Dragostea de-a lungul timpului a fost examinată de filozofi, înfrumuseţată de poeţi şi

înălţată de muzicieni, însă nimic nu se compară cu perspectiva pe care Biblia o dă acestui

sentiment. Felul în care privim dragostea diferă de la persoană la persoană. iblia oferă un etalon
după care putem să ne conturăm percepţiile. Biblia este prin excelenţă Cartea Dragostei, iar
Dumnezeu este… Dragoste.
Cea mai intimă relaţie este relaţia dintre un bărbat şi o femeie,  iar această relaţie trebuie să fie
una caracterizată în mod profund de acest sentiment.  Biblia vede această relaţie materializată în
căsătorie iar relaţia soţ –soţie concretizată pe respect si devotament. Cartea Cântarea Cântărilor
sau Cântarea lui Solomon ne ofera un model de dragoste, o perspectivă corectă a ceea ce ar
trebui să fie dragostea în cuplu. Povestea de dragoste este între Solomon, fiul lui David şi al
Batsebei, împărat peste tot Israelul la Ierusalim şi Sulamita, fiica unei familii de arendaşi.
poemul poate fi descris în felul următor. Împăratul Solomon avea o vie în ţinutul deluros al lui
Efraim, la circa 60 de km nord de Ierusalim (8:11). El a încredinţat via unei familii de arendaşi
compusă din: mama, doi fii şi două fete (Sulamita şi sora ei mai mică (1:6, 6:13; 8:8). Sulamita
era frumosa neglijată a familiei (1:5). Fraţii ei, care se pare că erau vitregi,(1:6) o dispreţuiau şi-i
făceau viaţa grea (2:15).
Însă, într-o zi, Solomon, deghizat în păstor a vizitat via (1:6). Sulamita l-a întâlnit şi l-a
întrebat unde işi paşte turma (1:7). El i-a raspuns evaziv (1:8), şi i-a strecurat cuvinte de dragoste
(1:8-10), promiţându-i daruri mari în viitor (1:11). I-a câştigat inima şi i-a făcut promisiunea că
va reveni şi o va lua în căsătorie. Ca urmare ea îl visa noaptea şi avea impresia că este lângă ea
(3:1). În final, el a venit, a  făcut-o mireasa lui şi a luat-o la el, în splendoarea împărătească (3:6-
7).
Cântarea indică idealul dragostei romantice în căsătorie şi constituie un avertisment împotriva
pervertirii din timpul lui Solomon, dar şi pentru cel din vremea noastră. Cartea este o odă ce
ridică dragostea dintre soţ si soţie la parametrii propuşi de Dumnezeu când a întemeiat
căsătoria. „Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte
bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: „De aceea va lăsă omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi
se va lipi de nevasta-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai Sunt doi, ci un singur
trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”(Matei 19:4-6).
În aceste versuri dragostea este portretizată în toată splendoarea, puterea, prospeţimea şi
devotamentul faţă de cel iubit. Dragostea în toată complexitatea ei este descrisă în acest poem:
momente de alăturare dar şi de separare, de extaz dar şi de durere, de dor, dar şi de împlinire. Pe
lângă limbajul plin de dragoste, cartea conţine şi cuvinte de avertizare. Ca un refren apare
implorarea „Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi,
nu treziţi dragostea până nu vine ea” (2:7;3:5;8:4). Acest lucru înseamnă că manifestarea
dragostei trebuie să fie făcută la timpul ei, printr-un proces natural şi etic-moral corespunzător
fără să fie stimulată artificial prin diferite modalitati. Aceste practici nu fac decât să denatureze
dragostea şi să o transforme în curvie. Deşi este o carte ce exprimă dragostea, Cântarea
Cântărilor susţine cu claritate castitatea deplină înainte de căsătorie (4:12;8:8-12), fiind în ton cu
mesajul general al Bibliei. Cântarea Cântărilor este un poem liric al cărui subiect e iubirea curată
şi sublimă, care nu se poate confunda cu realitatea unei iubiri pământeşti. Prin însăşi denumirea
poemului, aceea de Cântarea Cântărilor, se înţelege o cântare ideală, superioară, în care autorul
prezintă iubirea desăvârşită.
În Cântarea Cântărilor întâlnim un anumit limbaj, imagini, comparaţii şi asemănări mai puţin
folosite în celelalte cărţi ale Vechiului Testament. Apoi, personajele poemului, Mirele, mireasa,
corul fiicelor din Ierusalim, îi conferă acestuia o anumită unitate; aceasta se desprinde şi din
caracterul intern al cărţii, ceea ce exclude părerea unor exegeţi raţionalişti care consideră
Cântarea Cântărilor drept o colecţie de cântece populare, de cântări de nuntă.
 În concluzie iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca
multe de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste,
sub alte forme, sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a
literaturii tuturor prezentului, trecutului si viitorului.