Puterea de război a dacilor, pe linga cavalerie, a fost

totodată şi in excelenţii luptători pedestri.

Pe când rolul cavaleriei era mai mult în luptele de câmp,
pedestrimea era întrebuinţată mai cu seamă în războiul de
munte.
După diferitele specii de arme ce le vedem figurate pe
Columna lui Traian, pedestrimea dacilor era de 3 genuri:
uşoară, mixtă şi grea.
Pedestrimea uşoară era, de regulă, înarmată numai cu arcuri
şi săgeţi, însă unele cete ale pedestrimei uşoare luptau cu
praştiile ori aruncau pietrele cu mâna.
Praştiile erau făcute din sfoari de in, de lână, ori din pãr de
cal. Luptătorii învârteau cu mâna praştiile în jurul capului şi
în
modul acesta azvârleau pietrele asupra inamicului.
Pedestrimea mixtă, care era înarmată ceva mai greu decât
pedestrimea uşoară, purta scuturi ovale (peltas) şi avea ca
arme ofensive lănci mai scurte (haste) şi piluri
Al treilea gen îl forma pedestrimea grea, ce purta coifuri,
lorice şi era înarmată cu lănci mai lungi. In timpurile
acestea, păstorii de la Dunărea de Jos încă umblau inarmaţi.
Ei trebuiau să fie gata în tot momentul să-şi apere cu
vitejia personală turmele lor.

"Aici - scrie Ovidiu - nefericitul agricultor ţine cu o mână

plugul şi cu alta arma, aici păstorul cu coiful pe cap cântă
din cele 2 fluiere ale sale lipite cu răşină, şi aici bietele
turme se tem mai mult de război decât de lupi."

Ca armă ofensivă, cavaleria şi pedestrimea dacă mai avea şi

sabia încovoiată , numită de daci sica , adică secere, iar de
romani, falcatus ensis, falx supina . Această sabie strâmbă
este arma caracteristică a dacilor şi ea figurează ca armă
naţională pe monedele romane ale Daciei, bătute sub
împăraţii romani Filip Arabul, Traian, Decius si Valerian.
Dacii mai purtau cu dânşii, în timp de pace şi în timp de
război, şi un cuţit suspendat la lăture(culter).
„Fiecare barbar", zice Ovidiu despre geti şi sarmaţi, „poartă
cu sine un cuţit suspendat la laturea stingă".
De asemenea, mai era întrebuinţat la trupele dace şi
pumnalul (pungio), un cuţit drept şi scurt cu 2 tăişuri.
Armele dacilor prezintă un caracter naţional, atât din punct
de vedere al metodelor de fabricaţie, cât şi al formelor şi
ornamentelor. Ele corespund la modul tradiţional de luptă al
acestei populaţii şi nu au aparenţa unor imitaţii, nici după
armele macedonenilor, grecilor ori romanilor.
Singurele influente, adesea reciproce, au fost importate din
lumea germano-celtica si din cea iraniana.