Curriculum elaborat în şcoală - conȚine, cu statut opȚional diverse discipline de studiu propuse

de instituȚia de învăȚământ sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister.

Curriculum nucleu reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, respectiv numărul minim de ore pe
săptămână de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învăȚământ.

Curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) asigură diferenȚa de ore dintre curriculum-ul nucleu
(numărul minim) şi numărul maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară
prevăzută în planurile-cadru de învăȚământ, pe ani de studiu.

Metoda didactică se referă la drumul sau calea de urmat în activitatea comună a profesorului şi
elevilor, în vederea realizării obiectivelor instruirii.

Procedeul didactic este o componentă a metodei, o tehnică mai limitată de acȚiune, un element
de sprijin sau un mod concret de valorificare a metodei.

Raportul dintre metodă şi procedeu didactic este dialectic, de complementaritate: într-o lecȚie în
care predomină expunerea profesorului, efectuarea unui experiment poate interveni ca procedeu
demonstrativ.
FuncȚiile metodelor didactice

 Comunicativă, de transmitere a noi cunoştinȚe/abilităȚi/atitudini.

 Cognitivă, de dobândire de noi cunoştinȚe/abilităȚi/atitudini.
 Normativă, de organizare, dirijare şi corectare continuă a procesului de instruire.
 MotivaȚională, de a stârni şi menȚine interesul elevului, curiozitatea, dorinȚa de
cunoaştere şi acȚiune.
 OperaȚional-instrumentală, ca intermediar între elev şi unitatea de conȚinut.
PROFESORUL este un reprezentant al ştiinȚei care mediază, prin intermediul metodelor,
accesul la cunoaştere.
 Formativ-educativă, de exersare şi dezvoltare a proceselor psihice şi motorii, simultan cu
însuşirea cunoştinȚelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor,
convingerilor, sentimentelor şi calitătilor morale.

Ghidul de anticipaȚie Profesorul elaborează 4-6 enun țuri care pot primi valoarea de adevarat
(A) sau fals (F). Elevii citesc enun țurile şi decid valoarea acestora. Răspunsurile elevilor pot fi
discutate în perechi sau grupuri mici, exersându-se ascultarea activă. La finalul lec ției/cursului,
după lectura unui text sau după audierea unui curs, se revine la enun țurile ini țiale și se verifică
validitatea lor.

Profesorul care nu permite şi nu încurajează diversitatea operaȚiilor în tratarea

problemelor pune “ochelari de cal” intelectului elevilor, restrângându-le viziunea doar în
direcȚia în care mintea profesorului este întâmplător de acord. J. Dewey

Principiul legăturii dintre teorie şi practică. Ne avertizează că, deşi învăţarea trebuie să
seridice la forme abstracte, concentrate în idei, simbolizate, ea nu se poate opri aici. Altfel spus,
încheierea cunoaşterii odată cu ajungerea la generalizări şi sistematizări, sub forma
definiţiilor,legilor, formulelor de tot felul, ar însemna realizarea învăţării doar pe jumătate.
Continuareafirească, atât în beneficiul clarităţii cât şi al temeiniciei, ar trebui să fie aplicarea
acestor concluzii abstracte, la situaţii particulare, concrete, incluse în entitatea denumită
genericpractică. Susţinerea acestei procedări devenise deja loc comun încă din vremea
cândComenius şi, respectiv, Herbart propuneau o structură orientativă pentru lecţie,
conformetapelor: expositio-explicatio-aplicatio, potrivit lui Comenius (cf. 1975), respectiv,
claritatea-asocierea-sistemul-metoda, după Herbart (cf. 1976) pentru amândoi ultima etapă
fiindconsacrată chiar transpunerii în situaţii concrete.Motivaţiile esenţiale ale acestui principiu s-
ar rezuma astfel:a. aplicarea asigură înţelegerea completă a conţinuturilor învăţate, fie ele
transpuse în cele maivariate contexte: să ne gândim, de pildă, că multiplele pronunţii ale literelor
(sunetelor) saugrupurilor de litere (sunete) ale limbii engleze nu ar putea fi înţelese şi reţinute
decât în contextepractice (ca să ne limităm la un singur exemplu);b. tot ea asigură transformarea
instrumentală a oricăror conţinuturi învăţate: deprinderile decalcul se însuşesc numai după ce
regulile au fost puse în aplicare în felurite situaţii; deprinderileşi capacităţile de rezolvare de
probleme, de măsurare, de experimentare în fizică, sau chimie,sau biologie, deprinderile de
analiză gramaticală sau literară etc. nu pot să se însuşească decâttot prin situarea elevului în
situaţii concrete de lămurit şi rezolvat.Dar ce trebuie înţeles prin practică? Ne interesează faptul
de a depăşi concluzia reducţionistă, împărtăşită frecvent, că practica propriu-zisă s-ar axa pe
actul producerii bunurilor materiale.Fără să negăm importanţa acestei laturi a noţiunii, vom opta,
însă, pentru cuprinderea şi a altor nuanţe în acelaşi concept: o practică a vieţii cotidiene (sociale,
culturale); o practică a vieţiiştiinţifice, adică a cercetării; chiar şi o practică didactică, adică
destinată special învăţării.Toate aceste faţete ale practicii trebuie să beneficieze de oglindirea ce
li se cuvine, prin acţiunispecifice fiecăreia: practica didactică, fie pe calea exemplificărilor ce
urmează enunţului fiecăreidefiniţii, fie prin rezolvarea de exerciţii, probleme, situaţii de viaţă
aferente fiecărui demersteoretic, din cadrul diverselor materii de învăţământ; practica vieţii
sociale şi culturale, prinantrenarea elevilor în acţiuni concrete ce aparţin acestei sfere (de pildă,
după predarea teoretică a normelor convieţuirii sociale, este normal ca elevului să i se
atribuieresponsabilitatea practică în microsocietatea pe care o reprezintă deja şcoala; practica
ştiinţei,prin continuarea, în laborator sau cabinet de specialitate, a investigării teoretice din clasă,
sauchiar predarea sistematică în acest context (vezi predarea fizicii, chimiei, biologiei etc.);
practicaproducerii bunurilor materiale, prin activitatea concretă din cadrul atelierului şcolar.

Programa şcolară este parte a Curriculumului naţional. Termenul de curriculum derivă

din limba latină unde, printre altele, înseamnă drum către.

Programa şcolară descrie oferta educaţională a unei anumite discipline pentru un parcurs
şcolar determinat. Noile programe şcolare cuprind: notă de prezentare; obiective-cadru;
obiective de referinţă; exemple de activităţi de învăţare; conţinuturi ale învăţării; standarde
curriculare de performanţă.

Documentul şcolar realizat de cadrul didactic prin parcurgerea următorilor paşi:

 realizarea asocierilor dintre obiectivele de referinȚă/competenȚele specifice şi

conȚinuturi;
 segmentarea conȚinutului în unităȚi de învăȚare;
 stabilirea succesiunii de parcurgere a unităȚilor de învăȚare;
 alocarea timpului corespunzător pentru fiecare unitate de învăȚare.
 Structură didactică deschisă şi flexibilă, caracterizată prin:

 unitate tematică;
 desfăşurare sistematică şi continuă pe o perioadă de timp;
 formarea unui comportament specific, prin integrarea unor obiective de
referinȚă/competen țe specifice; finalizată prin evaluare.

Evaluarea didactică este o componentă esenȚială a procesului de învăȚământ, alături de

predare şi învăȚare şi furnizează informaȚii despre calitatea şi funcȚionalitatea acestora.

Pasi: Masurarea aprecierea decizia