Basmul este opera epică în proză care prezintă :

 tema luptei dintre bine și rău, finalizată întotdeauna cu victoria

binelui
 apar atât personaje umane, cât și cu puteri supranaturale
 întâmplările au caracter fabulos
 clișee compoziționale (numere și obiecte magice, formulări
tipice).

Basmul cult:

 pornește de la schema basmului popular

 dar se deosebește de acesta prin:
o localizarea geografică
o umanizarea fantasticului
o autor cunoscut
o este transmis pe cale scrisă, prin elementele de
oralitate și umor adoptate de scriitor, prin prezența
tuturor modurilor de expunere și dimensiunea
simbolică a narațiunii.

Unul dintre marii clasici ai literaturii române, Ion Creangă este

considerat unul dintre cei mai buni povestitori europeni. Avându-și
originea în înțelepciunea populară, opera sa, de o originalitate și
valoare inestimabilă, este ridicată la rangul de simbol național.

„Povestea lui Arap-Alb” de Ion Creangă apare prima dată în revista

„Convorbiri literare” în anul 1877, fiind o sinteză a basmului românesc
și având toate trăsăturile basmului cult.
TITLUL situeaza in centrul atentiei personajul eponim, iar oximoronul
generat de simbolurile cromatice sugereaza evolutia eroului de la
stadiul de novice la cel de print adevarat.

TEMA:

 triumful binelui asupra raului (cea universală)

 dublata de tema initierii si maturizarii treptate a eroului:
un -basm al ființei-
un bildungsroman în regimul fabulosului.

MOTIVELE:

 superioritatea mezinului
 calatoria
 supunerea prin viclesug
 demascarea raufacatorului (Spanul)
 pedeapsa
 casatoria.

MEZINUL CRAIULUI

 lipsit de forte supranaturale

 binele
 parcurge un indelungat proces de initiere si de maturizare.
SPÂNUL

 răul necesar
 principalul agent formator al protagonistului
 Personaj demonizat, o posibila metamorfoza a Diavolului

JEAN BOUTIERE: -intrarea în subiect (primele trei probe), prezența

spânului și tema însoțitorilor năzdrăvani-. (în ciuda faptului că subiectul
nu e original cel al lui Creangă se diferențiază)

Basmul este prevazut cu formule initiale, mediane si finale.

Creanga modifica formula initiala:

 regionalismul „amu” si adverbul „cica”-comentariu conjectural
sugerand o marca stilistica a autorului cult- si eliminand adverbul
temporal „niciodata”

„Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea trei feciori..”.
Aceste transformari pun sub semnul indoielii autenticitatea intamplarilor
relatate.

Formula finala este mult mai ampla decat in basmul popular si include o
reflexie asupra realitatii sociale: „Iar la noi, cine are bani bea si mananca,
iara cine nu, se uita si rabda”.

„Povestea...” este o naratiune la persoana a III-a sg, realizata de un

narator omniscient heterodiegetic, dar care intervine prin comentarii
personale.

Actiunea este prezentata cronologic, iar secventele narative sunt

redate prin inlantuire.
Eroul este secundat de ajutoare si donatori, personaje specifice
basmului. De asemenea, antagonistul, spanul, si personajul cautat, Fiica
Imparatului Ros, influenteaza parcursul protagonististului, Harap-Alb.

TIPARUL NARATIV SPECIFIC BASMULUI POPULAR:

a) o situatie initiala de echilibru, corespunzatoare expozitiunii (viata
tihnita a Craiului si a familiei sale);
b) un evenimant prin care se pierde echilibrul initial – Imparatului
Verde ii lipseste un succesor pe linie masculina (intriga);
c) o actiune eroica, prin care se remediaza lipsa – desfasurarea actiunii,
care consta in calatoria initiatica a lui HA si in depasirea probelor;
d) refacerea echilibrului initial corespunde punctului culminant si
deznodamantului fericit: demascarea si pedepsirea impostorului
(Spanul), urmata de recompensarea eroului.

Scrisoarea primita de la Imparatul Verde determina parcurgerea

drumului initiaic de catre cel mai destoinic dintre fiii Craiului (motivul
superioritatii mezinului), supus la o proba a barbatiei de catre tatal sau.
El pleaca intr-o calatorie ce are ca destinatie imparatia unchiului sau, nu
inainte de a asculta sfaturile parintesti (motivul interdictiei sub forma
de sfat).
Trecand printr-o padure labirintica, il intalneste pe omul span – o
posibila metamorfoza a Diavolului – si, in ciuda povetelor primite,
incalca interdictia si este supus prin viclesug de catre Span. Acesta ii
fura identitatea si il transforma in robul sau, in urma juramantului din
fantana (motivul pactului cu Diavolul).
Pentru ca vrea sa-l piarda, Spanul il supune la trei probe grele, dar de
fiecare data iese victorios. Harap-Alb culege roadele probelor la care
este supus: respectul juramantului dat, rabdarea, generozitatea,
compasiunea pentru micile vietati.
In ultima parte a calatoriei, eroul se intovaraseste cu cinci personaje
himerice, care devin ajutoarele sale de nadejde, Setila, Gerila,
Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Impreuna cu ei va trece prin
proba focului, a ospatului pantagruelic, a apei si a recuperarii fetei de
imparat, ascunsa dupa Luna.
Protagonistul este supus si altor probe, la care primeste ajutorul
donatorilor (craiasa furnicilor si a albinelor).Proba finala consta in
procurarea obiectelor magice (smicele de mar, apa vie si apa moarta) si
este sustinuta de calul nazdravan si de turturica fetei.Dupa rezolvarea
sarcinilor (motivul probelor depasite), HA se indreapta spre imparatia
unchiului sau, insotit de fiica lui Ros Imparat.
Crezand ca sluga si-a incalcat juramantul, Spanul il decapiteaza pe HA,
fiind la randul sau ucis de catre cal. Moartea si renasterea sa sunt
simbolice, ritualice, evidentiind faptul ca etapa initiatica a fost
incheiata. Nunta si schimbarea statutului social din final confirma
maturizarea eroului, care a reusit sa depaseasca toate incercarile
dificile la care a fost supus in ipostaza umilitoare de rob la dispozitia
unui stapan nedrept. Odata incheiata initierea, existenta Spanului
devine inutila, iar HA profita de noul sau statut de imparat.
Oralitatea se realizeaza prin:
 Stilul direct si indirect;
 Formulele de adresare;
 Prezenta interjectiilor, exclamatiilor si interogatiilor,
regionalismelor lexicale („amu”, „oleaca”, „aista”), „si” narativ, cu
rolul de a fluidiza relatarea si de a asigura continuitatea fluxului
narativ.

Basmul cult prezinta cateva trasaturi specifice, care il diferentiaza de

basmul popular, cum ar fi:

 Dramatizarea naratiunii prin dialog excesiv (dialogul preia functiile

naratiunii)
 Comentariul moralist
 Prezenta unor fragmente de proza rimata si ritmata
 Deformarea grotesca a unor personaje(cei cinci prieteni)
 Absenta personajelor terifiante

Constructia protagonistului este un alt argument care demonstreaza

diferentele dintre basmul cult si basmul popular. Criticul G. Calinescu
observa in „Estetica basmului” ca in basmul cult, fabulosul nu
actioneaza la nivelul protagonistului, care este un model uman realist,
ci la nivelul epicului, al intamplarilor.

HA reprezinta in prima parte a calatoriei antieroul, fiind un personaj

atipic pt basm. Prin raportare la eroii basmelor populare (personaje
invincibile, modele umane ideale si , prin aceasta, neverosimile), putem
constata, in cazul de fata, diminuarea aurei eroice a protagonistului.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult avand ca particularitati

reflectarea viziunii despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,
individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului, dar
punand in acelasi timp in evidenta idealul de dreptate si adevar al
basmului popular, fiind „o oglindire a vietii in moduri fabuloase”
(George Calinescu)

In opinia mea, supranaturalul este, in basm, un mijloc de a face

naturalul mai uman, Ion Creanga umanizand fabulosul, coborandu-l in
realitatea lumii taranesti si facandu-l mai verosimil, iar prin intermediul
acestui fantastic umanizat se evidentiaza anumite valori etice
fundamentale.

Reprezentativă pentru acest basm cult este relația dintre Harap-Alb și Spân. Aceasta poate fi analizată atât
din perspectiva temei luptei dintre bine și rău, cât și din perspectiva temei maturizării eroului, al drumului
inițiatic, Spânul fiind mentorul și Harap-Alb învățăcelul. Harap-Alb este protagonistul, reprezentantul binelui,
caracterizat prin bunătate, naivitate, loialitate, iar Spânul este antagonistul, exponent al răului, fiind ticălos,
lingușitor și viclean. Umanizarea fantasticului este o altă trăsătură a basmului cult și este evidențiată prin
faptul că personajul principal, mezinul craiului, nu are puteri supranaturale, ca în basmul popular, ci se
comportă asemenea oricărui om. La început, el este naiv, incapabil de a distinge aparența de esență („boboc
în felul său la trebi de aistea”), apoi devine novice, sluga Spânului, iar în final, acesta este inițiat prin
experiență. Fiind un basm cult, călătoria eroului are rol inițiatic, din contră, în basmul popular având scopul
de a sublinia calitățile acestuia.

Două scene narative care susțin relația maestru-discipol dintre Spân și Harap-Alb sunt coborârea în fântână și
demascarea răufăcătorului. Fiind păcălit de Spân, fiul craiului primește alt nume, cel de Harap-Alb, și o nouă
identitate, cea de slugă, coborărea în fântână fiind un botez. Probele la care este supus contribuie la
maturizarea sa, iar la final, când Harap-Alb devine complet inițiat, calul îl omoară pe Spân, și nu eroul, căci el
trebuie să rămână curat. Astfel, Spânul se dovedește a fi răul necesar, un pedagog deghizat, fără de care
Harap-Alb nu ar fi reușit să evolueze. Funcția sa formativă este recunoscută chiar de cal: „Și unii ca aceștia
sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte”.