Sunteți pe pagina 1din 8

Acatistul Sfintei Mucenițe Iraida (Raisa), fecioara din Alexandria –

Mare vindecătoare de bolile de tiroidă și de gât (23 septembrie,


5 martie)
Troparul Sfintei Muceniţe Iraida, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iraida, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe
Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu
Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine,
ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu
dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele
noastre.
Condacul 1
Celei ce a lăsat copilăria și s-a unit desăvârșit cu Domnul Hristos, Sfintei Iraida
fecioara îi aducem prinos de laude și de cântări. Iar tu, Sfântă Iraida, roagă-te pentru
noi lui Dumnezeu căci te chemăm: Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea
călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Icosul 1
Îngerii din Ceruri s-au mirat de firea ta curajoasă, Sfântă Iraida, căci ai ales cu mintea
de copil cele ce sunt date a înțelege celor cu mintea desăvârșită, fiind Serafim strălucitor îmbrăcat cu haina de Nuntă a
Domnului Hristos. Ne închinăm ție și te slăvim:
Bucură-te, minunată cugetare a celor dumnezeiești;
Bucură-te, alegând viața veșnică în locul celei vremelnice;
Bucură-te, trup de copil și inimă de aur;
Bucură-te, suflet de serafim cu aripi deschise;
Bucură-te, zbor neîntinat spre culmile Cerului;
Bucură-te, puternică mărturisitoare a Adevărului Hristos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 2
Crescând în Alexandria în casa tatălui tău Petru care era preot al lui Dumnezeu Cel Preînalt, ai deprins de mică
dulceața rugăciunii și te-ai desfătat de renașterea sufletului ce vine odată cu Sfintele Lui Taine, Sfântă Iraida, și
viețuind în curăție Îngerii se bucurau pentru tine: Aliluia!
Icosul 2
Dorind a-ți închina viața deplin lui Dumnezeu ai îmbrăcat schima monahală de la o vârstă fragedă, fiind doar de
doisprezece ani, iar tatăl tău a încredințat alegerii tale știind că era Voia Domnului Hristos glăsuită prin har în inima
ta, și te lăuda așa:
Bucură-te, vas curat neatins de stricăciunea patimilor;
Bucură-te, copil-monahie, plină de bunăcuviință;
Bucură-te, curăție a sufletului și a inimii deopotrivă;
Bucură-te, despărțită de lume prin voalul de mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, unită cu Dumnezeu prin făgăduințele monahale;
Bucură-te, viață închinată rugăciunii și privegherii din mănăstire;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 3
Făceai diferite ascultări în mănăstire, Sfântă Iraida, printre care aveai de adus apă de la fântâna de lângă țărmul mării,
și în fiecare zi te coborai la mare pentru a adăpa setea maicilor surori, rugându-te neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Într-o zi însă, când te-ai dus ca de obicei să aduci apă cu ulciorul de la fântână, ai zărit o corabie în care erau duși
mulți oameni, tineri și bătrâni, femei și bărbați, mireni, preoți și călugări, și te-ai apropiat să întrebi ce robi sunt aceștia
de sunt legați în lanțuri. Noi ne rugăm fierbinte așa:
Bucură-te, Sfântă ce adăpi setea celor arși de ispite;
Bucură-te, venind în grabă cu Ulciorul Bunăvoinței lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea smerită și ascultătoare;
Bucură-te, înger cu șase aripi, Serafim vindecător;
Bucură-te, căldură sufletească pentru cei răciți de patimi;
Bucură-te, dragoste cu har și lumină dulce;
Bucură-te, învelindu-ne cu aripile tale de strălucire cerească;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 4
Văzând credincioșii înlănțuiți și înțelegând că sunt duși la pătimire pentru Domnul Hristos, ai fost cuprinsă de un
îndemn lăuntric, Sfântă Iraida, și dintr-o dată mintea ta a înțeles că acea corabie te așteaptă și pe tine, ca să Îi cânți lui
Dumnezeu până la capăt: Aliluia!
Icosul 4
Cel ce ți-a devenit Mire prin călugărie, Cel ce fusese de față la făgăduințele de monahie, Cel ce primise părul capului
tău tuns în semnul Crucii, Însuși Iisus Hristos te-a chemat, Sfântă Iraida, să lași ulciorul și fântâna ca pe cele lumești
și să urci în corabia jertei de sânge, călătorind spre cele cerești. Primește aceste cinstiri de la noi:
Bucură-te, primitoarea cu bucurie a Voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai cunoscut de îndată chemarea Lui;
Bucură-te, că trupul de copil nu te-a împiedicat;
Bucură-te, că sufletul dorea să moară ca să învie cu El, Hristos;
Bucură-te, că vârsta nu ți-a fost liman al puterii;
Bucură-te, că prin credință, ai zburat dincolo de fire;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 5
Aruncând vasul cu apă ai aruncat și alipirea de cele pământești, Sfântă fecioară, alergând la Izvorul Vieții veșnice, la
Cel care odinioară ceruse apă la fântână și care în schimb oferise Apa Vie care nu se împuținează niciodată, iar
sufletul tău striga spre Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Te-ai urcat în corabie spunând că și tu ești creștină ca și aceia, Sfântă Iraida, știind că sufletul tău Îl iubește deplin pe
Dumnezeu și având credința că locul tău este printre cei care erau gata să își pecetluiască această credință prin moarte.
Te cinstim și te mărim:
Bucură-te, cea întocmai cu Sfânta Fotini;
Bucură-te, că și aceasta L-a primit pe Hristos în inima ei la fântână;
Bucură-te, că noua fântână a lui Iacob a fost cea de pe țărmul mării;
Bucură-te, că la fel ca Fotini ai plecat să propovăduiești Adevărul;
Bucură-te, că nu te-ai temut de zimții chinurilor;
Bucură-te, că mucenicia te-a ridicat în Rai;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 6
Prefectul a încercat să te lămurească să renunți văzând că ești doar un copil, și nu te lua în serios zicând că acestea
sunt purtări copilărești, Sfânta Iraida, însă ai stat înaintea lui cu hotărâre și nimic nu te-a putut răzgândi căci te
cercetase harul lui Dumnezeu și El trăia în tine: Aliluia!
Icosul 6
Ai fost pusă în lanțuri deopotrivă cu ceilalți creștini. Lanțurile erau prea grele pentru un trup de copil, dar știai că acele
lanțuri fuseseră purtate mai înainte de sfinți mucenici, și le duceai cu bucurie și cu glas mulțumire că poți pătimi
pentru Hristos, iar noi te lăudăm așa:
Bucură-te, glas de rândunică ce ai prins a zbura spre Răsărit;
Bucură-te, călătoare purtată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, neînfricată monahie;
Bucură-te, făclie arzând pe marea ispitelor;
Bucură-te, far ce arăți calea celor rătăciți;
Bucură-te, liniștind marea învolburată a vieții noastre;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 7
Ai început a călători pe mare în corabia celor pătimitori, Sfântă Iraida, cântând priceasna mucenicilor și ridicând
rugăciuni către Dumnezeu pentru întărirea tuturor celor legați iar Dumnezeu trimitea har peste har: Aliluia!
Icosul 7
Ai fost model de bărbăție duhovnicească pentru creștinii din corabie, Sfântă fecioară, călcând pe Drumul Crucii ca
Mântuitorul odată pe calea spre Golgota, purtând lanțurile ca pe o cruce grea dar devenită ușoară căci Însuși Hristos te
ajuta.
Bucură-te, mergând pe mare ca Domnul Hristos spre răstignire;
Bucură-te, că drumul acesta ți-a fost spovedanie;
Bucură-te, că ai ales a merge spre Corabia Cerului;
Bucură-te, că te-ai îndestulat de Apa cea Vie a limanului ceresc;
Bucură-te, aducând rămurica de pace după potop;
Bucură-te, vestitoare a izbăvirii de furtuni;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 8
Acela care a făcut marea, care stăpânea apele adâncului celui mare, Acela care a deschis izvoarele pământului,
Dumnezeu Tatăl veghea asupra ta ca un Părinte, Sfântă Iraida, să nu te înspămânți de furia mării, să nu te clatini de
gândul la pătimire, să nu te doboare firea de copil și prin tăria primită de la El strigai Cerului care te aștepta: Aliluia!
Icosul 8
Călătorind multe zile pe mare, văzând multe răsărituri și apusuri, cugatai în sinea ta că deșertăciune sunt toate, că ai
văzut deslușit că zilele trec și nopțile se duc, și pe fiecare om îl cuprinde cândva moartea cea nemiloasă, iar cu atât
mai mult știai că mai bine este a muri pentru Hristos în clipa aceea, decât a trăi despărțită de El.
Bucură-te, înțeleaptă copilă;
Bucură-te, că Dumnezeu a deschis ochii tăi duhovnicești;
Bucură-te, că ți-a arătat taina nemuririi: veșnicia cu El;
Bucură-te, că ai lăsat gândurile deșarte;
Bucură-te, că ai glăsuit și celorlați credinicoși;
Bucură-te, că le-ai fost sprijin pe drumul crucii;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 9
Urcând dealul Golgotei, corabia a ajuns la mal în orașul egiptean Antipolis, și luându-ți lanțurile prietene muceniciei
te-ai înfățișat ighemonului care te ispitea să jertfești idolilor, dar tu ai rămas în credința ta: Aliluia!
Icosul 9
Ai fost prima aleasă din ceata de mucenici, Sfântă Iraida, prima aleasă de Hristos deși erai cea mai tânără, crezând
chinuitorii că te vor birui și ceilalți creștini se vor înfricoșa, iar noi plângem către tine:
Bucură-te, cunoscând darul lui Dumnezeu: Apa Vie;
Bucură-te, că ai băut din destul din paharul pătimirii;
Bucură-te, că setea de mântuire a biruit durerea trupului;
Bucură-te, că foamea de Dumnezeu a învins cruzimea păgânilor;
Bucură-te, fecioară cu glas frumos și pătrunzător;
Bucură-te, că și acum ne vorbești în taină;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 10
Mult ai chinut, Sfântă Iraida, căci ighemonul s-a întărâtat văzându-se înfrânt de o copilă și multe munci ai pătimit,
sângele tău făcându-se valuri în jur iar glasul tău se ridica la Cer cu iubire: Aliluia!
Icosul 10
Îngerii te-au înconjurat și ți-au adunat sângele în ulciorul muceniciei, Sfântă Iraida, și albindu-ți haina sufletului ai
primit tăierea capului pentru Împăratul Cerului și al pământului, iar credincioșii te-au lăudat:
Bucură-te, că puterea ta dăinuiește și acum;
Bucură-te, că vocea ta ne sfătuiește neîncetat;
Bucură-te, adiere ca o mireasmă venită din Cer;
Bucură-te, mireasa Domnului Hristos;
Bucură-te, cununată cu Stăpânul mării;
Bucură-te, primind har să ajuți credincioșii;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 11
Dumnezeu a primit sufletul tău curat și te-a așezat în rând cu Sfintele Fecioare, Sfântă Iraida, și acum ne privești din
Înalt cu iubire și cu dăruire, cântând cu Serafimii: Aliluia!
Icosul 11
Nenumărate sunt minunile înfăptuite de tine și harul pe care Dumnezeu îl trimite celor care ți se roagă este nemăsurat,
de aceea te rugăm nu ne ocoli și ajută-ne căci te slăvim:
Bucură-te, vindecând bolile de tiroidă;
Bucură-te, că alungi frustrarea și nemulțumirea;
Bucură-te, că stingi revolta;
Bucură-te, că dai glas celor care nu se pot exprima;
Bucură-te, că faci să fie ascultați cei nebăgați în seamă;
Bucură-te, trâmbiță a dragostei Domnului Hristos pentru noi;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 12
Întru tine s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu fiindcă harul Lui se desăvârșește în slăbiciune, Sfântă Iraida, însă tu nu
ai fost doar robită slăbiciunii firii femeiești, ci și a celei trupești, căci te-ai jerfit la vârsta de doisprezece ani. Petrecând
acum cu ceata Serafimilor, te bucuri de slava lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Ai cerut singură să bei iar Hristos ți-a dat Apa Vie, cea pe care o cerem și noi în rugăciune să ne stingă setea de har și
de mărturisire curată și avându-te mijlocitoare pe tine, Sfântă Muceniță, te cinstim:
Bucură-te, cupă plină de Duh Sfânt;
Bucură-te, că fântâna Vieții Veșnice ai căutat;
Bucură-te, că ai lăsat fântâna vremelniciei deoparte;
Bucură-te, aripi de rândunică ce străbați zarea;
Bucură-te, venind la noi ca o adiere de primăvară;
Bucură-te, că dai tămăduiri de boli de gât;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 13
Sfântă Muceniță Iraida, cea ce ai călătorit pe mare spre Golgota pătimirii, vino în ajutorul nostru și ne du pașii pe
calea mântuirii, ca vindecați de boli și de patimi să Îi spunem lui Dumnezeu odată cu tine și cu Serafimii: Aliluia!
(Acest Condac se spune de 3 ori)
Icosul 1
Îngerii din Ceruri s-au mirat de firea ta curajoasă, Sfântă Iraida, căci ai ales cu mintea de copil cele ce sunt date a
înțelege celor cu mintea desăvârșită, fiind Serafim strălucitor îmbrăcat cu haina de Nuntă a Domnului Hristos. Ne
închinăm ție și te slăvim:
Bucură-te, minunată cugetare a celor dumnezeiești;
Bucură-te, alegând viața veșnică în locul celei vremelnice;
Bucură-te, trup de copil și inimă de aur;
Bucură-te, suflet de serafim cu aripi deschise;
Bucură-te, zbor neîntinat spre culmile Cerului;
Bucură-te, puternică mărturisitoare a Adevărului Hristos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida, stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Condacul 1
Celei ce a lăsat copilăria și s-a unit desăvârșit cu Domnul Hristos, Sfintei Iraida fecioara îi aducem prinos de laude și
de cântări. Iar tu, Sfântă Iraida, roagă-te pentru noi lui Dumnezeu căci te chemăm: Bucură-te, Sfântă Muceniță Iraida,
stea călăuzitoare spre Împărăția lui Dumnezeu!
Rugăciune:
Minunată și frumoasă Sfântă fecioară, Muceniță Iraida, te-ai cununat cu Hristos prin făgăduințele
monahale și apoi ai făcut Nunta deplină cu El prin mucenicie. Binecuvântată a fost viața ta și
bineprimită a fost pătimirea ta, copilă neînfricată și aprigă mărturisitoare a Adevărului Dumnezeu!
Caută și spre noi și vindecă copilul care se ascunde în fiecare, partea din noi care a rămas ca un prunc,
care se ascunde de răutățile lumii, temătoare de a nu suferi și care ne închide inima ca o fântână oarbă
din care nu iese nimic bun. Suntem puțin credincioși, Sfântă Iraida, lumea ne-a rănit și nu știm a căuta
vindecare la Dumnezeu, dar tu învață-ne, călăuzește-ne, deschide-ne inima și sufletul să putem primi
tămăduirea Lui și dă-ne gânduri luminate să ne ferim de înșelăciunile oamenilor și ale diavolilor, căci
acelea ne rătăcesc și ne aduc suferința cea mai mare.
Tu ești mare vindecătoare de boli de gât și de tiroida, vino și adu alinare și salvare bolnavilor, dă-ne glas
să marturisim fără teama credința în Dumnezeu, să putem vorbi curat și în cuvinte pline de har, așa
încât la sfârșitul vieții să primim și noi cununa celor pătimitori pentru Adevăr, căci altă cale nu este de
ne bucura veșnic de Fântâna cu Apă Vie din Împărăția Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului
Duh. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica
Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care,
fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor,
miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Acatistul Sfântului Mucenic Conon, Exorcistul din


Isauria (5 martie)
Troparul Sfântului Mucenic Conon din Isauria, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de
la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale
demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre,
Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Conon din Isauria glasul al 3-lea:
Cu curăţie, ca un Înger, vieţuind pe pământ, încă de aici te-ai învrednicit a fi vorbitor cu Îngerii şi pe părintele tău l-ai
adus la cunoştinţa lui Hristos. Şi pătimind până la sânge, pe Hristos Dumnezeu L-ai mărturisit, Sfinte Mucenice
Conon; roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi!
Condacul 1
Sfântului Mucenic Conon îi aducem aceste laude, căci el s-a împotrivit rătăcirii cu vitejie și s-a luptat pentru Domnul
Hristos, fiind încununat cu cununa nestricăcioasă în Împărăția lui Dumnezeu. Iar tu, Sfinte Conon, roagă-te pentru noi
care te strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Icosul 1
Fiind așezat acum în rândul Sfinților, te desfeți de priveliștea Îngerilor din Ceruri, Sfinte Mucenice Conon, și din Înalt
auzi aceste cântări:
Bucură-te, primind stăpânirea asupra duhurilor necurate de la Domnul Hristos;
Bucură-te, cel ce alungi vrăjmașii nevăzuți din oameni;
Bucură-te, cel ce îndepărtezi pe veci ispitirile diavolilor;
Bucură-te, arhanghel cu chip de Lumină;
Bucură-te, cel ce mânuiești sabia Duhului Sfânt spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 2
Fiind născut din părinți care au auzit propovăduirea Sfântului Apostol Pavel în cetatea Isauria, Sfinte Conon, ai ajuns
la vârsta potrivită căsătoriei și părinții tăi te-au logodit cu o fecioară frumoasă pe nume Ana, dar Dumnezeu voia
pentru tine o altă viață în care să Îl chemi pe El neîncetat: Aliluia!
Icosul 2
Mai înainte de ziua nunții ți s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail care te-a învățat adevărata credință, te-a botezat la
pârâu în numele Preasfintei Treimi și te-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, Sfinte Conon, iar apoi după ce te-a
însemnat cu semnul Sfintei Cruci s-a făcut nevăzut.
Bucură-te, că te-ai umplut de Duh Sfânt;
Bucură-te, că de atunci Arhanghelul Mihail era cu tine nevăzut;
Bucură-te, că ai primit naștere din nou;
Bucură-te, că și pe mireasa ta ai învățat-o a-și păstra fecioria;
Bucură-te, că viețuiați ca frate cu sora, ca doi serafimi;
Bucură-te, că și pe părinții tăi i-ai adus la Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 3
După câtăva vreme, tatăl tău a primit moarte mucenicească, mama ta s-a mutat la Dumnezeu și apoi și fecioara Ana a
fost chemată către Cămara Mirelui Hristos, iar tu trăiai în rugăciune zi și noapte, omorându-ți trupul și robindu-l
duhului, Sfinte Conon, și Dumnezeu primea osteneala ta: Aliluia!
Icosul 3
După mulți ani, în vremea bătrâneților tale, Hristos Domnul a voit a arăta darul Duhului Sfânt care sălășluia în tine,
Sfinte binecuvântat. Astfel, te-a trimis în cetate unde i-ai văzut pe oameni pregătiți a merge la peștera idolului Apolon
pentru a-I aduce jerfe idolești, dar tu i-ai mustrat aspru.
Bucură-te, că Arhanghelul Mihail te-a dus acolo într-o clipită la locul idolesc;
Bucură-te, că păgânii au ajuns doar după patru zile;
Bucură-te, că i-a tulburat Arhanghelul Mihail și le-a rătăcit calea;
Bucură-te, că nu mai știau încotro să o ia;
Bucură-te, că l-ai făcut pe demonul Apolo să recunoască adevărul, că: ”Unul este Dumnezeu adevărat, Hristos Cel
propovăduit de tine!”
Bucură-te, că idolul s-a sfărâmat, și păgânii au crezut în Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 4
Tot în acele locuri era o peșteră pustie unde viețuia un diavol care omora oamenii și animalele care treceau pe acolo.
Locuitorii îi aduceau jerfe rugându-l să nu îi ucidă, dar văzând ca nimic nu izbutesc te-au chemat pe tine, Sfinte
Conon, știind că tu te rugai Dumnezeului cel Atotputernic: Aliluia!
Icosul 4
Ducându-te acolo fiind urmat de popor, ai chemat diavolul să iasă afară și acesta s-a arătat ca o babă necurată,
tremurând și scuturându-se, apoi la-i certat să nu facă rău nimănui și l-ai tirmis în gheenă. Strigăm și noi odată cu
credinicioșii:
Bucură-te, că mulți au crezut atunci în Hristos;
Bucură-te, că viețuind în casa părintească făceai multe minuni;
Bucură-te, că aveai darul de a scoate diavolii din oameni;
Bucură-te, că Dumnezeu îți dăduse stăpânire asupra lor;
Bucură-te, că vindecai cu rugăciune bolile aduse de demoni;
Bucură-te, că descopereai cele furate și eliberai prizonierii nevinovați;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 5
Odată, șezând la rugăciune au tăbărât pe tine mulțime de diavoli, Sfinte Conon, din aceia pe care îi izgoniseși din
oameni și din capiștile idolești, dar tu i-ai legat în numele Domnului Iisus Hristos și i-ai trimis să muncească pământul
și să păzească animalele, iar ei făceau toate ca niște robi răscumpărați fiind ținuți în legăturile nevăzute ale lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Într-o noapte au năvălit tâlharii în casa ta vrând să te jefuiască, Sfinte dar prin porunca lui Dumnezeu diavolii care îți
slujeau i-au bătut pe tâlhari fără milă, lăsându-i abia vii. După ce i-ai certat, te-ai rugat pentru tâlhari și Dumnezeu i-a
vindecat slobozindu-i în pace, și ei te-au lăudat așa:
Bucură-te, că ți-ai iubit vrăjmașii;
Bucură-te, că nu i-ai lăsat să moară în păcate;
Bucură-te, că tămăduiești răni adânci;
Bucură-te, că stăpânești duhurile necurate cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mila și dragostea nu lipsesc de la tine;
Bucură-te, că poruncești diavolilor să plece de la noi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 6
Oriunde erai clevetit, Sfinte Conon, diavolii cei legati de puterea lui Dumnezeu mergeau și îi băteau pe hulitori,
aducându-i înaintea picioarelor tale, iar tu îi învățai cele ale credinței, despre dragoste, cinste, despre Domnul Hristos
și Împărăția Lui, așa încât ei primeau îndreptare și Îl cinsteau pe Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
O văduvă oarecare, săracă, s-a dus să adune spice în urma secerătorilor, și fiindcă obosise l-a pus jos pruncul său pe
care îl căra în brațe, când un lup alergând din pădure l-a răpit, fugind cu el. Femeia, văzând că nu e chip să prindă
singură lupul, a venit la tine, Sfinte Conon, rugându-te să o ajuți.
Bucură-te, că îndată ai poruncit robilor nevăzuți;
Bucură-te, că aceia s-au și dus după lup;
Bucură-te, că ai dat pruncul viu și sănătos mamei sale;
Bucură-te, că nu lăsai pe nimeni nemiluit;
Bucură-te, că rugăciunea ta străpungea Cerul;
Bucură-te, că erai ca un stâlp de foc, arzând necurăția și nedreptatea;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 7
Însă alți diavoli au pornit război împotriva oamenilor aducând boli mai ales de vărsat de vânt, și mulți mureau fără să
găsească tămăduire, dar alergând la tine pentru ajutor, Sfinte Conon, te-ai rugat lui Dumnezeu să îți dea puterea asupra
diavolilor ceea ce Dumnezeu a împlinit de îndată, și credincioșii se bucurau: Aliluia!
Icosul 7
Prinzându-i pe toți demonii i-ai certat, pe unii i-ai trimis în locuri pustii, pe alții întru adânc și pe alții i-ai legat și i-ai
pus în treizeci de vase de lut cu plumb și, pecetluindu-i cu puterea Cerucii, i-ai îngropat în pământ sub temelia casei
tale.
Bucură-te, curajos ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, că ești de neînvins în războiul duhovnicesc;
Bucură-te, ajutorul preoților binecredincioși;
Bucură-te, salvarea noastră de la boli molipsitoare;
Bucură-te, că vindeci rănile aduse de diavol;
Bucură-te, mijlocitorul noastru înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 8
Nu după multă vreme a început prigonirea împotriva creștinilor și a ajuns în Isauria un anume ighemon numit
Magdon, care căuta să omoare pe oricine se închina la Hristos și Îi striga: Aliluia!
Icosul 8
Din porunca acestui ighemon ai fost prins și tu, Sfinte Conon, și te muncea cu multe și cumplite chinuri, silindu-te a
aduce jertfă idolească.
Bucură-te, că bătrânețile tale erau albite de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că mintea ta era îndreptată doar spre Dumnezeu;
Bucură-te, că ai rămas neclinitit în credință;
Bucură-te, că păgânii te-au chinuit timp îndelungat;
Bucură-te, că Arhanghelul Mihail te întărea în suferință;
Bucură-te, că era cu tine nevăzut;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 9
Auzind credincioșii că ai fost prins de ighemon și că acesta te chinuie, Sfinte Conon, au alergat degrabă înarmați să îl
ucidă, dar acesta a fugit din cetate împreună cu oștenii lui, căci nu știa să se închine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Aflându-te legat și plin de răni însângerate, sătenii te-au dezlegat degrabă și, plângând, își ungeau trupurile lor cu
sângele tău dorind să se sfințească prin aceasta.
Bucură-te, că îți sărutau cu dragoste rănile;
Bucură-te, că sângele tău era tămăduitor;
Bucură-te, că ungându-se cu el, credincioșii se vindecau de toate bolile;
Bucură-te, că te-ai necăjit că nu te-au lăsat să mori pentru Hristosul tău;
Bucură-te, că ai văzut în asta Voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că nu te-ai revoltat;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 10
Credincioșii te-au dus acasă și se îngrijeau de rănile tale, Sfinte binecuvântat, și toti Îi mulțumeau lui Dumnezeu
pentru că te-a lăsat în viață: Aliluia!
Icosul 10
Ai trăit încă doi ani, Sfinte Conon, timp în care ai făcut multe alte minuni prin darul izgonirii demonilor din oameni,
vindecând boli și aducând suflete la Hristos, și oamenii te slăveau așa:
Bucură-te, că te-ai mutat la Dumnezeu cu sfârșit cuvios;
Bucură-te, că Arhanghelul Mihail te-a dus în Rai;
Bucură-te, că ai primit de la Hristos cununa nestricăciosă a mucenicilor;
Bucură-te, că ai fost îngropat alături de părinți și mireasa ta Ana;
Bucură-te, că multă plângere a fost la moartea ta pe pământ;
Bucură-te, că multă bucurie s-a făcut în Cer, ducându-te Iisus în ceata de ostași ai Arhanghelului Mihail;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 11
După adormirea și îngroparea ta, Sfinte Conon, isaurienii au vrut să dărâme casa ta părintească pentru a construi în loc
o biserică. Lucrând la temelii, au aflat în pământ cele treizeci de vase de lut în care i-ai închis pe diavoli, și
bucurându-se Îl laudau pe Dumenzeu: Aliluia!
Icosul 11
Crezând că în vase se află aur și argint ca o comoară pământească pe care ai agonisit-o, Sfinte binecuvântat, au spart
un vas și de îndată au tăbărât pe ei diavolii ca un fum întunecat și necurat și, întunecând văzduhul, au făcut vifor mare
înspăimântându-i pe oameni.
Bucură-te, că multe îngroziri au făcut necurații;
Bucură-te, că Dumnezeu îngăduise aceasta pentru pedepsirea celor lacomi;
Bucură-te, că ei s-au rugat ție, Sfinte Conon, să îi ajuți;
Bucură-te, că prin puterea ta, diavolii au fost izgoniți;
Bucură-te, că celelalte douazecișinouă de vase au rămas neatinse;
Bucură-te, că ele sunt în temelia bisericii până azi;
Bucură-te, că cei ce ți se roagă petrec nevătămați de diavoli;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 12
Slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, mulțumim pentru viața ta curată și
neprihănită, Sfinte Conon, căci prin rugăciune te-ai făcut stâlp de foc cu care ai ars necurații demoni, fiind salvarea
celor care cu credință caută izbăvire la Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Petrecând acum cu ceata Arhanghelului Mihail în Ceruri, te rugăm nu ne uita pe noi, cei mult încercați în viforul lumii
păcătoase și care ne izbim la tot pasul de cursele diavolilor necruțători, și primește aceste laude:
Bucură-te, aducându-i pe calea credinței pe cei pierduți;
Bucură-te, că ți-ai creștinat familia toată;
Bucură-te, că ai primit puterea de a stăpâni diavolii;
Bucură-te, că aceștia au devenit robii tăi, din porunca lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ești ocrotitorul preoților care fac exorcizări;
Bucură-te, că îi aperi pe ei și familiile lor de răzbunarea demonilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îl supui pe vrăjmașul nevăzut!
Condacul 13
Sfinte Mucenice Conon, cel plin de har dumnezeiesc, care ai primit putere de la Dumnezeu de a lega diavolii, vino la
noi împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail și alungă cetele de demoni care ne chinuie și scoate-ne din rătăcirea
credinței pe noi și pe cei dragi ai noștri, ca mântuiți să ne rugăm din Ceruri: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1
Fiind așezat acum în rândul Sfinților, te desfeți de priveliștea Îngerilor din Ceruri, Sfinte Mucenice Conon, și din Înalt
auzi aceste cântări:
Bucură-te, primind stăpânirea asupra duhurilor necurate de la Domnul Hristos;
Bucură-te, cel ce alungi vrăjmașii nevăzuți din oameni;
Bucură-te, cel ce îndepărtezi pe veci ispitirile diavolilor;
Bucură-te, arhanghel cu chip de Lumină;
Bucură-te, cel ce mânuiești sabia Duhului Sfânt spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Condacul 1
Sfântului Mucenic Conon îi aducem aceste laude, căci el s-a împotrivit rătăcirii cu vitejie și s-a luptat pentru Domnul
Hristos, fiind încununat cu cununa nestricăcioasă în Împărăția lui Dumnezeu. Iar tu, Sfinte Conon, roagă-te pentru noi
care te strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Conon, biruitorul rătăcirii, cel ce îi supui pe vrăjmașii nevăzuți!
Rugăciune:
Sfinte Mucenice Conon, cel ce te-ai făcut vas de lumină preacurată a Duhului Sfânt, cu puterea lui
Dumnezeu ai surpat înșelăciunea demonilor și ai fost ocrotitorul credincioșilor. Te rugăm și noi să ne
păzești, să scoți din inima, din mintea, din sufletul și din toate mădularele noastre toată necurăția pe
care noi am adus-o asupra noastră sau care ne-a cuprins din viclenia vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.
Adu împăcarea în familie, adu la credință soții sau soțiile care rătăcesc în erezii să primească
învățătura Evangheliei și să se boteze cu Duh Sfânt spre viața veșnică. Alungă lupul care ne fură
agoniseala duhovnicească dar și pe cea lumească, păzește pruncii la sânul maicii lor să nu îi răpească
furii și să aibă sănătate și învață-ne să ținem dreapta credință.
Ocrotește preoții slujitori care din iubire de oameni le aduc acestora vindecare sufletească prin
slujbele rânduite de Sfânta Biserică, pentru ca lucrarea făcută de ei să dăinuie spre încredințarea în
Mila și Bunătatea lui Dumnezeu; apără familiile preoților de răzbunarea demonilor izgoniți din
credincioși, și mijlocește la Hristos Domnul pace tuturor celor care ți se roagă, pentru ca trăind în
rugăciune și în Duh Sfânt să ne împărtășim de Lumina Veșnică a Împărăției lui Dumnezeu, căruia Îi
aducem slavă și cinstire. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi
Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât
Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de
Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor
Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

S-ar putea să vă placă și