Tradiționalismul

(>fr. traditionalisme>fr. tradition>lat. traditio= ”transmitere”)

● orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada interbelică caracterizată

prin rezistența față de elementele de noutate și printr-un atașament excesiv față de valorile
trecutului (obiceiuri, tradiții, credințe, datini, mesaje artistice subsumate specificului
național)
● s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a fost o mișcare
prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările novatoare
● la noi apare pentru prima dată în secolul al XIX-lea - art. „Introducție”(1840) al lui M.
Kogălniceanu la „Dacia literară” care pleda pentru inspirația din specificul nostru național și
eminescianism
● este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:

1. Sămănătorismul - „Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti

● reprezentanţi: Nicolae Iorga, Al. Vlahuţă, G. Coşbuc, Şt. O. Iosif , O.
Goga, M. Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu
Trăsături:
● cultivă paseismul (întoarcerea spre trecut) și idilismul
● sentimentul dezrădăcinării
● elogiul dreptății făcute de țărani pe cont propriu în maniera haiducilor de altădată
● proza peisagistă
● inspirație istorică și rurală
● idilizarea vieții satului și a țăranului, prin reducerea lor la o serie de evenimente
plăcute, legate de contactul cu natura, iubirea, cântecul, poezia
● prezentarea armonioasă a relației dintre boieri și țărani, condiționată de apartenența
boierilor la vechile familii aristocrate românești
● considerarea vieții urbane drept un factor distructiv pentru sufletul țărănesc curat,
nealterat, orașul fiind văzut ca un loc al pierzaniei

1. Poporanismul – revista ”Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, M.

Sadoveanu, G. Galaction, I. Teodoreanu, G. Călinescu, L. Rebreanu, O. Goga, I. Pillat,
Al. Philippide, C. Hogaş, I. Agârbiceanu.
● dragostea pentru popor
● simpatie pentru sat și țărani, dar nu idealizează viața de la țară (realismul viziunii)
● interes pentru luminarea poporului
● critica aspră a nedreptăților făcute omului de rând

2. Gândirismul – revista „Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, L. Blaga,

Nichifor Crainic, Gib Mihăiescu, Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile
Voiculescu
● ideolog - N. Crainic
● direcția cea mai tradiționalistă din literatura română
● în plus față de sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă ca element
esenţial al sufletului ţărănesc (ortodoxismul)
● autohtonismul (specific național)

Alte trăsături:
● modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului;
● spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;
● întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral salvator;
● cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică,
 gastronomie), în opoziţie cu cele străine;
● predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu
pământul, cultul neamului şi al înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, 
întoarcerea în locurile natale, casa şi biserica; mituri creștine, credința.
● insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor
biblice semnificative şi autohtonizarea lor;
● viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales în momentele ei de
sărbătoare;
● preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi nuvela socială,
romanul social, drama istorică;
● preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila,
pastelul, psalmul tradiţional, oda, imnul);
● tipologia preferată: țăranul, haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;
● păstrarea formelor prozodice tradiţionale: strofa, ritmul, rima, măsură;
● limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular,
vocabular cu regionalisme;
● respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate

Nichifor Crainic, conducătorul revistei ”Gândirea” din 1926 până în 1944, susţine că:

„Autohtonismul nu poate fi reflectat în totalitatea lui dacă nu i se ia în discuţie pe lângă cele

trei elemente ale specificului naţional (Istoria natională, Folclorul românesc, Natura) şi folclorul
spiritual care este caracteristic românilor, credinţa ortodoxă sau ortodoxismul.”

N. Crainic, în studiul „Sensul tradiției” :

”Ne aflăm geografic în Orient și cum prin religiunea ortodoxă deținem adevărul luminii
răsăritene, orientarea noastră nu poate fi decât spre Orient, adică spre noi înșine, spre ceea ce
suntem prin moștenirea de care ne-am învrednicit...O cultură proprie nu se poate dezvolta organic
decât în aceste condiții ale pământului și ale duhului nostru”.