Plumb

de George Bacovia

George Bacovia este reprezentantul simbolismului românesc. Universul

său liric este evidențiat în volumele “Plumb”, “Scântei galbene”, “Cu voi”,
“Comedii în fond”, “Ștanțe burgheze”. Bacovia are o creație complexă,
alunecând spre formula expresionistă și anticipând pe moderniști. Se poate
vorbi de bacovianism, prin care se ilustrează angoasa(repulsia față de societate),
plictisul, spleen-ul, ca teme fundamentale impuse de Bacovia în literatura
noastră. Prin referințele intertextuale, prin tehnica citatului, Bacovia este
modernist.

Poezia “Plumb” deschide volumul cu același titlu și este o artă poetică.

Discurs concentrat, structurat în două strofe, cu o geometrie perfectă, poezia
este plină de conotații lirice simboliste prin motivul singurătății și tema morții.

Deoarece poezia exprimă tristețea și spaima de moarte sub forma

monologului liric al unui “eu fantomatic”, ea este o elegie. Tema poemului o
constituie condiția poetului izolat într-o societate artificială. Motivele lirice cu
valoare de simbol sunt: plumbul, cimitirul, cavoul, vântul, frigul. Acestea se
asociază unor stări sufletești ca: singurătatea, spaima de moarte, tragicul
existenței.

Viziunea despre lume este sumbră, tragică. Imaginarul poetic din

“Plumb” înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu fiind împietrit.
De fapt, poetul descrie o lume-închisoare.

Prima strofă conturează un univers al realității exterioare care acumulează

descriptiv detaliile unui decor funerar. Topos literar de factură simbolistă,
cimitirul este descris cu imaginea sicrielor, florilor și coroanelor de plumb.
Repetarea obsedantă a cuvântului din titlu creează senzația monotoniei. Astfel,
titlul denotativ înseamnă materia grea, de metal, cenușie din sistemul chimic, iar
conotativ trimite spre apăsarea sufletească, spre atmosfera dezolantă a târgului
provincial. La nivel fonetic, cuvântul lasă impresia de cădere surdă, prin cele
patru consoane sprijinite de o singură vocală închisă. În legătură cu acest
simbol, Bacovia afirma “Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben.
Galbenul este culoarea sufletului meu.”
 Versul incipit “Dormeau adânc sicriele de plumb” cuprinde două
simboluri specific bacoviene: sicriele și plumbul. Motivul somnului exprimă
împietrirea, moartea.

Strofa a doua adâncește sensurile, sugerând sentimentul izolării, al morții.

Simetria versurilor, construcțiile paralele(“Stam singur în cavou și era vânt”/”…
Stam singur lângă mort și era frig”) creează un cerc al fatalității destinului
uman.

Lirismul din această strofă este interiorizat prin mărcile lexico-

gramaticale aparținând eului liric: adjectivul pronominal posesiv “meu”, dar și
prin prezența iubirii. Ultimul vers “Și-i atârnau aripele de plumb” transferă
metaforic imaginea aripilor căzute ale îngerilor de pe monumentele funerare în
sfera umanului, mortul își târăște pe pământ aripile de gând precum albatrosul
lui Baudelaire. Deci moartea înseamnă prăbușire. Presentimentul morții
cuprinde și tema iubirii, deoarece amorul poetului este întors.

Ritmul parțial iambic al poeziei accentuează sentimentul singurătății.

Poetul se închide în el însuși ca într-un cavou.

În opinia mea, în “Plumb”, Bacovia prezintă condiția omului modern,

suprimat de o societate ostilă. Poezia este povestea lirică a coborârii în infernul
condiției umane.

În concluzie, poezia se încadrează în estetica simbolistă și realizează

trecerea la modernitate, după cum afirmă și Rodica Zafiu: “Bacovia aparține
unei faze mai târzii a simbolismului, în care se presimte un modernism mai
acut”.