Proiect individual -

Principiile didactice

Elaborat:Carbune Valeria
Eleva grupei:204
 Principiile didactice sunt concepte cu caracter
general, sistemic, normativ şi deschis, care stau
la baza atingerii obiectivelor educaţionale şi
care guvernează proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea activităţii didactice.

Principiile didactice sunt sisteme de norme cu caracter

general, care pot fi aplicate la orice tip de activitate instructiv-
educativă, aplicarea lor în diverse situaţii de învăţare putând
conduce la multiplicarea sau la integrarea lor în principii cu o
sferă de cuprindere mai mare.
 Caracterul normativ al principiile didactice rezultă din rolul de
reglare pe care îl au în stabilirea obiectivelor, în conturarea şi
structurarea conţinuturilor, în alegerea metodelor, tehnicilor şi
strategiilor didactice, în stabilirea mijloacelor de învăţământ şi
în realizarea evaluării.

Caracterul logic derivă din modul în care principiile didactice

exprimă raporturile esenţiale şi globale care orientează
conceperea şi desfăşurarea procesului de învăţământ.

Caracterul algoritmic este determinat de modul în care acestea

exprimă cerinţe şi soluţii prin utilizarea unui sistem precis de
reguli, care se cer a fi cunoscute şi respectate cu exactitate, dacă
se doreşte o orientare eficientă a procesului de învăţământ.

Caracterul dinamic exprimă faptul că principiile didactice sunt

elemente legice, dar deschise înnoirilor/creativităţii fiind în pas
cu schimbările şi mutaţiile care intervin în actul instructiv-
educativ.

Сaracterul sistematic arată că fiecare principiu (ca entitate în

sine) intră în relaţie cu celelalte principii, alcătuind un ansamblu
unitar de legităţi ale cărui componente se condiţionează reciproc.
Detalierea principiilor didactice:
1. Principiul intuitiei pretinde ca invatarea in genere sa
inceapa prin cunoastere directa, prin simturi. Motivatia
acestei orientari este nuantata dupa situatia in care se
afla subiectii care invata:
a).pentru cei de varsta scolara mica, in special, lipsa
posibilitatii de a utiliza, de la inceputul invatarii,
mecanismele gandirii abstracte;
b.)lipsa totala a reprezentarilor in orice domeniu nou
abordat spre cunoastere;
c.)insusi domeniul de cunoastere poate fi un motiv al
acestei procedari intuitive, fiindca sunt materii de
invatamant, care, prin natura lor pretind mai intai
formarea unor imagini amanuntite despre realitatile
propuse spre studiere (vezi toate materiile apartinand
fizicii, biologiei, geologiei, geografiei fizice etc.).
2. Principiul legaturii dintre teorie si
practica.
Ne avertizeaza ca, desi invatarea trebuie sa se ridice la
forme abstracte, concentrate in idei, simbolizate, ea nu
se poate opri aici. Altfel spus, incheierea cunoasterii
odata cu ajungerea la generalizari si sistematizari, sub
forma definitiilor, legilor, formulelor de tot felul, ar
insemna realizarea invatarii doar pe jumatate.
Continuarea fireasca, atat in beneficiul claritatii, cat si al
temeiniciei, ar trebui sa fie aplicarea acestor concluzii
abstracte, la situatii particulare, concrete, incluse in
entitatea denumita generic practica. Sustinerea acestei
procedari devenise deja loc comun inca din vremea cand
Comenius si, respectiv, Herbart propuneau o structura
orientativa pentru lectie, conform etapelor: expositio-
explicatio-aplicatio, potrivit lui Comenius (cf. 1975),
respectiv, claritatea-asocierea-sistemul-metoda, dupa
Herbart (cf. 1976) pentru amandoi ultima etapa fiind
consacrata chiar transpunerii in situatii concrete.
 Motivatiile esentiale ale acestui
principiu s-ar rezuma astfel:
a.)aplicarea asigura intelegerea completa a
continuturilor invatate, fie ele transpuse in cele mai
variate contexte: sa ne gandim, de pilda, ca multiplele
pronuntii ale literelor (sunetelor) sau grupurilor de litere
(sunete) ale limbii engleze nu ar putea fi intelese si
retinute decat in contexte practice (ca sa ne limitam la un
singur exemplu);
b.) tot ea asigura transformarea instrumentala a
oricaror continuturi invatate: deprinderile de calcul se
insusesc numai dupa ce regulile au fost puse in aplicare in
felurite situatii; deprinderile si capacitatile de rezolvare de
probleme, de masurare, de experimentare in fizica, sau
chimie, sau biologie, deprinderile de analiza gramaticala
sau literara etc. nu pot sa se insuseasca decat tot prin
situarea elevului in situatii concrete de lamurit si rezolvat.
3. Principiul participarii active si constiente:
se refera la necesitatea mobilizarii
elevului, in sensul de a lua parte, si
el, in mod efectiv la abordarea,
deslusirea, dezbaterea, rezolvarea
situatiilor ce i se prezinta spre
invatare. Formulat cu multa vreme in
urma, el si-a gasit sustinere
sistematica in lucrarile pedagogilor
clasici (Comenius), dar mai ales in
doctrina curentului “scoala activa”,
dominata, din acest unghi de vedere,
mai ales de John Dewey, sustinator
fervent al formulei “learning by
doing” (a invata facand).