Sunteți pe pagina 1din 3

Particularităţile unei opere care aparţine lui Ion Creangă

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia
literară respectivă. Tema aleasa de scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum
şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume sau perspectiva
narativă într-o creaţie literară epică este, în esenţă, obiectivă sau subiectivă, în funcţie de tipul
naraţiunii şi al naratorului sau de curentul literar căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi
anumite nuanţări. De pildă, în basmul cult, viziunea despre lume porneşte de la o anumită realitate
obiectivă, dar pe parcurs dobândeşte şi o notă de subiectivitate aparţinând autorului, ca apoi
acţiunea să treacă în supranatural, în fabulos.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în specia literară
basm cult
Basmul a apărut ca o necesitate a impunerii unor idei și norme morale în comunitățile umane
care își doreau să ducă existența și se conduceau în baza unor legi nescrise, cât și ca modalitate de
abstragere din cotidian într-un ținut magic în care totul este permis, iar abaterile de la norme sunt
aspru sancționate.
Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia
în ,,Povestea lui Harap-Alb”( ,,Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin
atmosferă, umor dialogic, dramatizarea povestirii.
„Povestea lui Harap-Alb” a apărut în anul 1877 în „Convorbiri literare” și este un basm cult,
păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp se deosebește de basmul popular
prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de probe, amânarea
deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale, chiar fără calități excepționale, importanța
acordată dialogului, individualizarea personajelor, umanizarea fantasticului, digresiuni care întrerup
firul povestirii, oralitate și umor.
Realismul viziunii este dat de fixarea cu minuțiozitate în detalii a caracterelor personajelor:
craiul are orgoliu familial, împăratul Verde este naiv și ușor de manipulat, împăratul Roș este aspru,
cârcotaș. Autorul scoate în evidență psihologia personajelor. Creangă are plăcerea cuvintelor; firul
epic este, de fapt, un pretext pentru elemente de viață interioară, pentru momente de sărbătoare,
de bucurie colectivă, de familiaritate. Creangă nu e satiric-el râde de oameni, cu oamenii. Personajele
sunt individualizate prin limbaj și dovedesc obiceiurile verbale ale omului de la țară: expresii
dialectale, regionalisme, propoziții eliptice, interjecții: ,,ghijoagă urâcioasă”, ,,una ca dumneata”.
Limbajul personajului principal evoluează în fapt odată cu acesta.
De asemenea, realismul lui Creangă reiese din faptul că fantasticul său e umanizat și localizat în
Humulești, cronotop arhetipal al operei. Ilustrativă este în acest sens și relația dintre protagonist și
antagonist, dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al
maturizării necesare, dar care dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii
incredintat că nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb, zise Sfânta
Duminică..”); Spânul este omul lingușitor, mincinos și abuziv care își maschează cu greu malignitatea
(,,Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă”; ,,Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și
ascundă ura”.) Chiar monștrii sunt țărani cu calități deosebite, dar nu surprinzătoare în varietatea
lumii satului.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema o constituie confruntarea dintre cele două principii fundamental opuse: binele și răul, cu
victoria celui dintâi, o supratemă pe care se grefează romanul unei inițieri (bildungsroman). Fiul
craiului nu pornește la drum pentru a aduce lumina în lume, ci pentru a o primi în sine, sub forma
învățăturii morale, a experienței de viață.
Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ este cel al coborârii fiului de crai în fântână-
simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de
trecut- pădurea labirint- ,,un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai
cade în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ,,Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă
experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească,
ignoră răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic
dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul dintre esență și aparență. Jurământul pe
ascuțișul sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână,
Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența,
răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce
Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de
răzbunare și ,,icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din
înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit
să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ,,Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu
știți ce-i pe lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”.Filozofia sa de
viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui
reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
Viziunea scriitorului despre lumeeste una fabuloasă, deoarece sunt prezente multe întâmplări
supranaturale, săvârşite de personaje cu însuşiri ieşite din comun şi astfel lumea basmului devine ,,o
oglindire a vieţii în moduri fabuloase’’(G. Călinescu). Nota comică adaugă viziunii fabuloase şi una
umoristică, desprinzându-se din portretele caricatură pe care autorul le face însoţitorilor lui Harap-
Alb sau din scenele în care sunt descrise probele pe care trebuie să le treacă eroul şi însoţitorii săi:
răcirea casei înroşite, consumarea bucatelor şi a băuturii, descoperirea fetei de împărat. Pe lângă
acest comic de situaţie este prezent şi comical de limbaj, deoarece personajele apelează la
zeflemea ,,Tare-mi eşti drag!...te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi!’’sau la apelative
caricaturale ,,Ţapul cel Roş’’, ,,Buzilă’’, ,,mangosiţi’’, acestea fiind şi elemente ale oralitătii.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul. Concret, eroul parcurge o aventură eroică
imaginară, un drum al maturizării, necesar pentru a deveni împărat. Numele personajului îi reflectă
condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă (Alb).
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările se relatează la persoana a III-a, de un narator
obiectiv, însă aceasta alternează cu dialogul.
Relația incipit-final se realizează prin clișee compoziționale: formula inițială: „amu cică era
odată” are rolul de a introduce pe cititor în lumea basmului, iar formula finală: „și a ținut veselia ani
întregi și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani mănâncă
și bea, iar cine nu, se uită și rabdă.”
Totodată, subiectul basmului este un element de structură important.
Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate, Verde-Împărat avea trei fete. Îi
trimite craiului o scrisoare prin care îi cere un moștenitor la tronul său, însă să fie vrednic. Această
vrednicie trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor probe. Tatăl își supune fiii la o probă: se
îmbracă în piele de urs și le iese în cale. Primii doi eșuează, iar mezinul dovedește curaj și sfătuit de
Sfânta Duminică, pe care o miluiește cu un ban, depășește proba. Acesta constituie un simbol al
trecerii spre altă etapă a vieții. Tatăl îl sfătuiește să se ferească de Omul Spân și de Omul Roș, și îi
dăruiește pielea de urs, calul, hainele de la nuntă.
Pe drum se întâlnește cu Spânul, de două ori refuză să vorbească, dar a treia oară își încalcă
interdicția, astfel, Spânul îl supune prin vicleșug, îl testează și îl face slugă.
Ajunși la împărăție, Spânul îl supune la o serie de probe: aducerea salatelor din Grădina
Ursului, aducerea pietrelor prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata de împărat. Primele două probe
sunt trecute cu ajutorul obiectelor magice de la Sfânta Duminică. A treia probă cuprinde mai multe
serii (triplicarea).
Pe drum, spre Împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă drept
răsplată pentru că le-a ajutat poporul de gâze, iar cei cinci tovarăși (Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și
Păsări-Lăți-Lungilă) reușesc să-l ajute la probele de la împărăție (reglarea temperaturii din casa
înroșită, ospățul, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul
fetei și proba impusă de fata farmazoană - aducerea a „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă
moartă de unde se bat munții în capete”).
Pe drum, cei doi tineri, mezinul si fata, se îndrăgostesc, iar aceasta îi dezvăluie adevărata
identitate a fiului de crai. Spânul, enervat la culme, îi taie capul fiului de crai, calul îl aruncă în înaltul
cerului, făcându-l praf și pulbere, iar fata îl învie pe Harap-Alb cu apă vie și cu apă moartă.
Fiul de crai reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și
împărăția, ceea ce confirmă maturitatea.
Concluzia
Având în vedere toate aspectele referitoare la conţinutul textului, precum şi la elementele de
formă, se poate observa că în basmul său Ion Creangă abordează o viziune fabuloasă asupra realităţii,
dar apropiată acesteia, fiind prezentată cu o pronunţată notă de originalitate manifestată prin
umanizarea fantasticului, atât în privinţa acţiunii, cât şi a personajelor, prin folosirea unor tehnici
narative aparte, prin adăugarea unei viziuni comice celei fabuloase şi prin oralitate.

S-ar putea să vă placă și