CELE MAI VECHI SCRIERI ROMANE DIN

EUROPA
JOHN GRITTEN
Ordine si protectie, doua obsesii ale speciei umane, ultima tinând probabil si de cele
noua luni petrecute în pântecul mamei. Pentru a le obtine, primii oameni au creat
magia si riturile, cu ajutorul carora au ordonat Cosmosul, opus Haosului. Fiecare
om a învatat sa îsi protejeze propriul Cosmos prin formule si ritualuri magice.
Comunitatile umane au procedat la fel. Pe masura sedentarizarii si a progreselor
tehnicilor de constructii, s-au ridicat ziduri împrejmuitoare, la rândul lor
consacrate prin formule magice. Au fost câteva civilizatii care au sperat sa se
protejeze ridicând ziduri pe sute de kilometri. Cel mai cunoscut este Zidul
chinezesc, singura constructie umana vizibila din Cosmos. Zidurile nu au ajutat însa
la nimic. Sunt doar obiect de interes turistic si de cercetare pentru arheologi.
Obsesia Zidului - care sa ne asigure un colt linistit într-o lume atât de agresiva, cum
este cea de astazi - nu ne-a parasit pe cei mai multi dintre noi, chiar daca nu mai are
nimic din magia începuturilor.

John Gritten, colaborator si prieten al revistei noastre, ne spune o poveste despre un

zid roman din nordul Marii Britanii.

Dacii, cei mai numerosi auxiliari din armata romana Cohorta întâia dacica
din Britania Soarta Scotiei s-a decis în România Vindolanda si cele 2000 de
scrieri romane timpurii Prima scrisoare de la o femeie romana.

Aproximativ 2 000 documente au fost scoase la lumina lânga o fortificatie, pe aceasta

granita nordica îndepartata a Imperiului roman. Ele constituie cele mai timpurii mostre de
scriere romana gasite vreodata în Europa.

Atunci când am dus-o pe sotia mea, de origine româna, sa vada dovezile care au
supravietuit, ea a fost surprinsa si miscata întâlnind chipurile stramosilor ei daci, înfatisati
în timp ce se luptau cu legionarii împaratului Traian.

Aici în Northumbria, în apropierea granitei dintre Anglia si Scotia, la 2 400 km de

România, erau descrise dramaticele evenimente de acum 1900 ani: asediul
Sarmizegetusei, capitala daca; soldati romani purtând capetele taiate ale inamicilor lor;
capeteniile dace bând otrava si eroicul rege Decebal care prefera sa se sinucida, mai
curând decât sa se predea.

Care era semnificatia prezentei în Muzeul armatei romane, lânga Zidul lui Hadrian, a
acestor fotografii marite ce reproduceau reliefurile de pe Columna lui Traian din Roma?
In 122, împaratul Hadrian (117-138) a vizitat Britania. El a poruncit ca fortificatiile
existente dintre Caledonia (Scotia) si briganti (potrivit lui Tacit, erau cel mai mare trib de
britoni, ce ocupau în întregime zona de nord a Angliei) sa fie transformate într-un zid de
piatra lung de 117 km, înalt de 18 m si suficient de lat pentru ca doi sau trei oameni sa
poata circula usor pe vârful lui. A fost construit în timp de opt ani de catre legionari
romani si soldati din trupele auxiliare, veniti din alte parti ale imperiului, inclusiv din
zona Dunarii. Desi dupa un mileniu si jumatate de când romanii au parasit Britania
castrele acestui zid s-au transformat în ruine si materiale de constructie din ele au
reaparut în fermele, zidurile si chiar bisericile din jur, multe mile din Zid raman înca cel
mai important monument ridicat de romani în Britania, fiind desemnate ca Sit al
Mostenirii culturale mondiale în 1987.

Dupa supunerea lor în cursul celui de al doilea razboi, în 105, dacii au constituit cel mai
mare numar de auxiliari din armata romana. In mod sigur, unii dintre ei au ajuns pâna în
Britania. Arheologul dr. Robin Birley ne-a spus ca în secolul III e.n. castrul de la
Birdoswald, aflat la vest de Muzeul armatei romane, avea o garnizoana formata din
Cohorta întâi daca, alcatuita din infanteristi si cavaleristi.

Unul dintre primele castre - numit Vindolanda - din lantul ce avea sa formeze Zidul a
fost construit în anul 85 e.n., chiar atunci când Agricola (socrul lui Tacit) a fost rechemat
la Roma de catre împaratul Domitian, dupa stralucita sa campanie în Caledonia. Dupa
plecarea lui, romanii s-au retras treptat, mai întâi din Highlands, apoi din Lowlands, adica
din ceea ce constituie Scotia de astazi, pâna când, în vremea razboaielor dacice,
Caledonia a fost complet abandonata. Istoricul Derek Williams afirma în cartea sa
aparuta în 1998, Romans and Barbarians (Romanii si barbarii): "Soarta a ceea ce noi stim
ca Scotia a fost decisa în tara numita astazi România". Intr-o lunga descriere a Columnei
lui Traian el o numeste "cea mai mare dintre realizarile artei militare".

Dar micul fort Vindolanda a fost demolat în anul 92, pentru a face loc unei garnizoane
mai mari, suferind o noua modificare în 120. S-ar putea ca aceasta constructie sa îl fi
adapostit pe Hadrian si suita sa atunci când împaratul a venit sa inspecteze lucrarile de
ridicare a Zidului, aflate în 122 la început. Astazi, Vindolanda este una dintre cele mai
vestite asezari romane, cunoscuta în lumea întreaga drept una dintre principalele surse de
documente privind armata romana, pastrate în mod miraculos în umedul sol al
Northumbriei.

In 1972, doua bucati subtiri de lemn, ce pareau lipite una de alta, au fost descoperite de
arheologi pe locul fostei Vindolanda. Ei au dezlipit cele doua bucati de lemn si au
descoperit cu surprindere o scriere subtire, realizata cu cerneala, pe ambele fete. Pe care
însa nu au putut sa o descifreze.Pâna când lemnul a fost încredintat unui expert pentru
analiza, orice urma de scriere disparuse. Din fericire, fotografii realizate în infrarosu au
relevat ulterior urmele de scriere, care au putut fi descifrate. Era un fragment dintr-o
scrisoare catre un soldat din Vindolanda, prin care era anuntat ca urma sa primeasca un
pachet cu încaltaminte, ciorapi si îmbracaminte.
De atunci, la Vindolanda, au mai fost descoperite aproximativ 2 000 documente legate
de armata romana, reprezentând cele mai timpurii exemple de scriere romana în Europa si
printre cele mai timpurii materiale scrise din Britania.

Pe dr. Birley, directorul lui Vindolanda Trust, l-am gasit lucrând pe santier cu o echipa de
sapte oameni, curatind pietrele de pamânt maroniu si punând-o pe fiecare în câte o cutie.
El ne-a declarat: "Chiar si acum dupa ce am gasit atât de multe asemenea tablite, este
foarte emotionant sa rastorni o brazda mare de iarba sau de lut si sa zaresti bucati subtiri
de lemn. Uneori, scrierea cu cerneala poate fi marita imediat, iar în câteva cazuri rare
scrierea poate fi descifrata înainte ca tablita sa fie ridicata. Scrierea a rezistat pe aceste
bucati de lemn în doi metri, uneori chiar la sase metri adâncime. Conditiile anaerobice -
în care materialul organic poate supravietui fara oxigen, la o temperatura constanta - au
fost explicatia stiintifica pentru acest fenomen.

Modul cum au fost descoperite aceste obiecte constituite o poveste fascinanta. Dintre
cele 1300 tablite gasite la Vindolanda între 1973 si 1992, 200 contin text scris. S-a crezut
ca au rezultat dintr-un mare foc în aer liber. Dar încercarile de a afla locul s-au încheiat
cu esecuri, pâna când, în august 1993, vântul dominant de sud-vest si-a schimbat directia,
dinspre ets, si s-a presupus ca acelasi lucru s-a întâmplat atunci când, cu multe sute de ani
înainte, s-a aprins acel foc. Asa a putut fi identificat cu exactitate locul, la o distanta de
numai 36 cm de sapaturile facute ani de zile! Probabil ca s-a produs atunci si o ploaie
torentiala, care a stins focul. Alte 300 de bucati de lemn au fost gasite la piciorul unei
movile de lemn pe jumatate ars si obiecte de piele acoperite cu cenusa, funingine si
rasina. Se aflau printre ele documente din arhiva prefectului, Flavius Cerialis, care a
locuit acolo împreuna cu sotia sa, Sulpicia Lepidina.
Aceste documente, destinate distrugerii, dar pe care le-a salvat acea ploaie torentiala, sunt
probabil cele mai importante relicve gasite vreodata ale ocuparii de catre romani a
Britaniei.

Una dintre aceste scrisori i-a fost adresata lui Cerialis de catre Oppius Niger, prefectul
unui castru, Bremetennecum (azi Ribchester), la 130 km sud-vest de Vindolanda, si de
catre Delius Brocchus, care se pare ca se afla la comanda unei importante baze de
provizii în partea ce avea sa devina extremitatea vestica a Zidului lui Hadrian, la Solway
Firth. Dupa ce îi adresau lui Cerialis salutul lor, îi scriau: "Speram, frate ca ceea ce esti pe
cale sa savârsesti va fi încununat de succes. "Nu putem decât sa facem presupuneri
privind motivul care i-a determinat pe cei doi sa î scrie împreuna cu Cerialis sau ce facea
el în acel moment. Poate ca autorii scrisorii doreau sa ascunda un secret militar. Cerialis
era prefectul Cohortei a IX-a a batavilor si, probabil, unb nobil de origine batava. Dr.
Birley presupune ca secretul se poate sa fi fost ordinul ca Ceralis sa duca Cohorta a IX-a
pe teatrul de razboi de la Dunare, unde ea poate fi regasita în documente.

Directorul lui Vindolanda Trust sublinia semnificatia descoperirii unor scrisori ale
oamenilor simpli din aceasta zona nordica a Imperiului roman. Ele dateaza din perioada
cuprinsa între anii 90-125, de la plecarea guvernatorului Agricola pâna la sosirea
împaratului Hadrian, si ofera informatii de negasit în alte surse despre modul de viata al
populatiei. Iata o invitatie adresata sotiei lui Cerialis, Lepidina, pentru a veni la petrecerea
pentru ziua de nastere a prietenei ei, Claudia Severa, sotia lui Delius Brocchus.
"Claudia Severa catre Lepidina sa, salutari. Iti trimit o invitatie calda sa vii
la noi la 11 septembrie pentru sarbatorirea mea de nastere, pentru ca
prezenta ta sa faca ziua mea mai placuta. Transmite salutul meu lui Cerialis
al tau. Delius al meu te saluta pe tine si pe fiii tai. Te astept, sora. La
revedere, sora, sufletul meu drag, si salutari.
De la Severa,
pentru Sulpicia Lepidna
sotia lui Flavius Cerialis".
Potrivit dr. Birley, aceasta este cea mai timpurie marturie a unei femei scrisa în limba
latina.

Daca Lepidina a acceptat invitatia, a trebuit sa parcurga 56 km. I-a luat cam doua zile si
a avut, probabil, si o escorta militara.

Intr-o alta scrisoare, un om pledeaza: "Va implor sa nu permiteti ca eu, un om nevinovat,

sa fiu batut cu vergele" si arata ca a fost deja batut pâna a sângerat. Spune ca el este un
hominem transmarinum si nu ar trebui sa fie tratat astfel, chiar daca a încalcat în vreun fel
legea. Ceea ce implica faptul ca exista o distinctie între drepturile unui "ostean de peste
mari" si cele ale unuia recrutat dintre localnici, iar cel ce scria era nemultumit ca fusese
tratat ca unul apartinând categoriei din urma.

Romanii nu prea aveau cuvinte de apreciere pentru calitatile de luptatori ale britonilor -
fie ca li se spuneau lor, fie ca era vorba despre recrutii din cohortele de calareti. "Britonii
nu sunt protejati de armura. Multi dintre cavaleristi nu folosesc sabii, iar nenorocitii de
britoni nu arunca sulitele din pozitii fixe", se spune într-un document.

"O imagine extraordinara a detaliilor impresionante ale birocratiei armatei romane" -

caracterizeaza dr. Birley sutele de documente recuperate din fostul cartier general al
acelor trupe auxiliare. Sunt informatii despre plati, caracterizari de serviciu si rani, liste
de provizii. Pe la anul 90, 12% dintre oameni erau bolnavi, unii raniti în diferite
confruntari, altii suferind de diverse boli, cauzate de lipsa de vitamine. S-au gasit liste de
hrana si bauturi pentru ofiteri. Cele mai raspândite carnuri erau de porc, suncile si
slanina, dovada a cresterii porcilor. Se bea bere celtica - despre care împaratul Iulian
spunea în secolul IV ca mirosea a tap - si vin, se pare produs în Britania.

Asemenea birocratilor de pretutindeni, si cei de la Vindolanda produceau o gramada de

documente, pe care cei ce ar fi trebuit sa le distruga le varsau adesea "sub covor". Asa ni
s-a pastrat si un exercitiu de scriere al baiatului lui Cerialis; doar un vers din Eneida lui
Vergiliu, cartea IX, cu o greseala si notatia profesorului: segn, de la segnis, "de
mântuiala". Un alt document furnizeaza dovada unei casatorii nelegale; soldatii care
faceau serviciul pe frontiera nu aveau voie sa se casatoreasca, interdictie care s-a
mentinut înca 100 ani.
Muzeul din Vindolanda prezinta mostre ale descoperirilor. Intre aceasta se numara 6 000
încaltari, ce ilustreaza varietatea de stiluri pe parcursul a 250 ani. Sunt si încaltari pentru
copii. Exista si alte obiecte de folosinta zilnica: îmbracaminte ce arata astazi atât de
demodata.

Din marturiile date la iveala la Vindolanda s-au putut trage câteva concluzii fascinante.
Astfel, nu doar ofiterii scriau scrisori. S-au gasit texte scrise de osteni de rând, de sotiile
lor, de sclavi. Scrisorile nu poarta semne care sa arate ca expeditorul nu stia sa se
semneze, cum au unele papirusuri, un secol mai târziu, din provinciile estice. Dr. Birley a
ajuns la concluzia ca latina din Egiptul secolului III nu era foarte diferit de cea din
Northumbria secolului I, fapt datorat modului atent în care armata romana îsi îndoctrina
recrutii, indiferent din ce parte a Imperiului veneau ei.

Civilii care traiau la Vindolanda erau în cea mai mare parte rude ale soldatilor, dar si
negustori, preoti, sclavi si câtiva veterani. Atât soldatii, cât si civilii s-au hranit mult mai
bine decât multe dintre generatiile care s-au succedat aici pâna în secolul XX.

Inscriptiile de pe altare, pietrele de mormânt si stelele care au fost scoase la iveala, datând
mai ales din secolul III, stau marturie atitudinii liberale care exista în armata. Ele sunt
închinate atât zeilor romani, cât si zeilor locali. i mai arata si ca localnicii se bucurau de o
anumita autonomie.

Una dintre pietrele de mormânt a fost pusa de catre sotia lui Cornelius Victor, membru al
garzii guvernatorului, care a slujit în armata vreme de 26 ani si era originar din Pannonia,
Ungaria de azi.

Dr. Birley spune ca "Vindolanda a produs pâna acum mai multe texte scrise decât
oricare alt loc din Britania si nu exista semne ca am ajuns la fundul sacului. Importanta
descoperirilor nu poate fi însa supraevaluata. Sa speram ca tablitele scrise de la
Vindolanda vor fi doar începutul unei noi epoci de sapaturi în locuri si mai importante ale
administratiei romane din Britania, la Londra, spre exemplu, sau în alte orase. Eu cred ca
urmatorii 20-30 ani vor constitui o perioada foarte interesanta pentru cercetatorii Britaniei
romane".

Dorin MATEI