ESEU DESPRE PROFESIA DE DASCĂL…

"Eu sunt dascăl.

        M-am născut în momentul în care prima întrebare a ieşit din gura unui copil.
        Am fost în multe locuri sub multe înfăţişări.
        Eu sunt Socrate, aţâţându-i pe tinerii Atenei să discute idei noi prin intermediul
întrebărilor.
        Eu sunt Esop şi Hans Christian Andersen dezvăluind adevărul cu ajutorul poveştilor
nenumărate.
        Eu sunt Mava Collins care se luptă pentru dreptul la învăţătură al fiecărui copil.
        Numele celor care au profesat meseria mea sună ca o galerie pentru faima umanităţii
... Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Moise şi Isus.
        Eu sunt şi aceia ale căror nume şi chipuri au fost demult uitate, dar ale căror lecţii şi
personalitate vor rămâne veşnic în amintire prin împlinirile elevilor lor.
        Am plâns de bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs fericit la naşterea copiilor
lor şi am stat cu capul plecat , îndurerat şi buimac, la marginea mormintelor săpate prea
curând pentru nişte trupuri prea tinere.
        De-a lungul unei zile am fost nevoit să fiu actor, prieten, soră medicală şi doctor,
antrenor, găsitor de lucruri pierdute, cămătar, psiholog, părinte de ocazie, agent
comercial, politician şi păstrător al credinţei.
        În ciuda hărţilor, a graficelor, formulelor, verbelor, poveştilor şi cărţilor, nu am avut
mare lucru de predat , de vreme ce elevii mei trebuiau să se înveţe singuri , şi ştiu că este
un lucru greu să descoperi cine eşti.
        Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cu cea mai mare
atenţie.Talentele mele cele mai mari constau în ceea ce sunt dispus să primesc de la
discipolii mei ca apreciere.
        Bunăstarea materială nu este unul din scopurile mele, dar sunt un permanent vânător
de comori în căutarea mea veşnicăa de ocazii noi în care discipolii mei să-şi folosească
înzestrările, şi în căutarea mea constantă pentru acele talente care stau uneori undeva
îngropate sub resemnare.
        Sunt cel mai norocos dintre cei care muncesc.
        Unui doctor i se permite să deschidă uşa către lumea noastră într-un singur moment
magic. Mie mi se permite să văd cum viaţa renaşte în fiecare zi cu orice nouă întrebare,
idee sau prietenie.
        Un arhitect ştie că atunci când clădeşte cu grijă, construcţia lui va dura secole
întregi. Un dascăl ştie că dacă va pune dragoste şi adevăr în ceea ce face, ceea ce va
construi el va dura o veşnicie.
        Sunt un luptător, în fiecare zi luptându-se împotriva presiunii ucigătoare,
negativismului, fricii, conformismului, prejudecăţilor, ignoranţei şi apatiei. Dar am alături
de mine mari aliaţi: Inteligenţa, Curiozitatea, Individualitatea, Creativitatea, Dragostea şi
Râsul - toate vin în grabă să se alăture sub stindardul meu.
        Şi aşa, am un trecut bogat în amintiri. Am un prezent incitant, plin de aventuri şi
amuzament pentru că mi-am permis să-mi petrec zilele alături de viitor.
        Sunt un dascăl ... şi multumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi. ”

John W. Schaltter-„Supa de pui pentru suflet”

 Când spui şcoală, în mintea fiecaruia dintre noi apare chipul unui învăţător sau
profesor care a avut ca misiune să ne dezvăluie "corola de minuni a lumii". Şi copilul,şi
dascălul traiesc permanent miracolul creaţiei: dascălul care dezvoltă personalitatea
copilului, un plăsmuitor al sufletului copilului şi un ajutor în procesul devenirii acestuia
ca om, pe de o parte, copilul care dezvoltă, la rândul său, fiinţa adultului, pe de altă parte.
Dascălul este nu numai omul care educă, ci şi cel care iubeşte oamenii şi vrea să facă
ceva bun pentru ei.
Dascălul îi învaţă pe elevi nu numai să cunoască, să ştie, ci mai ales să înţeleagă, să
discernă şi să conchidă în cunoştinţă de cauză, să iubească, să aprecieze, să respecte.
Domeniul cel mai sensibil în care dascălul se poate impune este cel al relaţiilor socio –
afective, pentru că, dintre darurile de neuitat până la sfârşitul vieţii, în mintea şi în inima
tuturor se păstrează neîntinat ceea ce elevul primeşte de la dascălul său.
Profesia de dascăl nu este nici carieră, nici mijloc de trai, ci un fel de misiune
frumoasă, nobilă, fiind vorba de vocaţie, ca şi în artă, de generozitate, de dăruire
spirituală totală.
Parafrazându-l pe E. Cioran care spunea: "Cu lumea trebuie să fii darnic. Să te
cheltuieşti risipindu-ţi fiinţa…", putem spune: "Cu elevii trebuie să fii darnic. Să-i
educi oferindu-ţi fiinţa…".
Dezvoltarea unor relaţii socio – afective pozitive între învăţător şi elevi, bazate pe
simpatie, atracţie şi acceptare, permite constituirea unui climat psihosocial favorabil unei
conlucrări eficiente.
Nu există reţete pedagogice pentru a-l determina pe dascăl să acţioneze în anumite
situaţii educative, el trebuie să ia o decizie, să lege relaţii empatice cu elevii, să realizeze
cadrul unei comunicări afective. Atunci când te afli în mijlocul unor suflete gingaşe de
copii, "copiii tăi", alături de care trăieşti o permanentă "nouă" copilărie, sufletul tău se
bucură la fiecare reuşită a lor, şi tot de atâtea ori suferă alături de cei trişti.
Dascălul, cel de-al doilea părinte al lor, are datoria de a plămădi, în sufletele oneste şi
atât de firave, cele mai nobile sentimente de dragoste şi sinceritate, prietenie şi respect,
realizându-se un perpetuu flux sufletesc.
Dascălul trebuie să se formeze continuu, pentru că, după cum spunea Rousseau,
"pentru a forma un om, trebuie să fii mai mult decât un om tu însuţi".

Haraga (Pavel ) Mihaela