Bătălia pe justiție, pe înțelesul tuturor

DE MIHAI ȘOMĂNESCU 

 
FOTO: Imagine de la protestele pentru „justiție indepedentă” de la Varșovia (Polonia)

Toate părțile implicate în conflictul ce se consumă în aceste zile pe străzi și-n Parlament aruncă acuze grele
înspre tabăra cealaltă: de la vânduți, la corupți, hoți, incompetenți, trădători, etc.

Dincolo de zgomotul produs de cele două tabere, trebuie să ne punem întrebarea: care este miza care
determină o asemenea desfășurare de forțe? Care este adevărata miză din spatele mizei declarate?

În primul rând, să stabilim un lucru: nu există justiție independentă de politic nicăieri în lume. Statele
Unite, țara de la care majoritatea protestatarilor pentru justiției își iau lumina, are un sistem simplu:
Procurorul General al SUA este echivalentul Ministrului Justiției de la noi, membru al Guvernului. Acesta
este numit de către Președintele Republicii, care este și șeful Guvernului.

Mai simplu: dacă justiția merge prost, atunci președintele ca și șef al Guvernului, poartă răspunderea. Cu
alte cuvinte, privilegiul de a numi vine la pachet cu răspunderea. Președintele SUA este ales, este un om
politic.

La noi, președintele - fost membru al unui partid politic și dependent de acesta,  numește procurorii, dar
președintele nu poartă nicio răspundere pentru felul în care merge justiția. Aceasta este pe umerii
Ministrului Justiției și ai Guvernului. Și-atunci, care-i problema, vă puteți întreba?
 
De ce cad „părțile” la o înțelegere „ca să fie bine la toată lumea”? Așa cum e vorba pe la noi?

Păi simplu: Guvernarea și Președinția sunt sprijinite de centre de putere diferite. Mai precis, coaliția PSD-
ALDE se sprijină pe forțe interne, în timp ce Cotrocenii & co sunt sprijiniți puternic din Statele Unite, mai
precis de establishment-ul împotriva căruia președintele Trump a anunțat că va lupta în campania
electorală. Acțiunile din ultimii ani ale DNA au țintit, în mod disproporționat, interesele capitaliștilor
români și prin extensie a politicienilor autohtoni, față de cei străini. (Exemplu: cazul redevențelor neplătite
de concesionarii străini nu este tratat cu aceeași intensitate ca și cazurile 100% autohtone precum Belina
sau Tel Drum.)

Pentru a vedea dacă așa stau lucrurile nici nu este nevoie să luăm în calcul nenumăratele intervenții ale
ambasadorului SUA la București. Este suficient să privim în jurul nostru.

Ucraina. În februarie 2014 se încheia Euromaidanul, în urma căruia Kiev-ul trecea cu arme și bagaje în
tabăra Occidentală. În octombrie 2014, se înființa NABU, adică DNA-ul local. Să reținem că asta se
întâmpla la puțin timp după ce o parte a teritoriului național fusese înstrăinată, iar estul țării era sub asalt. E
ca și cum în octombrie 1940,  pentru a recupera teritoriile pierdute, Guvernul României ar fi înființat o
nouă...procuratură. Asta-i trebuie chelului?
 
Revenind: NABU a beneficiat de training din partea omologilor FBI, la fel ca și cei de la București. Iar
recent, încercarea legislativului de la Kiev a pune subcontrolul Parlamentului NABU s-a lovit
amenințările SUA că-i lasă singuri în fața rușilor, de „îngrijorările” UE și ale FMI-ului. Aleșii ucrainenilor
au pricepur mesajul și...la loc comanda.

Să mergem mai spre vest, în Polonia. Acolo, corespondenții #rezist au transmis omologilor de la București
că „democrația a murit”. De ce? Pentru că la putere, de „doi ani” se află Partidul Lege și Justiție (PiS), o
grupare naționalistă, care bineînțeles este și suveranistă.

Ce s-a întâmplat recent în Polonia: majoritatea votează legi prin care prin care urmărește independența
justiției față de imixtiuni din afară. Ce mesaje transmit #rezistenții noștri aflați Polonia? „Pis votează legi
noaptea fără că nimeni în afară de liderii PiS să le înțeleagă conținutul”, „Au preluat Tribunalul
Constituțional, au preluat mass media de stat (jurnalul de seară e de anii '80)(de la cine au preluat-o :) n.r.),
au schimbat conducerea armatei cu oameni fideli. Au luat bani de la ONGuri care promovează valori
liberale și au schimbat expozițiile muzeelor de istorie care încercau o interpretare mai nuanțată a istoriei.
Ministrul apărării investește într-o armata de voluntari (zeci de mii sunt antrenați și înarmați pe spezele
statului)”. 

Întrebare: de ce sunt deranjați #rezist de voluntarii care au rol de apărare a țării? Răspuns: pentru că orice
întărire a sistemului de apărare național înseamnă o dependență mai mică față de aliați...

Observăm că discursul despre România este identic: acum două săptămâni, deși în general se
ferește „de cuvinte mari și ton apocaliptic”, Dan Tăpălagă anunța că pe 25 noiembrie nu va mai
exista democrație în România.
 

Și așa ajungem la esența problemei: la mijloc este vorba despre suveranitate. Centrul de putere

exterior a înțeles că prin instituții de tip DNA poți controla foarte ușor o clasă politică, mai ales în
țările din Est, unde statul este corupt prin însăși construcția sa. Nu vă mirați, acest lucru îl
recunosc și mulți dintre protestari, care susțin deschis ca preferă cuplul Koveși - Iohannis pentru
că sunt „ai Vestului” și se opun „politicienilor români”.  Asta este în spatele discursului sforăitor
despre independența justiției.

„Tot ca o consecință a erorilor de construcție, precum și prin efectul dependenței financiare de

exterior, măîncumet încă de pe acum să afirm că ceea ce numim curent corupție politică — cu
aspectul trivial al „tragerii" banilor și foloaselor din orice afacere cu statul — a fost un fenomen
inevitabil. El este tipic democrațiilor bugetare și birocratice, iar prevederile constituționale și
legile aspre împotriva corupției au suportat fie blestemul ridicolului,fie pe cel al caducității. A lupta
contra corupției înseamnă a lupta contra unui astfel de stat. Nu îl schimbi din temelii, nu omori
corupția. Mai devreme sau mai tîrziu, cine pornește lupta împotriva corupției, arestînd
oameni și falimentînd instituții, șfîrșește în abuz paradoxal, se blochează într-un loc de
unde nu poate merge mai departe, pentru că ar lovi baze fundamentale ale statului, sau se
prăbușește în eșec personal.
 
 Problemele cu care se confruntă țara noastră in anii 2000 nu sunt o noutate, nici măcar nu sunt
determinate de celebrul complex al trecerii inedite de la comunism la capitalism. Ele sunt copii
fidele și la fel de insurmontabilea le fenomenelor prin care România a trecut în multe crize
politice, economice și sociale anterioare perioadei comuniste. Structural, între statul din 1864 și
cel din 2000 nu este nici o diferență”, scrie Alex Mihai Stoenescu în Istoria Loviturilor de Stat din
România, volumul 2, pagina 10, în anul 2002! Vi se pare că în România există altceva decât
arestarea unor oameni și falimentarea unor instituții? Partea cu „abuzul personal” vă sună
cunoscut? Vi se pare că PSD, USR, PNL sau Cioloș își doresc reformarea profundă a sistemului
care i-a produs?

În ceea ce mă privește, voi fi mereu un suveranist, indiferent de reprezentanții pe care poporul

român îi va mandata să exercite suveranitatea națională.Și asta pentru că sunt realist, nu ader la
utopii. Știu că feți-frumoși care să intre-n politică NU există. Iar toți marii noștri lideri de stat ar
putea fi oricând acuzați de Florin Bădiță că-s...corupți. Istoria s-a făcut de oameni păcătoși - cu o
singură notabilă excepție.Așa că prefer să învăț să merg singur, chiar dacă mai cad, decât să
ajung cu picioarele atrofiate, ținut de mână, ca un cățel în lesă. Iar românii au învățat demult să
meargă pe propriile picioare și n-am de gând să accept lecții de la unii care ne-au dat peste
picioare.

„Cititorul va putea observa ușor că între atitudinea Armatei în tulburările de la Craiova din 1860 și
cea de la Timișoara din 1989, că între numeroasele mișcări destradă provocate sub acoperire
socială, dar urmărind scopuri politice, și mineriade este o similitudine izbitoare, cămișcarea
separatistă de la Iași din 1866 și mișcările etnice de la Tîrgu Mureș din 1990 seamănă în
comportamentul  forțelor angajate, inclusiv în ce privește apariția noilor servicii de informații, că
descrierea clasei politice românești este aceeași în 1907, de exemplu, cu cea de astăzi. Și de
fiecare dată, în fiecare deceniu critic, învățații, ziariștii,oamenii simpli au arătat cu degetul către
modele de societate și de stat din Occident.

Pe cit este de clar că aceste modele nu vor fi atinse niciodată, pe atît de necesar este ca
România sâ-și găsească, în sfîrșit, propria formă de civilizație modernă. Ea trebuie să
asigure întregul confort al bunului trai, relația naturală și directă dintre cetățeanși stat,
securitatea internă și externa, fără a cumpăra toate aceste avantaje cu prețul deteriorării
identității naționaleși culturale, a religiei ortodoxe și a istoriei sale eroice. Pînă cînd nu va fi
atins acest model propriu, poporul românva râmîne profund naționalist, agitat și ușor de păcălit”.
(Alex Mihai Stoenescu, Istoria Loviturilor de Stat din România, volumul 2, pagina 12, EDITURA
RAO)