D e s p re to le rare

asemenea, n u este greu s ă n e imagi năm un ameri cani sm mai i ntolerant,

u n u l . de exempl u , defi n it în termen i creşt i n i , u n u l l egat exc l usiv, ch iar
ras i a l , de origi n i l e sale europene sau care să aibă un conţ i n ut pol itic
restrîn s. American isme de acest fel au exi stat În trecut (de unde noţi unea
de "activităţi neameri cane " fol os ită d e dreapta anticomunistă în an i i " 3 0)
şi continuă să exi ste, dar n i c i un u l n u consti tuie vers iunea domi nantă în
momentu l de faţă. Soci etatea americană este o col ecţi e de i nd i v izi cu
identităţi mu ltiple, parţiale, n u n umai în pri n c i p i u dar şi în real itate .
Re l igi i le au i m p l i cat, desi gur, negări ale aceste i real i tăţi, i ar rel igi i le
c i v i l e pot Încerca o negare s i mi l ară. S-ar putea c h i ar să ie adevărat că
model u l d i ferenţe i din State l e Un ite ş i d i n alte soc ietăţi ale i m i granţi lor
este i n stab i l ş i nepermanent. Ch i ar şi aşa, Kulturkampf împotriva dife­
renţelor nu este cel mai bun răspuns la această si tuaţie. Rel i gia civi lă
poate să reuşească mai degrabă pri n acceptarea decît prin respi ngerea
identităţi l or m u lt i p l e ale bărbaţi lor şi ale femei lor pe care doreşte să- i
angreneze. Obiectivu l său este, de fapt, nu o convertire pe scară l argă, ci
doar o social izare po l itică.

Tolerarea intolerantului

Ar trebu i să-I tol erăm pe cel into lerant? Această întrebare este
adesea prezentată ca pro b l ema centrală şi cea mai d ii c i l ă a teoriei
to lerări i . Dar nu poate i corect, căci maj oritatea grupuri l or care sînt
tolerate în toate cele patru ti puri de regi muri i nterne sînt de fapt
i nto lerante. Există " alţi i " despre care e i n u sînt n ic i entuziaşti şi n i c i
curioşi, ale căror drepturi ei nu le recunosc - faţă de a căror exi stenţă ei
n u sînt n ic i i n d i ferenţi n i ci resem nati. Î n imperi i l e m u lticu lturale,
d i ferite le " n aţi u n i " sînt probabi l resemnate temporar� se complac să
coexi ste sub dom n i a imperi ală. Dar dacă ar trebu i să se conducă ele
Însele, nu ar avea n i c i u n motiv de resemnare, i ar unele ar încerc a, cu
s i guranţă, să pună capăt Într-un fel sau a ltul vechi i coexi stenţe. Acesta ar
putea i un bun motiv pentru a l i se refuza puterea po l i tică, dar n u este

71
M I C H A EL W ALZER

cîtuş i d e puţin u n motiv d e a l i s e refuza tol erarea Î n i mperi u . Cazu l este

s i m i l ar În consoc i aţ i i , u nde întreaga pro b l emă a reglementări lor constitu­
ţiona le este de a restrînge pos i b i la i n to leranţă a comu nităţ i l or asoci ate.
În m od s i m i l ar, m i n orităţi l e d in state l e-naţi une ş i d i n soc ietăţi le de
i m i granţi sînt şi trebuie să ie tol erate, ch iar dacă se ştie că conaţional i i
sau core ligionari i l o r l a putere În alte ţări sînt i nto leranţi Î n mod sălbat ic.
Ace l eaşi m i norităţi n u pot practica i ntoleranţa aici (În Franţa, să spunem,
sau În America), ad ică nu pot să-şi hărţu i ască vec i n i i sau să-i persecute
ori să-i repri me pe i n d i vi zi i eretici sau devianţi d i n m ij l ocu l lor. Dar ei
sînt l i beri să- i excom un ice şi să-i ostraci zeze pe dev ianţi şi pe eretici ş i
sînt l a fel d e l i beri să creadă şi s ă spună c ă astfe l de oamen i vor i
dam naţi pe vecie şi că nu vor avea un l oc În l umea de apo i - sau că
oricare grup dintre concetăţen i i lor tră i esc o viaţă pe care Dumnezeu o
res p i nge sau care este tota l i n c o m pat i b i l ă cu prosperitatea u m ană.
Î ntr-adevăr, mu lte d i ntre secte l e protestante, pentru care a fost organ izat
la Început reg i m u l m odern de tolerare, ş i care l-au acut să funcţioneze,
au crezut şi au spus astfel de l ucruri .
M otivul separări i b i seri c i i de stat în regimuri l e moderne este acela
de a nu da putere pol itică n ic i unei autorităţi rel i gioase, şi se bazează e
real itatea obiectivă că toate sînt, cel puţi n potenţial, i ntol erante. Dacă
această negare este eicientă, s-ar p utea ca re l i gi i le să Înveţe tolerarea�
mai degrabă însă vor Învăţa să trăi ască de parcă ar avea această virtute . Î n
mod ev ident, m u lt mai mu lţi cred i n c i oşi obişnu iţi au această vi rtute, mai
ales în societăţi le de i m i granţi u nde sînt foarte frecvente întî l n irile zi l n i ce
cu .,cei la lţi " , atît d i n i nterior cît şi d i n exter i or. Dar şi aceşti o a men i au
neoie de separare, iar ei doresc să susţi nă această separare, în mod
pol i t ic, ca pe o cale de a se protej a pe ei şi pe toţi cei l alţi Îm potriva
fanatis l11 u l u i pos i b i l al core l i gionari l or l or. Aceeaş i pos i b i l itate de
fanatism exi stă şi pri ntre activi şt i i şi m i l itanţi i etn i i l or (în soc ietăţi le de
i m i granţi), aşa că şi etn icitatea trebui e separată de stat, din exact acel eaş i
moti ve .
Democraţia mai necesită încă o separare, una care nu este b i ne
înţe l easă: aceea a po l i tic i i însăş i faţă de stat. Partidele pol itice se l u ptă

72
 D e s p re t o l e rare

pentru putere şi pentru apl i carea u n u i program care este constitu it, să
s p u n e m , d u pă o i deo l o g i e . Dar part i d u l În v i n gător. c h i ar dacă- ş i
transformă ideo logia Într-un set de legi , n u o poate transforma în crezu l
oficial al rel i gi e i civi le, nu poate transforma ziua ascensiuni i sale l a
putere în sărbătoare naţională, n u poate ins ista ca i storia parti d u l u i s ă ie
obiect de stu d i u obl i gatori u în şco l i le publ ice sau să folosească puterea
de stat pentru a interzice p u b l icaţii l e sau ad unăr i l e altor partide . I Aceste
l ucruri se întîmplă În regimuri l e total itare şi este exact cazul cînd prin
politică se i n stitu ie o s i n gură bi serică monol itică. Rel i gi i le care speră să
devină oic iale ş i partide le care v i sează la contro l u l total pot i tolerate
atît În statele-naţi une l i beral democratice. cît şi În societăţi le de imigranţi -
şi de ob icei sînt to lerate. Dar ( după cum am sugerat la Începutu l acestui
eseu) e le pot i împied icate să ia puterea în stat şi ch i ar să participe l a
2
competiţia pentru aceasta. Separare Înseamnă în cazu l l o r o restrÎngere
la soci etatea civi lă: pot să pred ice, să scrie şi să se Întî l nească; l i se
perm ite doar o exi stenţă sectară.

I Proclamarea Zil ei Munci i ca o sărbătoare publ ică în Statele Un ite ne oferă un exemp lu

interesant de ce se poate şi n u se poate (sau ar trebui sau nu) să ie ăcut. I Mai a fost
sărbătoarea mi şcării muncitoreşti şi a diferitelor p art i de şi secte asociate acestei mişcări:
avea un în ţ e les politic sp ec i ti c şi restrictiv care probabil o ăcea n ep otriv i tă pentru a fi
re s pec t at ă pc plan naţional. Noua denumire şi dată a sărbători i a deschis calea pentru o
sărbătorire n es pe cifică şi n e i de olog i c . nu atît a mişcări i mu n c itore şt i cît a bărbaţilor şi a
fe mei lor în sine.
2 C. argume ntul l u i Herbert Marcuse pentru lim ite mult mai radicale: .. retragerea tolerării
Înai ntea fapte i. În momen tul comun icări i prin cuvi nte. tipar şi i magin e" ( . .R epress i v e
To l erance". in Robert Pau l Wolff. Barrington Moore. Jr. şi Herbert Marcuse, A Critique
of Pure Tolerallce [Boston. Beacon. 1 965 J. p. 1 09). Argumen tul lui Marcuse deri vă dintr­
o Încredere extraordinară În pro p ria sa putere de a recunoaşte .. fo rţele emancipări i" şi de a
refuza tol erarea doar duşman i l or acestora.

73