STUDIU DE CAZ LATINITATE SI DACISM

Formarea limbii romane: ”Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea
orientală a Imperiului Roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia
de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în
aceste provincii și până în zilele noastre.” 3

Limba română s-a transformat neîncetat, fiind conturată și de influența limbilor vorbite de
civilizațiile care au venit în contact cu poporul și teritoriul român, dar ”prezintă un caracter
unitar și omogen numai prin elementul ei latin, de temelie, care i-a dat structura gramaticală
și fondul lexical de primă importanță.” 4

Gramatica din trecut demonstrează că noțiunile autohtone au existat în limbă simultan cu cele
latine cu care formează stratul uniform baza lexicală moștenită, ”unde 160 de cuvinte
neromane nu pot fi adaosuri ulterioare la fondul lexical latin.” 5 Ar fi absurd a ne imagina că
latina ar fi adus din afară , luate de la alte populații provinciale, vocabule de factură indo -
eurpeană neromană ca cele din care au rezultat cuvintele românești : barză, gălbează,mazăre
etc.

”Mikloslich,Schuchard și alții au întrevăzut limpede că româna este o limbă latină altoită pe

fondul etnic și lingvistic indigen, adică traco - dacic. Aici intrevine elementul documentar
decisiv pentru problema noastră lingvistică și istorică : lotul de peste 160 de cuvinte
autohtone integrate de română arată că aceasta este forma latinei generalizate între
provinvialii romanizați în zona carpato - balcanică și dunăreană, între băștinașii care au
păstrat-o până azi. ” 6

Cu toate că limba romană s-a distanțat și se va mai distanța, în cursul procesului de formare
nu se va mai schimba nimic în raportul de înrudire dintre latină și limba română.

_____________________________

3
Al. Rosetti, 1978, ”Istoria limbii române I de la origini până în secolul al XVII - lea”,
București, Editura: ” Științifică și Enciclopedică”,p. 77.

4
I.I. Russu, 1981, ”Etnogeneza românilor - Fondul autohton traco - dacic și componenta
latino - romanică” , Editura: ”Științifică și Enciclopedică ”, p. 141.

5
Ibidem, p. 143.
6
Ibidem, p. 144.

Mituri: Mitul jertfei zidirii este un mit caracteristic pentru zona sud-est europeană cu o mare
pondere ca motiv în folclorul literar și în literatura cultă românească. Acesta a fost studiat de
numeroși cercetători, care au scos în evidență particularitatea sa la fiecare popor (români, sârbi,
croați, greci, bulgari, maghiari) și cu deosebire originalitatea modelului românesc. În timp ce, în
baladele străine care tratează motivul, sacrificiul e impus de o construcție utilitară (un pod, o cetate),
în balada românească este cerută o creație cu finalitate artistică. Când construcția este gata,
voievodul îi întreabă pe meșterii aflați încă pe acoperiș, dacă pot construi un edificiu și mai frumos ,
la care ei răspunzând afirmativ, domnul da ordin să fie răsturnate schelele pentru ca cei „nouă
meșteri mari” și Manole să nu mai poată coborî. Ei încearcă să se salveze punându-și aripi de șindrilă
(scândură de brad îngustă și subțire care servește la acoperitul caselor), dar se prăbușesc și mor,
reeditând mitul lui Icar, alt motiv al baladei care lipsește în variantele sud-dunărene. Reacția Anei,
soția lui Manole, în timpul zidirii este de asemenea diferită: nu țipete, nu blesteme, la fel ca în
amintitele balade străine, ci o durere adâncă și discretă, plină de o duioasă, delicată și reciprocă
iubire față de soț, de supunere în fața sacrificiului socotit inevitabil: „– Stai, mândruța mea, / Nu te
sparia, / Că vrem să glumim / Si să te zidim! / Ana sencredea / Și vesel râdea. / – Manoli, Manoli, /
Meștere Manoli! / Zidul rău mă strânge / Copilașu-mi frânge! / – Manoli, Manoli, / Meștere Manoli! /
Zidul rău mă strânge, / Viața mi se stinge!”. Mitul jertfei zidirii este un bogat izvor de inspirație pentru
numeroase poezii, piese de teatru și multe povestiri și romane, iar între autori se numără scriitori ca:
Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc. Drama „Meșterul
Manole” scrisă de Lucian Blaga și apărută în 1927 este realizată pe structura mitului jertfei zidirii,
întruchipat în balada „Monăstirea Argeșului”

Evident, motivele mitice constituie numai punctul de plecare și oferă cadrul general al conflictului
dramatic. Soția meșterului venea numai să își vadă soțul, pe când în drama lui Lucian Blaga, Mira
sosește cu scopul de a-l ajuta, cu dorința de a împiedica un eventual sacrificiu omenesc. Motivul
„jocului” din scena zidirii Mirei este de asemenea o inovație a lui Lucian Blaga. În dramă, zidarii
rămân în viața, martori ai efortului creator: marile izbânzi ale omului, asupra lui și asupra materiei cer
ca o necesitate, viața creatorului.

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://ppli.ie/wp-content/uploads/
2019/02/
Mitul_jertfei_Mesterul_Manole.pdf&ved=2ahUKEwjBvOvQu9r6AhVvg_0HHZarAmEQFnoECBgQAQ&
usg=AOvVaw0tiIamLGnrigOan6G8umiA
2 ”Latinitatea și dacismul sunt concepte care desemnează două curente de idei ce străbat
cultura și literatura română. Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generația
cronicarilor - sec. al XV-lea - XVIII (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de
stolnicul Constantin Cantacuzino și de Dimitrie Cantemir, atingând apogeul prin
reprezentanții Școlii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior). Alături de idei
valoroase - unitatea si continuitatea romanilor si combaterea teoriei imigraționiste, a originii
sud - dunărene, necesitatea adoptării alfabetului latin - ei promovează și evidente extrageri -
originea pur romană și a limbii, înlăturarea din limbă a tuturor elementelor nelatine. ” 1

Odată ce etonegeneza și mitologia spațiului traco - dac devin un reper cu o importanță

deosebită în procesul de creație al romanticilor, dacismul își face simțită prezența în Perioada
Interbelică.

De-a lungul secolelor, oamenii de știință au studiat, înțeles și descris bazele culturii române ce
au accentuat fie structura romană, fie pe cea dacică sau interacțiunea lor. În drumul spre
descoperirea identității originii poporului român si a limbii, se dezvoltă două noțiuni: -
Latinitatea și Dacismul.

Așadar, Al. Rosetti afirma : ”cunoașterea limbii latine este necesară nu numai în raporturile
cu administrația romană, dar și ca mijloc de comunicare între oamenii veniți din regiuni atât
de diferite ale Imperiului Roman. Întrebuințarea limbii latine apare deci ca o necesitate și
răspândirea ei printre daci, se explică, în primul rând, din nevoia de a avea un instrument de
comunicare între oameni ce vorbeau limbi diferite.” 2

Grigore Ureche a fost primul cronicar moldovean, care a scris “Letopisețul Țării Moldovei”, o lucrare
descriptivă și epică, în care sunt relatate principalele evenimente istorice care s-au produs in
Principatul Moldovei. Grigore Ureche a realizat această valoroasă scriere cu scopul de a-și înștiința
urmașii cu privire la trecutul și originile acestora, așadar opera sa are un caracter educativ. Acesta
atestă latinitatea limbii și poporului român, susținând faptul că românii sunt urmașii romanilor, multe
cuvinte avându-și originea in limba latina, așa cum reiese din fragmentul “Așijderea și limba noastră
din multe limbi ieste adunată și ne ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcară
că de la Râm ne tragem și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate”.

_Prin secvențele „aşè şi graiul totŭ de la râmleni izvorât” și “ca toți un neam și o data discalecati
santu” Miron Costin susține faptul ca limba pe care o vorbim provine din limba romanilor, a căror
influența a fost puternică și afirma unitatea poporului

1
www.qreferat.com

2
Al. Rosetti, 1978, ”Istoria limbii române I de la origini până în secolul al XVII - lea ”,
București, Editura: ”Științifică și Enciclopedică” , p. 80.