1.

Teatrul Mort (Teatrul ajuns la un formalism estetic care plictisește, care nu mai vorbește pentru
niciun public); 2. Teatrul Sacru (acel teatru în care invizibilul este făcut vizibil, un teatru al
transcendentului, al legăturii cu supra-omul, cu divinul și sublimul); 3. Teatrul Brut (teatrul popular,
teatrul de bâlci, farsele care distrează, teatru pentru mase); 4. Teatrul Imediat (un teatru al
prezentului imediat; al întâlnirii naturale între actor și spectator). Relevanța lor în pedagogia teatrală
rezidă în înțelegerea modului în care teatrul, sub diferitele sale forme, se dezvoltă și ajunge, în
procesul de creație și asumare de mijloace, fie la o formă care oferă un compas moral și educativ atât
publicului cât și practicianului, fie la o formă vetustă (în teatrul Mort). Realitatea scenică, în toate
cele patru forme de teatru pleacă de la realitatea naturii, îndepărtându-se, în diferite feluri, de la
aceasta. În teatrul Mort, imitația realului, reprodus în realitatea scenică, este o imitație de forme
redigerate care vine ca o impunere de norme și forme nenaturale. În pedagogia teatrală, o astfel de
experiență de forme oferă un cod rigid de răspunsuri care limitează și închide cei doi parteneri ai
actului teatral (actorul și spectatorul). Teatrul Sacru, ca un teatru al invizibilului făcut vizibil, un teatru
al senzației și cunoașterii iraționale, se inspiră dintr-o realitatea subiectivă, senzorială, emanând
energie. În pedagogia teatrală acest tip de teatru duce la o cunoaștere aprofundată a sinelui și
senzațiilor individuale. Teatrul Brut, ca formă a vitalității și revoltei, este un teatru ce se inspiră din
realitate, oferind pe scenă o realitate scenică care se apropie puternic de adevărul naturii (de formele
societății) putând, astfel, să ofere o critică valabilă și potențată. Pentru pedagogia teatrală acest
teatru oferă o înțelegere a normelor și problemelor contemporane și oferă o descoperire prin punere
în oposiție, satirizare, caricaturizare. Teatrul imediat, se raportează la aici și acum, dar și la trecutul
care a dus spre acest prezent. Realitatea scenică se inspiră din realitatea imediată, din probleme și
crize, și caută răspunsuri și curățirea problemelor. Pentru pedagogia teatrală acest teatru oferă un
proces de descoperire a sinelui, de descoperire a mediului și posibilitatea de a crea legături reale
între coordonatele binomului actor-spectator.