Universitatea Valahia Târgoviște

Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației

Master : S.D.C.Î.E
Anul II

STRATEGII DIDACTICE
ARTE

Masterand: Piciorang Georgiana

 Alfabetizarea vizuală

Moto: „Adevărata sensibilitate începe când pictorul descoperă că agitaţia

copacului şi suprafaţa apei sunt înrudite, că sunt gemene pietrele şi
propria faţă şi că, lumea contractându-se astfel puţin câte puţin, el vede,
sub această ploaie de aparenţe, marile semne esenţiale care sunt în
acelaşi timp adevărul său şi cel al universului.” (Jean Bazin)

Alfabetizarea este abilitatea de comunicare prin scris, vorbire sau „limbaj de

mișcare”, cum ar fi limbajul semnelor (LS). În contextul educației
adulților, alfabetizarea se referă la nivelul de funcționare a abilităților de citire,
scriere, vorbire și ascultare care permit elevilor să se implice în schimburi simple și
familiare conectate cu educația, instruirea, munca și rolurile sociale în mod specific:

 ca cetățean al comunității;
 în activitatea economică, incluzând lucrul plătit sau neplătit;
 în viața domestică;
 în educație și instruire;
 în mediul zilnic și social.

Vorbire, ascultare și răspuns

La nivelul de bază, oamenii își dezvoltă abilități care le permit:

 să asculte și să răspundă țn limbajul vorbit, incluzând simple narații,

propoziții, întrebări și instrucțiuni simple;
  să vorbească pentru a comunica informațiile de bază, sentimentele și opiniile
unor subiecte familiare;
 să angajeze în discuție cu altă persoană într-o situație familiară.

La un nivel mai avansat, oamenii își vor dezvolta abilități care le vor permite:

 să asculte și să raspundă în limbajul vorbit, incluzând informații extinse și

narații, dar și să ofere explicații detaliate și instrucțiuni în mai mulți pași de
lungime variabilă, adaptând răspunsul în funcție de vorbitor, mediu sau
context;
 să-și dezvolte abilitățile de a comunica informații directe și detaliate, idei și
opinii clare, de adaptare a vorbirii și a contextului pentru a lua în considerare
ascultătorii, mediul, scopul și situațiile;
 să se angajeze în discuție cu una sau mai multe persoane într-o multitudine de
situații diferite, realizând contribuții clare și efective care produc rezultate
apropiate de scop și subiect.
Abilități necesare pentru receptarea limbajului:

 procesarea secvențelor, sunetelor și cuvintelor rapid;

 diferențierea sunetelor vorbite și cuvintelor care sunt similare;
 înțelegerea verbală;
 reținerea unei secvențe de informații, ex. instrucțiuni;
 extragerea structurii gramaticale complexe sau abstracte, ex. diateza
pasiva, propoziții cu clauze impuse;
 înțelegerea limbajului non-literar, ex. metafore, analogii, „vorbirea
figurativă”.

Abilități necesare pentru limbajul expresiv:

 organizarea și planificarea a ceea ce trebuie spus;

 recuperarea cuvintelor;
 a pune idei într-o formă gramaticală potrivită;
 „menținerea”' informațiilor în memoria pe termen scurt în timp ce se vorbește,
ex. amintirea a ceea ce ai vrut să spui;
 pronunțtarea cuvintelor, în special cele multisilabice.

Literatura permite elevilor să se implice efectiv într-o mare varietate de contexte

de învățare. În acest sens elevii trebuie să aibă abilități precum:
  Manipularea (pentru scris);
 Atenție;
 Comunicare;
 Procesarea informațiilor.

Alfabetizarea poate reprezenta însă și abilitatea de a ”citi” simboluri și semne

diferite de litere, cum sunt imaginile sau gesturile de exemplu. Proliferarea de
imagini în cultura noastră - în ziare şi reviste, în publicitate, la televiziune şi pe Web
– face din alfabetizarea vizuală, abilitatea de a "citi" imagini, o abilitate vitală. Dar
ce înseamnă să citești o imagine, și cum pot profesorii ajuta pe elevi să dezvolte
abilităţile de a face acest lucru conștient și productiv?
Alfabetizarea vizuală este abilitatea de a vedea, de a înţelege, şi în cele din
urmă de a gândi, a crea, a comunica. În general, privim o imagine cu grijă, critic,
încercând să intuim intenţiile creatorului imaginii. Aceste competenţe pot fi aplicate
în mod egal la orice tip de imagine: fotografii, picturi şi desene, grafică (inclusiv
totul, de la caricaturi politice la cărţi de benzi desenate la ilustraţiile din cărţile pentru
copii), filme, hărţi, precum şi diferite tipuri de diagrame și grafice. Toate informaţiile
transmit şi idei, iar alfabetizarea vizuală permite privitorului să adune informaţii şi
idei conţinute într-o imagine, să le plaseze în context şi să determine dacă acestea
sunt valabile.
 Ca şi alfabetizarea tradiţională, alfabetizarea vizuală cuprinde mai mult de
un nivel de calificare, de competență. Primul nivel în lectură presupune
decodificarea unor cuvinte și propoziții, dar înţelegerea lecturii este la fel de (dacă
nu mult mai) importantă: profesorii îi ajută pe elevi nu numai să decodifice
cuvinte, ci și să înțeleagă ceea ce au citit. Această înţelegere impune un vocabular
bogat, gândire critică. Profesorii au abordări diferite şi strategii pentru a ajuta elevii
să dobândească o înţelegere contextuală a ceea ce au citit, prin prezentarea
informației într-un mod atractiv, folosind suportul electronic (tabla magnetica, dvd,
prezentari pe computer, etc.), planșele, cărțile.

Primul nivel de alfabetizare vizuală este pur și simplu cunoaștere ce implică

identificarea subiectului sau elementele dintr-o fotografie, operă de artă sau din
oricare alt suport vizual. Competenţele necesare pentru a identifica detaliile
imaginii sunt incluse în mai multe discipline, ca de exemplu, observarea atentă
care este esenţială pentru cercetare ştiinţifică. Dar, în timp ce observaţia corectă
este importantă, înţelegerea a ceea ce vedem şi înţelegerea relaţiilor vizuale sunt
cel puţin la fel de importante. Aceste competenţe de nivel mai înalt de alfabetizare
vizuală necesită gândire critică şi acestea sunt esenţiale pentru succesul unui elev
în orice zonă de conţinut în care informaţiile sunt transmise prin format vizual cum
ar fi diagrame şi hărţi. Acestea sunt, de asemenea, benefice și pentru elevi mici și
preșcolari în încercarea de a da sens unor imagini cu care se pot confrunta în texte
şi resurse Web.
 Abilităţile de alfabetizare vizuale sunt necesare în mai multe discipline.
Observarea, după cum am arătat, este parte integrantă a ştiinţei. Critica este utilă cu
privire la propria părere a elevului despre o anumită imagine. Deconstrucţia,
angajată în rezolvarea problemelor de matematică, este utilizată alături de imagini
pentru a le evalua şi de a scoate în evidență un întreg. Toate însă sunt strâns legate
între ele și interdependența lor este esențială pentru formarea educațională a elevului.

Cunoștintele care stau la baza societății de azi, sunt centrate pe împărtășirea

informațiilor bazate pe text. În timpul școlii și mai târziu, în timpul formării
profesionale, a studiilor universitare sau a educației continue, procesul de învățare
continuă prin scris și citit. În același timp, comunicarea prin intermediul imaginilor
s-a dezvoltat foarte mult în viața de zi cu zi la fel ca și în viața profesională. Multe
activități de lucru relaționate cu calculatorul folosesc imaginile. În grădiniță sunt
folosite frecvent modalități moderne de prezentare a informațiilor în imagini pe
computer, în prezentări de tip power point, prelucrare de imagini în photoshop sau
alte programe de acest gen, retroproiector, toate cu scopul de a ușura perceperea
mesajelor din imagini și de a face mai atractivă activitatea propriu zisă de predare.
În experiențele de predare-învățare, strategiile comunicării vizuale trebuie să
se adapteze logicii situației de învățare în care sunt aplicate, iar aspectele de ordin
psihopedagogic primează. Transmiterea și asimilarea pe cât posibil simultană a
conținuturilor prin îmbinarea limbajelor verbale cu cele nonverbale, a structurilor
imaginative cu cele verbale, este mai eficientă decât acțiunea lor separată.
Suntem conștienți de importanța învățării vizuale în cadrul procesului de
învățare și din acest motiv, folosim metode și tehnici de învățare vizuală în
programele noastre de formare. Deși în programele de formare, cadrele didactice
folosesc imagini, inregistrări video și o gamă largă de instrumente și tehnici pentru
a îmbunătăți procesul de învățare, nu există o metodologie definită pentru învățarea
vizuală.
 Importanța comunicării vizuale reiese din faptul că este utilizată în toate
domeniile cunoașterii prin producerea și receptarea mesajelor vizibile - științifice
sau artistice – și pentru că asigură difuzarea experiențelor acumulate prin educația
vizuală în practic toate celelalte discipline. În timpul lecțiilor se va dezvolta
capacitatea de exprimare în cuvinte a unor trăiri complexe, subtile și judecata critică,
elevul stabilind interacțiunea cu comunicarea verbală din aria curriculară limbă și
comunicare.
Canalul vizual este unul extrem de important; noi privim mereu in jur,
comparam lucrurile, le interpretam in functie de modul in care le vedem. Informatiile
vizuale sunt procesate de creier si inmagazinate ca intr-o baza de date uriasa, la care
persoana sa aiba acces. In fiecare fractiune de secunda, ochii nostri fotografiaza
mediul extern si trimit informatii mai departe. Cele mai multe dintre ele, considerate
neimportante, se pierd in memoria de scurta durata. Doar cele care prezinta o
anumita semnificatie sunt analizate mai departe si asta le face sa intre in memoria
activa, de lunga durata, a individului.
Daca informatia nu mai este folosita mult timp, ea trece in memoria pasiva,
pentru a lasa locul unor alte informatii care sunt necesare mai des persoanei. De
aceea devine uneori mai greu sa ne amintim lucruri despre care nu am vorbit mult
timp.

Informatia care ne vine pe cale senzoriala vizuala nu este izolata de alte

procese psihice. Alaturi de ea, apar anumite emotii, si ganduri (de exemplu, vedem
o rochie care ne place, si instantaneu ne gandim ca ne-am dori acea rochie, si apare
si o emotie de dorinta, de speranta).
In acel moment, informatia se inmagazineaza nu doar pe cale vizuala, ci
corelata cu gandurile si emotiile pe care le avem in acel moment. De asta, atunci
cand revedem un lucru care ne-a provocat o anumita emotie, reapare si emotia, fara
sa ne dam seama (de exemplu, vedem o persoana care seamana cu cineva care ne e
drag si care ne lipseste. In acel moment, totul se umple de o emotie de bucurie sau
duiosie, in functie de context, pentru ca imaginea vizuala ne trimite mai departe, la
persoana la care tinem.
Orice activitate de creare a operei de artă pleacă de la o experienţă
vizuală (deşi există unele concepţii conform cărora şi un vis poate constitui
un punct de plecare, însă şi acesta poate reprezenta o experienţă vizuală
transformată inconştient în vis) şi se finalizează într -o formă materială prin
intermediul unor mijloace specifice de limbaj. Prin urmare, o rice fapt
plastic îndeplinit este, în primul rând, todul unei experienţe vizuale
dobândite prin participarea noastră, ca fiinţe afective şi raţionale, la
descoperirea lumii vizibile. După această percepţie vizuală (analiză,
selecţie, comparaţie, transformare, conştiinţă critică), apare, după o lucrare
complexă, opera artistică, frumosul în artă. Astfel, potrivit concepţiilor
kantiene, frumosul nu este neapărat o calitate a lucrului în sine, ci depinde
în mare măsură de cugetarea subiectului care îl priveşte, iar mentalitatea
acestuia e modelată de ideile epocii şi de spaţiul geografic în care au
rezonanţă (ce era frumos pentru un grec în lumea antică nu era pentru un
chinez din aceeaşi epocă şi nu este astăzi pentru un tibetan etc.)
Bibliografie:

1. Arnheim, R., Arta și percepția vizuală, Ed. Meridiane București, 1979

2. Nanu, Adina, vezi? Comunicarea prin imagine, Editura Vizual 2002

3. Autor anonim, Teorii ale inteligentei,

http://grajdaru.3x.ro/e107_plugins/content/content.php?content.186

4. Cunoasterea caracteristicilor elevului, INTIME (Integrating New technologies

into the methods of education),

http://www.intime.uni.edu/model/Romanian_Model/teacher/teac1summary.html
5. Olimpius Istrate, cercetator asociat, Institutul de Stiinte ale Educatiei, Premisele
învatarii perceptiv-vizuale,

http://www.elearning-forum.ro/resurse/b342b-invatare.html