OPERATIILE LOGICE CU NOTIUNI

Clasificarea este o operatie logica prin care notiuni mai

putin generale sunt grupate, pe baza anumitor note din
continutul lor, in notiuni mai generale. Clasificarii ii corespunde
procesul rational de formare a claselor (multimilor), adica
reunirea obiectelor individuale in clase de obiecte, a claselor de
obiecte in clase de clase de obiecte si asa mai departe.
Asemanator definitiei, ea este o operatie de mare insemnatate
pentru organizarea stiintifica a unui ansamblu de notiuni. Pe
aceasta cale se obtine un sistem ierarhizat de notiuni, in care
fiecare are in final un loc bine determinat in raport cu celelalte,
fapt care confera clasificarii o valoare teoretica si practica
deosebita.

Definiţia este o operaţie logică ce redă esenţa ,notele ,semnle necesare, dinstinctive ale
unui obiect abstract ,sensul şi semnificaţia unui termen sau nume. Definiţia este operaţia
logică prin care se precizează conţinutul sau sfera unei noţiuni, înţelesul sau aria de
aplicabilitate a unui nume(cuvînt). Este exprimare unui gind determinat.

Definire- operaţie logică de gîndire sau mentală prin care se fac definiţii. Definirea
este operaţia gindirii, dar actul gindirii este definiţie.

Clasificarea presupune trei componente:

a) Elementele clasificarii – notiunile ce vor fi supuse clasificarii si care

formeaza obiectul acesteia, in multe cazuri ele fiind notiuni individuale;
b)  Clasele – notiunile obtinute ca rezultat al clasificarii;
c)  Fundamentul (criteriul) clasificarii – proprietatile pe baza carora se
realizeaza gruparea elementelor clasificarii in clase.
Regulile clasificarii:

a) Clasificarea trebuie sa fie completa, ceea ce inseamna ca fiecare din

elementele care formeaza obiectul ei trebuie introdus intr-o clasa.
b) Pe fiecare treapta a clasificarii, intre clasele obtinute trebuie sa existe
raporturi de opozitie, altfel spus, nici unul din elementele clasificarii nu
trebuie asezat in doua clase diferite aflate pe aceeasi treapta a
clasificarii.
c) Pe aceeasi treapta, fundamentul clasificarii trebuie sa fie unic. Daca s-ar
folosi simultan (pe aceeasi treapta) criterii diferite s-ar obtine clase intre
care nu exista un raport de opozitie.
d) Asemanarile dintre obiectele aflate in aceeasi clasa trebuie sa fie mai
importante decat deosebirile dintre ele.

DIVIZIUNE:

Diviziunea nu este decat o operatie inversa clasificarii, cu care de altfel se

completeaza reciproc, altfel spus, gandirea parcurge un drum in sens invers: de la
notiuni generale spre notiuni din ce in ce mai putin generale. Numita uneori si
„clasificare analitica“, diviziunea presupune ca, pornind de la o notiune generala, sa
dezvaluim mai intai speciile acesteia, apoi subspeciile ei, continuand astfel, din treapta
in treapta, pana ce punem in evidenta obiectele individuale, care apartin clasei
reprezentata de notiunea initiala.

In structura diviziunii aflam practic aceleasi componente ca la clasificare asezate

in ordine inversa: punctul de plecare, adica obiectul diviziunii, este o notiune generala
si, pe baza anumitor note care formeaza fundamentul diviziunii, dezvaluim speciile,
subspeciile etc. notiunii care, in totalitatea lor, reprezinta membri (elementele)
diviziunii.

In ceea ce priveste regulile diviziunii nu exista decat o singura deosebire fata de

clasificare, mai exact regula a patra: diviziunea nu trebuie sa faca salturi. Intelesul ei
este ca diviziunea sa fie astfel operata, incat notiunile de pe o treapta sa-si afle pe
treapta imediat anterioara propriul gen proxim si nu un gen mai departat decat acesta.
In cazul nerespectarii acestei reguli apare pericolul ca diviziunea sa nu fie completa,
pierzandu-si astfel capacitatea de a fi un mijloc eficace in organizarea riguros stiintifica
a unui ansamblu de notiuni.
STUDENT: MINA ANDREEA-MAGDALENA