Europa septentrională nu posedă deloc minereuri de aramă sau cositor.

De la ţărmurile poloneze
şi pînă în Scandinavia, această carenţă e remediată prin continuarea utilizării pietrei, apoi prin
importuri de la Unetice sau din Balcani. Spre —1400, poate favorizată prin comerţul cu
chihlimbar, o adevărată epocă a bronzului se dezvoltă în aceste regiuni, leagănul civilizaţiei
germanice, acel Nordische Kreis al germanilor. Acest bronz nordic, a cărui bogăţie ne e
cunoscută graţie conservării extraordinare a substanţelor organice, va dura pînă aproape de -500.
Marile morminte tumulare ale primei perioade sînt înlocuite, o dată cu cultele solare, de
incinerări. Urne ce irnită contururile trupului uman sau sînt în formă de casă constituie dovada
limpede a contactelor cu epoca italică a fierului; mormintele în formă de navă din insula Gotland
sînt mai originale. Vesela de aur, ca şi produsele artizanilor din epoca bronzului folosesc o
iconografie specială cu spirale, lebede şi bărci, în aceste regiuni, epoca fierului nu ia sfîrsit cu
adevărat decît o dată cu epoca augustană.
în ţinuturile de la marginea răsăriteană, caracterul expansionist al populaţiilor stepelor rămîne
trăsătura marcantă a celor două milenii dinaintea erei noastre în Europa de est. Spre -1800, vastul
teritoriu de la răsărit de Don e ocupat de agricultori care cunosc arama, apoi bronzul. Ceea ce-i
caracterizează e ritul funerar — înhumare într-o încăpere sub tumul. Complexul cultural al
„mormintelor cu bîrne" se propagă repede în direcţia Europei centrale. Spre -1100, migraţia
ajunge pînă pe malurile Niprului şi Nistrului; în -800, aceasta atinge nordul României şi stepele
ucrainene.
Complexul cultural scit se afirmă în zona cursului inferior al Niprului şi în Crimeea; ca şi sateliţii
lui din stepele părţii europene a Rusiei, el îşi are rădăcinile în cultura „mormintelor cu bîrne".
Prelungindu-se expansiunea, el va difuza siderurgia. Aceste
EUROPA PROTOiSTORICĂ
49
mişcări sînt însoţite de modificări sociale; micile grupuri de agricultori sînt înlocuite de păstori
nomazi, iar capii acestora îşi extind autoritatea pe spaţii imense. Sînt atinse zonele Caucazului şi
Mesopotamiei. în secolul al Vl-lea, sciţii sînt în Polonia şi în regiunile danubiene; acolo, în
contact cu influenţele greceşti, se va naşte cultura tracă. Alte grupuri ocupă malurile Volgăi sau
stepele dintre Don şi Ural, unde se vor afirma, la rîndul lor, sar-maţii, care, stabiliţi aici din
veacul al Vl-lea, vor ajunge la ţărmurile Mării Negre în secolul al II-lea. E una dintre rarele
culturi europene la care s-a pus în evidenţă caracterul matriarhal.
La sfîrsitul epocii fierului, cînd pe aproape tot continentul există societăţi ierarhizate, bine
structurate, avîntul Imperiului Roman, apoi afirmarea lumii germanice şi a populaţiilor stepelor
anunţă multe transformări. Aceste noi capitole ale lungului trecut european aparţin domeniului
istoriei.
50
AFIRMAREA EUROPEI
DOCUMENTUL l Reprezentările rupestre de la Bohuslăn (Suedia)
In arta rupestră nordică a epocii bronzului, vasul rămîne o temă privilegiată, dar întîlnim atît
reprezentări antropomorfe, zei cu vas, războinici, agricultori deseori itifalici, cît şi reprezentări de
animale — boi, cerbi, cai — şi motive simbolice care folosesc roata şi cercurile solare. Anumite
situri, precum cel de la Torsbo, din Suedia, conţin peste şaptezeci de compoziţii, puţind atinge,
fiecare, 2 metri înălţime şi 5 lăţime. Totalitatea acestor imagini pare să răspundă unei preocupări
religioase.
DOCUMENTUL 2
Reconstituirea mormîntului princiar de la Hochdorf
(Germania)
Mormîntul central de lemn din tumulul de la Hochdorf, descoperit intact în 1978, în apropiere de
Stuttgart, arată extraordinara bogăţie a prinţilor celţi din secolul al V-lea î. Cr. Pavimentul şi
pereţii erau acoperiţi cu un tapet deosebit de frumos ţesut. Mortul era lungit cu efectele sale
personale, podoabe şi ofrande, pe o banchetă de brom învelită cu ţesături şi blănuri. Mal multe
elemente decorative de aur par făcute special pentru înhumare: fibule, brasardă, ornamente pe
pumnal, centură, încălţăminte. Pe postamentul carului, era aşezată veselă din bronz. Serviciul de
băut cuprinde recipiente din corn decorate cu folii de aur, un cazan de brom ornamentat cu lei şi
o cupă de aur. Cazanul conţinuse mied.
EUROPA PROTOISTORICĂ
51
După Briard
52 AFIRMAREA EUROPEI
DOCUMENTUL 3
Ornament cu arcaş, cerb şi muflon pe o centură de bronz din Caucaz
în iconografia animalieră din religiile epocii bronzului, în care predomină calul, cerbul şi
păsările, se constată o ruptură faţă de reprezentările de animale din perioadele anterioare. Cerbul
e prezent în toată Europa, pe frigările de la Atlantic (Challans, Franţa), pe stîncile gravate din
Alpi (Val Camonica, Italia) şi centurile de bronz din Caucaz (Akthala). Centurile de bronz cu
ornamente gravate de la începutul mileniului l î. Cr. din Trans-caitcazia, cusute pe curele de piele
sau pe benzi de pîslă, constituiau adevărate platoşe, lungi de aproape un metru şi late de
aproximativ 20 de centimetri. Ornamentaţia lor gravată întruchipează animale reprezentate
realist, contrar oamenilor, stilizaţi, cu cap fantastic sau de animal. Scenele de viaţă cotidiană lasă
să transpară credinţele religioase sau magice ale populaţiilor.
DOCUMENTUL 4 Templul de la Stonehenge (Anglia)
în neolitic, astrele îşi fac apariţia în ritualul religios al unei bune părţi a Europei. Cel mai frumos
exemplu de templu solar a fost ridicat la Stonehenge, pe cîmpia din zona Salisbury. În perioada
neolitică (spre 3000 î. Cr.), a fost delimitată o arie sacră, cu un şanţ avînd un diametru de 100 de
metri şi un cerc de stîlpi de lemn. Spre 2000 î. Cr. (epoca populaţiilor campaniforme),
monumentul e completat de un dublu cerc din granit, a cărui intrare era aliniată după răsăritul
soarelui la solstitiu. În epoca veche a bronzului (de la 1800 la 1500 î. Cr.), s-a construit un mare
cerc din treizeci de blocuri de piatră înalte de 4 metri ce susţin lintouri şi cinci trilite de gresie
dispuse în formă de potcoavă. Ansamblul megalitic joacă poate în acea perioadă rolul de templu
astronomic. Spre 1000 î. Cr., monumentul, încă utilizat, cunoaşte în continuare transformări. („In
legătură cu această construcţie, s-a relevat asemănarea izbitoare pe care o reprezintă planul ei cu
cel al marelui cerc de piatră din cetatea dacică de la Grădiştea Munceluluijud. Hunedoara,
precum şi funcţia lor comună în raport cu determinarea şi calcularea timpului. Făcînd abstracţie
de intervalul de aproximativ un mileniu şi jumătate care le desparte, sanctuarul din Anglia
precizează doar anumite constelaţii astronomice, pe cînd la rotonda dacică, în măsura în care a
servit unor scopuri calendaristice, predomină criteriul numeric pentru precizarea relaţiei
anumitor intervale de timp" — c/. K. Horedt, Istoria comunei primitive, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970, pp. 157-158 — n. t.).
EUROPA PROTOISTORICA
53
rtW\\XV\\%\\x,\\Vi\V*\\\\^V*^'*V'»*.^Vi.V^\'*'Vs»*NWft^»«''»''\\v\\U\\\sţ\^ftsv\
După Briard
3. Afirmarea cetăţii
O dată cu elaborarea unui sistem politic original, cel al cetăţii, partea mediteraneană a Europei
cunoaşte, de-a lungul ultimului mileniu dinaintea erei noastre (secolele al VUl-lea-al III-lea), o
evoluţie deosebită. Aceasta va permite Atenei să devină cel mai fecund focar de cultură, iar
Romei să dobîndeascâ un rol primordial în bazinul mediteranean.
Europa pre- şi protoistorică a fost martora afirmării mai multor focare de cultură, în care se pot
discerne caracteristici regionale specifice şi curente de influenţă care dovedesc circulaţia ideilor
şi importanţa schimburilor între diferite zone geografice, începînd cu secolul al VII-lea î. Cr.,
regiunile mediteraneene ale Europei cunosc o evoluţie deosebită o dată cu formarea sistemelor
politice organizate în jurul noţiunii de cetate, în greceşte polis.
NAŞTEREA POL/S-ULUI
Timpul experienţelor
Primele indicii. Lumea grecească fusese pînă atunci dominată de stătuleţe conduse de regi a
căror existenţă ne e cunoscută prin intermediul povestirilor lui Homer din lliada şi Odiseea, cu
înfruntarea grecilor în jurul oraşului Troia şi întoarcerea unuia dintre conducătorii expediţiei,
Ulise, în insula Itaca. În această relatare, se conturează deja primele forme ale unei noi expresii
politice, în care apare poporul, demos, care ţine adunări. Pe de altă parte, activităţile economice
se transformă, în poemele lui Hesiod (sfîrsitul secolului al VUI-lea şi începutul secolului al VII-
lea î. Cr.) afir-mîndu-se locul pe care-l deţine ţăranul cultivator al pămîntului. Se dezvoltă o clasă
de mici proprietari cultivatori, în timp ce mes-
AFIRMAREA CETĂŢII 55
teşugurile cunosc un avînt deosebit prin *ceramica realizată la Corint, Atena şi Rhodos. Aceste
transformări economice duc la o intensificare a contactelor comerciale, în cadrul cărora, în
schimbul ceramicii, vinului şi uleiului, grecii importă produse alimentare precum cerealele
provenind din Egipt, de pe ţărmurile Mării Negre sau din Occident, ca şi metale pentru nevoile
meşteşugurilor şi armatei. În acest domeniu, Atena beneficiază de darea în exploatare a minelor
de argint de la Laurion, chiar pe teritoriul Atticii. Apariţia, la sfîrşitul veacului al VHI-lea, şi
răspîndirea sistemului monetar în toate cetăţile favorizează schimburile. Viaţa politică rămîne
totuşi controlată pe mai departe de marile familii aristocratice.
Hoplitul. O nouă manieră de luptă accelerează procesul evoluţiei politice. Intr-adevăr, punerea la
punct a unei noi strategii bazate pe lupta în linie, *falanga — în care scutul (hoplon) soldatului
protejează în acelaşi timp pe cel care-l poartă şi o parte a corpului vecinului său —, ajunge să
întărească coeziunea grupului acestor soldaţi sau hopliţi. înfruntarea colectivă tinde în această
perioadă să ia locul luptei eroice individuale. Participarea tuturor cetăţenilor la bătălii dezvoltă şi
dorinţa legitimă de a lua parte mai activ la viaţa cetăţii şi la organizarea ei politică, în numeroase
cetăţi ale Greciei, se instaurează un climat de criză.
Legislatori şi tirani. Pentru aplanarea tensiunilor politice apărute ca urmare a acestei evoluţii, se
cunosc mai multe soluţii. Trebuie amintite mai întîi eforturile de a codifica relaţiile între
persoane şi de a pune principiile şi regulile acestor relaţii la dispoziţia tuturor. Astfel, se
constituie un drept scris, ai cărui autori sînt deseori personaje puţin cunoscute sau legendare, ca
Lycurg, despre care se spune că a stabilit Rhetra, legea fundamentală a Spartei, sau Dracon, la
Atena, care redactează primele legi împotriva ucigaşilor. Cel mai cunoscut dintre aceşti
legislatori e Solon, la începutul secolului al Vl-lea î. Cr.; el nu-i mai împarte pe cetăţenii atenieni
după rangul familiei lor, ci în funcţie de avere, care devine şi criteriu pentru participarea la
instanţele politice, în special la adunare sau ecclesia. El creează în acelaşi timp un tribunal
Popular, heliaia, accesibil tuturor cetăţenilor. Aceste reforme marchează o primă etapă spre
democraţie. Paralel, se desemnează o
56
AFIRMAREA EUROPEI
altă soluţie, mai brutală, bazată pe luarea puterii de la un aristocrat prin forţă şi cu ajutorul
poporului. Această putere, exercitată fără control, dă naştere tiraniei. Numeroase cetăţi greceşti
cunosc astfel tirani a căror politică seamănă destul de mult: lupta împotriva marilor familii,
împărţirea pămîntului, ample munci obşteşti, politică de autoritate. Astfel, după Solon, în a doua
jumătate a secolului al Vl-lea î. Cr., Atena e condusă de tiranul Pisistrate şi fiii săi, care
întreprind primele mari lucrări pe Acropole. Regimurile tiranice se termină printr-o revoltă
însoţită de moartea sau exilul tiranului. Dar, ca şi în cazul legislatorilor, opera lor facilitează
evoluţia politică a cetăţilor. În aceeaşi perioadă, noile cetăţi le propagă modelul în lumea
mediteraneană.
Coloniile
împrejurări. Paralel cu naşterea şi dezvoltarea cetăţilor în bazinul oriental al Mediteranei, se
conturează o mişcare de emigraţie, cu multiple cauze. Ele pot fi de ordin economic: se caută noi
ţinuturi de populare, pentru a răspunde unei probleme demografice, sau din dorinţa de a deschide
noi pieţe comerciale prin crearea de relee pe principalele axe de circulaţie; dar ele au şi o origine
politică, fiind legate de conflictele interne din cetăţi şi de exiluri politice, în toate cazurile, aceste
cauze determină plecarea unui grup condus de un întemeietor, oikister l oikistes, care
transplantează şi fixează această populaţie într-un ţinut exterior, creînd o colonie ce păstrează
legături cu metropola sa, dar evoluează într-un mod autonom.
întemeierile de colonii. Ele corespund următoarelor două faze cronologice: un prim val se
desfăşoară din secolul al VUI-lea pînă la mijlocul secolului al VH-lea î. Cr.; fenomenul se
generalizează apoi, într-o a doua perioadă, care acoperă secolul al Vl-lea, con-tinuînd şi în
secolul al V-lea. în această vastă mişcare, mai multe cetăţi joacă un rol preponderent: Chalcis din
Eubeea, Megara, Corint, Sparta, urmate de insulele din Marea Egee. Rhodos şi cetăţile greceşti
din Asia Mică, precum Milet şi Fokia. Iată aşadar contextul în care se constituie un vast domeniu
grecesc în Me-diterana occidentală prin întemeierea, în Sicilia, a Syracusei, Megarei Hyblaea,
Catanei, Gelei, Agrigentului, Selinontului,