AFIRMAREA EUROPEI

la ornarea ceramicii se generalizează din Muntenegru pînă la culoarul Poitou, conferind o

aparentă unitate ansamblului format de Mediterana occidentală şi ţărmurile ei. Cu toate acestea,
„fenomenul" cardial, impresie produsă de o similitudine de tehnici decorative, nu poate să
ascundă nici diferenţele cronologice şi nici caracterele proprii ale fiecărei entităţi regionale.
Originalitatea culturilor indigene provine din compartimentarea marcată a ţărmurilor, care face
din fiecare cîmpie literală şi din fiece insulă un teritoriu foarte individualizat. Fiecare ansamblu
cunoaşte propria sa evoluţie (ceramica pictată apare spre -5000 în zona calcaroasă din
Champagne (Ies Pouilles), în perioada în care ornamentaţia *ceramicii incizate apare pe
ţărmurile franceze şi iberice). Aproape peste tot, într-o fază primară, decorarea cu cochilii
predomină, dar forma recipientelor, ca şi dispunerea decorurilor diferă în Italia, Sardinia, Sicilia,
Franţa sau Spania. Mai tîrziu, utilizarea cochiliilor se face tot mai rară, iar în unele locuri dispare.
Transmiterea rapidă şi la mari distanţe a anumitor tehnici atestă un adevărat început al navigaţiei
pe Mediterana. Răspîndirea prin cabotaj a unei culturi unitare pare totuşi puţin probabilă, chiar
dacă marea joacă un rol determinant în contactul dintre aceste grupuri cu moduri de viaţă foarte
apropiate.
Sedentarizarea absolută nu e dovedită pentru toate aceste populaţii, care-şi manifestă încă
predilecţia pentru locuirea în peşteri. Noţiunea de „sat" e încă necunoscută, chiar dacă există
ansambluri fortificate în Italia de sud şi, într-o fază evoluată, locuinţe patrunghiulare cu pereţi de
chirpici, în Calabria. Peste tot, pietre de măcinat, grăunţe carbonizate şi urme polinice de
defrişare atestă prezenţa culturilor (grîu paie şi boabe, orz şi cîîeva leguminoase). Creşterea
vitelor mici, apoi, mai tîrziu, a porcilor se adaugă creşterii oilor, ocupaţie timpurie, de la mijlocul
mezo-liticului. Uneltele de piatră, apropiate celor din substratul indigen, dovedesc dăinuirea
economiei de vînat-cules. Vînătoarea de bizoni (căprioare, mistreţi...) şi, mai ales, pescuitul
rămîn predominante; vitele mici nu constituie decît o componentă complementară a alimentaţiei
cu carne.
Intervenţia omului asupra naturii pentru producerea hranei necesare, rezultat al unei întregi
evoluţii ecologice (ţinuturi şi climă favorabile) şi culturale (progresul tehnic), a însoţit pe alocuri
sau chiar a precedat fenomenul cardial. Prezenţa tipurilor de ceramică (Dalmaţia, Provence,
Spania), folosirea secerii (Aqui-
EUROPA PREISTORICĂ 33
taine), practicarea creşterii animalelor (Bretagne) în anumite grupuri indigene par independente
de aporturile exterioare.
Au fost necesare aproape două mii de ani pentru ca schimbările apărute pe ţărmurile egeene să
atingă ţărmurile Oceanului Atlantic. Această răspîndire de idei şi de tehnici în sînul societăţilor
indigene prin impulsuri succesive datorate Mediteranei a dat naştere unor culturi originale, care
se vor dezvolta pînă în mileniul al VMea.
în nordul Dunării şi la sud de Moravia, la periferia culturii Starcevo-Cris/Koros, deplasările de
populaţie, sesizabile către —4750, constituie începutul unei vaste mişcări ce va difuza destul de
repede tehnicile agricole. Ceramica „*în benzi" se va răspîndi pe văile fluviilor Vistula şi Oder
si, mai ales, ale Elbei şi Dunării. Incepînd cu —4500, sînt cuprinse şi Dunărea de Sus şi
Germania centrală. Puţin după aceea, agricultura ajunge pînă în Belgia, sud-estul Olandei şi
Alsacia, în ultimul sfert al mileniului al V-lea, „colonii" purtători ai culturii ceramicii *bandate
îşi fac apariţia în bazinul parizian, ajungînd pînă ia ocean. Această expansiune peste întinsele
cîmpii ale Europei centrale se explică în mare parte prin fertilitatea acestora (strat de loess şi ploi
regulate). Apariţia pădurilor pe aceste soluri uşoare nu reprezintă un handicap; asistăm aşadar la
un val de defrişări, din Cehoslovacia pînă în Alsacia. Popularea de către purtătorii culturii
*bandate se va face chiar în regiuni mai puţin favorabile: zonele muntoase ale Germaniei,
mlaştina poloneză, carsturile slovac şi unguresc.
Această mişcare de expansiune timp de aproape un mileniu a cunoscut, bineînţeles, modificări
de-a lungul timpului şi arată unele diferenţieri regionale, dar ceea ce o caracterizează este
aspectul ei deosebit de omogen. E un ansamblu de datini şi obiceiuri, transmis o dată cu
înaintarea popularii; s-a vorbit de „colonizare". Modul de viaţă şi patrimoniul cultural prezintă o
ruptură faţă de cele ale grupurilor mezolitice băştinaşe, care se menţin pe ţărmurile Mării Baltice
sau în zonele împădurite ale munţilor. Au loc schimburi interactive cu aceşti vînători-culegători,
ca şi cu grupurile care au descoperit agricultura în contact cu populaţii mediteraneene.
Practicarea unei agriculturi seminomade, prin curătură, prin rotaţie pe un teritoriu limitat, pare
generală. Sînt cunoscute toate culturile (mai ales de grîu, dar şi de orz, mazăre, linte) şi totalitatea
şeptelului (bovine si, la un nivel mai scăzut, oi, capre şi porci) din neoliticul european; vînătoarea
şi pescuitul
34
AFIRMAREA EUROPEI
rămîn puţin practicate. Uneltele din piatră (seceri, pietre de măcinat, toporul-ciocan...) sînt
adaptate modelului economic. Satele numără aproximativ zece case patrunghiulare ce comportă
o structură-tip: aceeaşi orientare, cu intrare în partea opusă vîntu-rilor dominante; aceeaşi
arhitectură cu şiruri transversale de cinci stîlpi. Pereţii sînt făcuţi din împletituri şi chirpici.
Acoperişurile, cu pantă dublă, sînt făcute din paie şi trestii. Locuinţele măsoară de la 10 pînă la
peste 30 de metri. Anumite construcţii mari puteau să aibă o funcţie colectivă, religioasă sau
civilă. Cimitirele, situate în apropierea cătunului, numără deseori mai multe zeci de morminte:
înhumări în poziţie chircită pe partea stîngă, mai rar incinerări. Doar rămăşiţele pămîntesti ale
copiilor sînt depuse lîngă locuinţe.
Către -4000, mai există ţinuturi de cucerit şi defrişat, dar cvasitotalitatea continentului trăieşte
de-acum în ritmul muncilor agricole. A sosit timpul adaptării şi identificării cu teritoriul.
Răspîndirea metalului va aduce schimbări radicale în societatea rurală.
EUROPA PREISTORICĂ
35
DOCUMENTUL l
Peştera La Marche de la Lussac-Les-Châteaux (Franţa). Reprezentare umană gravată pe o
lespede de calcar
Releveu: Jean Airvaux
Printre manifestările artistice ale paleoliticului superior, gravurile pe suprafeţe de piatră- ocupă
un loc important, începînd cu Rusia şipînă la zona franco-cantabrică. Deseori, ele rămîn greu de
descifrat, datorită suprapunerii mai multor reprezentări. Animalele sînt înfăţişate într-o manieră
foarte realistă. Reprezentările umane, mai rare, apar adesea caricatural. Peştera La Marche, în
Poitou, a furnizat sute de plăci gravate; printre acestea, cîteva dintre cele mai frumoase capete de
om pe care ni le-au lăsat magdalenienii. ,'
36 AFIRMAREA EUROPEI
DOCUMENTUL 2
Locuinţă făcută din oase de mamut de la Mejirici (Ucraina)
Locuinţele din oase de mamut constituie o particularitate a regiunilor orientale. În Ucraina, casa
de la Mejirici, din paleoliticul superior, are un diametru de aproximativ 5 metri. Doar pentru
temelie au f ost folosite 25 de cranii, 10 oase lungi şi 20 de oase ale bazinului îngropate la 40 de
centimetri adîndme. Partea mediană e constituită din alte cranii, oase lungi şi vertebre.
Acoperişul e făcut din 35 de colţi şi 2 oase pelviene de mamut. În exterior, casa e placată cu
mandibule îmbinate. Aceste colibe sînt cel mai adesea adunate, cîte trei pînă la patru ansambluri
cu vetre şi ateliere de cioplit.
DOCUMENTUL 3
Şir de arcaşi de pe coasta de răsărit (Levante) a Spaniei
Picturile rupestre de pe coasa de răsărit a Spaniei, operă a ultimelor grupuri de vînători (între -
10000 şi -5000), reprezintă scene figurative deosebit de animate. Vînătoarea deţine un loc
preponderent în reprezentări, în care se remarcă folosirea frecventă a arcului şi a săgeţilor. Mai
multe scene arată cirezi de vite, care corespund, f ară îndoială, începuturilor domesticirii.
EUROPA PREISTORICĂ
37
După Pidoplişko
După Maringer-Bandi
2. Europa protoistorică:
meşteşugari, negustori, curînd orăşeni
Epoca protoistorică e martora existenţei simultane a populaţiilor care încep să cunoască scrisul şi
a celor care nu-l cunosc încă. E perioada în care, în mileniile al IV-lea şi al III-lea, se afirmă
puţin cîte puţin civilizaţiile europene rurale. Dar, o dată cu apariţia metalurgiei, vechile lor
structuri se destramă. Intr-adevăr, în mileniile al II-lea şi l, se ivesc premisele apariţiei oraşelor:
la sud, cetăţile-stat ale minoenilor, micenienilor şi etruscilor; în Europa centrală, după complexul
cultural agro-pastoral de la Unetice (Aunjetitz), comunităţile conducătorilor celţi, care se impun
in centrul continentului, creează, la marginile vestică, nordică şi estică, civilizaţii originale. Iar
puterile greacă şi romană tocmai acestei lumi i se vor opune de acum încolo.
Afirmarea culturilor europene în mileniile al IV-lea şi al III-lea
înfiriparea unei societăţi rurale în mileniul al IV-lea. Cunoscută mai ales prin diversele ei forme
de habitat şi prin producţiile artistice şi culturale, această societate înregistrează unele diferenţe
de la o extremitate la alta a continentului.
în Balcani şi Mediterana Orientală, mileniul al IV-lea e martorul unui avînt demografic şi al unui
aport de populaţii venite de pe ţărmurile Mării Egee şi din Anatolia. Insule ca Cipru sînt
veritabile răspîntii culturale între Orientul Apropiat şi Egeea. Bineînţeles, circumscrierea la
nivelul caracterelor locale pune piedici în calea schimbărilor în cazul unor grupuri etnice izolate,
cum au fost de pildă modestele sate de pescari din Ciclade. Se dezvoltă totuşi aglomerări foarte
populate, cu case complexe, deseori fortificate, însoţite de adevărate necropole. Un bun exemplu
privind această evoluţie îl oferă cultura Vinca, de la numele unei localităţi din apropierea
Belgradului, celebră prin idolii ei plaţi de zeiţe-mame şi vasele de ceramică neagră, a căror arie
de răspîndire
EUROPA PROTOISTORICĂ 39
depăşeşte Macedonia şi Serbia. La sfîrşitul celui de-al IV-lea mileniu, în Balcani, dar şi la
marginea ţinuturilor ungureşti şi dalmate se prelucrează arama.
Bazinul occidental e receptiv la influenţele venite de peste tot. Satele Italiei meridionale, ca şi
cele din Sicilia şi Malta, se înconjoară, în funcţie de contactele orientale, cu şanţuri, pictura
înlocuind ornamentarea incizată pe vasele de ceramică. Nordul peninsulei e în legătură cu
Europa centrală şi balcanică. De-a lungul celei de a doua jumătăţi a mileniului, culturile cu
ceramică netedă iau locul celor cu ceramică incizată. întîietatea o deţin în mod firesc grupurile de
la Diana (Italia de sud), Aîmeria (Spania) şi Chassey (Cote d'Or, în Franţa), a căror mitologie
pare marcată de gustul pentru idolii feminini. Aceste culturi se răspîndesc într-o bună parte a
Europei occidentale.
în Europa centrală, *culturile ceramicii „în benzi" evoluează în mileniul al IV-lea în aceleaşi
spaţii. Populaţia sporeşte, producîn-du-se noi migrări ce pornesc din Ungaria, dar patrimoniul
acumulat e păstrat. Asistăm doar la accentuarea diferenţelor regionale şi la schimbări limitate:
ornamentaţia cu găuri-butoni/pastile/împunsă-turi succesive ia locul decorului linear de pe vase,
planul caselor devine trapezoidal... Cultura Roessen, în Germania centrală şi Alsacia, manifestă
predilecţie pentru aşezările situate la înălţime şi preocupare pentru creşterea animalelor. Cultura
Michelsberg, în ţinuturile renane, asimilează patrimoniul cultural al ultimilor vînători. În
regiunile alpine, se construiesc aşezări pe malul lacurilor; culturile Cortaillod, în Elveţia, şi
Lagozza, în Italia, corespund avîntului pe care-l cunosc grupurile mediteraneene cu vase de
ceramică netedă, în Ungaria, se observă mişcări de populaţie: la contactul cu Balcanii, cultura
Lengyel, cu vasele ei de ceramică pictată în spirală, influenţează Austria, Moravia şi ţinuturile
învecinate. Asistăm, la sfîrşitul mileniului, la apariţia metalurgiei aramei în regiunile danubiene
şi în Ucraina.
în mileniul al IV-lea, ţărmurile Mării Nordului şi ale Mării Baltice, pînă atunci izolate, cunosc, la
rîndul lor, o ruptură în modul lor de viaţă. Colonizarea acestora cu grupuri purtătoare ale tradiţiei
danubiene duce la apariţia în aceste zone a unei economii agricole diversificate. „Paharele în
formă de pîlnie (numite astfel datorită formei anumitor recipiente) vor influenţa nord-vestul
Franţei şi insulele britanice. Curentul epidanubian ajunge în aceeaşi perioadă
40
AFIRMAREA EUROPEI
pe ţărmurile Mînecii, ale Văii Loarei şi în Bretagne. El întîlneste populaţii agricole de esenţă
mediteraneană. Apar culturi hibride, încă de la sfîrşitul mileniul al V-lea, pe litoralul atlantic şi,
puţin după aceea, în regiunile nordice, se dezvoltă monumenta-lismul funerar: în Portugalia şi în
vestul Franţei, se construiesc primii megaliţi; din Polonia şi pînă în lutlanda, se ridică lungi
gorgane trapezoidale, iar în bazinul parizian, complexe monumentale care ating uneori 300 de
metri. Rolul jucat de lemn continuă să fie fundamental în domeniul mormintelor de cultură
epidanubiană. Aceste monumente îşi pierd repede caracterul individual. Cînd grupurile de
origine mediteraneană cu *ceramică netedă se manifestă spre -3700 pe coastele atlantice (facies
de tip Chassey în Franţa, Windmill Hill în Anglia), mormintele devin colective, ceea ce nu
exclude totuşi caracterul lor aristocratic, în această perioadă, locuinţele sînt de obicei situate în
locuri înalte.
Primii metalurgişti. Apariţia metalurgiei constituie începutul unor profunde schimbări în
mentalităţile şi societăţile neolitice. Ea corespunde diferenţierii — treptate, e adevărat — a unor
meşteşugari specializaţi care nu participă direct la activităţile de subzistenţă. Arama aflată în
stare naturală e modelată în mileniul al Vll-leaîn Anatolia. Turnarea se va folosi abia la sfîrşitul
mileniului al V-lea, prin progresul tehnic al cuptoarelor meşteşugarilor ceramisti din regiunile
danubiene. Primele obiecte de cupru produse de cultura Vama, de pe ţărmurile Mării Negre, sînt
mărturia unei iscusinţe deosebite. Asistăm în veacurile care urmează la apariţia unei mulţimi de
centre indigene de turnat arama; cea mai mare parte dintre acestea perpetuează tradiţiile
neolitice.
Iugoslavia se numără printre cei mai vechi producători, în cultura Vinca, idolii feminini şi
înhumările în poziţie chircită se menţin şi după apariţia uneltelor de aramă. Ungaria exportă
toporaşe de aramă spre vest şi răspîndeşte noua tehnologie. Cipru, cu rîvnitele ei bogăţii, apoi
Cicladele au fost foarte devreme căutate de sirieni, libanezi, egipteni sau anatolieni, care şi-au
difuzat produsele în întreaga Egee, iar de aici, la Dunărea de Jos, în Tracia şi Ucraina.
Exploatarea minelor din Caucaz nu modifică viaţa mizerabilă a crescătorilor de oi din Kuban, dar
pune bazele puterii conducătorilor lor, ale căror morminte, cunoscutele „kurgane", ascund în ele
podoabe, veselă de aur şi... servitori sacrificaţi.
EUROPA PROTOISTORICĂ 4
în Mediterana occidentală, raritatea mineralului în Italia de sud şi în insule permite trecerea
treptată la metal; templele şi mormintele hipogee din Malta şi idolii lor feminini menţin tradiţia
neolitică. Exploatarea timpurie a minelor din Languedoc şi de la Aleria, în Corsica, nu schimbă
comportamentul păstorilor indigeni. Nu la fel se întîmplă, către -3000, în regiunea Almeria, la
Los Millares, unde înflorirea producţiei de obiecte de aramă este legată de o modificare evidentă
a culturilor băştinaşe: ridicarea de fortificaţii şi de *tholos, confecţionarea de idoli după moda
egeeană.
în nord-vestul Europei, se menţine un adevărat neolitic final, atît în modul de viaţă, cît şi în
obiceiurile funerare (morminte colective megalitice, zeiţe ale fertilităţii...). E vorba de culturile
Michelsberg şi Horgen, în Elveţia şi Germania, cultura Windmill Hill, în Anglia, şi culturile
Seine-Oise-Marne şi Artenac (Cha-rente), în Franţa, în fazele cele mai tîrzii, se găsesc în mod
excepţional doar mici obiecte de aramă, exogene.
Aceste exploatări şi utilizări indigene ale aramei aduc puţine schimbări. Ele deschid totuşi
perspectiva adevăratelor culturi ale metalului; acestea, modificînd uneltele cotidiene, vor duce la
schimbarea structurilor sociale şi religioase ale etniilor neolitice.
Spre -3000, fenomene culturale paneuropene. La sfîrsitul mileniului al III-lea şi începutul celui
de-al Il-lea, Europa occidentală cunoaşte evoluţii culturale complexe, care vor avea drept
consecinţă răspîndirea metalurgiei aramei.
Expansiunea complexului cultural al tumulilor afectează Europa centrală şi, indirect, Balcanii,
Carpaţii şi regiunile danubiene. Aceste mişcări de populaţii, probabil păstori nomazi în căutare
de noi păşuni, determină crearea unui ansamblu omogen, începînd cu regiunile renane pînăîn
Polonia orientală. Un grup foarte asemănător ocupă Olanda, Danemarca şi sudul Scandinavici, în
pofida unor caracteristici locale, peste tot cadavrele sînt înhumate individual, în poziţie chircită,
în sarcofage tumulare, ceramica se ornamentează cu şnur şi se fabrică topoare de luptă din piatră,
copii fidele ale toporaselor de aramă ungureşti, căci metalul e rar. Aceste culturi cu *ceramică
„decorată cu şnurul" şi cu „topoare de luptă" influenţează nord-vestul atlantic; întîlnirea lor cu
utilizatorii vaselor campaniforme va da naştere unor grupuri hibride.