier de pictură, S13 - probă
153
Nr. DetalieriO.R.
e) procedurale Data
f) forme de Săpt.
organizare a
colectivului
3.4 plastic utilizând diferite reproduceri, lucrări ale practică
4.1 tehnici elevilor
4.5 - exersarea limbajului b) – conversaţia, explicaţia,
specific exerciţiul, demonstraţia,
- compunerea din pete observaţia dirijată, învăţarea
plate a nuanţelor alese intuitivă
- realizarea nuanţelor a c) – activitate frontală;
două culori individuală; în perechi
- realizarea de pete
picturale a diferitelor
culori
- exprimarea părerii
personale în legătură cu
propriile lucrări
Subiectele lec
de fond”, „Suport plastic
în tonurile unei culori”,
„Datini şi obiceiuri de
iarnă”, „Măşti”, „Foc de
artificii”, „În prag de
sărbători”
7. Tonuri 2.1 - discutarea pe bază de a) – gamă diversă de materiale 1 - observare
2.2 lucrări despre tonuri utilizată în arta plastică, vizită 14.12 sistematică
2.3 - realizarea unor la un atelier de pictură, S14 - probă
3.4 amestecuri reproduceri, lucrări ale practică
4.1 - exersarea tonurilor şi elevilor
4.5 nuanţelor aceleiaşi culori b) – conversaţia, explicaţia,
- realizarea unor efecte exerciţiul, demonstraţia,
spaţiale cu tonurile şi observaţia dirijată, învăţarea
nuanţele aceleiaşi culori intuitivă
Subiectele lec c) – activitate frontală;
alegere): „Ce ne individuală;
povesteşte lumea minunată
a culorilor”, „Peisaj”,
„Castelul Împăratului
verde”, „Livadă cu mere
roşii”
8. Contraste 2.1 - descoperirea contrastului a) – gamă diversă de materiale 1 - observare

cromatice 2.2 cald - rece în opere de artă utilizată în arta plastică, vizită 21.12 sistematică
2.3 şi diferite imagini plastice la un atelier de pictură, S15 - probă
3.4 - obţinerea contrastului reproduceri, lucrări ale practică
4.1 cald – rece prin diferite elevilor
4.5 tehnici de lucru b) – conversaț ia, explicaț ia,
- realizarea unei compoziţii exerci
în contrastul cald – rece observarea dirijată, învă
- realizarea într-un colaj a intuitivă
contrastului cald-rece c) – activitate frontală,
Subiectele lec individuală
alegere): „Ce pot povesti
culorile complementare”,
„Cearta şi împăcarea
culorilor”, „Livadă cu
mere roşii”
154

Educatie - Plastica - Indreica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educatie - Plastica - Indreica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Cursul intitulat Educaţie plastică, abilităţi practice şi metodică se adresează

Resurse şi mijloace de lucru

Durata medie de studiu individual

Mulţumim, cu această ocazie, domnişoarei Duru Minodora şi studenţilor de la

Pe parcursul acestei unităţi de învăţare vă veţi familiariza cu elementele

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.3. Instrumente, materiale şi tehnici de lucru

Între instrumente, materiale şi tehnici de lucru este o strânsă legătură. În funcţie de

 Penelul este o pensulă mai mică, cu coada lungă şi subţire.

Cele mai folosite materiale şi instrumente în activităţile plastice cu copii i preşcolari /

- acuarelele cu multe culori (în cutie de plastic);

Toate aceste materiale şi instrumente prezentate, folosite în diverse combinaţii în

Pe lângă acuarele clasice, în comerţ se găsesc şi creioane aquamarin sau aquamarker.

desenez.net; dpp.studio51.ro; desenez.net

1.- desen - E.-S.I; 2 . - ro.mybestcanvas.com

 Colorarea cu pasteluri. Pastelurile (creioane cerate) se găsesc sub formă de batoane

1.4. Elemente de limbaj plastic

Compoziţia ia naştere de la un punct plastic aşezat pe un suport. În acel spaţiu plastic

În spaţiul plastic, punctul plastic poate fi:

Pentru realizarea efectului de depărtare se poate utiliza punctul în construirea

c) Relaţiile punctului cu elementele de limbaj plastic pot fi:

d) Rolul punctului plastic într-o compoziţie

1. Acoperiţi suprafeţele unor forme cu ajutorul punctelor de diferite

Convenţional, linia este definită ca fiind un punct în mişcare, cu aceleaşi stări

 După formă liniile pot fi :

 După orientare liniile pot fi:

Expresivităţile şi semnificaţiile liniilor depind şi de modul în care sunt grupate:

Linia poate fi folosită atât ca element constructiv cât şi ca element decorativ.

Ca element de limbaj plastic, pata de culoare este urma de culoare aşezată pe un

O energie specială însufleţeşte culoarea, culoarea fiind chiar energie luminoasă,

Urma de culoare obţinută prin aplicarea diferitelor tehnici plastice cu diferite

a) Pata picturală (vibrată) - se obţine prin fluidizare sau prin tuşe.

Pentru a se realiza un echilibru coloristic este necesar se alterneze petele plate cu

ruperea tonului monocromie

Subiectele pe care le putem aborda la tema plastică – pata, sunt:

1.4.4. Forma - element de limbaj plastic

1. Forma în plan – care alcătuieşte pata.

Procedee de obţinere a formelor elaborate şi spontane.

Alte modalităţi de creare a formelor plane ar fi următoarele:

Peisaj de pădure, Grigorescu Fetiţa cu basma roşie, Luchian

Trei Floarea-soarelui, Van Gogh Floarea-soarelui, Van Gogh

Livada cu măslini, Van Gogh

„Mâna cu buchet”, Picasso “Femeia floare”, Picasso

1. Alcătuiţi o planşă cu forme spontane.

1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Activităţile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vieţii

Durata medie de parcurgere a celei de a doua unitate de învăţare este de 2-3

2.3. Perspectiva, linia de orizont şi punctele de fugă

Fiecare din mijloacele plastice concură pentru a crea spaţialitatea imaginară,

Este o formă romboidală închisă, ceea ce accentuează caracterul de

În compoziţia închisă, toate elementele compoziţionale înconjoară zona

Compoziţia deschisă sugerează că acţiunea se continuă în afara spaţiului plastic

Compoziţia dinamică se realizează prin organizarea elementelor plastice într-un

(Gabriel Şerban, Studiu)

2.5. Compoziţia decorativă

Tipurile de scheme compoziţionale:

 compoziţia pe registre orizontale sau verticale

Tipurile de scheme compoziţionale:

 compoziţia pe registre orizontale sau verticale

Tipurile de scheme compoziţionale:

 compoziţia pe registre orizontale sau verticale

2.7. Test de autoevaluare a cunoştinţelor